O Antologie a Crimei. BuzzNews.
ISTORIA care nu se învață în școli: Lista celor mai cunoscuți torționari comuniști
Publicat: 12 aprilie, 2013 17:32
Actualizat: 23 martie, 2022 06:22
România, și întreaga Europă de altfel, continuă să aduleze socialismul ca pe o virtute insuficient înțeleasă (mitul genialității neînțelese) a unui umanism spilcuit, elitist și chiar creștin, în ciuda ororilor la care a supus secolul XX. Socialismul nu este altceva decât anticamera comunismului, sau, invers spus, comunismul este pârga și apoteoza socialismului. Virgil Nemoianu folosea formula: ”Nu există socialism care să nu năzuie spre comunism”. Mi se pare de natura evidenței pentru oricine are o minimă cultură politico-economică. Sigur, nimeni nu o poate spune mai bine decât Lenin: ”Scopul socialismului este comunismul”.În contextul unei resuscitări a propagandei socialiste în întreaga Europă, Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului a realizat o selecție cu cei mai cunoscuți torționari din perioada regimului comunist. O afișez și eu aici, în memoria victimelor acestor călăi (printre aceștia se regăsesc și trei clujeni). Poate-și mai vin în simțuri cu această ocazie și cei care se simt mereu chemați să facă pe avocații ”umanismului” de tip comunist, căutându-i mereu circumstanțe atenuante. Din păcate, Clujul de azi se radicalizează tot mai mult în mediul universitar. Revoluționarii se înmulțesc în rândurile studenților, dar și printre cadrele universitare. Anii care vin par a ne rezerva surprize deloc plăcute. Grupul ”Tinerii Mânioși” își consolidează rândurile și se ia tot mai în serios: artiști anxioși, ong-iști și studenți breji opinează nervos, sau chiar își revendică spații publice (inviolabilitatea proprietății e iluzorie pentru teoreticienii materialismului dialectic). Toate acestea le sunt permise de minunata democrație, unde vecinătățile sunt adeseori neonorante, din moment ce ”buruiana” și ”excelența” cresc laolaltă.Dar să vedem o parte din istoria nestudiată în școli, tocmai pentru că socialiștii (puii de revoluționari de azi) se opun condamnării comunismului, în timp ce nazismul e interzis de ceva timp. Să facem cunoștință cu cei care ne-au nenorocit neamul pentru multe, multe zeci de ani, și ai căror urmași încă ne dau lecții și ne diriguiesc destinele.
Albon Augustin, locotenent colonel. Numeroase mărturii ale supraviețuitorilor de la Canal îl pomenesc pentru cruzimea sa; el a inventat tortura “stâlpul infamiei”: deținutul era legat de stâlp, bătut și batjocorit de gardieni, brigadieri și deținuți. Se afirmă că a omorât mulți deținuți la Canal, bătându-i cu lopata sau călcându-i în picioare, călare pe calul său alb. Alimănescu, fost delincvent, integrat ofițer în Securitate ca “ghid” pentru depistarea adăposturilor partizanilor, de către milițienii din comuna Șovarna, jud. Mehedinți. Pentru a-l determina pe partizanul Ursunoiu să se predea, acesta, împreună cu alți securiști, i-au spânzurat fetița. Androne, sergent major la colonia Salcia. O mărturie a unui fost deținut politic îl caracteriza ca fiind “o brută cu cap și chip lombrozian, demonstra zilnic ultimele tehnici de tortură, aplicate atât cu mâinile, cât și cu picioarele, când căuta să te lovească la testicule, dar și cu cei doi câini-lupi, dresați să muște”. O altă mărturie relatează: “a aliniat în șir indian șapte deținuți…după ce l-a ciomăgit bine pe primul, a trecut la al doilea. Lovea, icnea, înjura, iar lovea. Învârtea ciomagul cu pricepere, loviturile cădeau grindină pe spinările oamenilor”. Anghel Marin, căpitan la arestul din str. Uranus, București. În 1960 a anchetat-o, în lotul Noica-Pillat, pe Simina Mezincescu, pe care a torturat-o lovind-o cu capul de pereți și smulgându-i părul. De asemeni a anchetat-o și pe soția liderului național-țărănist Ion Mihalache, aflată în domiciliu obligatoriu, bătând-o sălbatic cu un baston pentru că nu a vrut să semneze o declarație redactată de el. Aranici Pavel, colonel, secretar de stat în Ministerul de Interne între 27 ianuarie 1961 și 11 iunie 1963. În 1952 era șeful biroului “Bande” destinat capturării rezistenței anticomuniste din munți, a dat ordinul arestării și torturării familiilor celor fugiți pentru a descuraja sprijinirea partizanilor și pentru a grăbi predarea rebelilor. De asemeni a fost la originea ideii dresării unor câini antrenați să atace omul, pe care i-a trimis apoi în munți. Baciu Ioan, directorul Direcției Penitenciare, lagăre, colonii. A introdus în locurile de detenție metoda “ștergerii urmelor”, ordonând ascunderea în locuri necunoscute a cadavrelor deținuților. Bădicuț Tănase, locotenent major, Securitatea Pitești. A ucis mai mulți partizani din grupul de luptători Arnăuțoiu-Arsenescu din satul Nucșoara, a anchetat și bătut pe mulți săteni, bănuiți că ar ajuta grupul. A anchetat-o pe Elisabeta Rizea pe care a torturat-o cu bestialitate. Bistran Iosif, locotenent, Securitatea București. A condus ancheta Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, arzând ca “nefolositoare pentru anchetă” obiecte personale ale lui Eugen Lovinescu, cărți, manuscrise, autografe, scrisori. Blehan Octavian, locotenent, anchetator la Suceava. A rămas în amintirea unui deținut politic pe care l-a anchetat cu o tortură groaznică: după ce l-a legat de mâini și de picioare și i-a astupat gura cu ciorapii, l-a bătut cu cravașa și cu biciul. În trecut, pentru că violase mai multe fete și femei, Blehan fusese condamnat la 8 ani închisoare. Bob, sanitar la Gherla, avea obiceiul să-i bată până la sânge pe deținuți, cu bâta, după care îi invita la cabinetul medical să le panseze rănile deschise. Era un “monstru solid și bine legat”, relatează foștii deținuți. Bondarenco Pantelimon (Pantiușa), general. A fost șeful D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct și locțiitor al ministrului de Interne (1949-1956). L-a arestat personal pe Lucrețiu Pătrășcanu. Singurul asasinat care i se atribuie personal este cel al lui Ștefan Foriș, în subsolul unei clădiri de pe Aleea Alexandru, în 1946. Ajutat de șoferul lui, Dumitru Neciu, Pantiușa l-a ucis cu o rangă de fier, apoi l-a aruncat într-o groapă săpată în prealabil în aceeași curte, acoperindu-l cu moloz. Borcea Liviu, locotenent major la colonia Capul Midia de la Canal. Individ de o cruzime ieșită din comun. Supraviețuitorii spun că verifica starea cadavrelor înfigând în ele o țeapă lungă de fier. Cei decedați erau depozitați într-o magazie, ridicați săptămânal, apoi aruncați în gropi comune, fără nici un semn. Brânzaru Emil, colonel, șeful echipei de bătăuși profesioniști a Direcției de Cercetări Penale a M.A.I., echipă mobilă care se deplasa unde era nevoie. Fost boxer de categoria grea, era foarte brutal. Folosea diverse metode de tortură, strivirea organelor genitale, apropierea flăcării lumânării de ochi), bătea încă înainte de începerea anchetei, numind aceasta o “bâză”, un antrenament. Briceag Nicolae, colonel, șef al Regionalei de Securitate Sibiu (1954) și adjunct al șefului Miliției Regiunii Cluj (1956-1967). La ancheta internă a Securității din 1968 s-a descoperit că la 4 dec. 1954, din ordinul ministrului Drăghici, îl executase pe Ibrahim Sefit, fost deținut de drept comun, care făcuse diverse servicii comuniștilor ilegaliști la închisoarea Văcărești, înainte de 1944. Bulz Vasile, maior. În 1948 a ucis cu sălbăticie o studentă, Ecaterina Titi Gâțea, sfâșiindu-i sânii cu dinții, bătând-o și apoi sufocând-o, toate acestea sub ochii fratelui ei. Burghișan Petre, căpitan la coloniile de la Galeș și Peninsula de la Canal. Renumit pentru cruzimea lui, îi înfometa pe deținuți și le interzicea să bea apă când era cald. A redus rația de hrană celor care nu-și făceau norma până la 20 de grame pe zi. Un deținut a murit de frig în carceră în urma ordinului lui. Butyka Francisc, maior, șeful Direcției de Anchete Penale în Securitatea Statului (din 1952), șeful Direcției Anchete Penale al Regiunii București (1958). S-a ocupat de lotul Pătrășcanu și a fost principalul anchetator al lui Vasile Luca. După arestarea Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, aceasta fiind grav bolnavă, i-a propus asistență medicală în schimbul scrierii unei scrisori către fiica sa, Monica Lovinescu, cu o ofertă de colaborare a acesteia cu regimul. Refuzul ofertei a dus la moartea deținutei. Cârcu Nicolae, la Poarta Albă îi bătea pe deținuți la infirmerie, cu parul, cu picioarele și cu pumnii. Pe un bolnav cu acte de eliberare, Tudor Velițki, l-a bătut până la moarte; la fel, a mai asasinat în bătăi pe Mircea Niculescu și Ioachim Craiu, ambii înfometați până la distrofie (gradul III). Instalase o priză de curent electric în grajdul coloniei, unde electrocuta deținuții după ce îi bătuse deja. Pe Iosif Schwartz l-a bătut cu ciomagul, apoi l-a electrocutat. După 2 zile acesta a murit. Cârnu Ioan, căpitan, Nucșoara. L-a bătut pe soțul Elisabetei Rizea de “i-a rupt carnea de pe el”. Pe Elisabeta Rizea a agățat-o într-un cui din tavan ,de părul împletit în coadă, femeia s-a prăbușit, iar scalpul i-a rămas în tavan. Apoi a bătut-o cu un cauciuc, pe spate. Rănile fiind atât de grave a fost dusă la spital în cele din urmă, însă nu i se putea face nici o injecție, pentru că la orice înțepătură izbucnea sângele. 10 zile Elisabeta Rizea a stat numai în frunte și în genunchi. Cârnu a bătut-o și în spital, într-o rezervă specială. Chirion, locotenent, Canal. “Călăul nr. 1″ al lagărului de la Peninsula, avea o putere diabolică în a născoci chinurile ce se practicau în brigăzile 13-14, cele ale studenților reeducatori. El l-a schingiuit pe dr. Simionescu care, nemaisuportând chinurile a simulat evadarea, fiind împușcat de gardieni. Împușca fără ezitare deținuți, sau, când nu o făcea el, punea arma în mâna unor deținuți obligându-i să ucidă. Ciolpan Vasile, comandantul penitenciarului Sighet, a înmormântat în locuri secrete cincizeci de deținuți, neraportând superiorilor decesele. Sustrăgând lemnul pentru gospodăria sa, îi înmormânta fără sicrie. Cocean, maior, București. La ancheta din noiembrie 1987 i-a bătut pe Marius Boeriu și pe Aurică Geneti. Marian Ricu relatează tot despre el: “m-a amenințat cu o scândură de lemn, zicând că dacă nu spun nimic, mă toacă”. Condurache, colonel. La Periprava unde era el comandant, se lucra la tăiat stuf, în timpul iernii, cu apa până la piept, mișunând de șerpi. Deținuții erau obligați să transporte snopi de 80 de kg. Pe cei prăbușiți de efort îi sfâșiau câinii special dresați Crăciun Gheorghe, colonel, Sibiu, șeful Direcției Regionale de Securitate Sibiu, A fost inventatorul unui instrument de tortură și pedeapsă: carcera de 60 cm pe 60 cm căptușită pe interior cu cuie. L-a împușcat în închisoare pe Petre Mărgineanu, fratele prof. Nicolae Mărgineanu, alături de alți 6 țărani răsculați. Doicaru Nicolae, căpitan, ajuns treptat general, Constanța, Șeful Securității Constanța (1948), șeful Direcției de Informații Externe (1963-1978), prim-adjunct al Ministerului de Interne (1972-1978)., A condus alături de Ceaușescu reprimarea țăranilor care s-au împotrivit colectivizării. A ordonat prigoana, arestarea și uciderea partizanilor din Dobrogea (1949). A fost un timp șeful serviciului “Lichidări”, pentru răpirea și executarea adversarilor regimului. Enoiu Gheorghe, colonel, București. Deosebit de violent, bătea personal anchetații, dezbrăcat până la brâu, acoperit de un cearceaf pentru a nu se murdări de sânge. A fost șeful anchetelor studenților arestați în toamna anului 1956, după protestele din mediile universitare. Studenții anchetați atunci și-l amintesc ca fiind de o duritate extremă. Fecioru Ion, locotenent major, Poarta Albă. Considera că deținuții nu au “dreptul decât la soare și la aer”, obișnuia să sară cu calul peste trupurile deținuților. Feller Moritz, locotenent, Botoșani.Torționar sadic, pe tatăl lui Ilie Alexoaie l-a torturat folosind curentul electric de peste 80 de ori, pe Gh. Anghelache l-a bătut cu funia udă și l-a scuipat. Conform mărturiei lui Emanuel Babii, Toderiță Fediuc a decedat în urma bătăilor aplicate de Feller. Fuchs (Fux) Iani, maior, Fălticeni- arestase copii de 12 ani fiindcă se jucaseră de-a partizanii la marginea unei păduri, cu arme de jucărie. Conform documentelor interne ale Securității, pe acești copii i-a torturat într-un mod barbar. Tot la Fălticeni, superiorii lui veniți în control au relatat despre starea îngrozitoare a unei femei arestate de circa opt luni. Reținută într-o celulă al cărei pat nu avea scânduri, cu răni grave la șoduri, stătea direct pe ciment unde își făcea și nevoile. De jur-împrejurul ei forfoteau viermii, iar mirosul era sufocant. Femeia înnebunise deja, urlând de disperare când i s-a deschis ușa. Irina Itu, curiera personală a lui Iuliu Maniu și-l amintește și ea pe “fiorosul maior Fux” care i-a scos unghiile cu cleștele. Goiciu Petre, colonel. În timpul directoratului lui, la Gherla, erau bătuți deținuții în mod curent, în camera de baie, care păstra pe pereți urmele de sânge, iar închisoarea răsuna de urlete. În 1958 când un grup de deținuți s-au revoltat, Goiciu a tras cu mitraliera în celule. Obișnuia să bată până la leșin toate loturile noi care soseau. Din ordinul lui, timp de câteva luni, un deținut a fost zidit de viu, lăsându-i libere doar mâinile și un orificiu la înălțimea gurii. Goiciu îl vizita, înjurându-l zilnic. Când a fost scos, deținutul abia mai respira. Gruia Manea, maior, Cluj. Mărturiile păstrate despre el vorbesc despre bătaia aplicată la tălpi cu o țeavă de oțel, pe picioarele încălțate. La acești bocanci li se spunea “papucii lui Hristos”. Pe profesorul N. Mărgineanu l-a anchetat violent la Cluj chiar înainte de eliberarea deținuților politici din 1964. A fost exclus din Securitate și, ulterior, condamnat pentru deturnare de fonduri. Iliescu Gr. Ion, sergent, Canal. Foștii deținuți au relatat că a prins cu câinii un grup de trei evadați pe care i-a călcat în picioare. Pe unul, care a încercat să-l lovească, a asmuțit câinii, apoi l-a împușcat pe loc, iar pe ceilalți doi i-a predat în stare de comă locțiitorului comandantului, Ghinea. Un al doilea evadat a decedat în decurs de câteva ore. Ioanițescu, maior. Aflat în inspecție la Grindu, la începutul anilor 60, l-a pedepsit pe deținutul Preda la izolare. A dat ordin ca, din oră în oră, în celula de pedeapsă să i se arunce câte o găleată cu apă rece. Treptat celula se acoperea cu un strat de gheață, iar maiorul, după ce a aruncat personal prima găleată, a supravegheat aplicarea ordinului. Istrate Constantin, locotenent major, Gherla. Era șeful grupei care executa condamnările la moarte. Avea program pentru bătaie, duminica era zi fixă, aplica deținuților câte 25 de lovituri la fund. Împreună cu gardianul Șomlea l-a bătut pe Paul Goma cu o cruzime incredibilă, cu o zi înainte de eliberare. Italo, Huși. Rău, fără scrupule, nemilos, nu numai cu oamenii, dar și cu animalele, avea obiceiul să împuște câinii de pază care nu i se păreau suficient de feroce. Manifesta o frenezie a violenței, aplicând în tortură metoda “rotisorului” (deținutul, legat de mâni și de picioare era suspendat pe o rangă). Bătea deținuții cu cravașa, cu un cablu împletit, apoi cu ghioaga. Jianu Marin, adjunctul lui Teohari Georgescu la Ministerul de interne. A introdus împreună cu Baciu Ioan reguli inumane de trai în închisorile politice. Lazăr Tiberiu, Gherla. Într-un ipotetic clasament al cruzimii, Lazăr ar intra pe primele locuri. Un fost deținut relatează că în luna aprilie 1950, a doua zi de Paști, Lazăr, directorul penitenciarul Gherla, a organizat o bătaie a circa 100 de deținuți, pe care i-a aranjat în cerc, dându-le ordin să meargă în pas alergător, el aflându-se în mijlocul cercului, de unde a început să-i bată pe deținuți cu ciomege, lovindu-i unde nimerea. Când cădeau erau obligați să se ridice și să continuie alergarea. După o oră de bătaie, aceiași deținuți au fost obligați să bea apă și li s-a dat ordin să se dezbrace de haină și cămașă, fiind forțați să se întindă cu pieptul gol de piatra mozaicului. Pe deținutul Maxim la Peninsula îl bătuse cu o piatră peste gură până îi scosese toți dinții.Macavei Ioan, locotenent colonel, Cluj. Se mândrea cu numărul mare de condamnări la moarte din dosarele lui, ca și cu palmele date unui preot căruia începuse să îi curgă sângele șuvoaie. În 1992 i-a mărturisit lui Victor Lungu că cei condamnați “în contumacie” erau de fapt împușcați în drum spre tribunal și îngropați în locuri rămase necunoscute. Manciulea I. Petre, locotenent, Salcia. În februarie 1953 un subaltern al său declara: “lt. M.P a ales în fața mea 30-40 de deținuți și a început să-i bată cu pumnii, picioarele, arătându-mi că așa trebuie. A bătut așa de tare pe unul, lovindu-l cu pumnul în inimă, de a început să se zbată la pământ, făcând spume la gură și tremurând”. Mândreș, căpitan, Pitești. Inspira teroare atât deținuților, cât și subalternilor, faptul ducând la o alianță nefirească între victime și călăi, de teama represiunilor aplicate de el. Avea sadica plăcere să practice, în miez de noapte, simulări de stingere a incendiilor, inundând camerele cu apă și apoi aruncând nisip , Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele. Marici Petre, sublocotenent. În 1951, la închisoarea Suceava, l-a trimis la carceră pe deținutul Pânzariu numai în cămașă și izmene, după ce-l bătuse. Carcera nu avea geam, iar deținutul a leșinat de frig. Cât timp se afla în nesimțire a aruncat terciul fierbinte peste el. În timpul căutării partizanilor grupului lui Liviu Mărgineanu, în septembrie 1952, a torturat familiile, suspecte că îi alimentează, inclusiv pe copii, pe care i-a dezbrăcat în pielea goală, i-a întins cu fața în jos în curte și a sărit de pe prispă pe trupurile lor. “Erau așa de bătuți că nu mai puteau fi recunoscuți sub valurile de sânge” relatează un martor. Pe cei condamnați la moarte îi executa personal. Îi ducea în cimitir și îi împușca cu un glonț în ceafă. Maromet Nicolae, căpitan, Jilava, , Era fioros ca aspect, bâlbâit și incapabil să vorbească corect. Îi bătea personal pe deținuți, chiar și când erau scoși la plimbare. Mai avea obiceiul să sară pe deținuți cu calul. Marunescu Vasile, căpitan, închisoarea Botoșani. O bestie cu chip de om. Printre cei care au fost torturați de el în anii 1961-1963 se numără Constantin Ticu Dumitrescu . Micutelu Constantin, locotenent major, Pitești. Omologase o tortură personală: ridicarea celui în cauză cu scripetele până la tavan, de unde-i dădea drumul, brusc. Așa a omorât câțiva țărani care refuzaseră colectivizarea. Lui Anghel Ilie din Vișina i-a scos un testicol cu creionul. L-a anchetat și pe Constantin Noica de ale cărui țipete răsuna închisoarea Pitești. Moldovan, ofițer politic la Luciu-Giurgeni, unde deținuții aveau un regim strict de muncă forțată și înfometare și erau păziți cu câini care erau dresați să îi sfâșie dacă se prăbușeau la pământ. Deținuții morți erau zidiți direct în dig, ori, până se hotăra ce să se facă cu ei, erau lăsați pradă șobolanilor, pe o scândură, cu un cartonaș de identificare în gură. Muraviov, maior. La Aiud, cu prilejul unei percheziții a rămas în amintirea unui fost deținut ca având un comportament sadic. Deținuții fuseseră scoși toți afară din celule, lângă zidul celularului unde li s-a ordonat să se dezbrace la piele și să se alinieze culcați la pământ. Pentru că oamenii voiau să evite bălțile cu apă și noroi, Muraviov și-a pus cizma pe spatele unuia, împingându-l cu fața în noroi. După aceasta toți gardienii călcau peste deținuți, ca pe un pod viu. Negulescu, căpitan, Târgșor. Pe Gheorghe Fedorovici, operat la coloana vertebrală, Securitatea l-a luat din spital în ghips, iar după anchetă a fost nevoie să fie operat din nou la coloană. La Târgșor a ajuns cu ghips de la brâu în jos. Negulescu i-a rupt coloana în bătaie pentru a treia oară. Oancă Constantin, căpitan, Craiova. Deținuților închiși în arestul unde ancheta el li s-a dat să mănânce ciorbă de iarbă. Era un anchetator deosebit de crud, există mărturii că a bătut cu o rangă o mamă pentru a spune unde este fiul ei, iar pe celălalt fiu l-a torturat în fața ei. Documentele de arhivă descriu metodele de tortură aplicate de el: de la ora 19,30 la 20 bătaie continuă la tălpi, ținerea în picioare, lovirea în cap cu saci de nisip, readucerea în simțiri cu șocuri electrice, întinderea corpului pe scripeți. Pandele Nicolae, locotenent colonel, șeful Securității Iași (1948). Petre Arsinte, anchetat la Iași în timpul șefiei lui, scria: “după bătăi de nedescris, mi s-au legat degetele de la mâini cu câte un cablu electric și am fost supus la electrocutări în trepte, având senzația că întregul corp mi se descompune în celule. M-am trezit când mi se turna apă rece în cap și pe corp… ceea ce s-a repetat și alte dăți… mușchii faciali îmi erau măcelăriți de loviturile anchetatorilor, așa că nici nu puteam mânca”. Pașca Vasile, subofițer, Dej. A participat la uciderea lui Alexandru Bel, țăran recalcitrant la colectivizare, condamnat în lipsă și devenit fugar în munți. În seara de Crăciun i s-a înconjurat casa, a fost capturat, dus la Târgu Lăpuș și torturat, apoi readus în satul lui, Cufoaia, pus să alerge în grădina propriei case. Securiștii așezați în semicerc trăgeau spre el ca să-l înspăimânte, Pașca, în schimb, l-a țintit, după care i-a strigat soției lui: “hai, scroafă puturoasă, ia-ți porcul din grădină, că a fost lichidat”. Pavel Ion, locotenent major. La Salcia, când era el comandant, se practicau bătăi fără nici o justificare, cu ranga de fier, cu cazmaua, lopata, cravașa, asasinate prin împușcare, introducerea deținuților în carcere dezbrăcați, iarna; obligarea deținuților de a intra în apă până la brâu pentru a tăia stuf și papură, chiar și iarna; alergarea deținuților de către supraveghetori călare și călcarea lor sub copitele cailor; scoaterea deținuților iarna, la muncă, dezbrăcați și pedepsirea lor să stea în apa înghețată ore în șir; expunerea deținuților în pielea goală, legați de mâini și de picioare, pentru a fi mușcați de țânțari; profanarea cadavrelor deținuților; îngroparea unor deținuți de vii în pământ, mulți deținuți murind astfel, sau rămânând schilozi pe viață. Ca urmare a acestor torturi, între iunie 1952 și martie 1953 au decedat 63 de deținuți, iar alții au ajuns invalizi pe viață. Popa Ion, locotenent, Salcia. Bătea deținuții cu parul. În ianuarie 1953 a dat ordin ca deținutul Lunca Dionisie să fie izolat la carceră, dezbrăcat, omorându-l astfel. Prisecaru, poreclit Cap-de-Mort, plutonier, Balta Brăilei. Căpitanul Stareșin a fost bătut într-un mod îngrozitor de Prisecaru, cu pumnii și picioarele, deținuții care asistau au văzut, în scurt timp, doar “o masă de carne și sânge, care zvâcnea totuși vie”. Stănciugel Marin, brigadier. La Canal era supranumit Hercules. I se atribuie o crimă sinistră: a aruncat în cuptorul de cărămidă un deținut. Identitatea acestui deținut nu e certă, ar fi putut fi Dragoș Rambela, frontierist din București, fiu de general. Șaramet (Șeremet), plutonier, colonia de la mina Cavnic. Lui îi aparține invenția carcerii cu sârmă ghimpată pe interior. Nu accepta întreruperea muncii la mina din Cavnic, pedepsele erau executate în timpul liber, după ieșirea din schimbul minier. A obținut și prime datorită hărniciei muncitorilor lui. Pe deținutul Tăbăcaru l-a lovit cu un piolet în cap, perforându-i craniul, acesta și-a pierdut memoria definitiv, comportându-se ca un copil de un an., Ștefan, locotenent. În 1950, ca locțiitor al comandantului Maromet de la închisoarea Jilava, a hrănit deținuții, o vară întreagă, cu iarba cosită de deasupra fortului pe care a fiert-o. Era deosebit de violent cu deținuții. Ștrul Mauriciu, colonel, director al Securității Galați (1948). Foștii deținuți politici îi atribuie acte de o deosebită cruzime. În zona Vrancei, cu prilejul revoltelor țărănești din 1950-1951, Securitatea îi lega, pe cei capturați, cu sârmă ghimpată, scuipându-i și umilindu-i înainte de a-i împușca. Țandără Franț, torționar, București. Ca torționar a aplicat următoarele metode: strângerea degetelor cu ușa, bătaia la testicole, sugrumarea, asfixierea, lovirea cu săculeții de nisip și cu cearșafuri ude. Fusese instruit să simuleze nebunia și își exercita misiunea în saloane secrete ale Spitalului 9 la București. După propria mărturie a ucis, prin injecții letale, circa 100 de oameni. Vasile Gheorghe, locotenent major, șeful secției Anchete a Direcției Securității Ploiești. Deși era șeful serviciului se ocupa și cu torturarea anchetaților care rezistau în anchete. Constantin Ticu Dumitrescu a fost bătut și torturat de acesta între anii 1949-1951. Datorită lui a murit în timpul anchetei Aurel Căzănișteanu, un tânăr de 33 de ani, la 6 luni după arestare. Vârlan (Vârban) Dumitru, activist de partid, Vlașca. A condus trupele de securitate în Vlașca, la înăbușirea răscoalei țăranilor din Ciuperceni. A ucis, descărcând automatul în trupul ei, o fată de 19 ani, Maria Gărgăianu, care trăgea clopotul la biserică pentru a chema oamenii la răscoală. Fata, chiar moartă, încă mai atârna de frânghie, iar Vârlan s-a urcat în clopotniță și a aruncat trupul fetei, cu intestinele ieșite, în gol. Imaginea groaznică i-a făcut pe săteni să uite de frică, l-au prins pe Vârlan și l-au ucis, zdrobindu-l cu picioarele. Vișinescu, director al închisorii Râmnicu Sărat în 1951, l-a torturat personal pe Ion Mihalache, de asemeni i-a refuzat îngrijirea medicală, ba mai mult, în plină iarnă, punea să se arunce apă peste el, în celulă. Bibliografie: Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele. Marius Oprea, Banalitatea răului. Constantin Trifan în revista “Memoria”. Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înțelesul tuturor. Stejărel Olaru, Cei cinci care au speriat Vestul. Marius Oprea, Stejărel Olaru, Ziua care nu se uită. Cicerone Ionițoiu, Criminali, schingiuitori, colaboraționiști. Doina Jela, Lexiconul negru. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii. Al. Maier, Am fost medic la Gherla. Colecția Anale Sighet. Arhiva de istorie orală a Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet (AIOCIMS) Cezar Zugravu, O antologie a crimei.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
ISTORIA care nu se învață în școli: Lista celor mai cunoscuți torționari comuniști
Publicat: 12 aprilie, 2013 17:32
Actualizat: 23 martie, 2022 06:22
România, și întreaga Europă de altfel, continuă să aduleze socialismul ca pe o virtute insuficient înțeleasă (mitul genialității neînțelese) a unui umanism spilcuit, elitist și chiar creștin, în ciuda ororilor la care a supus secolul XX. Socialismul nu este altceva decât anticamera comunismului, sau, invers spus, comunismul este pârga și apoteoza socialismului. Virgil Nemoianu folosea formula: ”Nu există socialism care să nu năzuie spre comunism”. Mi se pare de natura evidenței pentru oricine are o minimă cultură politico-economică. Sigur, nimeni nu o poate spune mai bine decât Lenin: ”Scopul socialismului este comunismul”.În contextul unei resuscitări a propagandei socialiste în întreaga Europă, Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului a realizat o selecție cu cei mai cunoscuți torționari din perioada regimului comunist. O afișez și eu aici, în memoria victimelor acestor călăi (printre aceștia se regăsesc și trei clujeni). Poate-și mai vin în simțuri cu această ocazie și cei care se simt mereu chemați să facă pe avocații ”umanismului” de tip comunist, căutându-i mereu circumstanțe atenuante. Din păcate, Clujul de azi se radicalizează tot mai mult în mediul universitar. Revoluționarii se înmulțesc în rândurile studenților, dar și printre cadrele universitare. Anii care vin par a ne rezerva surprize deloc plăcute. Grupul ”Tinerii Mânioși” își consolidează rândurile și se ia tot mai în serios: artiști anxioși, ong-iști și studenți breji opinează nervos, sau chiar își revendică spații publice (inviolabilitatea proprietății e iluzorie pentru teoreticienii materialismului dialectic). Toate acestea le sunt permise de minunata democrație, unde vecinătățile sunt adeseori neonorante, din moment ce ”buruiana” și ”excelența” cresc laolaltă.Dar să vedem o parte din istoria nestudiată în școli, tocmai pentru că socialiștii (puii de revoluționari de azi) se opun condamnării comunismului, în timp ce nazismul e interzis de ceva timp. Să facem cunoștință cu cei care ne-au nenorocit neamul pentru multe, multe zeci de ani, și ai căror urmași încă ne dau lecții și ne diriguiesc destinele.
Albon Augustin, locotenent colonel. Numeroase mărturii ale supraviețuitorilor de la Canal îl pomenesc pentru cruzimea sa; el a inventat tortura “stâlpul infamiei”: deținutul era legat de stâlp, bătut și batjocorit de gardieni, brigadieri și deținuți. Se afirmă că a omorât mulți deținuți la Canal, bătându-i cu lopata sau călcându-i în picioare, călare pe calul său alb. Alimănescu, fost delincvent, integrat ofițer în Securitate ca “ghid” pentru depistarea adăposturilor partizanilor, de către milițienii din comuna Șovarna, jud. Mehedinți. Pentru a-l determina pe partizanul Ursunoiu să se predea, acesta, împreună cu alți securiști, i-au spânzurat fetița. Androne, sergent major la colonia Salcia. O mărturie a unui fost deținut politic îl caracteriza ca fiind “o brută cu cap și chip lombrozian, demonstra zilnic ultimele tehnici de tortură, aplicate atât cu mâinile, cât și cu picioarele, când căuta să te lovească la testicule, dar și cu cei doi câini-lupi, dresați să muște”. O altă mărturie relatează: “a aliniat în șir indian șapte deținuți…după ce l-a ciomăgit bine pe primul, a trecut la al doilea. Lovea, icnea, înjura, iar lovea. Învârtea ciomagul cu pricepere, loviturile cădeau grindină pe spinările oamenilor”. Anghel Marin, căpitan la arestul din str. Uranus, București. În 1960 a anchetat-o, în lotul Noica-Pillat, pe Simina Mezincescu, pe care a torturat-o lovind-o cu capul de pereți și smulgându-i părul. De asemeni a anchetat-o și pe soția liderului național-țărănist Ion Mihalache, aflată în domiciliu obligatoriu, bătând-o sălbatic cu un baston pentru că nu a vrut să semneze o declarație redactată de el. Aranici Pavel, colonel, secretar de stat în Ministerul de Interne între 27 ianuarie 1961 și 11 iunie 1963. În 1952 era șeful biroului “Bande” destinat capturării rezistenței anticomuniste din munți, a dat ordinul arestării și torturării familiilor celor fugiți pentru a descuraja sprijinirea partizanilor și pentru a grăbi predarea rebelilor. De asemeni a fost la originea ideii dresării unor câini antrenați să atace omul, pe care i-a trimis apoi în munți. Baciu Ioan, directorul Direcției Penitenciare, lagăre, colonii. A introdus în locurile de detenție metoda “ștergerii urmelor”, ordonând ascunderea în locuri necunoscute a cadavrelor deținuților. Bădicuț Tănase, locotenent major, Securitatea Pitești. A ucis mai mulți partizani din grupul de luptători Arnăuțoiu-Arsenescu din satul Nucșoara, a anchetat și bătut pe mulți săteni, bănuiți că ar ajuta grupul. A anchetat-o pe Elisabeta Rizea pe care a torturat-o cu bestialitate. Bistran Iosif, locotenent, Securitatea București. A condus ancheta Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, arzând ca “nefolositoare pentru anchetă” obiecte personale ale lui Eugen Lovinescu, cărți, manuscrise, autografe, scrisori. Blehan Octavian, locotenent, anchetator la Suceava. A rămas în amintirea unui deținut politic pe care l-a anchetat cu o tortură groaznică: după ce l-a legat de mâini și de picioare și i-a astupat gura cu ciorapii, l-a bătut cu cravașa și cu biciul. În trecut, pentru că violase mai multe fete și femei, Blehan fusese condamnat la 8 ani închisoare. Bob, sanitar la Gherla, avea obiceiul să-i bată până la sânge pe deținuți, cu bâta, după care îi invita la cabinetul medical să le panseze rănile deschise. Era un “monstru solid și bine legat”, relatează foștii deținuți. Bondarenco Pantelimon (Pantiușa), general. A fost șeful D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct și locțiitor al ministrului de Interne (1949-1956). L-a arestat personal pe Lucrețiu Pătrășcanu. Singurul asasinat care i se atribuie personal este cel al lui Ștefan Foriș, în subsolul unei clădiri de pe Aleea Alexandru, în 1946. Ajutat de șoferul lui, Dumitru Neciu, Pantiușa l-a ucis cu o rangă de fier, apoi l-a aruncat într-o groapă săpată în prealabil în aceeași curte, acoperindu-l cu moloz. Borcea Liviu, locotenent major la colonia Capul Midia de la Canal. Individ de o cruzime ieșită din comun. Supraviețuitorii spun că verifica starea cadavrelor înfigând în ele o țeapă lungă de fier. Cei decedați erau depozitați într-o magazie, ridicați săptămânal, apoi aruncați în gropi comune, fără nici un semn. Brânzaru Emil, colonel, șeful echipei de bătăuși profesioniști a Direcției de Cercetări Penale a M.A.I., echipă mobilă care se deplasa unde era nevoie. Fost boxer de categoria grea, era foarte brutal. Folosea diverse metode de tortură, strivirea organelor genitale, apropierea flăcării lumânării de ochi), bătea încă înainte de începerea anchetei, numind aceasta o “bâză”, un antrenament. Briceag Nicolae, colonel, șef al Regionalei de Securitate Sibiu (1954) și adjunct al șefului Miliției Regiunii Cluj (1956-1967). La ancheta internă a Securității din 1968 s-a descoperit că la 4 dec. 1954, din ordinul ministrului Drăghici, îl executase pe Ibrahim Sefit, fost deținut de drept comun, care făcuse diverse servicii comuniștilor ilegaliști la închisoarea Văcărești, înainte de 1944. Bulz Vasile, maior. În 1948 a ucis cu sălbăticie o studentă, Ecaterina Titi Gâțea, sfâșiindu-i sânii cu dinții, bătând-o și apoi sufocând-o, toate acestea sub ochii fratelui ei. Burghișan Petre, căpitan la coloniile de la Galeș și Peninsula de la Canal. Renumit pentru cruzimea lui, îi înfometa pe deținuți și le interzicea să bea apă când era cald. A redus rația de hrană celor care nu-și făceau norma până la 20 de grame pe zi. Un deținut a murit de frig în carceră în urma ordinului lui. Butyka Francisc, maior, șeful Direcției de Anchete Penale în Securitatea Statului (din 1952), șeful Direcției Anchete Penale al Regiunii București (1958). S-a ocupat de lotul Pătrășcanu și a fost principalul anchetator al lui Vasile Luca. După arestarea Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, aceasta fiind grav bolnavă, i-a propus asistență medicală în schimbul scrierii unei scrisori către fiica sa, Monica Lovinescu, cu o ofertă de colaborare a acesteia cu regimul. Refuzul ofertei a dus la moartea deținutei. Cârcu Nicolae, la Poarta Albă îi bătea pe deținuți la infirmerie, cu parul, cu picioarele și cu pumnii. Pe un bolnav cu acte de eliberare, Tudor Velițki, l-a bătut până la moarte; la fel, a mai asasinat în bătăi pe Mircea Niculescu și Ioachim Craiu, ambii înfometați până la distrofie (gradul III). Instalase o priză de curent electric în grajdul coloniei, unde electrocuta deținuții după ce îi bătuse deja. Pe Iosif Schwartz l-a bătut cu ciomagul, apoi l-a electrocutat. După 2 zile acesta a murit. Cârnu Ioan, căpitan, Nucșoara. L-a bătut pe soțul Elisabetei Rizea de “i-a rupt carnea de pe el”. Pe Elisabeta Rizea a agățat-o într-un cui din tavan ,de părul împletit în coadă, femeia s-a prăbușit, iar scalpul i-a rămas în tavan. Apoi a bătut-o cu un cauciuc, pe spate. Rănile fiind atât de grave a fost dusă la spital în cele din urmă, însă nu i se putea face nici o injecție, pentru că la orice înțepătură izbucnea sângele. 10 zile Elisabeta Rizea a stat numai în frunte și în genunchi. Cârnu a bătut-o și în spital, într-o rezervă specială. Chirion, locotenent, Canal. “Călăul nr. 1″ al lagărului de la Peninsula, avea o putere diabolică în a născoci chinurile ce se practicau în brigăzile 13-14, cele ale studenților reeducatori. El l-a schingiuit pe dr. Simionescu care, nemaisuportând chinurile a simulat evadarea, fiind împușcat de gardieni. Împușca fără ezitare deținuți, sau, când nu o făcea el, punea arma în mâna unor deținuți obligându-i să ucidă. Ciolpan Vasile, comandantul penitenciarului Sighet, a înmormântat în locuri secrete cincizeci de deținuți, neraportând superiorilor decesele. Sustrăgând lemnul pentru gospodăria sa, îi înmormânta fără sicrie. Cocean, maior, București. La ancheta din noiembrie 1987 i-a bătut pe Marius Boeriu și pe Aurică Geneti. Marian Ricu relatează tot despre el: “m-a amenințat cu o scândură de lemn, zicând că dacă nu spun nimic, mă toacă”. Condurache, colonel. La Periprava unde era el comandant, se lucra la tăiat stuf, în timpul iernii, cu apa până la piept, mișunând de șerpi. Deținuții erau obligați să transporte snopi de 80 de kg. Pe cei prăbușiți de efort îi sfâșiau câinii special dresați Crăciun Gheorghe, colonel, Sibiu, șeful Direcției Regionale de Securitate Sibiu, A fost inventatorul unui instrument de tortură și pedeapsă: carcera de 60 cm pe 60 cm căptușită pe interior cu cuie. L-a împușcat în închisoare pe Petre Mărgineanu, fratele prof. Nicolae Mărgineanu, alături de alți 6 țărani răsculați. Doicaru Nicolae, căpitan, ajuns treptat general, Constanța, Șeful Securității Constanța (1948), șeful Direcției de Informații Externe (1963-1978), prim-adjunct al Ministerului de Interne (1972-1978)., A condus alături de Ceaușescu reprimarea țăranilor care s-au împotrivit colectivizării. A ordonat prigoana, arestarea și uciderea partizanilor din Dobrogea (1949). A fost un timp șeful serviciului “Lichidări”, pentru răpirea și executarea adversarilor regimului. Enoiu Gheorghe, colonel, București. Deosebit de violent, bătea personal anchetații, dezbrăcat până la brâu, acoperit de un cearceaf pentru a nu se murdări de sânge. A fost șeful anchetelor studenților arestați în toamna anului 1956, după protestele din mediile universitare. Studenții anchetați atunci și-l amintesc ca fiind de o duritate extremă. Fecioru Ion, locotenent major, Poarta Albă. Considera că deținuții nu au “dreptul decât la soare și la aer”, obișnuia să sară cu calul peste trupurile deținuților. Feller Moritz, locotenent, Botoșani.Torționar sadic, pe tatăl lui Ilie Alexoaie l-a torturat folosind curentul electric de peste 80 de ori, pe Gh. Anghelache l-a bătut cu funia udă și l-a scuipat. Conform mărturiei lui Emanuel Babii, Toderiță Fediuc a decedat în urma bătăilor aplicate de Feller. Fuchs (Fux) Iani, maior, Fălticeni- arestase copii de 12 ani fiindcă se jucaseră de-a partizanii la marginea unei păduri, cu arme de jucărie. Conform documentelor interne ale Securității, pe acești copii i-a torturat într-un mod barbar. Tot la Fălticeni, superiorii lui veniți în control au relatat despre starea îngrozitoare a unei femei arestate de circa opt luni. Reținută într-o celulă al cărei pat nu avea scânduri, cu răni grave la șoduri, stătea direct pe ciment unde își făcea și nevoile. De jur-împrejurul ei forfoteau viermii, iar mirosul era sufocant. Femeia înnebunise deja, urlând de disperare când i s-a deschis ușa. Irina Itu, curiera personală a lui Iuliu Maniu și-l amintește și ea pe “fiorosul maior Fux” care i-a scos unghiile cu cleștele. Goiciu Petre, colonel. În timpul directoratului lui, la Gherla, erau bătuți deținuții în mod curent, în camera de baie, care păstra pe pereți urmele de sânge, iar închisoarea răsuna de urlete. În 1958 când un grup de deținuți s-au revoltat, Goiciu a tras cu mitraliera în celule. Obișnuia să bată până la leșin toate loturile noi care soseau. Din ordinul lui, timp de câteva luni, un deținut a fost zidit de viu, lăsându-i libere doar mâinile și un orificiu la înălțimea gurii. Goiciu îl vizita, înjurându-l zilnic. Când a fost scos, deținutul abia mai respira. Gruia Manea, maior, Cluj. Mărturiile păstrate despre el vorbesc despre bătaia aplicată la tălpi cu o țeavă de oțel, pe picioarele încălțate. La acești bocanci li se spunea “papucii lui Hristos”. Pe profesorul N. Mărgineanu l-a anchetat violent la Cluj chiar înainte de eliberarea deținuților politici din 1964. A fost exclus din Securitate și, ulterior, condamnat pentru deturnare de fonduri. Iliescu Gr. Ion, sergent, Canal. Foștii deținuți au relatat că a prins cu câinii un grup de trei evadați pe care i-a călcat în picioare. Pe unul, care a încercat să-l lovească, a asmuțit câinii, apoi l-a împușcat pe loc, iar pe ceilalți doi i-a predat în stare de comă locțiitorului comandantului, Ghinea. Un al doilea evadat a decedat în decurs de câteva ore. Ioanițescu, maior. Aflat în inspecție la Grindu, la începutul anilor 60, l-a pedepsit pe deținutul Preda la izolare. A dat ordin ca, din oră în oră, în celula de pedeapsă să i se arunce câte o găleată cu apă rece. Treptat celula se acoperea cu un strat de gheață, iar maiorul, după ce a aruncat personal prima găleată, a supravegheat aplicarea ordinului. Istrate Constantin, locotenent major, Gherla. Era șeful grupei care executa condamnările la moarte. Avea program pentru bătaie, duminica era zi fixă, aplica deținuților câte 25 de lovituri la fund. Împreună cu gardianul Șomlea l-a bătut pe Paul Goma cu o cruzime incredibilă, cu o zi înainte de eliberare. Italo, Huși. Rău, fără scrupule, nemilos, nu numai cu oamenii, dar și cu animalele, avea obiceiul să împuște câinii de pază care nu i se păreau suficient de feroce. Manifesta o frenezie a violenței, aplicând în tortură metoda “rotisorului” (deținutul, legat de mâni și de picioare era suspendat pe o rangă). Bătea deținuții cu cravașa, cu un cablu împletit, apoi cu ghioaga. Jianu Marin, adjunctul lui Teohari Georgescu la Ministerul de interne. A introdus împreună cu Baciu Ioan reguli inumane de trai în închisorile politice. Lazăr Tiberiu, Gherla. Într-un ipotetic clasament al cruzimii, Lazăr ar intra pe primele locuri. Un fost deținut relatează că în luna aprilie 1950, a doua zi de Paști, Lazăr, directorul penitenciarul Gherla, a organizat o bătaie a circa 100 de deținuți, pe care i-a aranjat în cerc, dându-le ordin să meargă în pas alergător, el aflându-se în mijlocul cercului, de unde a început să-i bată pe deținuți cu ciomege, lovindu-i unde nimerea. Când cădeau erau obligați să se ridice și să continuie alergarea. După o oră de bătaie, aceiași deținuți au fost obligați să bea apă și li s-a dat ordin să se dezbrace de haină și cămașă, fiind forțați să se întindă cu pieptul gol de piatra mozaicului. Pe deținutul Maxim la Peninsula îl bătuse cu o piatră peste gură până îi scosese toți dinții.Macavei Ioan, locotenent colonel, Cluj. Se mândrea cu numărul mare de condamnări la moarte din dosarele lui, ca și cu palmele date unui preot căruia începuse să îi curgă sângele șuvoaie. În 1992 i-a mărturisit lui Victor Lungu că cei condamnați “în contumacie” erau de fapt împușcați în drum spre tribunal și îngropați în locuri rămase necunoscute. Manciulea I. Petre, locotenent, Salcia. În februarie 1953 un subaltern al său declara: “lt. M.P a ales în fața mea 30-40 de deținuți și a început să-i bată cu pumnii, picioarele, arătându-mi că așa trebuie. A bătut așa de tare pe unul, lovindu-l cu pumnul în inimă, de a început să se zbată la pământ, făcând spume la gură și tremurând”. Mândreș, căpitan, Pitești. Inspira teroare atât deținuților, cât și subalternilor, faptul ducând la o alianță nefirească între victime și călăi, de teama represiunilor aplicate de el. Avea sadica plăcere să practice, în miez de noapte, simulări de stingere a incendiilor, inundând camerele cu apă și apoi aruncând nisip , Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele. Marici Petre, sublocotenent. În 1951, la închisoarea Suceava, l-a trimis la carceră pe deținutul Pânzariu numai în cămașă și izmene, după ce-l bătuse. Carcera nu avea geam, iar deținutul a leșinat de frig. Cât timp se afla în nesimțire a aruncat terciul fierbinte peste el. În timpul căutării partizanilor grupului lui Liviu Mărgineanu, în septembrie 1952, a torturat familiile, suspecte că îi alimentează, inclusiv pe copii, pe care i-a dezbrăcat în pielea goală, i-a întins cu fața în jos în curte și a sărit de pe prispă pe trupurile lor. “Erau așa de bătuți că nu mai puteau fi recunoscuți sub valurile de sânge” relatează un martor. Pe cei condamnați la moarte îi executa personal. Îi ducea în cimitir și îi împușca cu un glonț în ceafă. Maromet Nicolae, căpitan, Jilava, , Era fioros ca aspect, bâlbâit și incapabil să vorbească corect. Îi bătea personal pe deținuți, chiar și când erau scoși la plimbare. Mai avea obiceiul să sară pe deținuți cu calul. Marunescu Vasile, căpitan, închisoarea Botoșani. O bestie cu chip de om. Printre cei care au fost torturați de el în anii 1961-1963 se numără Constantin Ticu Dumitrescu . Micutelu Constantin, locotenent major, Pitești. Omologase o tortură personală: ridicarea celui în cauză cu scripetele până la tavan, de unde-i dădea drumul, brusc. Așa a omorât câțiva țărani care refuzaseră colectivizarea. Lui Anghel Ilie din Vișina i-a scos un testicol cu creionul. L-a anchetat și pe Constantin Noica de ale cărui țipete răsuna închisoarea Pitești. Moldovan, ofițer politic la Luciu-Giurgeni, unde deținuții aveau un regim strict de muncă forțată și înfometare și erau păziți cu câini care erau dresați să îi sfâșie dacă se prăbușeau la pământ. Deținuții morți erau zidiți direct în dig, ori, până se hotăra ce să se facă cu ei, erau lăsați pradă șobolanilor, pe o scândură, cu un cartonaș de identificare în gură. Muraviov, maior. La Aiud, cu prilejul unei percheziții a rămas în amintirea unui fost deținut ca având un comportament sadic. Deținuții fuseseră scoși toți afară din celule, lângă zidul celularului unde li s-a ordonat să se dezbrace la piele și să se alinieze culcați la pământ. Pentru că oamenii voiau să evite bălțile cu apă și noroi, Muraviov și-a pus cizma pe spatele unuia, împingându-l cu fața în noroi. După aceasta toți gardienii călcau peste deținuți, ca pe un pod viu. Negulescu, căpitan, Târgșor. Pe Gheorghe Fedorovici, operat la coloana vertebrală, Securitatea l-a luat din spital în ghips, iar după anchetă a fost nevoie să fie operat din nou la coloană. La Târgșor a ajuns cu ghips de la brâu în jos. Negulescu i-a rupt coloana în bătaie pentru a treia oară. Oancă Constantin, căpitan, Craiova. Deținuților închiși în arestul unde ancheta el li s-a dat să mănânce ciorbă de iarbă. Era un anchetator deosebit de crud, există mărturii că a bătut cu o rangă o mamă pentru a spune unde este fiul ei, iar pe celălalt fiu l-a torturat în fața ei. Documentele de arhivă descriu metodele de tortură aplicate de el: de la ora 19,30 la 20 bătaie continuă la tălpi, ținerea în picioare, lovirea în cap cu saci de nisip, readucerea în simțiri cu șocuri electrice, întinderea corpului pe scripeți. Pandele Nicolae, locotenent colonel, șeful Securității Iași (1948). Petre Arsinte, anchetat la Iași în timpul șefiei lui, scria: “după bătăi de nedescris, mi s-au legat degetele de la mâini cu câte un cablu electric și am fost supus la electrocutări în trepte, având senzația că întregul corp mi se descompune în celule. M-am trezit când mi se turna apă rece în cap și pe corp… ceea ce s-a repetat și alte dăți… mușchii faciali îmi erau măcelăriți de loviturile anchetatorilor, așa că nici nu puteam mânca”. Pașca Vasile, subofițer, Dej. A participat la uciderea lui Alexandru Bel, țăran recalcitrant la colectivizare, condamnat în lipsă și devenit fugar în munți. În seara de Crăciun i s-a înconjurat casa, a fost capturat, dus la Târgu Lăpuș și torturat, apoi readus în satul lui, Cufoaia, pus să alerge în grădina propriei case. Securiștii așezați în semicerc trăgeau spre el ca să-l înspăimânte, Pașca, în schimb, l-a țintit, după care i-a strigat soției lui: “hai, scroafă puturoasă, ia-ți porcul din grădină, că a fost lichidat”. Pavel Ion, locotenent major. La Salcia, când era el comandant, se practicau bătăi fără nici o justificare, cu ranga de fier, cu cazmaua, lopata, cravașa, asasinate prin împușcare, introducerea deținuților în carcere dezbrăcați, iarna; obligarea deținuților de a intra în apă până la brâu pentru a tăia stuf și papură, chiar și iarna; alergarea deținuților de către supraveghetori călare și călcarea lor sub copitele cailor; scoaterea deținuților iarna, la muncă, dezbrăcați și pedepsirea lor să stea în apa înghețată ore în șir; expunerea deținuților în pielea goală, legați de mâini și de picioare, pentru a fi mușcați de țânțari; profanarea cadavrelor deținuților; îngroparea unor deținuți de vii în pământ, mulți deținuți murind astfel, sau rămânând schilozi pe viață. Ca urmare a acestor torturi, între iunie 1952 și martie 1953 au decedat 63 de deținuți, iar alții au ajuns invalizi pe viață. Popa Ion, locotenent, Salcia. Bătea deținuții cu parul. În ianuarie 1953 a dat ordin ca deținutul Lunca Dionisie să fie izolat la carceră, dezbrăcat, omorându-l astfel. Prisecaru, poreclit Cap-de-Mort, plutonier, Balta Brăilei. Căpitanul Stareșin a fost bătut într-un mod îngrozitor de Prisecaru, cu pumnii și picioarele, deținuții care asistau au văzut, în scurt timp, doar “o masă de carne și sânge, care zvâcnea totuși vie”. Stănciugel Marin, brigadier. La Canal era supranumit Hercules. I se atribuie o crimă sinistră: a aruncat în cuptorul de cărămidă un deținut. Identitatea acestui deținut nu e certă, ar fi putut fi Dragoș Rambela, frontierist din București, fiu de general. Șaramet (Șeremet), plutonier, colonia de la mina Cavnic. Lui îi aparține invenția carcerii cu sârmă ghimpată pe interior. Nu accepta întreruperea muncii la mina din Cavnic, pedepsele erau executate în timpul liber, după ieșirea din schimbul minier. A obținut și prime datorită hărniciei muncitorilor lui. Pe deținutul Tăbăcaru l-a lovit cu un piolet în cap, perforându-i craniul, acesta și-a pierdut memoria definitiv, comportându-se ca un copil de un an., Ștefan, locotenent. În 1950, ca locțiitor al comandantului Maromet de la închisoarea Jilava, a hrănit deținuții, o vară întreagă, cu iarba cosită de deasupra fortului pe care a fiert-o. Era deosebit de violent cu deținuții. Ștrul Mauriciu, colonel, director al Securității Galați (1948). Foștii deținuți politici îi atribuie acte de o deosebită cruzime. În zona Vrancei, cu prilejul revoltelor țărănești din 1950-1951, Securitatea îi lega, pe cei capturați, cu sârmă ghimpată, scuipându-i și umilindu-i înainte de a-i împușca. Țandără Franț, torționar, București. Ca torționar a aplicat următoarele metode: strângerea degetelor cu ușa, bătaia la testicole, sugrumarea, asfixierea, lovirea cu săculeții de nisip și cu cearșafuri ude. Fusese instruit să simuleze nebunia și își exercita misiunea în saloane secrete ale Spitalului 9 la București. După propria mărturie a ucis, prin injecții letale, circa 100 de oameni. Vasile Gheorghe, locotenent major, șeful secției Anchete a Direcției Securității Ploiești. Deși era șeful serviciului se ocupa și cu torturarea anchetaților care rezistau în anchete. Constantin Ticu Dumitrescu a fost bătut și torturat de acesta între anii 1949-1951. Datorită lui a murit în timpul anchetei Aurel Căzănișteanu, un tânăr de 33 de ani, la 6 luni după arestare. Vârlan (Vârban) Dumitru, activist de partid, Vlașca. A condus trupele de securitate în Vlașca, la înăbușirea răscoalei țăranilor din Ciuperceni. A ucis, descărcând automatul în trupul ei, o fată de 19 ani, Maria Gărgăianu, care trăgea clopotul la biserică pentru a chema oamenii la răscoală. Fata, chiar moartă, încă mai atârna de frânghie, iar Vârlan s-a urcat în clopotniță și a aruncat trupul fetei, cu intestinele ieșite, în gol. Imaginea groaznică i-a făcut pe săteni să uite de frică, l-au prins pe Vârlan și l-au ucis, zdrobindu-l cu picioarele. Vișinescu, director al închisorii Râmnicu Sărat în 1951, l-a torturat personal pe Ion Mihalache, de asemeni i-a refuzat îngrijirea medicală, ba mai mult, în plină iarnă, punea să se arunce apă peste el, în celulă. Bibliografie: Ion Ioanid, Închisoarea noastră cea de toate zilele. Marius Oprea, Banalitatea răului. Constantin Trifan în revista “Memoria”. Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înțelesul tuturor. Stejărel Olaru, Cei cinci care au speriat Vestul. Marius Oprea, Stejărel Olaru, Ziua care nu se uită. Cicerone Ionițoiu, Criminali, schingiuitori, colaboraționiști. Doina Jela, Lexiconul negru. Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii. Al. Maier, Am fost medic la Gherla. Colecția Anale Sighet. Arhiva de istorie orală a Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet (AIOCIMS) Cezar Zugravu, O antologie a crimei.
Va mulțumim că nu putem merge înainte, ne obligați să privim mereu in urma: la crimele comise de către unguri in Ardeal, etc etc, crimele din comunism si ne și descrieți modul în care au fost torturați până să își dea suflarea. Doamne ferește să ajungem toți vreodată sănătoși psihic și la cap! Nu putem, nu avem cum. Anual trebuie sa ni se amintească nu doar ca au fost omorâți românii (Horia, Closca și Crișan) ci și cum. Nu vreți să dezvoltați și cum au fost omorâți creștinii când erau dați la lei sau pe cruce ? Au murit lent sau rapid in timp ce erau sfâșiați?
Preoții spun "iartă și uita" continuând cu "cum poți să spui că ierți, dar nu uiți?". Nu prea se leagă, asa-i? E valabil doar acolo unde ne convine.
Voi, cei ca voi, nu ne lăsați să uităm. Aveți impresia că ne faceți un bine, dar ne afișați tot timpul ororile. Ce soluții să găsim problemelor? Căci suntem terifiați de crime. Suntem în teroare.
Una e sa ne știm dușmanii actuali (care ne vor moartea ca natie) și să luptăm pentru bine și dreptate, sa ne unim pt a ne apăra, alta este sa ne terorizați cu descrieri abominabile. Nu ne ajuta la nimic! Ne îngroapă!
Nu mai credem în lumina, pt că suntem terorizați de întunericul cotidian.
Între știrile TV actuale despre crime, violuri și știrile din istoria recentă, îndepărtată despre crime și orori nu este nici o diferență. Dar voi credeți că este pentru o cauză nobilă: pt omagiere. Omagiați numele, daca insistați, prezentați ce a făcut bine. In rest, detaliile decesului sunt un atac la adresa psihicului. Vom merge către ură și razbunare și rămânem blocați. Creșterea spirituală nu mai exista pt noi. Apoi propovăduiti valori creștine, iubire, sa avem o viață bună, plina de bucurii, înțelegere, demnitate etc Nu se împacă una cu alta. O vibrație e jos, pe minus, valorile sunt pe plus. Ești fie pe plus, fie pe minus. Nu se poate balea între ele. Nu poți iubi dar sa și urăști in același timp.
Sa știm și torționarii și cum au ucis torționarii nu ne sprijină. Va rog sa va gândiți la aceste lucruri.
Da, este normal ca cei care distrug (crimă, viol, aduc pe alții la sapă de lemn, etc) sa fie opriți. Atât. Ei vor plăti pentru păcatele lor
Credeți că mortilor le pasă că i-ați transformat voi (impersonal) in martiri, când ei au decedat în chinuri?! Când vor mai veni pe Pământ deja au traume grave (da, știu că religia inoculeaza că nu venim decât o data pe Pământ)
Nu știu dacă veți posta acest comentariu, sunt obișnuită să cenzurați ce nu va convine.
Sănătate!
Sunt pline acatistele, și literatura patristica de astfel de grozavii pt c ele sunt MĂRTURII care sparg ochelarii roz de pe năsucuri fine ! Nu sunt scenarii fanteziste, nu vand bine.
Te înțeleg, e cumplit sa vezi ca oamenii pe timpuri aveau convingeri pt care chiar mureau în chinuri. E mai simplu sa te gândești de câte ori o sa te reîntorci pe Pământ...
Alte suferințe tb "vândute bine" acum...pe alții se vrea sa ii compatimim.
Se scriu cearceafuri despre lagărele unora dar Fereasca Dumnezeu sa descrii ceva despre teroarea indurata în închisorile comuniste din România.
Si ca să fie totul cum trebuie, as pune poza cu execuția Martirilor Horea, Closca și Crișan pe toate multinaționalele austriece de la noi!
”I-am văzut pe sălbaticii și turbații necredincioși coborând de pe coasta muntelui însetați de sânge și de răzbunare împotriva monahilor creștini. Țelul lor era de a-i ucide pe călugări, după ce îi vor fi supus la chinuri groaznice. Toți strigă și își rotesc săbiile deasupra capului, dând naștere unei atmosfere pline de sălbăticie și de brutalitate. Ei sosesc la mănăstire, în această mică oază, cu chiliile ei albe, și cu bisericuța lor, loc nevinovat și neprihănit, deschis către Dumnezeu și dăruit oamenilor, cu ușurință cotropit de cei sălbatici. Încep să îi supună la aspre chinuri pe monahi. Dintre toți, Sfântul Efrem este cel mai pașnic și cel mai netulburat. Acest lucru îi scoate din minți. În vreme ce altora le taie capul cu săbiile, pe sfânt îl pun în lanțuri pentru a-l căzni și pentru a-i frânge voința cea către Dumnezeu, pentru a-l sili să se lepede de credința sa. Îl închid într-o mică celulă, fără mâncare și fără de apă, îl bat zi de zi, îl umilesc, îl chinuiesc, îi cer să își lepede credința. Zilele trec fără ca ei să dobândească ceea ce râvnesc. Sfântul rămâne nestrămutat în credința față de Dumnezeul cel adevărat, astfel că ei decid să pună capăt vieții lui după ce mai întâi îl chinuiseră în chip înspăimântător. Atunci îl scot pe sfânt din mica închisoare și îl duc la copacul muceniciei sale, dudul care în aceste zile este plin de frunze, toate verzi. Îl atârnă cu capul în jos și încep să îl bată cu turbare, îl lovesc, îl înjură, își bat joc de el, îl iau în râs pe Dumnezeul lui: Unde este Dumnezeul tău ca să te ajute acum? Sfântul nu-și pierde bărbăția. Se roagă: Doamne, nu ține seama de vorbele acestor oameni, însă facă-se voia Ta. Îi smulg barba, îl tiranizează. Puterile lui se sleiesc. Unul cu o bucată de fier îl lovește în cap cu turbare, în partea stângă, lângă sprânceană. Veșmintele sale îi sunt zdrențuite, trupul îi este aproape dezgolit, rănile fără de număr, dar ei încă nu sunt sătui de sânge. Ar vrea să îl mai chinuiască. Atunci unul dintre cei care îl martirizează ia o bucată de lemn aprins și îl înfundă cu putere în pântece, în buric. Urletele sale sunt sfâșietoare, durerea lui nemăsurată, ochii îi sunt sângerii, sângele îi curge din pântece cu îmbelșugare, dar ei nici acum nu se opresc. Iau de la capăt aceleași cazne dureroase de mai multe ori. Trupul său se zbate ca și cel al unui pește când îl scoți din apă. Toate mădularele sale sunt pline de spasme și, curând, sfântul nu mai are putere să vorbească. Puterile îl părăsesc, mai poate doar să se roage pentru sine și să-i ceară iertare lui Dumnezeu. Din gură îi curge sânge și salivă în același timp, pământul de sub el s-a adăpat cu sângele său care curge din belșug. Își pierde cunoștința, păgânii îl socotesc mort. Cu o sabie taie frânghia care îl ține agățat în copac și trupul lui cade la pământ. Dar nebunia care îi mână nu se oprește, îl lovesc cu picioarele, îl bat chiar și acum când îl cred mort. După câtăva vreme sfântul își vine puțin în fire, cu puținele puteri care i-au mai rămas își întredeschide pleoapele. Se roagă. Îi aud glasul inimii: Doamne, în mâinile Tale încredințez duhul meu! Degetele sale se înfig de durere în pământ și în această clipă sufletul său se desparte de trupul său de mucenic. Atunci îngerul Domnului se pogoară din cer. În mâini ține o pernă roșie din catifea. Deasupra așează sufletul sfântului și se suie spre cer. Atunci văd îngeri înșirați la dreapta și la stânga, alcătuind o mare cărare cerească, iar îngerul Domnului trece prin mijlocul lor, însoțindu-l pe Sfântul Efrem către Domnul. Iar Domnul îl întâmpină zicându-i: Vrednic ești, Efrem, căci pe Hristos L-ai mărturisit! ”
Nu, nu mergem catre ura. Si nici razbunarea nu o cautam. Mai ales ca ni s-a si spus de catre ei sa nu-i razbunam.
Rabdarea acestor chinuri mai presus de fire, din dragoste pentru Iisus Hristos, nu ne face decat sa exclamam: minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai!
A Lui fie slava, in vecii vecilor! Amin!
Nu e ca pe Netflix sau ca de "haluin" d-aia te deranjează atâta ? E prea atroce suferința de-adevaratelea, se vede chiar și cu ochelarii roz de pe un năsuc fin ?
Ca să vezi și sa nu crezi, faptele martirilor sunt consfințite întocmai in toată literatura patristica, în acatiste, paraclise și nu mai înfioară pe nimeni !
De ce sa nu se cunoască cu lux de amănunte prin ce atrocități au trecut Sfinții Martiri ai închisorilor comuniste? Cumva pt ca suferința lor ar eclipsa ? Sau doar anumiți etnici (pt care acum exista chiar o istorie despre care sărmanii elevi romani tb sa învețe în liceu ) au voie sa-si despoaie suferința în pixeli spre compătimire veșnică a planetei Pământ? Sfinții martiri de ce nu au voie ? Suferința lor pe cine deranjează de fapt ? ...răspund eu : Pe cei pe care nu ii doare !!!