35 de ani în umbra Sfântului Gheorghe: Golaniada sau Fenomenul Piața Universității.
În decembrie 1989 nu a fost „Revoluție”, ci lovitură de stat, puterea nefiind preluată de rezistența anticomunistă ca în Cehia sau Polonia, ci de eșalonul al doilea al Partidului Comunist. Din nefericire, instituțiilor judiciare nu le-au fost până acum suficienți cei 35 de ani care s-au scurs de la evenimente ca să se convingă de ceea ce studenții știau deja, în primăvara anului 1990.
Noua putere instalată prin FSN după evenimentele din decembrie 1989 a perpetuat vechiul sistem comunist, fiind doar o schimbare de formă, nu una de fond.
O reacție firească nu a întârziat să apară. Astfel, sub inspirația unor foști deținuți politici, printre care și filosoful Petre Țuțea, tinerii din Liga Studenților au dat naștere celui mai mare fenomen civic din România celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea: Golaniada.
Începută în seara de 22 aprilie (noaptea Sfântului Gheorghe), în prima Duminică după Sfintele Paști, ocuparea permanentă a Pieței Universității de către studenți cu rolul de a dezbate și de a pregăti trecerea României de la dictatură la democrație, a fost evenimentul care a marcat întreaga perioadă a anilor 90, un protest-maraton care a ținut apoape două luni, devenind un simbol al speranței și al luptei împotriva totalitarismului, pus sub ocrotirea Maicii Domnului prin icoana adusă de la Mănăstirea Putna - vechi centru de susținere a mișcării naționale studențești - și a Sfântului Gheorghe.
Golaniada nu a fost o „luptă pentru progres” sau un protest pentru obținerea unor beneficii sociale, așa cum încearcă în mod eronat să susțină dintr-o perspectivă de stânga unele organizații studențești de astăzi:
Periodic, se țineau discursuri de la balconul Universității din București, unde urcau personalități ale epocii, precum poetul Ioan Alexandru, profesori, studenți și foști deținuți politici, precum Părintele Galeriu sau Părintele Constantin Voicescu.
Tinerii de atunci căutau să redea societății românești reperele morale pierdute odată cu instaurarea pe calea armelor a regimului comunist și să normalizeze viața socială și politică, fapt care însemna inclusiv adoptarea unor măsuri precum Punctul 8 de la Timișoara - retragerea din politică a foștilor nomenclaturiști comuniști, asigurarea de alegeri libere, fără măsluirea votului sau manipularea electoratului - dar și reintroducerea orei de religie sau eliminarea balastului ideologic proletcultist încă promovat în sistemul de stat. Memorabil rămâne momentul surprins în filmare, în care zecile de mii de tineri își manifestă credința lor creștină, bucurându-se de libertatea de a cânta, fără interdicție, „Hristos a Înviat!”.
Pentru a putea menține la putere noul regim neo-comunist, Ion Iliescu, părintele „capitalismului de cumetrie”, a înțeles să încheie Golaniada prin „invitarea” minerilor din Valea Jiului și a „forțelor de ordine” să „curețe Piața” de studenți, adică să îi bată și să îi omoare pe toți cei care manifestau în Piața Universității din București în zilele de 13-15 iunie.
Oficial au murit doar 6 persoane, însă peste peste 100 de tineri zac îngropați în cimitirul Străulești, fără să se afle cine i-a ucis, ca urmare a ororilor din acele zile și a complicității autorităților, alți 750 fiind răniți. Având complicitatea forțelor de ordine, au fost arestați abuziv peste 1000 de participanți, iar peste 3500 de bucureșteni au fost bătuți de poliție și de mineri. Împotriva studenților și a populației bucureștene s-a tras cu muniție de război din TAB-urile Armatei.
Așa a fost inaugurată „democrația” în 1990!
Parchetul General a tot redeschis dosarul penal al Mineriadei, în care sunt anchetați toți cei responsabili de acest genocid cumplit împotriva tineretului românesc, însă, cu complicitatea guvernanților, acesta a tot fost plimbat printre instituții, ca de la Ana la Caiafa, fără vreo speranță de soluționare... Dreptate, ochii plânși încă cer să te vadă! Chiar și după mai bine de trei decenii!
În cinstea tinerilor uciși și bătuți atunci și din respect pentru generația lor, organizația noastră l-a și ales pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ca patron și simbol al organizației, în amintirea Golaniadei, ale cărei idealuri și năzuințe le ducem mai departe!
Mai bine haimana, decât trădător, Mai bine huligan decât dictator, Mai bine golan decât activist, Mai bine mort decât comunist!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
• « Concepute din „interese absconse”, animate de idealiști naivi, amplificate de oportuniști și, la urmă, fructificate de escrocii dintâi.»
• « Protestul „subțire”, cu cheltuială se ține » (în ’90, dacă te întrebai numai, „cât costă?”, sau „cine plătește?”, erai acuzat de „răutăcisme denigratoare” ; azi… știm mai bine „cum stă treaba”)
--------
Voci din timpul „mineriadei”. (pe marginea disputei Minerii vs. ”minerii” – subiect pare-se cam ocolit…)
• „Paradoxul lui Rațiu”: – Ce fel de Mineri vor fi fost aceia, de au cotrobăit cu minuțiozitate prin documente, sertare, dischete și prin PC-ul de pe birou, și totuși, o sticlă de Whisky (deși aflată „la vedere”) a rămas neatinsă ?
• Zicea „un simplu Miner”: – ”Lasă-i să lucre !”, dacă p’ăștia i-a ales poporul. Să-i vedem la treabă, ș’om ști ce’om face !
--------
PS. Azi, „după 35 de ani” :
• Totuși, cine erau aceia care tremurau de teama că „revine Comunismul”? Chiar nici unul dintre cei ce cântau atât de vibrant ”Mai bine mort decât Comunist” – chiar nici unul nu știa diferența dintre Comunism și Socialism ?
• Nu cumva, „pe aici” se anunțau deja restituirile „in integrum”, mormanul de „fiare vechi”, „privatizările” aberante, distrugerea elitei tehnico-economice a țării cu alungarea specialiștilor (înlocuiți cu „cei 15.000”, de după !) etc… ca-re, toate acestea, aveau să vină puțin mai încolo ? (plus acel „spirit revanșard” care ardea mocnit…)
• S-a vorbit mult (și încă se mai vorbește) despre efectul negativ al „mineriadelor”, cum că au alungat investitorii și ne-au ținut în loc etc. Nu cumva, tocmai „marile centre muncitorești” le dădea fiori, atât „fripturiștilor interni”, cât și așa-zișilor „investitori strategici” – care știau ei, bine, cam ce „gânduri curate” au ? Și nu cumva, tocmai de aceea „s-a făcut totul” pentru anihilarea „focarelor de instabilitate”, de ne-am aruncat toată industria la fier vechi ?