Multe s-au scris și se vor scrie despre Mihai Viteazul, primul întregitor al românilor, „Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, ucis prin viclenie la 9 august 1601 în Câmpia Turzii și propus azi spre canonizare în Biserica Ortodoxă Română, ca urmare a morții sale martirice și a rolului de apărător al creștinătății.

Chiar și hrisoave complet necunoscute până acum apar grație vrerii lui Dumnezeu, cum este extraordinarea Cronică de la Nurenberg, din 1603, considerată cea mai veche monografie din lume, ascunsă de un preot în 1944 din calea prigonitorilor adevărului istoric, bolșevicii Anei Pauker, în turnul zidit al Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului.

Camera secretă descoperită după mulți ani a scos la lumină circa 6.000 de volume și 30.000 de documente, după cum povestește pentru EVZ Părintele Profesor Vasile Oltean, care se ocupă cu sârg de arhiva de aur aflată acum în muzeul Bisericii brașovene.

În această Biserică, ctitorită și de tatăl său, Nicolae Pătrașcu, și fratele său, Petru Cercel, a poposit însuși marele român, la 20 octombrie 1599, și tot aici a fost găsit un pomelnic al Viteazului, în care se scrie:

„Pomenește, Doamne, pe Io Mihail Voievod și doamna sa, Stanca, Io Nicolae Voievod și sora sa, Florica” (copiii voievodului – n.n.). Părintele Vasile povestește și că pictorul grec Nicolae Cretanul, care l-a însoțit pe voievod și i-a redat chipul în mai multe portrete, a zugrăvit în Biserică și episodul intrării lui Mihai în Cetatea Brașov.

Fresca, restaurată în 1694 de Sfântul Constantin Brâncoveanu, a dispărut în timp și a fost repictată de cunoscutul artist Costin Petrescu (foto sus), în 1946, același pictor care, împreună cu ucenicul său, viitorul Părinte Arsenie Boca, a pictat scena intrării lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, la Ateneul Român, istorie publicată și de EVZ.

Cronica nemțească, al cărei autor rămâne anonim, pentru că îi lipsesc primele 26 de pagini, are 618 pagini și a fost tipărită în 1603, la doar doi ani de la moartea lui Mihai Viteazul, la tipografia celebrului gravor și tipograf al vremii Johann Ambrosius Sibmacher.

Bravul Părinte Vasile Oltean a reușit să o traducă, prin străduința profesorului Hans Butmăloiu, și să o publice pe spezele proprii, anul trecut, la Editura Andreiana, deși vorbim de un exemplar unic în lume, care trebuia să primească imediat toată atenția Ministerului Culturii și al Academiei Române.

În prefața alcătuită de preotul profesor se menționeză și mai cunoscutul poem „Vitejiile prea piosului și prea viteazului Mihai Voievod”, scris de un fidel vistiernic al domnitorului martir, Stavrinos Grecul, pe când era închis în cetatea Bistriței, după asasinarea lui Mihai.

În poem, autorul grec îl aseamănă pe Mihai cu legendarul erou al antichității Ahile și ne spune cu talent, că „umbla ca un fulger” în bătălii și că „a sa moarte s-au întâmplat din uneltire”.

Emoționantul poem istoric, „scris printre zăbrele, la lumină de stele”, a fost tipărit la Veneția, în 1638, de Neofit Ieromonahul pe cheltuiala lui Panos Pepanos. Cum nu există în variantă cursivă online ne-am gândit ca la pomenirea viitorului sfânt din calendarele bisericești să redăm pentru cititorii Evenimentului Istoric câteva fragmente epice, după traducerea lui Gheorghe Tomozei, apărută în 1975 la Editura Eminescu.

Gheorghe Tomozei ne face o introducere asupra poemului, din care spicuim: "Poema debutează cu tăierea turcilor la București și continuă cu dejucarea planului de înlocuire în scaun a lui Mihai cu un Bogdan sin Iancul, cu o luptă la Rusciucul de azi în care Mustafa pașa e înfrînt și cu preparativele lui Sinan pașa de supunere a Valahiei. Episodul Călugăreni, căruia i se consacră un savuros capitol narând căderea în glod și smârc a teribilului pașă, aduce în scenă pe Bator- crai (Sigismund Bathory), cu care destinul lui Mihai s-a însoțit întru dezastru.

Stavrinos, atît de pătimaș ispitit să ignore proporțiile (nu doar cele numerice), e bucuros să-l imagineze pe sultanul turc înfricoșat, dar și umil în fața lui Mihai (pe care-l dăruie cu bogate plocoane) și vorbește despre pământuri pe care spada Viteazului le mântuie de asupritorii „ca porcii” de parcă ar vorbi despre îndepărtata-i Helladă îngenuncheată și nutrind visuri de libertate.

(…) Explicînd toate actele eroului, el îi socotește vinovați de abrupta lui moarte nu numai pe „Basta Giorgiu”, ori pe „Bator-crai”, ori pe „boierii din Erdelia” (Ardeal), ci se consideră îndreptățit să acuze „pizma întreit blestemată” și „Moartea”, invocând soarele și luna să se înfioare și să bocească năruirea faimei Viteazului. Și munții sunt chemați să-1 plângă, și chiar fiarele pădurii, pe cel socotit a fi „stâlpul creștinilor”.”, conchide Gheorghe Tomozei, „noul Ahile”, în viziunea lui Stavrinos Vistiernicul.

Cele câteva foarte frumoase extrase In Memoriam Marele Român le puteți citi în

materialul integral apărut în Evenimentul Istoric

Versiunea PDF poate fi găsită la Archive.org

Versiunea originală a manuscrisului la Universitatea din Creta

Citiți și Mănăstirea Petru Vodă: Autobiografia ultimilor ani de viață ai lui Mihai Viteazul