Ȋn teorie, alegerile generale din 19 noiembrie 1946 s-au desfășurat sub protecția Comisiei Aliate de Control. Ȋn realitate însă, ele au aparținut în totalitate comuniștilor care le-au organizat, din timpul campaniei electorale și până la centralizarea rezultatelor și legitimarea fraudelor de la votare. Guvernul condus de Petru Groza a cheltuit sume importante pentru tipărirea și difuzarea a 4 milioane de broșuri de propagandă, 30 de milioane de foi volante, 8,6 milioane de caricaturi tipărite, 6,6 milioane de afișe și 2,7 milioane de pancarte.

Pentru campania electorală a Blocului Partidelor Democrate au fost mobilizate peste 3000 de echipe de teatru și ansambluri „artistice”, 300 de fanfare și orchestre, 50 de caravane cinematografice. Ȋn întreaga țară, au fost trimiși mii de propagandiști, care intrau în curțile și-n casele oamenilor, pentru a-i prelucra ideologic.  

„Ȋn timpul alegerilor din 1946 aveam vârsta de 19 ani și votam pentru prima oară. 

La acea dată eram cu domiciliul la părinți, în comuna Avrig, județul Sibiu, o comună mare, frumoasă, de ardeleni, cu o uzină de armament, „Mârșa”, ce avea aproape 10.000 de muncitori.

Am fost siliți să votăm într-un sat mic – Bradu -, sat de sași duși în Transnistria și populat apoi cu țigani, însă cu o primărie unde era un notar (secretar) I. Țârmonea, care era comunist.

Comuna Avrig și uzina de armament „Mârșa” – Avrig totalizau o populație de peste 12.000 de persoane. Ȋn Avrig era și reședința de plasă, cu judecătorie, cu instituții mai mari, cu notar, primar, viceprimar, dar toți făceau parte din partidele istorice: țărăniști, liberali, din partea lui Titel Petrescu etc.

Candidații propuși de partidele istorice au fost aleși de mulțime cu peste 90%. Printre ei, fostul profesor universitar, rector la Universitatea din Cernăuți, venit după cedarea Basarabiei și Bucovinei la Avrig, de unde era tatăl său, Romulus Cândea, avocat Neagoș, inginer Schițea, învățător Tămășel, azi decedați. Mergând pașnic la vot, cu tot alaiul, în cele 5 localități unde se știa că voturile aparțin cu peste 90% partidelor istorice, s-a aflat cum comunistul I. Țârmonea a inversat rezultatele și le-a trecut la comuniști.

Mulțimea, aflând de mișmașurile notarului, a tăbărât pe geamuri, pe acoperiș, pe scări, să-l tragă la răspundere. Ȋntre timp, ticălosul a dat telefon la Siguranță, la Sibiu, de unde au venit urgent trei camioane cu armată, ne-au evacuat și au tras după mulțime, obligându-ne să venim acasă fugind, trecând Oltul, unii fiind răniți.” (N. Bârsan, 24 aprilie 1996, Sibiu)

 

„(...) Partidul Comunist a participat la aceste alegeri mascat pe aceeași listă cu Frontul Plugarilor, condus de trădătorul dr. Petru Groza. Din timp, s-au luat măsuri în sensul că s-au scos din producție muncitori din fabrici, uzine, ateliere, șantiere, unde au fost pontați ca prezenți, adunați și instruiți câteva săptămâni și apoi trimiși în fiecare localitate la primărie, cazați în așa-numita „cameră de oaspeți” de unde timp de trei săptămâni nu s-au mișcat și unde altă treabă nu aveau decât să facă propagandă comunistă.

Cam pe sfârșitul lunii octombrie 1946, în timp ce elevii erau în pauza mare, mă duc la primărie pentru a sta de vorbă cu primarul, care avea o fetiță în clasa pe care o conduceam. Ne trezim că apar doi indivizi. Se fac prezentările. Unul se numea Cazacu, iar celălalt Văzdoagă. Erau de la partid de la Caransebeș și aveau misiunea amintită mai sus. Sigur, eu am părăsit noua societate, ducându-mă la clasă să văd de treburile mele. Fiecare cu ocupația sa. Au stat la Vârciorova (care era satul meu natal și unde aveam postul meu de învățător) până la 19 noiembrie, când am mers cu alegătorii la centrul de votare. Ȋn tot acest timp, propagau: ura de clasă, lupta între bogat și sărac și, mai ales, ura împotriva intelectualilor satului, a administrației locale.

Această propagandă electorală se desfășura într-o perioadă când campania agricolă era în plin sezon de recoltare și strângere a recoltei, animalele erau deja la fiecare în gospodărie, într-un cuvânt, oamenii erau extraordinar de ocupați. Degeaba încercau ei să-i adune la cămin. Pe nimeni nu-i interesa palavrele lor, mai ales că mulți dintre cetățeni au făcut campania din U.R.S.S. și au văzut pe viu „marea fericire” de acolo. Făcând și campania din apus, au văzut diferența. Ȋn sărbători erau prea obosiți să mai vină să asculte așa-numitele „porunci” pe care le transmitea puterea locală. Puținii care erau prezenți ascultau „poruncile” și, când începea propaganda, lumea pleca pe la casele lor.

Atunci, și-au schimbat tactica. Au început să meargă de dimineața până seara pe la casele sătenilor. Ȋn sat însă nu erau decât bătrânii, bolnavii, leneșii și bețivanii, mai ales că era toamnă și începuse să fiarbă borhotul. Fiecare societate are și uscăturile ei. Iată care era mediul ambiant al desfășurării activității lor. Dar nu putem spune că nu era un mediu bun pentru ceea ce doreau ei: din contră, pe aceștia îi căutau și i-au găsit. Veneau la primărie numai la orele mesei și iar plecau. Pentru primar erau un adevărat calvar să găsească pe cineva care să le aducă mâncarea și să lea băutură în fiecare zi. Nimeni nu era dispus să piardă ziua de lucru și să le dea de mâncare.

Prea mare rezultat nu au obținut, doar doi agenți și trei membri de partid. Populația satelor, strâns legată de glie, nu se lăsa ușor înșelată, mai ales că acești tovarăși încercau să convingă lumea că albul este negru și negrul este alb, tot ce până atunci a fost pozitiv devine negativ și invers.

Am avut de multe ori contact cu ei. Casa mea era lângă primărie. Aveam doar un perete despărțitor, de altfel întreg localul era sub același acoperiș. Ȋn general discuțiile erau contradictorii, mai ales când erau amândoi de față. Țin să menționez că Văzdoagă era foarte obraznic și cu un tupeu incredibil. Cazacu era mai șlefuit. Se vorbea că ar fi fost legionar și că acum încerca să se mascheze. Văzdoagă acuza învățătorii de șovinism. Nu am discutat politică, pentru că de la început am pus la punct aceste discuții în sensul că în cabina de votare se spune adevărul, restul sunt vorbe și nu fapte. Părerea mea este că ei știau precis că nu sunt șanse de câștigat alegerile, de aceea au și mers pe listă comună și deci ei au fost trimiși pe teren cu scop de a face sondaje și de a spiona opiniile în vederea luărilor de măsuri împotriva localităților mai recalcitrante, de a stabili centrele de votare cât mai departe de aceste localități, pentru a reduce cât mai mult numărul participanților la votare.

Așa se explică faptul că localității Vârciorova, comună amplasată pe malul drept al Timișului, la o distanță de 8 km, i se fixează secție de votare pe malul stâng al Timișului, în localitatea Poiana, la aproximativ 9 km de râul mai sus amintit.

Era un timp frumos. Pentru a mai scurta ceva din drum, am trecut peste islazul localității Vălișoara, unde era secție de votare și care se afla la numai 4 km de Vârciorova. Am trecut prin localitățile Vălișoara, Buchini și apoi am început urcușul până la Poiană. Era plin câmpul, numai grupuri, grupuri de alegători.

O altă localitate amărâtă, dar cu o populație foarte dârză și amărâtă, era Var. A trebuit ca văranii să meargă 7 km până la Iaz, apoi de la Iaz până la Caransebeș încă 7 km, ca străbătând orașul să ajungă la Buchini, unde drumurile noastre se încrucișau, noi mergând la Poiana, iar văranii la Vălișoara, secția lor de votare, adică încă 4 km, plus 9 km Caransebeș - Buchini.

Menționez că ambele localități nu aveau mijloace de deplasare la secția de votare și înapoi la domiciliu. Dar asta nu face nimic. Asta așteptau și ei. Dacă ar fi fost posibil, să nu vină niciunul.

Din comuna Var s-a deplasat, până la Vălișoara, un grup de câteva sute de votanți, în așa fel ca la deschiderea centrului de votare să fie prezenți. Nu au dat voie să înceapă votarea până nu s-au scos toate urnele afară, în fața mulțimii, unde au fost deschise. La deschidere, unele urne au fost pline cu foi ștampilate. Și, cum bătea vântul, iar centrul de votare era instalat în niște case izolate în câmp, lunca s-a umplut cu buletine de vot ștampilate în pătratul „Soarele”, sigla Frontului Plugarilor. Văranilor, băieți deștepți, le-a fugit mintea. Nouă nu.

La timpul respectiv nu a reușit planul comuniștilor, în sensul de a reduce cât mai mult participarea alegătorilor la vot, prin aceste meschinării de a pune piedică între domiciliul votantului și centrul de votare. Acest impediment, „distanța”, a rămas valabil numai pentru bolnavi, oameni bătrâni și oameni prinși  la diferite ocupații ce nu putea fi părăsite. Toată lumea cealaltă s-a prezentat la secția de votare, datorită unor apeluri lansate de intelectuali, elevi, studenți, în care lumea avea încredere. Procentul de participare, în părțile noastre, a fost de 85%. Nu mai sunt sigur cât a fost pe țară.

Totul a fost zadarnic. Având spatele asigurat de tancurile sovietice, rezultatele au fost falsificate prin inversare de cifre la centralizare.

Alegerile din 1946, indiferent de rezultatul lor, constituie baza „legală” a evenimentelor anilor următori, pentru aproape jumătate de secol. Acele alegeri, furt legalizat, au scos la suprafață gunoaiele societății și, în loc să le măture, așa cum fac după furtună puhoaiele tulburi, le-au urcat în vârful societății.

Natural, comportamentul lor a fost pe măsură.

Au început imediat să acționeze, unii urmărind și răzbunări, căutându-se victime de multe ori fictive. De altfel, comunismul nu poate supraviețui fără dușmani. Dacă nu-i are, trebuie să-i creeze.

Normal, populația nu a rămas indiferență și nici nu a putut rămâne. A trebuit să ia unele măsuri de apărare și eventual de înlăturare a uscăturilor.

Lupta nu a putut fi dusă pe față și a trebuit să se retragă în munte, așteptând și pregătind momentul potrivit. De data aceasta, codrul, chiar dacă era frate cu românul, nu l-a mai putut ajuta. Mijloacelor de luptă moderne codrul nu le-a mai putut face față. Deplasarea rapidă dintr-o parte în alta și în masă a trupelor nu permit haiducului larghețea mișcărilor și surpriza de altă dată. 

Trebuia schimbată tactica de luptă de altă dată. Trebuia să se răspundă tot în masă. Ca să poată face așa ceva era nevoie de pregătire, de cât mai multe legături; prin formarea de cât mai multe legături era nevoie de cât mai mulți agenți, care presupun cât mai mulți oameni, și atunci păstrarea secretului scade foarte mult, aducând în multe cazuri eșecul. Este foarte grea păstrarea secretului, care de multe ori cade, nu din rea-credință, ci din prea multă vorbărie.

Aceasta a fost cauza care a făcut să cadă cele mai multe grupuri, în afară de faptul că Securitatea s-a folosit mult de iscoade bine plătite.” (Ioan Udria, 24 mai 1996, Caransebeș) 

Sursa: Analele Sighet 4, „Anul 1946 – Scrisori și alte texte” - Fundația Academia Civică, 1997

VA URMA: Cum au luptat pentru voturile lor țăranii din comuna Cocu, sub conducerea preotului