Pârvu Justin. Născut la 10 februarie 1919, în comuna Călugăreni, raionul Târgu Neamț, regiunea Bacău. Fiul lui Gheorghe (decedat) și Ana, plugari. Averea părinților - 2 hectare de pământ și o casă. Frați: Tănase (36 ani), agricultor, Ioana (40 ani) și Elisabeta (32 ani), casnică. Studii – elev clasa a VIII-a la Seminarul „Sf. Gheorghe” din Roman. Ocupația la data arestării – călugăr. Domiciliu stabil: Mănăstirea Durău – Neamț, iar în timpul școlii Seminarul „Sf. Gheorghe” Roman. 

Serviciu militar (efectuat în) ctg.1941 la Batalionul 18 Vânători Munte Tg. Ocna, gradul sergent. Apartenența politică a deținutului la data arestării - apolitic. Ȋn trecut - idem. Rezultatul percheziției – negativ.

Arestat la 15 mai 1948. Descrierea pe scurt a faptului - „(în) 1948 a ajutat org. Legionară cu bani și mâncare”. 

„Mișcarea aceasta a tineretului de atunci, în mare parte legionar, a șocat întreaga lume, prin curajul și jertfelnicia lor, dar mai ales prin puterea unității lor”, mărturisea Părintele Justin Pârvu, într-un interviu publicat de Revista Atitudini în 2008. „Unitatea lor era așa de rodnică, încât în scurt timp ar fi câștigat tot poporul, și comunismul a recunoscut în această mișcare un inamic ce-i punea în pericol puterea. Vă dați seama ce forță a avut acest tineret, într-un moment în care, în ’44, comuniștii erau stăpâni la noi în țară, occidentul chiar era potrivnic oricărei mișcări de dreapta, și țara era cuprinsă de cele mai puternice gheare, ei bine, toți au rămas uimiți, până și organele Securității, de puterea organizațiilor noastre de tineret.

În 1948 a fost cel mai mare val de arestări. Și asta datorită și faptului că în Munții Tarcăului urma să se adune o tabără ce ajunsese să depășească 9000 de tineri. Când au văzut ei cât tineret este implicat, au și început arestările. S-au văzut așa de slabi și de neputincioși, încât Moscova i-a luat la întrebări. Și așa, în 14 mai au fost acele arestări masive, încât în 48 de ore au umplut toate închisorile, au curățat tot ce a fost mai important...

Cu un an înainte, în 1947, la deschiderea anului universitar, Gheorghiu Dej s-a prezentat la Iași, la Universitate, să țină un discurs. De cum a început discursul, au început și studenții să scrijelească cu creioanele sub bocanc; (apoi) și-au închis mapa și au plecat. «O să plătiți scump», le-a zis Gheorghiu Dej. În acele zile, toate tablourile lui Gheorghiu Dej, ale Anei Pauker erau dimineața găsite pe jos... Această stare de lucru a durat vreo lună jumate, două aproape. Și, văzându-se în pericol, au început să-i culeagă… Astfel a ajuns tot tineretul nostru de elită în pușcării.”

Autoritățile îi urmăreau pe foștii membri ai Frățiilor de Cruce. Mulți dintre cei care n-avuseseră legături cu FDC au fost provocați. Nae Tudorică povestea, în mărturia sa, despre „Doina”, un informator al securității care, infiltrându-se abil pe lângă preotul Nicolae Pâslaru, raporta apoi toate „activitățile subversive” ale acestuia și ale apropiaților săi. Mulți dintre cei pe care i-a turnat la Securitate fuseseră ademeniți chiar de el în mișcarea anti-comunistă. „Doina” revine și-n declarațiile Părintelui Justin Pârvu. 

„Constantin Doina, în 1941, după înăbușirea rebeliunii legionare de către generalul Ion Antonescu, a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru participarea activă la această mișcare, precum și la alte blestemății. După ce comuniștii, cu sprijinul baionetelor sovietice pun mâna pe putere, Constantin Doina este eliberat din închisoarea Aiudului, cu condiția de a fi colaboratorul Securității. Om fără scrupule, fără Dumnezeu, Doina, ca să-și salveze pielea, își vinde diavolului sufletul, și așa această secătură a început să frecventeze diferite medii, să incite pe unul, să mintă pe altul, să creeze, chipurile, o «rezistență» împotriva noilor autorități. Care cum cădea în plasa urzelilor sale necurate, imediat era denunțat la Securitate și luat în vizor ca element dușmănos.”

Așa pescuiau comuniștii în apele tulburi ale acelor vremuri, prin înscenări și prin instigare. Părintele Justin Pârvu a recunoscut, într-un interviu acordat în 1991, că a căzut și el în plasa șarlatanului Doina. „Nu mi-ar fi părut rău dacă aș fi organizat vreo acțiune «subversivă», dacă aș fi participat la vreo luptă. Chiar dacă nu am făcut nimic din toate acestea, pentru securiști simplul fapt că mi-am pus semnătura pe o hârtie pe care tot el o redactase a fost de ajuns ca să mă înhațe, să mă învinuiască și să mă dea pierzaniei. (...) La câțiva ani, unii deținuți care au avut șansa de a ieși mai repede de după gratii l-au întâlnit la Iași pe Doina, purtând cu trufie uniformă cu epoleți și petlițe albastre, dovada că bunii lui stăpâni l-au răsplătit pentru «serviciile» făcute, practic pentru crima de genocid (n.r. – Doina a fost avansat până la gradul de maior de securitate).”

Părintele Justin Pârvu a fost arestat în noaptea de 14/15 mai 1948. „Pe neașteptate, am fost înșfăcat de niște vlăjgani și împreună cu încă cinci colegi, am fost înghesuit într-o mașină și dus sub amenințare la securitate. Totul s-a produs atât de repede, de năucitor, încât pe moment n-am realizat ce se întâmplă cu mine. Ba mai mult, mi-am zis în sine cu naivitate că la mijloc nu poate fi decât o eroare, întrucât nu mă știam culpabil cu ceva”, mărturisea Părintele în interviul din 1991.

Ȋn mai 1948 au fost arestați peste 10.000 de tineri „reacționari” din întreaga țară. Doar din Seminarul „Sfântul Gheorghe” de la Roman au mai fost ridicați, pe lângă Justin Pârvu: 

- Ilie Bucă (n. 29 martie 1929) din Simionești, jud. Roman, elev în clasa a VIII-a; 

- Mihai Doroftei (n. 1929) din Călugăreni, jud. Neamț, elev în clasa a VI-a;

- Grigore Nedelcu (n. 25 iulie 1928) din Jariștea, jud. Putna, elev în clasa a VIII-a; 

- Mihai Podoleanu (n. 14 ianuarie 1929) din Buhuși, jud. Neamț, elev în clasa a VIII-a; 

- Vasile Rășchitor (n. 18 martie 1928) din Mălini, jud. Baia, elev în clasa a VIII-a. 

Mai târziu aveau să cadă în mâinile Securității și Radu Baciu (n. 10 iunie 1928) din Lunca de Jos, jud. Ciuc, elev în clasa a VI-a, arestat la 24 mai 1948, Dumitru Bârjoveanu (n. 26 octombrie 1926) din Porcești, jud. Roman, arestat la 27 mai 1948 și Ioan Racu (n. 26 august 1923) din Cruglic, jud. Orhei, student anul II la Institutul Teologic din București, arestat la 12 martie 1951. 

„La Securitate, cum toate încăperile erau ticsite cu arestați, între care preoți, avocați, medici, profesori, elevi de la alte școli din oraș, iar dispoziția era ca cei aduși acolo să stea într-o izolare totală, spre a nu putea comunica unul cu altul, alături de colegii mei am fost urcat în podul unei clădiri, culcat cu fața în jos și pus sub supravegherea a trei haldăi care țineau pistoalele automate ațintite asupra noastră. Nu aveam voie să facem nicio mișcare, darămite să vorbim”, povestea Părintele Justin Pârvu în 1991. „Pentru necesități, sub amenințarea percuției trăgaciului eram scoși afară, câte unul, dar obligați să privim numai în pământ, fără putința de a întoarce capul spre dreapta sau spre stânga. 

În podul Securității, cu fața în jos, am stat zece zile, într-un întuneric înfricoșător, străpuns de lumina palidă a unei lumânări și de înjurăturile spurcate ale haidamacilor care ne păzeau, atunci când li se părea că schițăm vreo mișcare. Căci nu e ușor să stai ca un răstignit, zile și nopți în șir, cu fața în jos, să nu poți face cea mai neînsemnată și inofensivă mișcare. Țin minte că timpul detenției în pod a fost un timp de coșmar, de suferință și deznădejde, un timp care mi s-a părut cât veșnicia, căci am trăit senzația că nu va mai lua sfârșit.

După zece zile de penitență încordată, securiștii au început să-și dea arama pe față, respectiv să ne ancheteze. Unul câte unul, eram coborâți din pod și duși în niște camere unde ni s-au pus tot felul de întrebări, când insinuante, când provocatoare, când mieroase, când amenințătoare. Anchetatorii, oameni cu experiență în chinuirea semenilor, se dădeau la tot felul de mârșăvenii, fără teama că vor fi trași la răspundere sau că încalcă cele mai elementare reguli ale respectului față de om.

Dacă te încăpățânai în muțenie sau căutai să-ți demonstrezi nevinovăția, erai imediat dat pe mâna haidamacilor specializați în bătăi și torturi crunte. Aceștia aveau o adevărată plăcere să te chinuie, să te supună la cele mai cumplite suplicii fizice, până îți pierdeai cunoștința. Când constatau că nu mai ești în simțiri, începeau să toarne găleți cu apă pe tine până îți reveneai, după care te luau din nou în primire cu o furie sporită.”

Din arestul Securității de la Roman, tinerii au fost transferați în vestita închisoare de la Suceava, „laboratorul” în care cadrele Ministerului de Interne pregăteau „reeducarea” de la Pitești. La Suceava au încercat pentru prima oară comuniștii să spele creierele, să ucidă conștiințele și să mutileze sufletele celor arestați. Experimentul a fost făcut pe 800 de deținuți, aduși aici din toată partea de nord a Moldovei. Cei mai mulți dintre ei erau studenți, elevi, avocați sau preoți. Erau oameni educați, lideri ai „mișcării subversive” pe care regimul urmărea să o lichideze, o dată pentru totdeauna.

Anchetarea deținuților se făcea în interiorul penitenciarului, folosindu-se tortura fizică, dar și metode mai rafinate și mult mai distructive. „Cei din Roman erau puși față în față cu cei din Iași ori Piatra-Neamț pentru a se acuza reciproc, în virtutea acelorași înscenări”, spunea Părintele Justin Pârvu. „În timpul anchetelor, care se desfășurau numai noaptea, eram chinuiți până la epuizare și constrânși să recunoaștem că ne facem vinovați de activitate contrarevoluționară, și în consecință să spunem cu cine am acționat și unde sunt armele și depozitele de muniție de care ne-am folosit.

Camerele de anchetă aveau alături camere de tortură. Ancheta la Suceava începea după ce treceam în prealabil prin camera de tortură, unde eram bătuți și schingiuiți până țâșnea sângele din trupurile noastre. La Suceava bătaia era socotită că nu și-a atins scopul dacă cel lovit nu urla de durere. Și cu cât urla mai tare, cu atât bătaia se întețea, devenea mai cruntă. Prin asta se voia impresionarea celor ce urmau să vină la rând în moara gealaților.

Alteori, noi, care ne găseam acolo, eram luați din camere și bătuți din sadismul temnicerilor. Căci adesea se întâmplă ca unii din oamenii închisorii să vină înfierbântați de băutură din oraș și să-și verse zelul animalic, instinctele primare, asupra făpturilor noastre, ajunse în urma atâtor suferințe niște biete schelete umblătoare. Uneltele preferate cu care haldăii închisorii ne zvântau în bătăi erau vergile metalice și bastoanele de cauciuc de mărimea cozilor de sapă și târnăcop.

Dar uneori nu se mulțumeau numai să ne bată, ci recurgeau și la practici nemiloase de tortură. Ne introduceau ace sub unghii sau ne băgau câte două-trei minute în etuvele de deparazitare puternic încinse. Iar când ne scoteau de acolo, sufocați de căldura aceea îngrozitoare, turnau apă rece peste noi «ca să ne răcorim». Așa au contactat cei mai mulți dintre noi pneumonii, TBC, și s-au prăpădit înainte de vreme. Dacă stau și mă gândesc bine, numai o minune s-a întâmplat cu mine de am scăpat cu viață din cumplitele încercări prin care am trecut.”

Cum au putut duce acești oameni atâta suferință? Cum de-au rămas drepți, după ce sistemul represiv din pușcării a încercat, ani la rând, să le îndoaie trupurile și sufletele? Cum de au rezistat? Cu 20 de ani în urmă, un fost deținut politic îmi scria, pe prima filă dintr-o carte: „Noi am avut un vis pe care l-am trăit deplin și cu care vom muri fericiți. Vă doresc și vouă aceeași performanță”. 

 

Ȋn 2008, Părintele Justin Pârvu avertiza că „prigoana care se apropie va fi mai puternică decât cea prin care a trecut generația lui. M-am dus la el cu câteva săptămâni în urmă și l-am întrebat ce e de făcut. Pentru că prigonitorii credinței lucrează astăzi mult mai parșiv și puțini știu să le stea împotrivă”, spunea Danion Vasile, în 2008, la conferința „Despre canonizarea sfinților români”. „Și Părintele Justin a răspuns: «În vremea de astăzi, în care preoții se feresc să dea mărturia cea bună, în care călugării se feresc să dea mărturia cea bună, mirenii trebuie să iasă la mărturisit. Eu, la vârsta voastră, înfundam închisorile. Acum e rândul vostru».”

VA URMA: Cum a fost pedepsit Părintele Justin Pârvu pentru că n-a acceptat să declare ceea ce voiau anchetatorii

Surse: