Pagini de cultură și civilizație românească: Câte ceva despre Anul Nou

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Denumirile lunilor la români sunt o oglindă prețioasă a istoriei străvechi. Până în secolul I a.Chr. - și local, chiar secole după - anul nou era sărbătorit de romanii păgâni pe 1 martie. De aici și denumirile unor luni precum septembrie, octombrie, decembrie etc. 

În cinstea lui Iulius Cezar și respectiv Augustus au fost date numele lor lunilor pe care le știm ca iulie și august. 
Iulius Cezar este cel care, în colaborare cu Sosigene - preot păgân și astrolog - mută începutul anului la 1 ianuarie. 

Deși acceptată în occident destul de repede, această sărbătorire a întâmpinat o anumită rezistență locală, iar în răsărit a fost ignorată în multe părți.

Anul creștin începea, asemenea celui iudaic, de la 1 septembrie. 
Această dată are următoarele motive pentru a fi socotită Anul Nou de către creștini:
- „și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi”; facerea lumii începe cu seara, ziua liturgică începe cu seara, anul începe cu "seara" anotimpurilor, adică toamna (iarna răspunde nopții, primăvara dimineții, vara zilei, bineînțeles);
- începutul toamnei este intrarea Poporului Ales în Țara Sfântă, în Pământul Făgăduinței; o dată simbolică a eliberării și mântuirii, legată de promisiunea eliberării și trecerii dintr-un timp supus răutății, în cel al libertății iubirii 
- promisiune și proorocie împlinite atunci când Hristos Iisus 
„a venit în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă și S-a sculat să citească. Și I s-a dat cartea proorocului Isaia. Și, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris:
"Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsați, și să vestesc anul plăcut Domnului".” (Luca 4.16-22)

Acest An Nou a fost primit de străbunii noștri foarte devreme, dovadă fiind faptul că nu au acceptat schimbările apărute în calendarul roman din vremea lui Nero înainte.
În cancelariile Țărilor Române tot 1 septembrie era data de început a anului, așa cum era în toate Bisericile ortodoxe, în toată Ortodoxia. 

Din secolul al XVIII-lea, în vremea cumplită a domniilor fanariote, tradițiile romanești în general și tot ce este ortodox în general devin "de nedorit", "înapoiere", "primitivism" etc. În această vreme se face și trecerea la Anul Nou pe 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare.

De dorit ar fi ca acum românii să ia exemplul înțelept al chinezilor și, bucurându-se cu întreaga lume de 1 ianuarie, să își sărbătorească și Anul Nou Românesc, pe 1 septembrie, așa cum o făceau străbunii.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Adevaruri despre dacisti 03.01.2017 19:21
    Mulțumim mult, părinte, că ne mai amintiți câte ceva din acea cultură uitată a noastră, atăt de bogată și frumoasă că a trebuit să fie distrusă de urâțenia și pustiul din sufletul unor nemernici.

    Puteți să ne recomandati câteva cărți din care să mai aflăm și noi oarece despre cultura și civilizația înaintașilor noștri (nu mă refer la traco-romani, ci la înaintașii noștrii români)?
    Mulțumim anticipat!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT