Prin art.12 din Convenția de Armistițiu cu Națiunile Unite din 12 septembrie 1944, „Guvernul Român se obligă ca în termenele indicate de către Ȋnaltul Comandament Aliat (Sovietic) să restituie Uniunii Sovietice, în desăvârșită bună stare, toate valorile și materialele luate de pe teritoriile ei, în timpul războiului, aparținând Statului, organizațiilor publice și cooperative, întreprinderilor, instituțiilor sau cetățenilor particulari, precum: utilajul fabricilor și uzinelor, locomotive, vagoane de căi ferate, tractoare, auto-vehicule, monumente istorice, valori de muzeu și orice alte bunuri”.
Costurile se ridicau la 1.000 de miliarde de lei
„Teritoriile” Uniunii Sovietice erau stabilite de art. 4 din Convenția de Armistițiu astfel: „Se restabilește frontiera de stat între Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice și România, stabilită prin acordul sovieto-român, din 28 Iunie 1940”. (AICI, documentul integral)
Pentru executarea acestor obligații impuse de articolul 12 din Convenția de Armistițiu, autoritățile române au întocmit o situație cu bunurile evacuate de pe teritoriul U.R.S.S. și, conform datelor centralizate în iulie 1945, România trebuia să restituie următoarele: animale (93.736 cabaline, 62.500 bovine, 111.687 ovine, 45.616 porcine, 15.959 stupi de albine ș.a.), cereale (179.910 tone grâu, 243.253 tone orz, 26.190 tone secară, 16.037 tone ovăz, 280.361 tone porumb boabe, 674 tone floarea soarelui ș.a.), semințe, legume și furaje, alimente și diverse produse consumabile (1.773.136 litri untdelemn, 59.791 tone zahăr, 48.048.514 țigări etc.), autovehicule (99 turisme, 1846 autocamionete și autocamioane, 301 autospeciale, 84 motociclete, 66 remorci auto, 2.626 tractoare), vehicule cu tracțiune animală, diverse bunuri industriale (instalații de forță, cazane de aburi, strunguri, instalații și unelte de fierărie, pompe, macarale, instalații electrice, instrumente de măsurat etc.), mașini agricole, îngrășăminte, medicamente, materiale sanitare, materiale cinematografice, arheologice și de laborator, armament.
Valoarea acestor bunuri, încadrate într-un nomenclator cu aproximativ 15.000 de articole, era greu de calculat. Aceste bunuri trebuiau duse, pe cheltuiala statului român, până în teritoriul sovietic, iar costul transportului, în unele cazuri, era mai mare decât valoarea bunurilor. La acea vreme, autoritățile apreciau că aplicarea articolul 12 va costa statul român peste 1.000 de miliarde de lei. În septembrie 1945, urmare a negocierilor româno-sovietice, valoarea lor a fost fixată la cifra de 948 miliarde lei, prețuri aprilie 1945.
Pe lângă aceste restituiri stabilite prin documente oficiale, rușii și-au luat cu forța din România cam tot ce și-au dorit. Nu vorbim doar de jefuirea populației, de animalele și de proviziile luate de prin curțile țăranilor români, care au fost împușcați sau condamnați la înfometare. Vorbim despre un jaf organizat. De furt cu vagoanele și cu tonele. De îngenuncherea economică a României care, abia ieșită dintr-un război mondial, intrase sub ocupația URSS.
Prelevări suplimentare, în afara planurilor oficiale
Ȋntr-o notă a Comisiei Române pentru Aplicarea Armistițiului din 26 mai 1945, „referitoare la prelevările abuzive de animale, produse agricole, vehicule, autovehicule, materiale și instalații industriale și alte diverse bunuri de către Armata Roșie, necomunicate”, se precizează următoarele:
Diferite autorități de stat au sesizat Comisia Română pentru Aplicarea Armistițiului despre prelevări în afară de planurile prezentate de Comisia Aliată de Control și care au fost efectuate direct pe teritoriu.
Nu avem datele complecte ale acestor prelevări, nici cantitativ, nici ca valoare.
Situațiunile parțiale din cele comunicate Comisiei sunt trecute în tabelul de mai jos.
PRELEVÃRI
1. Animale:
2. Cereale, furaje:
După Inspectoratul General al Jandarmeriei (adresa Nr. 55.594 din 4 Martie 1945), prelevările de cereale și furaje de la 23 August 1944 până la 1 februarie 1945 s-ar ridica la:
- 4.283 vagoane de grâu;
- 3.900 vagoane de porumb;
- 2.300 vagoane orz;
- 3.200 vagoane ovăz și
- 12.000 vagoane fân.
3. Zahăr
După datele comunicate de Comerțul Zahărului, prelevările directe de la 23 August 1944 până la 30 Aprilie 1945 ar fi de:
- 766 vagoane de zahăr.
4. Fabrici, instalațiuni:
Prelevările directe de fabrici și înstalațiuni industriale după datele comunicate de Ministerul Afacerilor Interne cu Nr. 151.663 din 4 Decemvrie 1944, ar fi:
- 2 fabrici de zahăr (Botoșani, Suceava);
- 2 fabrici textile (Iași, Botoșani);
- 5 uzine electrice (2 Roman, Dorohoi, Baia, Suceava);
- 1 fabrică acid carbonic (Botoșani);
- 2 fabrici de spirt (Suceava);
- 1 fabrică ulei (Suceava);
- 1 fabrică pielărie (Suceava);
- 14 mori (2 Botoșani, 2 Dorohoi, 8 Baia, 2 Rădăuți);
- 9 ateliere mecanice (8 Botoșani, 1 Rădăuți);
- 1 tipografie (Botoșani);
- 1 abator (Suceava);
- 26 fabrici diferite (Baia, Suceava, etc.)
Și după alte date:
- 1 fabrică de sticlă (Industria Optică Română);
- 1 fabrică glucoză (Glucoza Românească).
5. Materiale Industriale:
Ca materiale industriale, întreprinderile și autoritățile comunică Comisiunei Române pentru Aplicarea Armistițiului următoarele prelevări directe:
- 4.900 tone țevi de la Societatea Rogifer;
- 46.273 tone material tubular de la industriile petrolifere;
- 98 bucăți mașini, pompe;
- 1.111 tone diverse materiale de industrie petroliferă;
- 5.206 tone hârtie.
6. Vehicule și autovehicule:
După Inspectoratul General al Jandarmeriei și Marele Stat Major, prelevările directe de vehicule și autovehicule ar fi de:
- 7.256 autovehicule (Marele Stat Major);
- 1.396 motociclete (Inspectoratul Jandarmeriei);
- 1.361 biciclete;
- 239 tractoare (Inspect. G-ral al Jandarmeriei);
- 46.603 căruțe și trăsuri (Inspectoratul General al Jandarmeriei);
- 37.718 căruțe și trăsuri (Marele Stat Major);
- 7.261 perechi hamuri (Inspectoratul General al Jandarmeriei) și
- 38.063 perechi hamuri (Marele Stat Major).
7. Diverse bunuri:
După datele aflate la Comisia Română pentru Aplicarea Armistițiului mai sunt prelevări directe calculate în valori de diverse bunuri, după cum urmează:
- Materiale proprietatea C.F.R.: 1,5 miliarde lei;
- Materiale încredințate Regiei C.F.R.: 15,4 miliarde lei;
- Materiale de aviație: 2,7 miliarde lei;
- Materiale de marină: 11, 1 miliarde lei;
- Materiale de marină comercială: 3,1 miliarde lei;
- Materiale diferite din vămile Sibiu și Brăila: 689,0 milioane lei;
Ȋn sfârșit, Inspectoratul General al Jandarmeriei, cu adresa Nr. 55.594 din 4 Martie 1945 comunică Comisiei Române pentru Aplicarea Armistițiului că în intervalul de la 23 August 1944 până la 1 februarie 1945, s-ar mai fi preluat divese bunuri și valori, printre care numerar peste 8 miliarde lei.
(Arhivele Istorice Centrale, fondul I.G.J. – Central, dosarul 25/1945, filele 135-137)
Situația livrărilor de petrol
O altă problemă deosebit de gravă în relațiile impuse României era aceea a livrărilor de petrol. URSS dublase conductele existente și realizase altele, noi, pentru a acapara cât mai mult. Astfel, s-a ajuns la un număr de patru conducte de pompare până la Reni, Constanța și Giurgiu, în afară de garniturile de tren cu cisterne, care circulau non stop de la Ploiești, pe ecartamentul special lărgit.
Livrările făcute Uniunii Sovietice, în perioada cuprinsă între 12 septembrie 1944 și 11 septembrie 1945, se ridică la 544.000 de tone de produse petroliere în contul aticolului 10 al Convenției de Armistițiu (contribuția la întreținerea Armatei Roșii) și la 2.481.000 de tone de aceleași produse în contul articolului 11 (despăgubiri de război). Ȋntre 1 iulie și 20 octombrie 1945, România a mai livrat către URSS încă 100.000 de tone, în contul acordului social.
Conform datelor oficiale, existente în documentele Arhivei C.C. al P.C.R., fond 103, dosar 943/1944-1947, livrările de petrol către URSS în intervalul 23 august 1944 – 31 martie 1947, în cadrul articolelor 11 și 12 ale Convenției de Armistițiu, fără a se cumula livrările făcute în cadrul acordului comercial, au fost:
23 august 1944 – 31 decembrie 1944 -> 700.330 tone
1945 -> 2.756.180 tone
1946 -> 1.756.841 tone
1 ianuarie – 31 martie 1947 -> 3.550.049 tone
Total -> 5.772.409 tone
Facturarea produselor petroliere s-a făcut la cursul oficial al dolarului SUA valabil în 1938, adică 191,30 lei dolarul. Ȋn 1945 însă, cursul dolarului era de 36.000 de lei.
O tonă de benzină de avion, livrată de România Uniunii Sovietice, a fost facturată la 6.116 lei, iar o tonă de benzină auto – cu 3.635 lei și așa mai departe pentru toate celelalte produse derivate. Sunt prețuri nereale, de vreme ce societatea „Fab” Constanța exporta aceste două produse cu 153.900 lei tona și, respectiv, cu 114.850 lei. Statul român era furat pe față, la fiecare tonă de produs livrat, iar prețurile impuse de URSS acopereau doar câteva procente din valoarea reală a produselor.
Situația țării evolua spre colaps. Sute de kilometri de linie ferată aveau deja ecartament rusesc și, în timp ce în paralel continuau deportările și rechizițiile, fabrici și uzine întregi erau demontate și trimise în Uniunea Sovietică.
Sursa:
1. Conf. univ. dr. Mihai Irimiea – „Efortul economic al României pentru aplicarea articolului 12 din Convenția de Armistițiu cu Națiunile Unite din 12 septembrie 1944 (restituirea bunurilor aduse din U.R.S.S.)”
2. Colecția „Revista de Istorie Militară” – „Armata Roșie în România”, Documente (I), București, 1995
3. Analele Sighet 5, „Anul 1947 – Căderea cortinei” - Fundația Academia Civică, 1997
VA URMA: Cum au intrat Moldova și Bucovina de Sud sub ocupația Comandamentelor Sovietice
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.