Zeci de locuitori ai municipiului Caransebeș au participat, marți, la manifestările dedicate eroului național, generalul Ioan Dragalina, organizate la împlinirea unui secol de la trecerea sa în neființă.
„A fost o zi memorabilă, o sărbătoare care trebuie implementată în inima caransebeșenilor și a românilor, iar astăzi a fost făcut unul din primii pași în acest sens, pentru că, oriunde am merge în România, dăm peste memoria generalului Dragalina. Dacă ajungem într-un sat din județul Călărași, pe Valea Jiului, unde dăinuiește o cruce în memoria sa, dacă ajungem la Oravița, unde un renumit liceu îi poartă numele sau în diverse locuri unde s-au ridicat statui în memoria sa, generalul Dragalina este printre noi, viu, și astăzi. Cred că aici, la Caransebeș, unde s-a născut, poate reînvia flacăra patriotismului românesc, care, din păcate, în ultimul timp, se duce în desuetudine. A fi patriot înseamnă, deopotrivă, a-ți iubi locul unde te-ai născut, iar aici, la Caransebeș s-a născut generalul Dragalina, familia pe care o iubești și să nu uităm dragostea de țară. Acest lucru poate să ni-l spună atât memoria generalului Dragalina, cât și brava Armată Română care își face datoria în teatrele de operațiuni ale NATO", a declarat președintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, Ion Mocioalcă, prezent la comemorare.
Manifestările au fost organizate de Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, alături de Consiliul Județean Caraș-Severin, și au cuprins simpozionul „Omagiul eroului național Ioan Dragalina la 100 de ani de la trecerea în eternitate" și vernisajul expoziției „General Ioan Dragalina", unde au fost prezentate documente originale ce aparțin reputatului istoric caransebeșean, col. (r) Liviu Groza.
„În plus, în fața statuii generalului Ioan Dragalina, am comemorat 100 de ani de la trecerea în neființă a eroului Primului Război Mondial. Caransebeșul avea această obligație, iar Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din municipiu a organizat un simpozion, un parastas la Episcopia Caransebeșului, precum și o festivitate, prin care Armata a adus onorul", a precizat directorul muzeului caransebeșan, Adrian Ardeț.
Rolul manifestării culturale a fost de cinstire a memoriei generalului Ioan Dragalina și readucerea în memoria colectivă a celui care a fost fiu al Caransebeșului, prin dezvăluirea unor aspecte istorice deosebit de importante legate de trecutul Banatului și conturarea unei sfere de comunicare între publicul larg și specialiștii din domeniu, susține președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.
„A fost un moment emoționant pentru noi, caransebeșenii, și mă bucur că, deși vremea nu a ținut cu noi, au fost mulți oameni prezenți la acest eveniment. Sunt deosebit de onorat pentru faptul că, acum, la comemorarea unui secol de la moartea generalului Dragalina, o moarte eroică, ce a survenit în urma unor răni de pe front, am reușit să organizăm, la Caransebeș, un astfel de eveniment. Generalul Ioan Dragalina este un bănățean care și-a dat demisia din Armata austro-ungară și s-a înrolat în Armata Română, pentru că a îndrăznit să creadă într-un vis, un vis numit România Mare. Noi, cu toții, astăzi, avem obligația și suntem datori să păstrăm o Românie puternică, mândră și suverană", a subliniat Silviu Hurduzeu.
Generalul Ioan Dragalina
Născut într-o familie de grăniceri români din Caransebeș și format în armata austro-ungară, el a demisionat, a trecut Carpații și a devenit erou al armatei române.
O figură aparte în istoria militară a românilor este generalul Ioan Dragalina. Acesta a fost unul dintre cei mai competenți și, totodată, unul dintre cei mai cinstiți comandanți militari, într-o perioadă în care era un lucru obișnuit ca ofițerii superiori, mai ales generalii, să facă avere din ”comisioanele” încasate de la furnizorii armatei.
O carieră neobișnuită
Cariera lui Ioan Dragalina a fost una mai puțin obișnuită pentru vremea sa. Viitorul general român s-a născut în Banat, în orașul Caransebeș, o localitate cu vechi tradiții militare. Tatăl său, Alexandru Dragalina, fusese ofițer al armatei austriece în cadrul regimentului grăniceresc românesc din Banat.
Alexandru Dragalina s-a retras din armata imperială în anul 1859, nemulțumit de faptul că ofițerii de origine română avansau în cariera militară cu mult mai multe piedici decât cei de origine austriacă ori maghiară.
Astfel, în timp ce băieții din marile familii aristocrate moșteneau uneori comanda unui regiment încă din leagăn, existau adevărate genii militare, precum colonelul David Urs de Margina, care nu puteau primi gradul de general deoarece nu aveau nici originea aristocratică cerută de tradițiile medievale care domneau încă în Imperiul Austriac, și nici originea etnică potrivită.
Alexandru Dragalina s-a mutat în România, unde competențele sale deosebite dobândite în armata austriacă au fost apreciate corespunzător de administrația românească. Alexandru Dragalina a devenit staroste sau administrator al ținuturilor de graniță. Însă, cum soția sa, Maria Lazaroni, suferea de dor de casă, Alexandru Dragalina a decis să revină în orașul său natal, Caransebeș. Aici s-a născut, în anul 1860, Ioan Dragalina.
Acesta a decis să continue tradițiile militare ale familiei sale. El a urmat cursurile școlii primare din Caransebeș, unde școala grănicerească se număra printre cele mai apreciate instituții de învățământ din Banat. Apoi, el s-a înscris la școala de cadeți din Timișoara și, pentru că s-a dovedit unul dintre cei mai buni elevi, a fost admis la Academia Militară Imperială din Viena, pe care a absolvit-o în anul 1884.
Întors în Banat, Ioan Dragalina s-a căsătorit cu Maria Giurgincă. Întocmai ca și tatăl său, revoltat de sistemul nedrept de promovare din armata imperială, în anul 1887, el a demisionat și a trecut în România. Tânărul ofițer bănățean a fost primit în armata regală română cu gradul de sublocotenent. El a avansat meticulos în cariera militară.
În anul 1908, el avea gradul de locotenent-colonel și a fost numit la comanda Școlii Militare de Infanterie din București, post pe care l-a deținut până în anul 1911. În această calitate, el i-a pregătit pe unii dintre cei mai valoroși ofițeri români care au luat parte la cel de-al doilea război balcanic, la primul război mondial ori la campania victorioasă din anul 1919, împotriva Republicii Ungare a Sfaturilor.
Pentru activitatea sa, el a fost decorat cu ordinul Steaua României, acordat de Regele Carol I. În condițiile izbucnirii celui de-al doilea război balcanic, în care a fost implicată și România, de partea coaliției care a limitat ambțiiile expansioniste ale Bulgariei, Ioan Dragalina a primit tresele de colonel și comanda unei unități combatante. La izbucnirea primului război mondial, el avea deja gradul de general și se afla la șefia Comandamentului 3 Teritorial.
Generalul Ioan Dragalina a preluat postul de comandant al Diviziei I de Infanterie, care se afla la Drobeta Turnu Severin. Trupele sale au luptat cu curaj la Orșova și pe Valea Cernei. Ioan Dragalina a ținut să se afle în contact permanent cu ofițerii săi din prima linie.
În octombrie 1916, în clipe grele, el a fost numit la comanda Armatei I, cu speranța că acțiunea sa curajoasă și geniul său militar vor răsturna situația de pe front în favoarea armatei române, confruntată cu Puterile Centrale. Însă nu a reușit să facă acest lucru, din cauza morții sale premature.
O moarte care a zguduit România
Decesul generalului erou a intervenit în urma unui incident petrecut în dimineața zilei de 12 octombrie 1916. Generalul Dragalina a luat în mașină un șofer și doi ofițeri (colonelul Toma Dumitrescu și maiorul Constantin Miltiade). El a plecat personal în Valea Jiului, unde se concentra ofensiva austro-germană, pentru a vorbi cu comandanții aflați în primele linii. El a ajuns în primele linii și a trecut podul din apropierea Mănăstirii Lainici. Acolo, el s-a spovedit. La întoarcere, pe pod, generarul a fost prins într-un schimb de focuri. Generalul Dragalina a fost rănit de două gloanțe în brațul stâng și în omoplat.
Mașina avariată a reușit să ajungă în tabăra română.
Ioan Dragalina a fost transportat într‑un spital de campanie, unde a primit primele îngrijiri. A fost dus apoi la Târgu-Jiu. Seara, el a fost transportat la Craiova, unde doctorii au decis că este necesară amputarea brațului rănit. Pentru că unii medici ezitau să-și ia răspunderea operației, generalul a fost transportat de urgență la Spitalul Militar de la Palatul Regal din București.
Trenul sanitar a ajuns în București abia în seara zilei de 13 octombrie. Rana i se infectase. Pe patul de spital, generalul a fost vizitat de Regele Ferdinand I al României, care i-a conferit importanta distincție reprezentată de Ordinul Mihai Viteazul. La 16 octombrie 1916, i-a fost, în sfârșit, amputat brațul stâng. Generalul a făcut, însă septicemie și a murit în 24 octombrie.
El a primit funeralii naționale, iar armata a fost îndoliată de pierderea acestui general extraordinar de capabil.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Ca să fie bine înțeles, omul când moare nu trece în neființă! Trupul său se descompune/putrezește până la Învierea de obște, iar sufletul său ființează mai departe, pe un plan superior- raiul, sau inferior- iadul, tot până la Învierea de obște, când trupul se transformă și primește înapoi sufletul pt ca împreiună să meargă la a doua judecată. Deci chestia cu trecerea în neființă au inventat-o comuniștii și ateii, ca să aibă mai puțină bătaie de cap cu oamenii de reeducat.