Istoricul Tiberiu Tănase, colonel în rezervă al Serviciului Român de Informații (SRI), se află la cea de-a doua carte a sa dedicată unor aspecte mai puțin cunoscute din istoria Legiunii „Arhanghelul Mihail”, date prezentate pe bază de documente din arhivele secrete ale fostelor servicii speciale românești.

Românce din Cetățui. Foto-captură: Press One

După „Fețele Monedei. Mișcarea legionară între 1941 și 1948″ (Editura Tritonic, București, 2010), dr. Tiberiu Tănase a publicat anul trecut lucrarea „Legionarism vs. comunism. Considerații privind raporturile dintre Mișcarea Legionară și Partidul Comunist Român în perioada 1941-1948” (Editura Universul Academic, București 2019). Dr. Tiberiu Tănase este secretar al Diviziei de Istoria Științei din cadrul CRIFST al Academiei Române și autor a sute de studii de specialitate publicate de editura Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul și publicațiile SRI „Intelligence” și „Revista Română de Studii de Intelligence”, cât și revista rezerviștilor SRI, „Vitralii – Lumini și Umbre” sau Arhivele Totalitarismului a INST – Academia Română. (…)

Tiberiu Tănase a luat la puricat toate arhivele existente în România, de la cele ale SRI (CNSAS) la cele naționale (DANIC), ale MAPN și ale Academiei Române, efort din care „a reieșit implicarea în evenimentele din 21-23 ianuarie 1941 atât a unor comuniști români cât și a altor agenți ai serviciilor secrete sovietice”.

„Așa după cum demonstrează documentele din Arhiva SSI, comuniștii se înscriseseră masiv în Corpul Muncitoresc Legionar. Deși, comandantul Mișcării legionare observase acest fenomen și hotărâse o epurare, primirea de noi membri muncitori cu simpatii comuniste a continuat. Comuniștii s-ar fi înscris în cuiburile legionare pentru a-și satisface interesele importante: ascunderea scopului lor real, adică schimbarea orientării partidelor naționaliste, falsificarea rezultatelor, obținerea informațiilor din diferite compartimente ale vieții sociale și schimbarea în direcții favorabile intereselor URSS. Comuniștii ar fi exploatat slăbiciunile lui Horia Sima.”

În acest sens, autorul redă și concluzia unei Note a Direcțiunii Generale a Siguranței Statului (DGSS) din martie 1941, în care se arată că Legația Sovietică din București raporta că „în Mișcarea Legionară se aflau foarte multe elemente comuniste, foarte bine apreciate, iar mulți dintre aceștia, cu ocazia rebeliunii, au ațâțat spiritele provocând dezordini și chiar participând la jafuri.”

Unul dintre cele mai interesante documente din volum este un raport transmis Internaționalei a III-a de PCdR, la 9 februarie 1941, cu privire la "statistica devastărilor, numărul victimelor, pagubele estimate”. Raportul, suntem informați din cuprinsul lui, era însoțit de edificarea Kremlinului asupra succesului operațiunii printr-un reportaj filmat, pentru a se lămuri cu ochii lor și coordonatorii de la Moscova "asupra modului în care s-a desfășurat rebeliunea în Capitală și cele mai importante centre din țară”.

Nota Direcțiunii Generale a Poliției (DGP) conchidea: „În concluzie, PCR raporta că acțiunea de penetrație comunistă în cadrele mișcării legionare a dat rezultate neașteptate și că ea reprezintă cea mai eficace încercare de revoluție în România”.

Analiza finală a expertului în informații este drastică: „Desfășurarea acțiunilor din timpul și după evenimentele din 21-23 ianuarie 1941 a dovedit că legionarii nu au reușit să depisteze sau să elimine elementele comuniste care s-au infiltrat din ordinul Internaționalei a III-a și al serviciilor de informații sovietice. Mai mult, comuniștii au reușit să imprime Mișcării Legionare acele directive ale Internaționalei a III-a care vizau socoaterea de sub influența ideologiei legionare a cât mai multor muncitori, chiar și a celor ce activaseră sau activau în CML. Aceștia urmau să fie folosiți de PCR ca "o forță de șoc” conform cu principiile broșurii „Revolta armată și războiul de stradă”, curs predat la școala de propagandă a Internaționalei Comuniste de la Moscova.”, după cum am scris în Evenimentul Istoric, Nr 25, Februarie – Martie 2020.

Dar istoricul Tiberiu Tănase a relatat mult mai pe larg operațiunea într-unul din numerele revistei Historia, de unde reproducem, cu acordul autorului, textul său revelator din cadrul rubricii noastre ISTORIA ZILEI:

Mișcarea Legionară a reprezentat pentru Partidul Comunist un concurent însemnat și incomod în lupta pentru cucerirea puterii politice și instaurarea unui stat totalitar, unde lupta pentru putere presupunea „eliminarea concurenților", dorința de compromitere și distrugere a adversarului. Competiția devine evidentă în condițiile în care, prin Înaltul Decret nr. 3151 din septembrie 1940, Statul Român devine „Stat național-legionar, iar Mișcarea Legionară este singura mișcare recunoscută în noul stat".

Odată cu proclamarea statului național-legionar, PCR transmitea noi instrucțiuni și directive membrilor săi, în care cerea ca aceștia „să speculeze asemănarea între unele principii comuniste și legionare și să se strecoare cât mai mult în rândurile cămășilor verzi pentru a le compromite; să speculeze toate nemulțumirile, creând cât mai multe dificultăți guvernului"(1).

În acest context, și autoritățile devin din ce în ce mai preocupate de infiltrările elementelor comuniste în Mișcarea Legionară. Astfel, ministrul de Interne, generalul Petrovicescu, recunoștea, în ședința Consiliului de Miniștri din 29 octombrie 1940, pătrunderea comuniștilor în Mișcarea Legionară, menționând că: „De multă vreme avem informația că se produce o penetrație de comuniști în Mișcarea Legionară"(2). De asemenea, generalul Antonescu îi comunica lui Hitler, la 14 ianuarie 1941 că „Mișcarea Legionară s-ar fi anarhizat prin implantarea în rândurile sale a comuniștilor".

În memorandumul înaintat în aceeași zi Führer-ului, șeful statului român sublinia: „Elemente nepregătite sau trimise de comuniști poartă răspunderea pentru pierderea de popularitate a legiunii, pentru haosul economic care a urmat și pentru creșterea primejdiei de anarhie, în timp ce propaganda comunistă se intensifică" (3).

Instituțiile statului, cu ochii pe comuniști

Documente ale Inspectoratului General al Jandarmeriei, ale Direcției Generale a Poliției și ale SSI-ului conțineau o serie de informații care atestau asemenea infiltrări ale comuniștilor în rândurile legionarilor, speculând toate lipsurile muncitorilor.

Astfel, Inspectoratul General al Jandarmeriei informa prin Ordinul de informațiuni nr.71/1940, din 1 noiembrie 1940, în legătură cu „preocuparea comuniștilor în elaborarea unui plan pentru introducerea în Mișcarea Legionară a unor agenți comuniști de încredere, conform instrucțiunilor primite de la Centru (Moscova), și care, printre altele, vor căuta să provoace sub egida legionară tulburări și manifestațiuni".

Cauzele care au dus la pătrunderea elementelor comuniste în Mișcarea Legionară au fost sesizate și de Direcția Generală a Poliției în „Dările de seamă din lunile februarie și martie", în care erau menționate: a) ușurința cu care era primit în Mișcarea Legionară orice solicitant fără vreun control serios; b) desființarea breslelor, care a condus la împingerea muncitorilor spre continuarea activității în cuiburile legionare sau alte organizații cu caracter politic.

S-a strigat „Trăiască Rusia sovietică" în timpul rebeliunii legionare

În ceea ce privește aspectele legate de amestecul sovieticilor prin filiera PCd.R la acțiunile din timpul rebeliunii, a fost publicat un număr redus de documente. Din documentele studiate în arhive (Direcția Arhivelor Istorice Centrale, Arhivele Naționale București, Arhiva Serviciului Român de Informații și arhivele MApN) a reieșit însă implicarea în rebeliunea legionară atât a unor comuniști români – mulți agenți ai serviciilor secrete sovietice, cât și a altor agenți ai serviciilor secrete sovietice. În acest sens, în unele documente sunt menționate nume ale unor comuniști infiltrați și identificați ca participanți la rebeliune. Astfel, în unele dintre documente se menționează următoarele: „Cu ocazia manifestațiilor din ziua de 21 ianuarie, la care au luat parte și un grup de muncitori ceferiști, s-a auzit strigând TRĂIASCĂ RUSIA SOVIETICĂ!

Adevărații legionari au părăsit pe manifestanți, văzând singuri greșeala ce au făcut-o când au primit pe acești muncitori în sânul Mișcării Legionare. Persoanele care au strigat și manifestat pentru URSS nu s-au putut identifica, majoritatea dintre ei fiind înarmați cu revolvere" (4). Privitor la participarea comuniștilor la acțiunile din timpul rebeliunii, în „Darea de seamă pe luna martie 1941" a DGP se preciza că: „În timpul rebeliunii, între muncitorii încadrați în CML au fost identificați numeroși comuniști care au participat la demonstrații, furturi, jafuri, crime. Sentințele pronunțate de către tribunalele militare confirmă această afirmație".

Muncitorii comuniști, rol de „agenți provocatori"

Unii muncitori, identificați ca participanți la rebeliunea legionară, sunt menționați într-o notă a DGP din aprilie 1941, și anume: „Vasiliu Iulius – strungar la Rafinăria Teleajen a Societății Româno-Americane, comunist notoriu, înscris în cadrele Mișcării Legionare în care a activat până în ziua rebeliunii, la care a luat parte activă; Ionescu Nicolae (zis Dumitrache Nicolae), lăcătuș la Rafinăria Teleajen a Societății Româno-Americane, cunoscut ca vechi comunist, se înscrisese în ultimul timp în cadrele Mișcării Legionare în care a activat până în ziua rebeliunii, când a fost văzut luând parte la acțiunile la care se dedau rebelii; Cojan Constantin, lucrător la Rafinăria Teleajen a Societății Româno-Americane, comunist notoriu continuă a face propagandă în rândul lucrătorilor a făcut parte în ultimul timp din Mișcarea Legionară și a luat parte la rebeliune"(5).

De asemenea, este menționat și Lucrețiu Vâlceanu, „notoriu comunist și fost luptător în Brigăzile Internaționale Roșii din Spania, înscris ulterior în Mișcarea Legionară, în calitate de redactor al ziarului Biruința a difuzat zvonul fantezist că generalul Dragalina este de partea rebelilor"(6).

Demn de semnalat este și faptul că, într-un raport al Direcției Generale a Poliției, din 28 august 1941, rezulta că „după rebeliune s-a observat că un număr însemnat dintre foștii muncitori care aderaseră la Mișcarea Legionară s-au retras și au început să activeze în mișcarea comunistă din care făcuseră parte anterior. La Atelierele CFR Grivița, unde majoritatea elementelor comuniste trecuseră în tabăra legionarilor, astăzi se încadrează din nou în rândurile mișcării comuniste dând mîna cu foști tovarăși".

Documentul demonstrează rolul de „agenți provocatori" pe care l-au îndeplinit „anumite elemente comuniste" infiltrate în Mișcarea Legionară. Activitatea „agenților provocatori comuniști" este confirmată și de SSI, care, urmărind permanent atât activitatea Mișcării Legionare, cât și activitatea comunistă, preciza în „Nota privind rolul agitatorilor comuniști introduși în Mișcarea Legionară": „Cercurile legionare conducătoare cred că acești pseudo legionari (n.n. – comuniști) au fost introduși în mișcare numai pentru a agita și anarhiza țara, rămânând pe mai departe comuniști. Așa fiind – susțin cercurile menționate – nu poate fi cazul despre o încadrare a unor legionari în Partidul Comunist, ci despre o revenire a comuniștilor în cadrele partidului după ce și-au făcut datoria în cuiburile legionare".

Horia Sima și militantul comunist Dumitru Groza (Video ilustrativ de arhivă cu Horia Sima și Ion Antonescu)

Amestecul unor comuniști în timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941 este reluat și analizat pe o bază informațională mai largă de către SSI în „Darea de seamă asupra rebeliunii", întocmită la sfârșitul lunii februarie din același an. Dar, prin aprobarea dată de Horia Sima, reorganizarea Corpului Muncitoresc Legionar (CML) urma să fie făcută sub conducerea lui Dumitru Groza, „militant comunist de notorietate".

Așa după cum demonstrează documentele din Arhiva SSI, comuniștii se înscriseseră masiv în CML. Comandantul Mișcării Legionare observase acest fenomen și hotărâse o epurare, însă primirea de noi membri muncitori cu simpatii comuniste a continuat. Și aceasta, pentru că, între comandantul Mișcării Legionare și conducătorii Partidului Comunist ar fi existat relații mult mai vechi. După cum atestau date din Arhivele Siguranței și din cele ale Ministerului Muncii, Dumitru Groza, unul dintre apropiații lui Horia Sima, era în realitate, „unul dintre cei mai încrâncenați militanți ai extremismului de stânga". Prin Dumitru Groza s-ar fi menținut supremația CML asupra restului Legiunii, iar Horia Sima i-ar fi luat permanent apărarea.

Tot în „Darea de seamă asupra rebeliunii" întocmită de SSI se oferă și alte câteva exemple de intruziune comunistă. Astfel, serviciile de Siguranță și ale SSI se implicaseră în arestarea lui Boris Niconov din Basarabia, trimis de Soviete cu „misiunea de a se introduce la legionari". Un alt exemplu făcea referire la cizmarul Moga, un alt comunist notoriu din Cernăuți, care primise suma de 200.000 lei de la Ajutorul legionar, spre a se instala ca refugiat la Suceava. Alți comuniști legionari percheziționaseră sediul Centrului informativ Suceava al SSI, iar executanții au fost Krevinski, Cervinski și Viskeron Alois, de asemenea identificați ca notorii comuniști infiltrați în Mișcarea Legionară.

Concluzia documentului SSI privind implicarea comuniștilor în rebeliune, în urma directivelor și intereselor sovietice, se impunea de la sine: „Sovietele – cărora orice complicații de ordin politic intern din România le foloseau – au căutat și reușit prin elementele ce se infiltraseră în rândurile Mișcării legionare, pe de o parte, să fie informate asupra activității interioare a Mișcării legionare, iar pe de altă parte de a provoca tot prin aceleași elemente mișcări și acțiuni anarhice conform cu interesele sovietice"(7).

De altfel, și Legația Sovietică din București „era de acord cu faptul că în Mișcarea Legionară se aflau foarte multe elemente comuniste, foarte bine apreciate, iar mulți dintre aceștia, cu ocazia rebeliunii, au ațâțat spiritele provocând dezordini și chiar participând la jafuri"(8). Mai mult, „Sovietele ar fi trimis în România mari sume de bani pentru a fi întrebuințate în propaganda legionară. Cu împărțirea lor s-ar fi ocupat conducătorii muncitorilor legionari"(9).

Interesul sporit al Moscovei față de situația din România este demonstrat și de un raport documentat transmis de PCdR la 9 februarie 1941 Internaționalei a III-a, cu privire la „statistica devastărilor, numărul victimelor, pagubele estimate la circa zece miliarde lei". Raportul era însoțit de un reportaj filmat „asupra modului în care s-a desfășurat rebeliunea în Capitală și în cele mai importante centre din țară. În concluzie, PCdR raporta că acțiunea de penetrație comunistă în cadrele Mișcării Legionare a dat rezultate neașteptate și că ea reprezintă cea mai eficace încercare de revoluție în România"(10).

Concluziile autorităților statului prezentate Președinției Consiliului de Miniștri subliniau că „jafurile, asasinatele și devastările au dat rebeliunii un caracter revoluționar comunist, explicabil, de altfel, prin primirea în Legiune a elementelor de stânga și a celor de la periferia Capitalei"(11).

Tiberiu Tănase / HISTORIA

Fragmente prezentate și în lucrarea Fețele Monedei. Mișcarea legionară între 1941-1948, Editura Tritonic, 2010, pp. 208-214

NOTE

1. Maria Georgescu, Verzii și roșii, mână în mână, în revista „Dosarele Istoriei", nr. 9/2000, p. 44
2. Pe marginea prăpastiei, vol. 2, Ed. Scripta, București, 1992, p. 20
3. Mihai Pelin, Miza Războiului, București Editura Viitorul românesc, 2000, p. 103
4. Vezi Aurică Simion, Regimul politic din România în perioada septembrie 1940-ianuarie 1941 și Istoria PCR, vol.V, sinteză, documentar
5. Notă privind comuniștii identificați ca participanți la rebeliunea legionară, ANB, Raport, fond DGP, Dos.30/1941, f. 346
6. Cristian Troncotă, Eugen Cristescu, Asul Serviciilor Secrete Românești, p. 69
7. Cristian Troncotă, România și frontul secret, București, Editura Elion, 2008, p. 286
8. Notă a DGS, din martie 1941, A.N.B, fond DGP, Dosar 1/1941, f. 2
9. Ordinul nr. 87/1941 A.N.B., fond DGP, D.2/1941, f. 11. și f. 97
10. Nota DGP din 9 februarie 1941, ANB, fond, DGP, 1941, f 1
11. Pe marginea prăpastiei, vol. I, Ed. Scripta, București, 1992, p. 34

Semnalat de George Damian care ne oferă prin blogul Historice fotografiile cu Regele Mihai și Regina Mamă în mijlocul legionarilor. Este vorba de o manifestație din 8 noiembrie 1940 de la Iași, unde Regele Mihai se află alături de regina mamă Elena (care e destul de încântată), generalul Ion Antonescu, Horia Sima și Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului Mișcării Legionare, Corneliu Codreanu, care fusese asasinat la ordinul lui Carol al II-lea cu un an în urmă.

Mai multe fotografii inedite de la „Rebeliunea Legionară” la blogul Willy Pragher