Pentru prima oară, după 1990, un istoric din zona „mainstream-ului” academic, pro-occidental, recunoaște că legionarismul nu a fost un fenomen de import, așa cum au susținut timp de zeci de ani comuniștii și istoricii progresiști.
Istoricul Adrian Cioroianu, profesor universitar și decan al Facultății de Istorie de la Universitatea București, a scris în Dilema Veche că spre deosebire de comunism, plantat aici din străinătate, legionarismul a fost un fenomen autohton.
„În ultimii 80 de ani, ne-am obișnuit a crede că discursul antioccidental e monopolul extremei stîngi a politicii. Dar acesta e un clișeu, eronat. Eu am avut, în familia mea de olteni, simpatizanți legionari – și mulți dintre cei care citiți aceste rînduri i-ați avut, la rîndu-vă, în familiile voastre. Comunismul a fost o himeră plantată la noi din semințe străine. Dar legionarismul nu ne-a fost impus de Mussolini sau de Hitler, ci a fost un produs himeric autohton, al unei/unor generații de români – distilînd naționalism, antisemitism, ultraortodoxie, cultul forței și al morții, plus o serie de complexe identitare etc.”, a scris el.
Cioroianu identifică un „filon prolegionar” „care are la noi tradiție, va putea genera, în deceniul următor, viitorul discurs anti-Occident”.
El sugerează că a combate tema LGBT și a avansului acestei ideologii în România ar fi un indiciu de „neolegionarism”. De asemenea, și migrația „va deveni inevitabil și o temă a eventualei extreme neolegionare”.
„Teme ale discursului antioccidental
Pe fondul acestei granițe confuze dintre „stînga" și „dreapta", măcar două consecințe sînt de așteptat: a) pe măsură ce doctrinele mainstream (liberalism vs. socialism) devin laxe, se vor dezvolta extremele lor; și b) în viitorul deceniu, mulți români vor migra spre politica de nișă: ecologismul practicant, poate chiar un anarhism ecologic, o nișă protehnologică și alta antitehnologică, un ultraliberalism militant, o stîngă ecologico-anticapitalisto-anarhică etc. În acest peisaj, șansele unui neocomunism mi se par slabe (în lipsa tradiției și a unor sponsori externi); dar șansele unui curent neolegionar mi se par reale – pentru că avem și tradiția și există și partide suveraniste/antieuropene (în UE) sau chiar țări (adversare ale UE) care au motive să încurajeze apariția unei extreme-dreapta anti-UE (și) la noi.
Drept care vă propun să urmăriți teme, azi, încă nesistematizate, dar care ar putea deveni în următorii ani platforme politice: dacismul și rețeaua lui – v. ideea „ocupației romane în Dacia" (sintagmă deloc inocentă, ce vrea să înlocuiască „cucerirea romană a Daciei") sau ideea contestării numelui de România și a propunerii alternativei Dacia (nu rîdeți; spre sfîrșitul secolului al XVIII-lea, țarina rusă Ecaterina a II‑a nutrea așa-numitul „proiect grecesc", prin care Rusia urma să recucerească Constantinopolul, iar, în drum, Basarabia, Moldova și Muntenia urmau să fie unite într-un regat pe nume Dacia – condus, bineînțeles, de un principe rus).
O altă temă viitoare va fi (ea e sugerată deja) „incapacitatea" Occidentului de a se opune presupuselor agende pro-imigrație sau pro-LGBT. Azi, în România, tema „dominației LGBT" e abia în mugure (deocamdată, un caz Caracal e mai suculent – și a dat un candidat la președinție!), iar tema imigrației n-a prea prins – pentru că la noi mai mult se pleacă decît se vine. Dar, cum cred că Europa n-a trăit decît prologul acestei povești a imigrației viitoare, aceasta va deveni inevitabil și o temă a eventualei extreme neolegionare.
Clișeul că România ar fi o „colonie" a UE și/sau a Occidentului e deja banal în unele medii și, cu un sprijin din afară (!), el va fi politizat ușor. După orice statistică de bun-simț, e evident că România a avut preponderent de cîștigat din integrarea euro-atlantică; totuși, oamenii nu se hrănesc cu statistici și e clar că orice societate normală are procentul ei de nemulțumiți. Dacă ar fi să-mi imaginez o viitoare canalizare politică a acestor nemulțumiți, aș spune că e mai probabil ca ea să vină de la extrema dreaptă – nu de la cea stîngă, pentru că (istoria ne arată) extrema stîngă la noi, de fapt, vorbește des cu graiul extremei drepte (v. cazul Ceaușescu)”, a scris profesorul Cioroianu.
El încheie afirmând că „Biserica Ortodoxă Română și ideile ce o vor domina în viitorul previzibil vor fi o autentică hîrtie turnesol pentru societatea românească”.
„În decadele următoare, BOR va fi scena unei confruntări mereu actualizate între trei orientări cu tradiție: 1) una va fi orientarea paneuropeană și pro-occidentală, care a dominat BOR, la nivel oficial, după 1919 (cu pauze, dată fiind geopolitica…); 2) a doua va fi ortodoxismul prolegionar, acea tradiție care, în anii ’30, a făcut ca tineri brilianți din mediul nostru să creadă în Căpitanul Codreanu, în armata lui de arhangheli și în utopia lor totalitară; 3) iar a treia este orientarea filorusă, clară în biserică pînă spre finele secolului al XIX-lea și remanentă după aceea (atenție: filorusă, nu filocomunistă!). Actualul Patriarh, în lectura mea, ține de prima orientare. În viitorul previzibil, Patriarhia României va naviga între Scylla presiunilor filoruse și Charybda remanențelor legionare – orizontul fiind, în tot acest timp, malul vest-european spre care BOR a tins în ultimul secol. Fișa de temperatură în acest traseu (sau una dintre ele) va fi relația dintre ortodocșii și greco-catolicii români”, a notat Cioroianu.
Adrian Cioroianu a fost Ministru de Externe timp de un an în vremea Guvernului Tăriceanu.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
https://www.facebook.com/mihai.niculescu.961/posts/2400387343416406