Marele moment de la 1918 nu poate să fie retrăit în memoria colectivă fără să ne amintim de generația politică care a făcut posibilă Unirea și care a fost violent secerată în închisorile comuniste.

De la fruntașii Marii Uniri - Gheorghe I. Brătianu, Ion Mihalache, Iuliu Maniu, Ilie Lazăr și mulți, mulți alții, trebuie să învățăm ce înseamnă dragostea de țară, având datoria morală să nu lăsăm niciodată să se așterne uitarea față de jertfa lor.

În cele ce urmează, vom încerca să reamintim contribuția acestor mari români la împlinirea visului Unirii, dar și imensa suferință îndurată ani în șir în închisorile comuniste. În acest sens, ne-au ajutat sintezele disponibile pe platforma online www.memorialsighet.ro.

Studiază istoria la Paris, trece prin arhivele de la Geneva și Napoli, obține doctoratul sub îndrumarea lui Nicolae Iorga și, mai târziu, a lui Ferdinand Lot. După performanțe istorice strălucite devine la 30 de ani membru corespondent al Academiei. Va deveni în anul următor, la 1 martie, director al Institutului de Istorie Universală fondat de acesta cu câțiva mai înainte. În 1943 devine membru al Academiei Române. 

În 1947 i se stabilește arest la domiciliu în București, str. Biserica Popa Chițu, unde revizuiește și termină patru din lucrările sale de istorie. În 1948 este exclus din Academia Română. 

În mai 1950 este arestat fără mandat și dus la penitenciarul Sighet, unde va muri în 1953. 

Organizator și participant la Marea Adunare de la Alba Iulia, care a proclamat la 1 decembrie 1918 Unirea Transilvaniei cu România. A fost apoi ales președinte al Consiliului Dirigent (guvernul de tranziție al Transilvaniei până la 4 aprilie 1920), fruntaș al Partidului Național Român, președinte al Partidului Național Țărănesc (din 1926), președinte al Consiliului de Miniștri (1928-1930).După preluarea puterii de către comuniști, partidul este scos în afara legii, iar Maniu, Mihalache și ceilalți conducători sunt arestați, judecați și condamnați. În etate de aproape 75 de ani la data arestării, Maniu este condamnat, la 11 noiembrie 1947, la temniță grea pe viață pentru „înaltă trădare și spionaj în favoarea anglo-americanilor”. Este întemnițat întâi în penitenciarul Galați, iar din august 1951 la Sighet. Aici va fi exterminat la 5 februarie 1953 și aruncat într-o groapă anonimă.

Episcop greco-catolic, este cel care a citit la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia „Proclamația de Unire cu Țara”. Membru al Consiliului Dirigent, a făcut parte din delegația care a prezentat Hotărârea de Unire Regelui Ferdinand, la București. Senator de drept în Parlamentul României. 

Arestat la 28 octombrie 1948, va rămâne privat de libertate timp de 20 de ani, trecând prin diverse închisori și locuri de domiciliu obligatoriu. Între 25 mai 1950 și 4 ianuarie 1955 a fost închis împreună cu alți 50 de preoți și episcopi greco și romano-catolici în penitenciarul Sighet. I s-a stabilit apoi domiciliu obligatoriu pe termen nelimitat, întâi la mănăstirea Ciorogârla, apoi la mănăstirea Căldărușani. Grav bolnav, a murit la 28 mai 1970 la spitalul Colentina din București. 

Combatant în primul război mondial, decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”, învățătorul Ion Mihalache înființează după Unire Partidul Țărănesc, care prin fuziunea cu Partidul Național din Transilvania formează în 1926 Partidul Național Țărănesc. Mihalache participă în  guvernele din anii 1928-1933 ca ministru al Agriculturii și ministru de Interne. Împreună cu Iuliu Maniu se opune dictaturii regale și Frontului Renașterii Naționale, când PNȚ este dizolvat. După război se opune sovietizării țării, fiind arestat în iulie 1947, după înscenarea de la Tămădău, și condamnat în noiembrie la muncă silnică pe viață. După regimul exterminator din penitenciarele Galați și Sighet este transferat în 1955 în arestul Ministerului de Interne, unde refuză orice fel de tranzacție cu anchetatorii. Transferat în închisoarea de la Râmnicu Sărat, moare, la 5 martie 1963, după 16 ani de detenție, la vârsta de 81 de ani.

Doctor în Drept al Universității din Cluj. La sfârșitul războiului, organizează împreună cu alți fruntași români administrația românească în comitatul Maramureș, organizează Gărzile Naționale și reprezintă Maramureșul la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, apoi însoțește delegația ardelenilor la predarea actului Unirii la București. După 1918, a fost deputat, membru în delegația permanentă a Partidului Național Țărănesc, organizator al gărzilor țărănești „Iuliu Maniu”, șef al organizațiilor muncitorești centrale.

Arestat prima oară la 27 mai 1946, a fost condamnat la 7 luni închisoare corecțională, pentru "omisiunea denunțării complotului”, în procesul "Mișcării Naționale de Rezistență”, fiind eliberat condiționat la 8 decembrie 1946. Implicat în înscenarea de la Tămădău, este arestat a doua oară, la 14 iulie 1947.. A fost condamnat la 12 ani temniță grea, în procesul conducătorilor Partidul Național Țărănesc, pentru "complot în scop de trădare” (noiembrie 1947). Încarcerat la Galați, Sighet, Râmnicu Sărat, Periprava, a fost eliberat abia la 9 mai 1964. 

Publicist și om politic, vicepreședinte (1917) și președinte (1918) al Sfatului Țării de la Chișinău, promotor al Unirii cu România, ministru al Basarabiei în mai multe guverne de după 1918, ministru al Lucrărilor Publice, al Comunicațiilor, al Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, senator și deputat (1918-1934), membru corespondent al Academiei Române (1918). 

Arestat în 1950 și întemnițat la Sighet fără a fi judecat, a fost predat în 1952 autorităților sovietice, care l-au condamnat la 25 ani muncă silnică. A fost readus în țară, fiind de astă dată închis la penitenciarul Aiud până în 1957.

Lider al Partidului Social Democrat din Transilvania, membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920), președinte al Confederației Generale a Muncii (1926-1938).

A fost reținut timp de 3 luni, în 1945, de către autoritățile comuniste pe motiv că a răspândit „manifeste interzise”. A fost rearestat în iunie 1948 și condamnat la 15 ani temniță grea pentru „crimă de înaltă trădare”. A murit în închisoarea Gherla la 7 iunie 1953.

În egală măsură, Marea Unire nu ar fi fost posibilă fără implicarea lui Silviu Dragomir (1888-1962), Ioan Lupaș (1880-1967), Ion Nistor (1876-1962), Mihai Popovici (1879-1966), George Grigorovici (1871-1950), Ion Flueraș (1882-1953), Aurel Vlad (1875-1953), Daniel Ciugureanu (1885-1950), Sever Bocu (1874-1951), Ghiță Popp (1883-1967), Onisifor Ghibu (1883-1972), Zenovie Pâclișanu (1886-1957), Emil Hațieganu (1878-1959), Iosif Jumanca (1893-1949), Iuliu Moldovan (1882-1966), Sever Dan (1885-1961).

 

Veșnica lor pomenire, din neam în neam!

Bibliografie:

•Romulus Rusan, Cronologia și geografia represiunii. Recensământul populației concentraționare din România (1945-1989), Fundația Academia Civică, 2007

•www.memorialsighet.ro