O soluție pentru odihna lui Bernea

De Eduard Dumitrache  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Orice discuție despre conflictul de la MȚR este viciată de prezența nefericită a unui cinema care propune revoluția sexuală într-un muzeu de etnografie cu accente spirituale. Nu ai cum, creștin fiind, să nu fii ofensat de faptul că după ce a fost realizată o instalație reușită muzeal, cu ce este mai reprezentativ dintre artefactele bisericii tale, să se suprapună în instalația asta acte artistice care din punct de vedere al sistemului tău de valori sunt improprii. Acolo s-a creat un „loc bun”, după clasificarea lui Ernest Bernea în studiul său despre spațiul românesc, iar aceasta include și posibilitatea profanării lui.

Conflictul de la MȚR nu se va sfârși cu acest film și nici nu se va rezolva cu jandarmii. Și nici nu vor fi învingători. Gândiți-vă că fondatorul Alexandru Tzigara-Samurcaș, pentru a nu exista un conflict la nivel de conștiințe, a separat până și artefactele spirituale unor alte culturi, care puteau fi totuși prezentate în tandem, cum se întâmplă în alte muzee.

Toate aceste proteste sunt reacții de apărare în logica unui organism care ridică temperatura pentru a se apăra. Doar un organism cu imunitatea scăzută nu se apără. Mă întreb în ce condiții și-ar fi permis un muzeu amestecarea planurilor dacă ar fi fost vorba despre contextul unei expoziții cu artefacte musulmane.

Este regretabil că oamenii din conducerea muzeului, care totuși au contact cu spiritualitatea creștină și cunosc muzeografia inițiată de Horia Bernea, nu evaluează corect acest conflict la nivel de conștiință și memorie. Cu atât mai mult cu cât se pare că nu mai există un intermediar, Muzeul Țăranului fiind prin propria sa opțiune, partener în aceste proiecții.

Dacă însă Ministerul Culturii( și Identității Naționale) sau Primăria Capitalei ar furniza o altă sală, Sala Bernea ar putea fi reintegrată în proiectul cultural al muzeului și am avea în loc de unul, două cinematografe. Cred că ar fi o soluție câștigătoare pentru toată lumea. Și mai ales o soluție pentru odihna lui Horia Bernea.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Ultimul Samurai 08.02.2018 16:37
    Domnule Dumitrache, sunteti naiv. Credeti ca nu se gasea in alta parte o sala pentru proiectiile astea? Este nevoie, insa, de murdarirea acestui spatiu fiindca este un loc special pentru spiritualitate. Tocmai de aia TREBUIE sa se difuzeze aici, pentru ca ei sa isi marcheze teritoriul, pentru a-l ocupa (occupy).

    Eu cred ca se da prea putina atentie simbolisticii in acest scandal. Ca si in altele.
  • Cc Cc 08.02.2018 18:49
    Nici pomeneală de așa o soluție, Edi! Hai să nu mai fim naivi- MȚR tb desacralizat, murdărit, împuțit- acesta este scopul proiecției ”filmului” cu pricina, precum aceasta s-a urmărit și acum câțiva ani. Atunci nu a mers, azi încearcă iar, și apoi iar, căci propaganda neo-marxistă merge înainte și calcă peste suflete. Ei nu cunosc decât violență. Pe aceasta o aplică și tot pe aceasta o recunosc, când li se opune. NU vor să te lase să trăiești, dacă nu trăiești ca ei. Ata ete!
  • Codrin 09.02.2018 12:40
    E o agresivitate pe fata a propagandei lgbt si a neomarxistilor, care au posibilitatea sa-și dea mizeriile lor in atâtea cinematografe, dar ei special in bătaie de joc de spiritualitatea si valorile țăranului roman, țin neaparat sa fie difuzate acolo si nu in alta parte. Iar reprezentanții MASS-mediei românești, au cererile spălate de “corectitudinea politica” si au o funie in loc de coloana vertebrală. Parca sunt îndobitociți, au niște lozinci pe care le folosesc mereu in loc de rațiune si gândire sănătoasă in luarile lor de poziție.
  • __ 09.02.2018 17:14
    Da, sa furnizeze un cinema pt. gay in Groapa Marianelor, cat mai departe adica, nu in Bucuresti, capitala cu scaun la cap.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!