Filmare (la finalul articolului) și interviu acum In Memoriam de la împlinirea a 100 de ani de la ocuparea Budapestei de către Armata Română (foto aici), când Asociația Calea Neamului împreună cu partenerii acesteia și cu Asociația Tradiția Militară au organizat o manifestare omagială la Arcul de Triumf.

Victor Roncea: Domnule General, se împlinesc 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Budapesta și de la eliberarea Ungariei de bolșevișm, România devenind practic prima forță armată a lumii care intră în luptă directă cu comunismul venit din Rusia. În anii consfințiirii Marii Uniri, 1918 – 1919, România a fost silită să se confrunte și a reușit să înfrângă trupele bolșevice și la est și la vest și chiar și în Viena și Praga. Cum vedeți acest Centenar? Putem spune că datorită României bolșevismului i s-a tăiat din avântul anarhizant care ar fi putut să învăluie întreaga Europă mult mai devreme decât a făcut-o apoi, cu toate crimele, lagărele și ororile pe care le-a adus națiunilor și țărilor invadate?

Radu Theodoru: Cu siguranță alta ar fi fost soarta Europei de Vest dacă România nu intervenea pentru a extirpa din fașă comunismul anarhizant, așa cum ați spus. Dar și România, dacă nu ar fi avut Armata și oamenii de stat pe care nu-i avem azi, ar fi arătat cu totul altfel. A existat cu adevărat riscul neîmplinirii Unirii și chiar mai rău, pentru că planurile lui Lenin și Bela Kun erau să unească Ungaria sovietică cu URSS pe Carpați. Desigur, nu ne-a lăsat Dumnezeu să pierim. Problema este foarte complexă și complicată și implică coeziunea militară și politică la nivel înalt. A contat foarte mult Guvernul pe care l-am avut și care chiar avea o viziune istorică, o viziune responsabilă față de Istorie. Un Guvern care a reușit să acționeze în ciuda împotrivirii occidentalilor, foarte abil mânuite de Wilson și Clemanceau. Din punct de vedere politic, Lenin și l-a trimis pe Bela Kun și armata lui de criminali de la Petrograd cu dublu scop. Pe de-o parte pentru a ocupa Ungaria și pe de alta pentru a organiza un plan circular de atacare a României. Și anume din nordul Ucrainei, prin trupele naționaliste ucraineni, din sudul Ucraina, unde era Rakovski, la Odessa, și din vest, din Ungaria, prin Bela Kun și chiar și din interiorul României, prin trupele Armatei Ruse devinete Roșii, trupe rupte, dar care erau la noi și apoi s-au regrupat pe teitoriul lor. Situația era foarte îngrijorătoare pentru existența statului național. Dar nu le-a reușit, pentru că soldații noștri au lichidat trupele anarhiste bolșevizate din țară și le-au aruncat peste Nistru.

– Și apoi au trecut și Tisa. De la Nistru la Tisa…

– Da, o mare victorie. Dar știți a cui? A acestor țărani-militari, care – apropo de episodul cu opinca de pe Parlamentul de la Budapesta – chiar așa erau încălțați, în opinci, mai solide, dar opinci. Cu siguranță Marea Unire nu ar fi existat fără jerfele de la Mărăști, Mărășești și Oituz dar și dacă nu am fi trecut Tisa. Țăranii aceștia militari, ca cei de pe vremea lui Ștefan, aștia au oprit ofensiva uriașă austro-ungară, germană, turco-bulgară și apoi ruso-bolșevică. Cu clarviziunea unor comandanți străluciți, dar cu sângele și baioneta lor. Trecerea Tisei și ocuparea Budapestei a fost victoria aristocrației țărănești împotriva celor care i-au asuprit pe românii din Transilvania timp de 1000 de ani. De fapt, ca să fim mai preciși, nu 1000 de ani, cum zic ei, ci vreo 600-700 de ani, cât au stăpânit, administrativ.

Atunci a primit și seful Biroului Operații al Marelui Cartier General, locotenent-colonel Ion Victor Antonescu, decorația Ordinului Mihai Viteazul, dată de Ferdinand, personal, chiar de pe pieptul lui. Conducerea războiului a stat în capul lui Antonescu și aprobările lui Prezan, care și-a asumat cum laude toate responsabilitățile. Deci, o ofensivă concentrică împotriva României, care a eșuat. Am reușit să ieșim dintr-o situația foarte complexă, în care eram înconjurați.

– Dumnezeu…

– Dumnezeu și noi! Ca și azi. Atât. Apoi s-a intrat în Budapesta, unde ar fi trebuit să plătim cu aceeași monedă cu care ne-au tratat ungurii. Dincolo de eroii cunoscuți ai neamului, uciși bestial, ca Horea, Cloșca, Crișan și toți martirii Transilvaniei, sunt și acești martiri necunoscuți ai războiului de reîntregire. Știți ce făceau trupele lui Bela Kun cu prizonierii români? Îi îngropau de vii, ca să se distreze cum mor, îi aruncau în batoze uriașe și îi zdrobeau acolo și alte atrocități oribile. De altfel, Bela Kun a inventat și „trenul morții” săvârșind orori chiar asupra ungurilor. Dar aici, când Armata Română a ajuns la Budapesta, se întâmplă un lucru care vizează istoria noastră întreagă. Adică: opincarii aceia care au fost iobagi au intrat în Capitala care atâta amar de vreme i-a asuprit și le-a furat bunurile strămoșești și sfinte, de la aur la libertate. Dar în loc să se răzbune, au început să hrănească, din mâncarea lor, din rația lor, copiii și populația flămânzită de bolșevici. Așa a răspuns țăranul român crimelor de o mie de ani. Și episodul cu opinca – strict autentic – reflectă spiritul jovial al românilor, care nu se răzbună, dar printr-un simplu gest răstoarnă tot carul cu austro-ungari. Românii au făcut ordine în Budapesta. Simplii cetățeni au răsuflat ușurați. Prin ce localități treceau, comandanții noștri erau primiți cu pâine și sare. S-a oprit jaful. S-au hrănit săracii. La fel am procedat și la a doua ocupare a Budapestei de către Armata Română. La a treia, trimitem doar caii din Transilvania, vorba lui Petre Țuțea…

„Românii au barat drumul bolșevismului”

– Cum ați caracteriza acest moment de glorie al Armatei Române, acum, la Centenar?

– Din punct de vedere istoric, a fost o replică a românității față de stăpânirea nedreaptă maghiară de atâția amar de ani. Din punct de vedere politic european, a fost un afront la adresa oscilațiilor politice ale Occidentului, pentru că ei cochetau cu ideea comunistă. În cartea mea, „România ca o pradă”, consacru un capitol conferinței de la Versailles, în care arăt că grupul din jurul lui Wilson dorea să se bolșevizeze Europa. Ceea ce am reușit a fost să frânăm, pentru câteva decenii, dar să frânăm bine, aceste planuri. Nu uitați: Germania era și ea în curs de bolșevizare. Așadar, românii au barat drumul bolșevismului.

– Dar a urmat retragerea.

– Da. Și din păcate aici s-a săvârșit o greșeală capitală. Ionel C. Brătianu a convenit să cedeze administrația în favoarea lui Horthy. Brătianu l-a adus pe Horthy la putere. Nimeni altcineva! După părerea mea, intrarea în Budapesta a fost o necesitate strategică – trebuia să batem hoardele bolșevice și să le terminăm. Din punct de vedere politic, regional și european, am blocat avansul comunismului sovietic. Din punct de vedere istoric și moral a fost un act umanitar pentru unguri și un act reparator pentru noi, pentru români. A căzut de pe obrazul nostru pecetea aia a omului supus care nu ripostează orice s-ar întâmpla. Astă e un mit al „demitizatorilor”. O facem și o facem cu fruntea sus. În Transilvania s-au ținut răscoale țărănești aproape din an în an. Rezistența armată anticomunistă din munți a operat aproape două decenii, în condiții de ocupație totală. Ocuparea Budapestei a fost o replică distinsă la Horea, Cloșca și Crișan, la Crăișorul Munților, Avram Iancu. Istoria s-a răzbunat. I-a pus la locul meritat. Prin noi, prin baioneta noastră. Să se țină minte. Este un moment de răscruce din istoria românilor, pe care îl apreciem superficial, în parte din cauza istoriografiei comuniste – care nu voia să preamărească victoria Regalității și a oamenilor ei, ca Antonescu – și apoi a celei post-comuniste și a politicienilor de azi care umblă în șosete în fața celor care, de fapt, îi stipendiază, de la Moscova și până la Budapesta. Să nu ne ascundem după degete. Avem o clasa politică trădătoare, plină de vânduți, de sus până jos. Dacă astăzi trăiam momentul 1918 – 1919 nu știu ce ar mai fi rămas din România. Or, victoria de la Budapesta, o victorie a Marii Uniri, a fost o replică strălucită, de demnitate națională, pentru care, în parte, meritul este al politicului dar, esențial, este meritul baionetei. Pentru mine, ca militar și scriitor, momentul Budapesta este un moment de esență al Istoriei Românilor.

– Dar acum, cum stăm, la 100 de ani de la acest moment strălucit?

La polul opus. Eu știu ce se întâmplă la Budapesta și în Transilvania. Ungaria este condusă militar de Moscova, pe lângă celălalte interese politico-economice asigurate de Rusia. Serviciile speciale rusești au împărțit Transilvania în cinci „comitate” în care sunt organizate și desemnate cu instrucțiuni precise – și chiar înzestrate cu armament – grupe de acțiune bine antrenate pentru orice situație. Lucrurile aceste se știu de către responsabilii din Guvern și de către serviciile românești care, însă, acționează haiducește aș putea spune, pentru că conducerea politică este trădătoare. Dacă au ajuns ofițerii noștri să inunde subsolul unei biserici maghiare pentru a le strica ălora depozitul de armament, în loc să-i salte pe toți, vă dați seama în ce situație suntem. Jos pălăria, dar e grav! Pentru mine, cu experiența și cunoștințele și informațiile la zi pe care le am, totul este foarte clar: pseudo-politicienii actuali și-au neguțat interesele personale împreună cu sforarii UDMR, împotriva intereselor naționale. Interesele lor sunt foarte mari și ajung până la prelungirile anexelor secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov. Nu vedeți cum rușii și nemții, împreună cu austro-ungarii, acționează economic, în Europa și la noi? Ale cui sunt toate companiile petroliere din România? Cum am ajuns noi, țara cu cele mai importante resurse naturale din Europa, și unele dintre ele din întreaga lume, să fim ca-n vorba poetului – „Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”? Respectiv politicienii. Este o clasă suprapusă foarte bine definită de Eminescu, o clasă care se ridică pe orice, și pe cadavre, și în același timp trage înapoi România, spre un moment la fel de periculos ca cel din 1918 – 1919, când eram atacați concentric și puși în pericol de dispariție ca stat. Situația actuală a României, fără o clasă politică responsabilă, fără un singur om de stat măcar – numai teleghidați, nulități și șantajabili -, relevă un moment de criză totală la nivelul conducerii dar, în același timp, un moment de trezire a conștiinței naționale, de ridicare a românității. Valea Uzului! Este un semnal! Timid, poate. Dar un semnal! Românii se vor ridica. Cum zice și poetul temnițelor bolșevice: „Ridică-te, Gheorghe! Ridică-te, Ioane!”. Dar dați-mi voie, în încheiere, pentru că l-am invocat, să reamintesc versurile poemului lui Octavian Goga „Munții noștri”, pentru că, socot eu, sunt extrem de actuale: "Munții noștri aur poartă, Noi cerșim din poartă-n poartă. De-am închide-a țării poartă, Alții ne-ar cerși la poartă! / Însă hoții-s chiar din țară, Trădători la cei de-afară! Doamne iartă-i! Ești în drept! Însă du-i hăt în deșert! / Doamne, dă-i la neam unire, Și dă-i demna cârmuire. Că-i prea mult blajin și laș, Și supus stă la borfași! /Oh, neam românesc din daci, Nu mai cerși doar pozmaci, Ci ridică-te creștin, Ca să scapi de cel hain!”

Sursa: Evenimentul Zilei