Evident că nu poate fi pus un semnal de egalitate între cele două orientări de dreapta. Fascismul a apărut într-un spaţiu motiva de nevoia de afirmare internaţională, de extindere teritorială, prin recurs la trecutul glorios al Romei antice. Însuşi Musolini era un ateu convins, în tinereţe de multe ori prin protestele la care participa cerând pedepsirea exemplară a Papei. Legionarismul în schimb a apărut pe fondul unei mişcări antisemite de o virulenţă exagerată şi lipsită de argumentaţie istorică şi chiar teologică cum era cuzismul, şi în contextul extinderii bolşevismului din Rusia sovietică. Primul manifest lansat de întemeietorul Legiunii, Codreanu, a declarat lupta împotriva bolşevismului, poziţia sa antisemită demonstrându-se în timpul studiilor de la Iaşi, apoi diminuându-se în contextul luptei politice duse în perioada interbelică în special cu acoliţii regelui Carol al II-lea. Dimensiunea antisemită s-a acutizat în timpul guvernării legionare pornită de pe fondul politicii lansate de guvernarea cuzistă condusă de O. Goga şi A. C. Cuza. Diferenţa fundamentală între fascism şi legionarism este că cea din urma manifestare politică îşi subordonează o apreciabilă componentă religioasă ca linie conducătoare în societatea legionară. Mai grav este că o mână de politicieni dictează mediului ştiinţific din România cum să se scrie istorie.  

 

La Nurnberg miscarea legionară nu a fost condamnată, cum nici în cazul  organizaţiei de dreapta din Ungaria nu s-a intamplat. Asta nu exclude posibilitatea situării Mişcării legionare în rândul organizaţiilor de extremă dreaptă, mai ales că încă din vremea lui Codreanu, apoi Sima, aceasta s-a identificat pe un teren comun cu mişcările din Germania nazistă şi Italia lui Musolini. 

 

Legionarii au fost utilizaţi în special de serviciile secrete occidentale în acţiunile operative duse împotriva ţărilor comuniste, cum chiar americanii i-au ţinut pe unii naziştii în scopuri ştiinţifice şi nu numai. Dar asta nu-i disculpă de faptele săvârşite în România, fapte care trebuie stabilite de istorici.

 

Aici coloratura politică a fost extrem de compozită, dar trebuie să ţinem cont de un lucru fundamental, anume că majoritatea au participat la mişcarea de rezistenţă anticomunistă nu din motive ideologice şi pentru că pur şi simplu încercau să se opună unui regim politic străin care le luase tot avutul şi în care nu se regăseau. De acum intrăm într-o problemă de interpretare, care de fapt constituie punctul de incidenţă cu legea discutată. Acolo se face referire la toţi cei care sunt vinovaţi de crime de război conform deciziilor penale şi la cei consideraţi legionari. 

Altfel spus este reluată retorica sau paradigma comunistă din documentele de arhivă şi asumată prin adoptarea unei legi într-un stat în care în mod explicit s-a condamnat comunismul

 

Aici este nodul gordian al problemei. Dacă avem un Mircea Vulcănescu condamnat definitiv pentru crime de război de o instanţă comunistă, atunci acestuia nu i se poate ridica o statuie sau nu poate fi prezentat în termeni elogioşi, deoarece autorii ar intra sub incidenţa legii. Sau nu se poate vorbi în termeni favorabil despre Valeriu Gafencu, deoarece a fost legionar pentru că aşa spun documentele întocmite de opresorul comunist. Dacă am ţine cont de documentul de condamnare a comunismului, se pune întrebarea: Cum se aplică legea privind organizaţiile fasciste? Şi se mai pune o întrebare: Dacă Biserica vrea să canonizeze martiri, consideraţi în comunism ca legionari, atunci i se va interzice prin aplicarea susmenţionatei legi?

 

 

În contextul acesta întrebarea este nepotrivită, deoarece dacă în tinereţe ar fi aderat la legionarism asta nu înseamnă că au rămas legionari toată viaţa. Sau acceptăm acest punct de vedere dacă ne-am asuma limbajul comunist. Să nu uităm că mulţi care au intrat în puşcărie pentru activitate legionară, de multe ori prezentată în mod sumbru, vag, nedocumentat şi neconvingător în documentele de arhivă, care au murit în puşcărie ca autentici mărturisitori sau au supravieţuit, dar care au abandonat orice comportament ideologic (Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Arsenie Papacioc etc).

 

Aici este o discuţie lungă şi prefer să nu o abordez, mai ales că domeniul meu de interes este de natura confesională.

 

Dacă sunt promovate elemente de cultură sau aspecte de ordin spiritual nu văd de ce ar fi ideologice, legionare şi dacă da, atunci am reveni în anii 50.

 

Pentru că este nevoie de un lobby puternic din partea tuturor institutelor de cercetare a istoriei recente din România în oglindă cu ce a reuşit Institutul Wiesel.

Acest proiect de lege, prin care se urmărește modificarea OG 31/2002, a fost adoptat de Senat în aprilie 2014. De atunci și până ieri, el a zăcut în sertarele Comisiei juridice a Camerei Depuaţilor. Cum vă explicaţi re-activarea acestei legi, acum?  

…