Preoții, alături de învățători, au constituit o categorie de intelectuali de la sate care au sprijinit lupta partizanilor anticomuniști din Nucșoara, unii dintre aceștia, printre care și preotul Ioan Constantinescu, fiind executați în noaptea de 18 spre 19 iulie, la Jilava, informează MĂRTURISITORII.
Preotul Ioan Constantinescu, scrie
Adevărul, s-a născut în anul 1906, în satul Cerbureni, județul Argeș. A fost preot paroh în satul Poenărei timp de aproape 30 de ani. În 1928, s-a căsătorit cu Justina (Iustina) Grigorescu, născută în anul 1912, și au avut trei copii: Iuliana, Cornelia și Grigore.
Ioan Constantinescu i-a întâlnit prima dată pe frații Arnăuțoiu în 1951, când aceștia au ridicat armele și muniția care fuseseră ascunse, fără știrea lui, de cumnatul său, învățătorul Gheorghe Popescu, în podul bisericii din Poenărei.
Preotul Constantinescu, soția lui și fiica lor, Iuliana, aveau să fie, până în 1958, ajutoare de încredere pentru frații Arnăuțoiu. În casa lor, care era în apropierea adăpostului partizanilor de la Râpele cu brazi, au fost găzduiți atunci când au fost surprinși de venirea trupelor de Securitate sau când Maria Plop a fost grav bolnavă. Aici a fost botezată fiica ei și a lui Toma Arnăuțoiu.
După capturarea fraților Arnăuțoiu, Securitatea i-a arestat pe soții Constantinescu și pe Iuliana Constantinescu Preduț. Justina Constantinescu a fost condamnată de Tribunalul Militar, pentru „favorizare”, la 15 ani muncă silnică și confiscarea averii. A fost eliberată prin decret de grațiere în aprilie 1964. Iuliana Constantinescu Preduț era însărcinată în luna a șaptea, în iunie 1958, când a fost arestată la Cobadin, unde era profesoară. A născut pe 18 septembrie, în închisoarea Văcărești, o fetiță, pe care a botezat-o Libertatea-Justina. A fost eliberată prin decret de grațiere în aprilie 1964.
Grupul de luptători anticomuniști condus de Toma Arnăuțoiu a rezistat în Munții Făgărașului aproape zece ani.
Preotul Ioan Constantinescu a fost condamnat la moarte și confiscarea averii. A fost executat de bolșevici în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la închisoarea Jilava, alături de camarazii săi, luptătorii anticomuniști de pe versantul sudic al Munților Făgărașului.
Veșnică recunoștință! Datorită lor mai purtăm azi numele de români.
Sentințele Haiducilor Muscelului
Prin sentințele date de Tribunalul Militar București, Regiunea a
II-a, au fost condamnate la diferite perioade de detenție peste 100 de
persoane.
Dintre acestea, 16 au fost condamnate la moarte prin Sentințele nr. 107,
108 din 19 mai 1059 și Sentința nr. 119 din 14 iunie 1959.
Luptătorii anticomuniști executați:
TOMA ARNĂUȚOIU (ofițer) PETRE ARNĂUȚOIU (țăran)
TITU JUBLEANU (țăran) CONSTANTIN POPESCU (țăran)
ION SĂNDOIU (țăran) NICOLAE ANDREESCU (preot)
ION CONSTANTINESCU (preot) NICOLAE SORESCU (cioban)
NICOLAE BĂȘOIU (țăran) GHEORGHE TOMECI (proprietar)
ALEXANDRU MOLDOVEANU (învățător) ION MICA (învățător) GHEORGHE POPESCU (învățător) ION DRĂGOI (preot)
BENONE MILEA (țăran) NIȚU NICOLAE (proprietar)
Toți au fost executați la închisoarea Jilava, în noaptea de 18/19
iulie 1959, începând cu orele 21, la intervale de 15 minute, primul
executat fiind Toma Arnăuțoiu.
Mirabilis Mundi
Dumnezeu să-l odihnească în cetele Drepților neamului românesc!
MĂRTURISITORII
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.