Avea 16 ani când a fost arestat. L-au ridicat de la liceu, din timpul unei ore de muzică. Și s-a mai întors acasă după trei ani și jumătate, timp în care ai lui l-au crezut mort.

Vanghele D. Vanghele s-a născut la 25 decembrie 1931, într-o familie de aromâni din comuna Leascova, Bulgaria. Părinții lui s-au stabilit apoi în Dobrogea, în comuna Beidaud unde, mai târziu, fiul lor cel mare, Gheorghe, avea să fie ales primar. De la el a aflat Vanghele despre Iuliu Maniu și despre Partidul Național Țărănesc, pe care a început să-l simpatizeze. „Totuși, nu înțelegeam politica”, mărturisește el.

La 13 ani, a fost admis la Liceul de băieți „Spiru Haret” din orașul Tulcea și s-a mutat la gazdă. La 25 martie 1948, în acea casă din Tulcea, Vanghele a participat la o întâlnire care avea să-i schimbe definitiv viața. Erau patru elevi de liceu (el, Zgură Leonida, Stamu Dumitru și Zaif Tănase) și doi studenți din București (Iorgulescu Grigore și Pătrașcu Vasile). Ultimii erau membri în FDC (n.r. - Frățiile  de Cruce, organizații anticomuniste ale Mișcării Legionare, destinate educării elevilor). „Am aderat verbal la o organizație de tineret anticomunistă, despre care nu ni s-a spus prea mult, urmând în timp să ne întâlnit cu toții”, își amintește Vanghele. „Dar timpul a fost așa de scurt, încât peste două luni ne-am cunoscut în beciul Siguranței.”

Evadarea din beciul siguranței

„Am fost arestat în ziua de 21 mai 1948, de Sf. Constantin și Elena, fiind elev în clasa a V-a la liceu, în timpul unei ore de muzică. Am fost invitat de către directorul liceului, N.V. Gîlcă, să ies din clasă, și la ușă mă aștepta comisarul de siguranță Eiub, care m-a somat să ridic mâinile sus și m-a dus la cancelarie, m-a percheziționat și m-a pus să-l urmez la siguranță. Nu a găsit nimic asupra mea și nici la domiciliu. Am fost arestat singur, dar la siguranță am mai găsit paisprezece elevi, din care cunoșteam numai trei. M-a preluat șeful siguranței, Paul, care mi-a spus că-s zeci de mii de morți din cauza noastră și de aceea am fost arestat, lucru de care eu nu știam nimic.

Am fost reținut 164 de zile în beciul siguranței din Tulcea, bătut cu bâta de către gardianul Anton Toader, deoarece, din paisprezece câți eram în celulă, Damian Gheorghe, de la Liceul Industrial, după ce a fost bătut sălbatic la anchetă, a venit cu spatele numai sânge, cu capul umflat și negru, spunând că el nu mai poate suporta și evadează. S-au asociat și alții pentru evadare. Chiar în noaptea aceea, el a reușit să taie cu o pilă o gratie, a sărit geamul, dar a fost observat de gardian, care a dat alarma. Noi ne-am învelit și ne-am prefăcut că dormim. Damian Gheorghe n-a putut fi prins de securitate. După acest eveniment, am fost supuși toți la chinuri groaznice, întrebându-ne unde l-am trimis, la cine, ca să vină să ne scape și pe noi – la care răspunsul era același: «Nu știm nimic de această evadare».

 

 

 

 

Eram ținuți cu mâinile sus, cu fața la perete și pe vârful picioarelor, zi și noapte, cei care erau mai înalți reușind să se sprijine de tavan, dar eu, fiind mic de statură (n.r. – 1,60 m), rezistam puțin în această poziție și lăsam mâinile jos. Gardianul Anton Toader, care mă pândea, venea, mă înjura «Vangheaua mă-tii» și cu bâta, jap. Ȋn urma acestor torturi m-am îmbolnăvit grav și șeful siguranței, căpitanul Paul, la recomandarea medicului Mihailidis, pe mine și pe încă doi elevi ne-a trasportat la spital, într-o încăpere păzită de un gardian. Am fost tratați și puși pe picioare. Ceilalți elevi erau Secui Petre care a fost operat de apendicită și Niță Aurelian care suferea de cocsalgie și nu putea sta pe picioare. Eu aveam pleurezie și gălbinare, fiind tratat de medicul Gavrilă din cadrul spitalului.

Damian Gheorghe, cel evadat, a trecut Dunărea înot, ajungând la sârbi, apoi în Grecia, și în final s-a stabilit în Australia, unde a urmat Facultatea de construcții. Sora lui, elevă, era chemată zilnic la Securitate, trecea pe la ferestrele beciului ca s-o vedem, ce era întrebată nu știu, dar cert este că a fost chinuită.”

Copiii au fost echipați cu arme și fotografiați

„Am fost anchetat de locotenentul sau căpitanul Găitan, care mă amenința cu moartea, dacă nu spun cine din elevi mai are idei anticomuniste, dar cum știam că numai trei sunt în beci cu mine, n-am declarat pe alții. Declarația mea a fost dictată de acest Găitan, și eu am scris ce a vrut el, am semnat și așa s-a încheiat dosarul meu.

Ȋn noaptea evadării lui Damian Gheorghe, sub amenințarea armelor, am fost puși să sărim geamul la fel ca evadatul, dar în afară de bătaie, nu s-a întâmplat nimic.
Ȋntr-o zi, ne-au scos din beci pe cei paisprezece elevi, în fața siguranței din strada Mahmudiei din Tulcea (o fostă casă bulgărească), ne-au echipat pe toți cu arme și ne-au fotografiat. Eu nici până astăzi n-am tras cu arma, fiindcă nu am făcut armata și nici armă de vânătoare nu am avut.

Am fost anchetat, după cum am spus, de căpitanul Paul, care era șeful siguranței, și de Găitan, nu știu ce grad avea, dar am aflat că ulterior a ajuns general la Miliția Constanța și că ar fi murit în București.
Ȋn timpul anchetei am fost bătut ca să spun și alte nume, dar n-am spus.
Ȋn lotul de elevi din Tulcea am fost arestați pe rând, între 2 și 21 mai 1948, paisprezece:
- Secui Petre, din comuna Turda, județul Tulcea;
-  Dulea Mihai, din comuna Cogealac, județul Constanța;
- Zaif Tănase, din comuna Cogealac, județul Constanța;
- Istrate Andrei, din comuna Mahmudia, județul Tulcea;
- Stan Dumitru, din comuna Mihai Viteazul, județul Constanța;
- Niță Aurelian, din comuna Turda, județul Tulcea;
- Vanghele D. Vanghele, din comuna Beidaud, județul Tulcea;
- Zgură Leonida, din comuna Mihai Viteazul, județul Constanța;
- Sînpetru Dumitru, din Tulcea, județul Tulcea;
- Radu Constandache, din comuna Mahmudia, județul Tulcea;
- Iorgulescu Constantin, din comuna Mahmudia, județul Tulcea;
- Damian Gheorghe, din Tulcea, județul Tulcea;
- Gîndea Petre, din comuna Sarighiol – Deal, județul Tulcea;
- Narcis Dogaru, din Tulcea, județul Tulcea.

Vârsta celor din lot era între 16 și 19 ani, cu excepția lui Radu Constandache (actualul Radu Vremuleț), care avea în jur de 30 de ani și se ocupa de creșterea oilor în Delta Dunării. Acum este în satul Sarinasuf, județul Tulcea, și are o mică gospodărie, singur, în casa părintească.
Ȋn prevenție, am fost ținut două sute unsprezece zile, din care în beciul siguranței din Tulcea o sută șaizeci și patru de zile, și patruzeci și șapte de zile în închisoarea Militară din Constanța.”

Ȋnchisoare corecțională pentru „uneltire contra ordinii sociale”

„Am fost judecat de Tribunalul Militar Constanța pe data de 18 decembrie 1948 de următorul complet de judecată:
Președinte – col. Magistrat – Pavelescu Constantin – Constanța;
Grefier – Epureanu ion – Constanța;
Asesori populari: Lt. Comandor  Viti A. – Constanța; Cpt. Magistrat Vasilescu M. – Constanța; Cpt. Magistrat – Rădulescu Mircea – Constanța; Cpt. Cenușă Vasile – Constanța; Cpt. Amza Petre – Constanța.
Prin Hotărârea penală nr. 812 din 18.12.1948 a Tribunalului Militar Constanța, am fost condamnat la trei ani închisoare corecțională pentru uneltire contra ordinii sociale (n.r. - în fișa matricolă penală, la „descrierea pe scurt a faptului” e notat: „activitate în organizația F.D.C.”).
Vanghele D. Vanghele a executat 3 ani și 4 luni de pedeapsă, în penitenciarele din Văcărești, Târgșor și Jilava.

VA URMA: Cum încercau comuniștii să-i „reeduce” pe copiii închiși din motive politice în penitenciarul Târgșor

Sursa: „Din documentele Rezistenței”, vol. 6, 1992 – Arhiva Asociației Foștilor Deținuți Politici din România