Istoricul Adrian Cioroianu admite că legionarismul a fost un produs autohton, nu impus din afară. El spune că „amenințarea viitoare” pentru orientarea pro-occidentală a României este „neolegionarismul”

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pentru prima oară, după 1990, un istoric din zona „mainstream-ului” academic, pro-occidental, recunoaște că legionarismul nu a fost un fenomen de import, așa cum au susținut timp de zeci de ani comuniștii și istoricii progresiști.

Istoricul Adrian Cioroianu,  profesor universitar și decan al Facultății de Istorie de la Universitatea București, a scris în Dilema Veche că spre deosebire de comunism, plantat aici din străinătate, legionarismul a fost un fenomen autohton.

„În ultimii 80 de ani, ne-am obișnuit a crede că discursul antioccidental e monopolul extremei stîngi a politicii. Dar acesta e un clișeu, eronat. Eu am avut, în familia mea de olteni, simpatizanți legionari – și mulți dintre cei care citiți aceste rînduri i-ați avut, la rîndu-vă, în familiile voastre. Comunismul a fost o himeră plantată la noi din semințe străine. Dar legionarismul nu ne-a fost impus de Mussolini sau de Hitler, ci a fost un produs himeric autohton, al unei/unor generații de români – distilînd naționalism, antisemitism, ultraortodoxie, cultul forței și al morții, plus o serie de complexe identitare etc.”, a scris el.

Cioroianu identifică un „filon prolegionar”  „care are la noi tradiție, va putea genera, în deceniul următor, viitorul discurs anti-Occident”.

El sugerează că a combate tema LGBT și a avansului acestei ideologii în România ar fi un indiciu de „neolegionarism”. De asemenea, și migrația „va deveni inevitabil și o temă a eventualei extreme neolegionare”.

„Teme ale discursului antioccidental


Pe fondul acestei granițe confuze dintre „stînga" și „dreapta", măcar două consecințe sînt de așteptat: a) pe măsură ce doctrinele mainstream (liberalism vs. socialism) devin laxe, se vor dezvolta extremele lor; și b) în viitorul deceniu, mulți români vor migra spre politica de nișă: ecologismul practicant, poate chiar un anarhism ecologic, o nișă protehnologică și alta antitehnologică, un ultraliberalism militant, o stîngă ecologico-anticapitalisto-anarhică etc. În acest peisaj, șansele unui neocomunism mi se par slabe (în lipsa tradiției și a unor sponsori externi); dar șansele unui curent neolegionar mi se par reale – pentru că avem și tradiția și există și partide suveraniste/antieuropene (în UE) sau chiar țări (adversare ale UE) care au motive să încurajeze apariția unei extreme-dreapta anti-UE (și) la noi.

Drept care vă propun să urmăriți teme, azi, încă nesistematizate, dar care ar putea deveni în următorii ani platforme politice: dacismul și rețeaua lui – v. ideea „ocupației romane în Dacia" (sintagmă deloc inocentă, ce vrea să înlocuiască „cucerirea romană a Daciei") sau ideea contestării numelui de România și a propunerii alternativei Dacia (nu rîdeți; spre sfîrșitul secolului al XVIII-lea, țarina rusă Ecaterina a II‑a nutrea așa-numitul „proiect grecesc", prin care Rusia urma să recucerească Constantinopolul, iar, în drum, Basarabia, Moldova și Muntenia urmau să fie unite într-un regat pe nume Dacia – condus, bineînțeles, de un principe rus).

O altă temă viitoare va fi (ea e sugerată deja) „incapacitatea" Occidentului de a se opune presupuselor agende pro-imigrație sau pro-LGBT. Azi, în România, tema „dominației LGBT" e abia în mugure (deocamdată, un caz Caracal e mai suculent – și a dat un candidat la președinție!), iar tema imigrației n-a prea prins – pentru că la noi mai mult se pleacă decît se vine. Dar, cum cred că Europa n-a trăit decît prologul acestei povești a imigrației viitoare, aceasta va deveni inevitabil și o temă a eventualei extreme neolegionare.

Clișeul că România ar fi o „colonie" a UE și/sau a Occidentului e deja banal în unele medii și, cu un sprijin din afară (!), el va fi politizat ușor. După orice statistică de bun-simț, e evident că România a avut preponderent de cîștigat din integrarea euro-atlantică; totuși, oamenii nu se hrănesc cu statistici și e clar că orice societate normală are procentul ei de nemulțumiți. Dacă ar fi să-mi imaginez o viitoare canalizare politică a acestor nemulțumiți, aș spune că e mai probabil ca ea să vină de la extrema dreaptă – nu de la cea stîngă, pentru că (istoria ne arată) extrema stîngă la noi, de fapt, vorbește des cu graiul extremei drepte (v. cazul Ceaușescu)”, a scris profesorul Cioroianu.

El încheie afirmând că „Biserica Ortodoxă Română și ideile ce o vor domina în viitorul previzibil vor fi o autentică hîrtie turnesol pentru societatea românească”.

„În decadele următoare, BOR va fi scena unei confruntări mereu actualizate între trei orientări cu tradiție: 1) una va fi orientarea paneuropeană și pro-occidentală, care a dominat BOR, la nivel oficial, după 1919 (cu pauze, dată fiind geopolitica…); 2) a doua va fi ortodoxismul prolegionar, acea tradiție care, în anii ’30, a făcut ca tineri brilianți din mediul nostru să creadă în Căpitanul Codreanu, în armata lui de arhangheli și în utopia lor totalitară; 3) iar a treia este orientarea filorusă, clară în biserică pînă spre finele secolului al XIX-lea și remanentă după aceea (atenție: filorusă, nu filocomunistă!). Actualul Patriarh, în lectura mea, ține de prima orientare. În viitorul previzibil, Patriarhia României va naviga între Scylla presiunilor filoruse și Charybda remanențelor legionare – orizontul fiind, în tot acest timp, malul vest-european spre care BOR a tins în ultimul secol. Fișa de temperatură în acest traseu (sau una dintre ele) va fi relația dintre ortodocșii și greco-catolicii români”, a notat Cioroianu.

Adrian Cioroianu a fost Ministru de Externe timp de un an în vremea Guvernului Tăriceanu.

 


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Tache Mache 20.11.2019 18:54
    Hm,au trecut aproape 30 de ani de la așa zisa revoluție...am fost și eu entuziasmat de evenimente,credeam sincer că ne vom clădi un viitor măcar mai liber...provin dintr-o familie de „foști”,bunicul patren a murit de inimă rea în 1948,fusese deposedat de tot ceea ce deținea,pământ,cabinet (fusese medic),pensie,era erou de război decorat etc.Avea 57 de ani...Bunicul matern preot,în urma necazurilor cu legionarii făcuse un diabet,a murit orb în 1967,avea 67 de ani!Părinții dați afară din facultatea de medicină...vremrui deloc ușoare!Și totuși...părinții mei nu au devenit medici ci au urmat construcțiile,au devenit ingineri,înafară de poveștile despre viața de dinainte de comunism,fiecare familiea avea povestea ei funcție de starea socială și financiară nu i-am auzit vreodată plângându-se.AnticomunismulAm apucat să trăiesc vremurile când se locuia la comun în case naționalizate și când autoturismele particulare erau un lux.Dar România se dezvolta,școlile de toate gradele deveniseră accesibile și cine spune altceva mănâncă rahat cu basculanta,se câștiga bine,se trăia bine...sigur erau și săraci dar exista vizibil un efort pentru îmbunătățirea vieții oamenilor.pe ai mei „revoluția”i-a prins cu ditamai căsoiul în centrul Bucureștiului și cu 2 mașini în garaj.Rezultatul anilor de șantier în principal...Eu am urmat o facultate MILITARĂ,nu s-a uitat nimeni la „origini”sistemul își mai tocise dinții sau pur și simplu recunoscuse că omul era resursa fără de care nu putea trăi după care a început austeritatea!Nu am fost membru PCR,mai degrabă din vina mea,eram prea „leneș”consideram că „disciplina de partid”era prea mult pentru mine...până la urmă a fost paguba mea...sigur nu am avut acces la funcții de conducere dar cam atât,iarăși ăia de se plâng pe motiv că ar fi fost „obligați”mănâncă rahat cu aceeași basculantă,aveai doar de ales!Apoi Ceaușescu a decis că trebuiau plătite datoriile.Asta era în mintea lui de țăran,care știe că nu trebuie să datoreze nimic nimănui...A început „cârteala”normal de altminteri,românii se așteptau să o ducă mai bine și mai ales voiau „liberate”.Cu urechile ciulite la posturile occidentale nu realizam că băieții aceia numai binele nostru nu îl voiau...așteptam „eliberarea”.A venit.Și atunci a început recăderea în înapoiere și subdezvoltare!Ne-am întors înapoi în perioada interbelică!Partide politice create din nimic de către nimeni,un „neamț”care se crede stăpân,resursele naturale date pe mâna străinilor (măcar pe atunci companiile erau mixte și așa de ticăloși și trădători cum au fost Brătienii statul român deținea capitalul majoritar din companiile respective)sistemul financiar bancar tot în mâna străinilor,distribuțiile la fel!Industria a fost prima demantelată fiind „un morman de fiare vechi”confrom unui prim ministru apărut numai dracul știe de unde,inginer care a văzut probabil uzinele în fotografii...ne-au mai rămas căile ferate,ceva din distribuția de gaz,Portul Constanța aeroporturile și pieile de pe noi.Avem cel mai mare număr de proprietari de locuințe dar și acelea au fost construite pe vremurile dictaturii,ca și metroul...s-au mai tras niște bucăți de așa zise autostrăzi dar și alea dincolo de Carpați,ai zice că este o mișcare programatică...!Accesul la învățământul superior a devenit un lux iar copii fără posibilități nu pot decât visa la o facultate mai acătării nu la o „parti”rășinoasă și janghinoasă,abandonul școlar și analfabetismul fac ravagii,oricum școala de stat a devenit o mizerie ceea ce nu înseamnă că școlile particulare sunt altceva decât mizerii cu ștaif...nu mai producem nimic dar hei,avem ciunha,blugi,pașapoarte și „mașină mică”...simbolul bunăstării și „domniei”!Avem telefoane inteligente despre care nu știm cum funcționează și ne cumpărăm apartamente în rezidențe nu în cartierele „comuniste”!Care de cele mai multe ori erau mult mai bine construite.Și când se trezește câte unul să spună bă fraierilor suntem înn budă și ar trebui să ieșim de acolo sărim că este „antieuropean”și „anti-atlantic”...fără proeuropeni și proatlantiști crapă rânza-n noi.Din punctul ăsta de vedere toți sunt o apă și un pământ...și se plânge lumea de lipsa consensului...pe scurt suntem în rahat pănâ la gură...dacă mai facem puțină mișcare ne intră în orificiul bucal.Votați Iohanis și gata,barem să știm o treabă!Iiar dacă cineva crede că sunt un nostalgic „comunist”îl bag în mă-sa cu vânt din pupa!
    https://www.facebook.com/mihai.niculescu.961/posts/2400387343416406
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”