Scrisoare unui înger

De Andrei Dîrlău  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Am scris în februarie 1990 această elegie pentru Marius Bodo, un copil de 15 ani care a murit în decembrie 1989:

Scrisoare unui înger

rugați-vă pentru mine, rugați-vă
     biruitorilor, fericiților
rugați-vă în lumină
  în har și în adevăr
să-ncep eternitatea
ascultării lui Dumnezeu
   a vieții în Dumnezeu
a rugăciunii
Daniel Turcea

Îl chema Bodo Marius. Născut: 1974; decedat: decembrie 1989 în Revoluție. A trăit deci numai 15 ani în această lume. Îmi amintesc cum eram la 15 ani: în clasa a noua, mai citeam cărți cu povești, abia ieșeam din copilărie ca dintr-o poveste, ca dintr-un joc, de fapt încă mă mai jucam câteodată (cu o vagă nostalgie de care nu-mi dădeam seama) de-a „vațiascunselea”, „uliușiporumbeii”, „hoțiișigardiștii” sau „țarățarăvremostași” (printr-o dureroasă inversiune, de astă dată adulții au jucat aceste jocuri, în felul lor crud, iar copiii le-au căzut victime). Ce-ar fi fost dacă încetam să exist la 15 ani? Înainte de a descoperi poezia, dragostea, miracolul... Înainte de a trăi atâtea revelații. Înainte de a trăi, pur și simplu... Abia astfel, evocând eul meu de atunci, pot începe să înțeleg mai adânc ce înseamnă grozăvia de a muri la 15 ani.

...................................................................................................................................................

Dragă Marius,

Pe crucea simplă de lemn din Cimitirul Eroilor Revoluției se află fotografia ta: este, jur, extraordinară. Un zâmbet de o frumusețe, o puritate, o generozitate, o lumină absolută, izbitoare. Este ceea ce ea ar fi exprimat oriunde, nu doar în acest loc tragic. Abia acum îmi dau seama că era zâmbetul atâtora dintr-o generație pe care n-am știut s-o văd cu adevărat. Și un amănunt îmi atrage dintr-odată atenția: puloverul pe care îl porți în fotografie este plin de stele. Este albastru-închis, iar stelele – puzderie – sunt albastre-deschis. Și mă fulgeră gândul că îl purtai pentru că îți plăceau stelele, și cerul lor albastru, ca o presimțire parcă a viitorului tău sălaș, ca o prefigurare a eternității înstelate în care ființezi acum, a patriei celeste ce găzduiește aievea existența ta îndumnezeită, întru Lumină.
Aș vrea să fiu prietenul tău, cel pe care nu l-ai avut, n-ai mai avut timp să-l ai, fratele tău. Aș vrea să trăiesc și pentru tine, tot ceea ce tu n-ai mai putut – nu vei mai putea trăi niciodată. Aș vrea ca prin mine să te bucuri și tu de lumina de aur a soarelui, de chipurile fericite ale oamenilor, de zâmbetul unei fete, de transparența unui cer văzut de aici, de jos (tu îl locuiești, sunt sigur, ființă din Ființa lui Dumnezeu, a Tatălui Ceresc. De ce sunt sigur? Pentru că cine merită oare Paradisul, dacă nu cei asemenea ție?).

Să te bucuri, aș vrea, de primăvara ce va începe în curând fără voi – care ați murit în acea incredibilă Primăvară din miez de iarnă, miraculoasă, dumnezeiască, în acel Crăciun care, prin voi, ne-a dăruit învierea; de mugurii și florile și căldura tuturor primăverilor; de culorile neverosimil de frumoase ale pădurii în octombrie, de nuanțele infinite ale mării în amurg; de toată splendoarea acestei lumi, de frumusețea dumnezeiască a Creației. Iar eu, supraviețuitorul, risipitorul, rămân, eu rămân să mă rog aici, pentru tine, pentru voi toți, eu biruitorul, eu fericitul, eu învingătorul învins (căci ce înfrângeri sînt victoriile noastre, iar înfrângerile noastre – ce izbânzi!), rămân să plâng triumful bătăliilor pierdute, biruința eșecurilor noastre secrete, apoteoza însângerată a iubirii anonime, Doamne, ce victorii pentru bătăliile noastre pierdute, ce apostazii după atâtea jertfe! Eu rămân să plâng pentru tine, pentru voi, și pentru șansa martiriului pe care am pierdut-o (sau poate nu încă?). Rămân să mă rog aici, în prea puținul duh și puțina lumină pe care o am, pentru tine care ești acolo, în Lumina cea neînserată, pentru veșnicia viețuirii tale în Dumnezeu. Nu știu despre tine decât ce văd aici, pe crucea cu numele tău din Cimitirul Vostru, al Martirilor: că aveai 15 ani și îți plăceau stelele. Și că ai murit pentru mine. Iartă-mă că nu sunt vrednic de jertfa ta, că nu pot face mai mult, că nu mă pot ruga mai curat, cu lacrimi și cu zdrobirea inimii, cum spun Sfinții Părinți, pentru tine, pentru duhul tău, pentru ființa ta astrală, asemenea aștrilor pe care îi iubeai, pentru existența ta, a voastră, printre îngeri și stele.

Andrei Dîrlău, februarie 1990

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  5. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

  10. Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!