Multe s-au scris și se vor scrie despre Mihai Viteazul, primul întregitor al românilor, „Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, ucis prin viclenie la 9 august 1601 în Câmpia Turzii și propus spre canonizare în Biserica Ortodoxă Română, ca urmare a morții sale martirice și a rolului de apărător al creștinătății, și despre care însuși Sfântul Paisie de la Neamț scria: „Mihai Viteazu, rob al lui Dumnezeu și Sfânt” consemnând și Cântecul său (despre însemnările sale descoperite de Vasile Alecsandri, în baza textului).

Chiar și hrisoave complet necunoscute până acum apar grație vrerii lui Dumnezeu, cum este extraordinarea Cronică de la Nurenberg, din 1603, considerată cea mai veche monografie din lume, ascunsă de un preot în 1944 din calea prigonitorilor adevărului istoric, bolșevicii Anei Pauker, în turnul zidit al Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului.

Camera secretă descoperită după mulți ani a scos la lumină circa 6.000 de volume și 30.000 de documente, după cum povestește pentru EVZ Părintele Profesor Vasile Oltean, acum în vârstă de 78 de ani, care se ocupă cu sârg de arhiva de aur aflată acum în muzeul Bisericii brașovene. FOTO RRA:

Eroul-Cioban 

Părintele Vasile Oltean povestește: „Monografia lui Mihai Viteazul am tradus-o toată, o cronică de 700 de pagini. M-a uimit această cronică prin corectitudinea celor care au scris-o – un ungur și doi nemți. Nu-l critică, dar nici nu-l laudă. Notează ce s-a întâmplat în fiecare zi, ca o cronologie foarte obiectivă. Cu siguranță cei care au scris-o erau în preajma lui, pentru că sunt amănunte zilnice.

Ediția mea are 1.000 de pagini, deci am satisfacția că-l cunosc pe Mihai Viteazul poate mai bine ca pe tatăl meu. Nu l-au criticat pe domnitorul nostru. Nu s-au stabilit asupra lui mai multe. În cronica despre care vă spun – prima din lume, Mihai Viteazul apare în context universal cu toate personalitățile din vremea aceea și evenimentele care s-au petrecut la Viena, în Muntenia, Transilvania. E o viziune foarte largă. Rudolf, Pașa Hasan sunt în cartea respectivă, în contextul evenimentelor de atunci. Tot ceea ce se întâmpla în lume. Asta pentru mine este o mare surpriză. Imaginea lui este de «Mihai-Eroul». Apare ca un cioban, foarte fain portretul. Nu îl laudă, ci spun ce s-a întâmplat. Apare ca un conducător de oști bine pus la punct, pozitiv. M-a surprins corectitudinea neamțului, care nu interpretează, ci spune exact ce s-a întâmplat”.

În această Biserică, ctitorită și de tatăl său, Nicolae Pătrașcu, și fratele său, Petru Cercel, a poposit însuși marele român, la 20 octombrie 1599, și tot aici a fost găsit un pomelnic al Viteazului, în care se scrie:

„Pomenește, Doamne, pe Io Mihail Voievod și doamna sa, Stanca, Io Nicolae Voievod și sora sa, Florica” (copiii voievodului – n.n.). FOTO:Părintele Vasile povestește și că pictorul grec Nicolae Cretanul, care l-a însoțit pe voievod și i-a redat chipul în mai multe portrete, a zugrăvit în Biserică și episodul intrării lui Mihai în Cetatea Brașov.

Fresca, restaurată în 1694 de Sfântul Constantin Brâncoveanu, a dispărut în timp și a fost repictată de cunoscutul artist Costin Petrescu (foto sus), în 1946, același pictor care, împreună cu ucenicul său, viitorul Părinte Arsenie Boca, a pictat scena intrării lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, la Ateneul Român, istorie publicată și de EVZ. Costin Petrescu a realizat și pictura cu Mihai Viteazul din pronaosul Bisericii Încoronării de la Alba Iulia.

Cronica nemțească, al cărei autor rămâne anonim, pentru că îi lipsesc primele 26 de pagini, are 618 pagini și a fost tipărită în 1603, la doar doi ani de la moartea lui Mihai Viteazul, la tipografia celebrului gravor și tipograf al vremii Johann Ambrosius Sibmacher.

Bravul Părinte Vasile Oltean a reușit să o traducă, prin străduința profesorului Hans Butmăloiu, și să o publice pe spezele proprii, la Editura Andreiana, deși vorbim de un exemplar unic în lume, care trebuia să primească imediat toată atenția Ministerului Culturii și al Academiei Române.

Eroul-Ahile - Stâlpul Creștinilor

În prefața alcătuită de preotul profesor se menționeză și mai cunoscutul poem „Vitejiile prea piosului și prea viteazului Mihai Voievod”, scris de un fidel vistiernic al domnitorului martir, Stavrinos Grecul, pe când era închis în cetatea Bistriței, după asasinarea lui Mihai.

În poem, autorul grec îl aseamănă pe Mihai cu legendarul erou al antichității Ahile și ne spune cu talent, că „umbla ca un fulger” în bătălii și că „a sa moarte s-au întâmplat din uneltire”.

Emoționantul poem istoric, „scris printre zăbrele, la lumină de stele”, a fost tipărit la Veneția, în 1638, de Neofit Ieromonahul pe cheltuiala lui Panos Pepanos. Cum nu există în variantă cursivă online ne-am gândit ca la pomenirea viitorului sfânt din calendarele bisericești să redăm pentru cititorii Evenimentului Istoric câteva fragmente epice, după traducerea lui Gheorghe Tomozei, apărută în 1975 la Editura Eminescu.

Gheorghe Tomozei ne face o introducere asupra poemului, din care spicuim: "Poema debutează cu tăierea turcilor la București și continuă cu dejucarea planului de înlocuire în scaun a lui Mihai cu un Bogdan sin Iancul, cu o luptă la Rusciucul de azi în care Mustafa pașa e înfrînt și cu preparativele lui Sinan pașa de supunere a Valahiei. Episodul Călugăreni, căruia i se consacră un savuros capitol narând căderea în glod și smârc a teribilului pașă, aduce în scenă pe Bator- crai (Sigismund Bathory), cu care destinul lui Mihai s-a însoțit întru dezastru.

Stavrinos, atît de pătimaș ispitit să ignore proporțiile (nu doar cele numerice), e bucuros să-l imagineze pe sultanul turc înfricoșat, dar și umil în fața lui Mihai (pe care-l dăruie cu bogate plocoane) și vorbește despre pământuri pe care spada Viteazului le mântuie de asupritorii „ca porcii” de parcă ar vorbi despre îndepărtata-i Helladă îngenuncheată și nutrind visuri de libertate.

(…) Explicînd toate actele eroului, el îi socotește vinovați de abrupta lui moarte nu numai pe „Basta Giorgiu”, ori pe „Bator-crai”, ori pe „boierii din Erdelia” (Ardeal), ci se consideră îndreptățit să acuze „pizma întreit blestemată” și „Moartea”, invocând soarele și luna să se înfioare și să bocească năruirea faimei Viteazului. Și munții sunt chemați să-l plângă, și chiar fiarele pădurii, pe cel socotit a fi „stâlpul creștinilor”.”, conchide Gheorghe Tomozei, despre „noul Ahile”, în viziunea lui Stavrinos Vistiernicul.

Poate mai emoționante sunt însă versurile și însemnarea Sfântului Paisie de la Neamț, pe care le redăm după cele câteva foarte frumoase extrase din elegia lui Stavrinos Grecul despre Marele Român:

NARAȚIUNE PREAFRUMOASĂ despre MIHAIL VOIEVOD "Cum domni în Țara Românească, cum tăie pe turcii ce se asediaseră aci, cum săvârși multe isprăvi vitejești 

și cum în urmă de pizmă fu ucis fără luptă.”„Poveste neuitată-n veci și cu frumoase rime, mi-am pus in cuget s-o incep, să scriu cu străvezime Istoria a lui Mihai, în toate minunatul, războaiele să i le scriu, să-1 laud pe bărbatul ce unguri și tătari și turci și moldovani și șleahtici i-a frînt, la Turda pînă când străpuns fu de sălbatici și tristul lui sfârșit ce-avu, cu sârg și milostenii am să vi-1 spun spre a-1 jeli, voi prieteni și rudenii... Aici sunt stihuri ce-1 privesc pe Mihai, lăudatul, nebiruit până când trupul lui, de cap scurtatul, rămase în pustietate, de sânge pustiit, răpus de fier înciudat și batjocorit. Lăudat fie-i numele! Pierzării, cine a dat fălosul trunchi al gloriosului bărbat ce-n Turchia și-a purtat vitejia, el cu sabia și cu calul Moldavia o au făcut-o a lui și Ardealul  îndrăcită pismă au făcut să salte din țeasta lui, toate cugetele înalte, durerile rostogolind prin vreme, cum se urmează în stihurile acestei poeme. (...)"Cum porni Mihai asupra ungurilor și pornind lupta îi birui cu Bator Andrei craiul unguresc”În zori se iviră prin trecători moldovanii și cu cazacii, drepți ca aracii, pe sub nuci viteji haiduci, și catanele cu iataganele. La mijloc de alai venea însuși Mihai, domnul cel tînăr cu șoim pe umăr și-nsemnat cu frunză de laur, și-nainte-i mergeau trei cruci de aur, iară-n urmă-i mergea doamna Stanca de se pleca în calea ei creanga. Ungurii, tulburii, cu inimile căzând din piepturi, până să pună mâna pe sceptruri se văzurăm țărână ca oile cînd vin lupii la stână și când începu lupta gloatelor, încleștatelor, unguroaice o droaie rămaseră văduvoaie. Când s-a-ntunecat ungurii porniră la iad, lăsând în urmă sângele cel mult vărsat în tumult. Dar cum aș putea oare în stih a-1 înălțare pe Velisarie cel nou alergând printre cete ca un erou, leu împăloșat și mîniat, tăind pe câți se nimeri cu sabia a-i pipăi ? Mult sînge se vărsă atunci de paloșele cele lungi și multă rușine fu în ungurime. Noaptea din luptă s-au tras și-n pribegie au mas. (...)Cum se întîmplă moartea lui Mihai Voievod  din pizmă Și i-i puse gînd rău să-1 omoare, dar cum să-l împingă-n pierzare, când însuși Chezarul îl îndrăgea? Căută pricină pentru fapta cea rea căci pizma lucra-n el cumplit, ca un cuțit ce taie în măruntaie. „Avea-vom zile bune — ziceau cei ce voiau a-1 răpune — dacă el va schimba căciula de blană cu strălucită coroană ?" „Să-mbrace valahul haina celor viteji și faima ? Noi să punem osul și el să culeagă folosul ? Curge-n lume veste de viteaz ce este și-avem a plânge de nu-1 vom seca de sînge. Să plece ostașii repede, viața să-i lepede, să-1 zdruncine fără prioine, capul să i-1 încovoaie și-apoi să-1 taie !" Porunci aceasta Georgiu Basta. Mihai nu credea defel că-și va găsi moartea de la el. Sculându-se, dimineața, din pat, pe-un copil de casă-a chemat : „Pune șaua pe cal că acum purcedem la drum, am gând să merg la Bălgrad curând să văd cum se rânduiesc trebile-n palatul domnesc". Domnul vorba nici că sfârșea și văzu un călăreț spre el cum gonea. A întrebat vătaful de copii : „Doamne, ce-o fi ?" „Fac paradă de oaste, noi să ne vedem de grijile noastre." Și mai văzură și câțiva pedeștrii, dar domnul nu gândea la primejdii, credea că vin cu cuget senin, dar ei, blestemați de trei ori, nu veneau într-ajutor, veneau dimineața să-i ridice viața, veneau de departe cu solie de moarte. Sculat în picioare domnul în cale le-apare și le zice: „Fiți bineveniți, ostași vestiți !" Iar ei își trag săbiile din teci și sar asupră-i ca niște berbeci scăpați din târle și-n inima lui despică gârle, unul îl pătrunde cu sulița și altul cu sabia capul i-1 ia, capul cu căciulă din blană de lup, și căzu frumosul lui trup ca un copac prăvălit în veac. A fost țărînă până s-apuce sabia iuțea lui mînă. Capul dat de-a rostogol și trupușorul de cămașă gol tăvălit în sânge, acestea le izbuti înverșunata pizmă ce-l pieri, astfel s-au petrecut în lut ou-ntunecat obrazMihai cel Viteaz!(...)Tuturor să vă vie de la Sfîntul Duh bucurie, Mărire Tatălui, Fiului, Sfîntului Duh și făcătorului și plăsmuitorului din văzduh Dumnezeu, nevăzutul lucrurilor toate-nceputul.”

Materialul a apărut și în Evenimentul Istoric

Versiunea PDF poate fi găsită la Archive.org / Versiunea originală a manuscrisului la Universitatea din Creta

Citiți și Mănăstirea Petru Vodă: Autobiografia ultimilor ani de viață ai lui Mihai Viteazul

Jurnalistul creștin Dumitru Manolache scrie despre marea descoperire a însemnărilor Sfântului Paisie de la Neamț, alături de care, pe marginea unei Psaltiri aflate de Vasile Alecsandri în 1850, se afla înscrise următoarele cuvinte:

„Mihai Viteazu, rob al lui Dumnezeu și Sfânt”

Un cantec despre Mihai Viteazul, consemnat de Sfantul Paisie

(...) În randurile care urmeaza nu vom prezenta vasta  opera a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț și  contributia la revigorarea vietii calugaresti din vetrele monahale romanesti, in special, ci ne vom opri asupra unui episod extraordinar, poate mai putin cunoscut, legat de numele sau, dar extrem de important pentru noi romanii. Este vorba despre consemnarea  unui cantec popular despre Mihai Viteazul, pe care Sfantul Paisie l-a scris chiar pe paginile Psaltirii din care citea, cantec descoperit de poetul Vasile Alecsandri, la un veac de la chemarea calugarului in oastea sfintilor lui Dumnezeu.

"Scrisu-s-au acest viers batran de mine, ieromonahul Paisie, credincios rob al lui Dumnezeu, iar eu l-am auzit si l-am invatat de la raposatul bunul meu, Stoian Jolde armaselul.”

Aceste cuvinte  au fost scrise de catre marele Paisie pe Psaltirea sa veche, descoperita de Vasile Alecsandri in biblioteca Manastirii Neamtului, unde calugarul ajunsese staret.

Iata despre ce "viers batran" este vorba:

"Auzit-ati de-un oltean,/

De-un oltean, de-un craiovean/

Ce nu-i pasa de sultan?/

Auzit-ati de-un viteaz/

Care vesnic sade treaz/

Cat tara e la necaz?/

Auzit-ati de un Mihai/

Ce sare pe sapte cai/

De striga Stambulul vai?/

El e Domnul cel vestit/

Care-n lume a venit/

Pe luptat si biruit./

Spuie raul cel oltean,/

Spuie valul dunarean/

Si codrul calugarean/ 

Cate lupte au privit,/

Cate osti au mistuit/

Cate oase-au inalbit?/

Multi ca frunzele de brad,/

Ca nisipul de pe vad,/

Ca gemetele din iad!/

Spuie corbul muntilor/

Si fiarele codrilor/

Care-a fost nutretul lor?/

Fost-au lesuri tataresti/

Si turcesti si unguresti/

Date-n sabii romanesti!/

Alelei! Mihai, Mihai!/

Caci de noi mila nu ai,/

Sa ne scapi de-amar si vai!"

Lucrarea lui Dumnezeu, în câteva descoperiri senzaționale

Povestea acestei descoperiri este tulburatoare, demna de a fi trecuta intr-un eventual document de canonizare a celui care a fost marele Mihai Viteazul.

Astfel, la peste 150 de ani de la adormirea intru Domnul a marelui Voievod Mihai Viteazul, la anul 1601, Sfantul Paisie nota in cartea sa de capatai cantecul auzit din batrani de catre armaselul Jolde, care probabil i-l cantase intr-o seara de taina sub zidurile Manastirii Neamtului.

Faptul este cu atat mai important cu cat mult mai apropiat in timp era martiriul celuilalt domn al Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu, impreuna cu fiii sai, de la 1714.

Deci, atat de puternica era personalitatea lui Mihai Viteazul, incat, la un veac si jumatate dupa petrecerea sa, era viu in memoria oamenilor.

La 100 de ani fata de Sfantul Paisie, poetul Vasile Alecsandri avea sa descopere cantecul, cercetand Psaltirea marelui monah, dar si surprinzatoarele adnotari scrise cu grija la diferitele traduceri de catre monahii carturari.

Cu certitudine, acest cantec este cunoscut si astazi de catre batranii olteni din stanga Jiului. Se stie ca IPS Nestor Vornicescu, fostul Mitropolit al Olteniei, trecut la Domnul,  incepuse sa stranga materiale pentru intocmirea dosarului de canonizare a lui Mihai Viteazul, sfant intr-un fel si el in memoria si constiinta neamului romanesc. (...)”

VIDEO: