Bătălia de la Călugăreni prezentată de Enciclopedia României

Bătălia de la Călugăreni (13/23 august 1595) a fost parte a conflictului otomano-muntean și parte a campaniei otomane din august – octombrie 1595, ce avea ca scop înlocuirea lui Mihai Viteazul (1593 – 1601) și transformarea Țării Românești și Moldovei în provincii otomane.

Situația înainte de bătălie

La inițiativa domnilor muntean și moldovean de a ieși de sub stăpânirea Imperiului Otoman, prin acțiunile de la București și Iași, mai ales datorită distrugerilor masive produse prin atacurile devastatoare de la Giurgiu, Brăila, Hârșova, Târgul de Floci, Silistra, Putineiu, Stănești, Șerpătești, Rusciuk, ori Tighina (Bender), Chilia, Cetatea Albă și Ismail, marele vizir Ferhad pașa pornește cu oastea împotriva lor (27 aprilie 1595).

Prezent la Adrianopol, la 14 mai 1595, marele vizir decide transformarea Țării Românești și Moldovei în vilâyete otomane, conducători ai acestora fiind numiți Cafer pașa (înlocuit cu Haydar pașa), pentru Boğdan (Moldova) și Satırcı Mehmed pașa, pentru Iflâk (Țara Românească). Situația nou creată de ieșirea celor două țări române, la care se adaugă și Transilvania, din relația cu Poarta, a produs o criză alimentară la Constantinopol, unde săracii capitalei și trupele aflate pe front încep să simtă privațiunile. Ferhad pașa începe construirea unui pod pentru a-și trece armata în Țara Românească, dar din 7 iulie 1595, mare vizir este numit octogenarul Koca Sinan pașa (pentru a patra oară), care pornește spre Dunăre. Mihai încearcă să împiedice trupele otomane să treacă Dunărea și trece la ofensivă. Atacă fulgerător Nicopole unde nimicește o oaste formată din 1.300 de oșteni și distruge cele o mie de vase cu care otomanii voiau să construiască un pod. De aici un corp de oaste se îndreaptă spre Vidin, care este ars, iar altul spre Turtucaia, căreia i se distruge citadela. În urma acestei campanii, sunt transmutați în Țara Românească 16.000 de creștini.

La 11 august Sinan pașa ajunge la Rusciuk, iar la 14 august începe trecerea Dunării pe un pod de vase spre Giurgiu. Pe 22 august 1595 cele două oști se aflau la o distanță mică una de alta.

Combatanții

Otomanii dispuneau de o armată alcătuită din 50.000 – 60.000 de oameni, la care se adaugă personalul auxiliar, în timp ce sub comanda lui Mihai Viteazul se găseau între 10.000 și 16.000 de oșteni, plus 12 tunuri. Alături de steagurile boierilor și câteva unități țărănești, domnul muntean se mai baza pe un detașament de mercenari cazaci, precum și pe 4.000 de maghiari și secui, aflați sub comanda lui Albert Király. Trupele ardelene au fost trimise de principele Transilvaniei, Sigismund Báthory (1581 – 1599, 1601 – 1602), în baza tratatului de la Alba Iulia (20 mai 1595), prin care, în schimbul acceptării suzeranității sale de către domnul muntean, acesta se obliga să-l ajute împotriva otomanilor.

Bătălia de la Călugăreni - Pictură de Theodor Aman

Dispunerea forțelor

Mihai a ales Călugăreni (județul Giurgiu), pe Neajlov, ca loc de bătălie pentru că era o zonă mlăștinoasă și a optat pentru acest teren deoarece putea să blocheze ușor flancurile armatei otomane. Oastea munteană a fost așezată la nordul localității, lângă o pădure, în timp ce patrulele țineau sub observație malurile Neajlovului și Câlniștei. Avangarda otomană era condusă de Hasan pașa, flancul drept era asigurat de Satırcı Mehmed pașa, iar cel stâng de Haydar pașa.

Desfășurarea bătăliei

Mihai Viteazul atacă în zorii zilei de 13 august/23 august 1595 cu grosul oștirii sale (circa 10.000 de oameni), în timp ce Albert Király cu oamenii săi alcătuiau rezerva. Pentru că nu era sigur de buna intenție a acestora, domnul muntean mai păstrează un corp de 1.200 de călăreți, sub comanda lui popa Stoica din Fărcașe, menit a asigura retragerea. Atacul inițial al muntenilor a ajuns până la tabăra de corturi a turcilor.

În jurul orei 11 dimineața a pornit un atac puternic al ienicerilor, care i-au respins pe oștenii lui Mihai. Ienicerii trec Neajlovul și capturează unsprezece tunuri creștine.

Hasan pașa, cu aproximativ 10.000 de oșteni, încearcă o învăluire largă prin partea de vest, iar Mehmet pașa face același lucru prin est.

Trupele lui Mihai se retrag puțin, în ordine. Armata creștină e dispusă în formă de triunghi, cu vârful spre inamic. După ce reușesc să se regrupeze, aproape de locul unde se afla rezerva lui Király, oștenii lui Mihai resping efectivele lui Mehmed pașa și ale lui Hassan pașa, provocându-le pierderi considerabile și datorită celor două tunuri păstrate cu trupele de rezervă. Otomanii se retrag în dezordine, mulți cad în mlaștină și mor înecați, situație care dă posibilitatea lui Mihai să contraatace. Sunt recuperate tunurile și este creată o stare de degringoladă pe malul sudic al Neajlovului. Au fost ucise patru pașale, șapte sangeaci și 3.000 combatanți turci. S-au recuperat cele unsprezece tunuri pierdute și s-a capturat un steag turcesc verde, al profetului Mahomed, și cinci tunuri.

După bătălie

Pierderile otomane au fost mari, trei conducători și-au pierdut viața pe câmpul de luptă: Haydar pașa, Mustafa pașa și Hüseyn bey, iar Satırcı Mehmed pașa, grav rănit, abia a reușit să scape cu fuga. Domnul muntean se retrage spre Valea Prahovei pentru că Bucureștiul și Târgoviște au fost ocupate imediat de către otomani. În tabăra de la Stoenești se așteaptă ajutoarele de la aliați. În tot acest timp, Sinan pașa începe procesul de transformare a țării în vilâyet.

(Ion Aurel Pop)

Toate sursele la Enciclopedia României