Fructele Reformei lui Luther

De Gabriel Silviu Aoșan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Postul este o perioadă de abstinență în care e bine să ne rugăm dar și să evaluăm veacul pe care îl trăim. Oamenii care doresc să înțeleagă mai bine viața deformată și desacralizată pe care o trăim azi ar fi bine să arunce o privire în trecut. Începutul acestei ere de distrugere și răsturnare de valori începe cu Tezele lui Luther, 31 Octombrie 1517.

Cu totul (ne-) întâmplător azi Occidentul, și nu numai, sărbătorește în 31 Octombrie Halloween-ul. O <introducere> păgână înaintea zilei tuturor sfinților în ritul latin, spațiul de credință creștină în care a apărut reforma. O reformă care l-ar fi ridicat pe om în picioare în fața lui Dumnezeu. Altfel spus l-a ridicat împotriva lui Dumnezeu, implicit împotriva naturii sale, împotriva sa.

„Protestăm prin aceasta înaintea lui Dumnezeu, singurul nostru Creator, Susținător, Răscumpărător și Mântuitor și care într-o zi va fi Judecătorul nostru, ca și înaintea tuturor oamenilor și a tuturor făpturilor...” - extras din protestul formulat de principii germani care au aderat la doctrina lui Luther față de Decretul Împăratului Carol al-V-lea, la Dieta de la Speier 1529, prin care era condamnată reforma.

Din acest motiv adepții reformei lui Luther se numesc protestanți.
Luther consideră că Biserica este societatea nevăzută, spirituală a tuturor credincioșilor care se conduc după Sfânta Scriptură, pe care oricine are libertatea să o interpreteze după cum îl inspiră Duhul Sfânt.
Dar dacă pe om îl inspiră un alt duh ?

Protestanții considerau ca omul comite două mari abuzuri în materie de credință: primul ar fi amestecul puterii lumești (civile) în probleme religioase. Al doilea ar fi înzestrarea Bisericii ca instituție cu autoritatea de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu și de a conduce viața religioasă.

În locul acestor așa zise abuzuri, protestantismul așază puterea conștiinței mai presus de autoritatea lumească. De parcă conștiința ar fi despărțită de lume. Iar autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu mai presus de Biserica vizibilă. Ca și cum acest cuvânt ar putea fi citit, auzit și înțeles limpede de către oricine. 

Luther spune că singura autoritate e Scriptura. Singura cerință pentru mântuire: credința. Faptele omului nu mai contează, pentru ca omul nu ar fi capabil prin fapte să se apropie de Dumnezeu ci doar prin credință.
De parcă omul ar fi doar spirit și mai mult, un spirit atotștiutor.

Cuvinte frumoase, atrăgătoare, cum sunt și <Libertate, Egalitate, Fraternitate>, dar care la o înțelegere mai aprofundată se dovedesc goale. În schimb efectele lor au fost teribile atunci și acum.

Unde găsesc oamenii Cuvântul lui Dumnezeu ? În Evanghelie. De unde și un alt nume al protestanților de creștini evanghelici. Cine poate citi Evanghelia ? Orice știutor de carte. Corect. Cine poate interpreta Biblia și Evanghelia ? Răspunsul evident este: acela care și-a dedicat viața cunoașterii spirituale. Răspunsul protestanților a fost atunci: orice știutor de carte... Ulterior au delegat această responsabilitate preoților care au devenit pastori.
Astăzi aproape orice bacalaureat poate citi o carte de bucate, dar asta nu înseamnă că știe să facă măcar o pâine. Orice om poate să citească schițele unui manual de depanare a unui autoturism, dar asta nu înseamnă că-l va și porni vreodată.

De ce ar fi altfel într-un domeniu atât de fin și de sensibil cum e spiritualitatea ?

Zgândăriți de sentimentul naționalist, pe de o parte, pe de alta dornici de a scăpa de sub o autoritate centrală principii germani au negat dreptul autorității civile de a se amesteca în probleme de conștiință în fața trimișilor împăratului. Dar la ei acasă au făcut de fapt același lucru, au încurajat și organizat o nouă Biserică în acord cu interesele lor. Autoritatea civilă a interferat întotdeauna cu cea religioasă. Mai mult decât atât, ele nu pot fi despărțite una de alta, așa cum se pretinde în mod fals. Sunt pur și simplu două aspecte ale vieții oricărui om și a oricărei națiuni.

Hristos a dat cea mai bună soluție: dați Cezarului ce este a Cezarului și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu.
Să vedem cine a fost acest reformator Luther care l-a ridicat pe om în picioare în fața lui Dumnezeu. Cităm din corespondența lui:  „Și eu m-am căsătorit, și chiar cu o călugăriță ... Am făcut-o ca să-l sfidez pe diavol cu toți solzii de pe el”

Alta: „Sunt momente când trebuie să bei un pahar în plus și să te distrezi, pe scurt, să comiți vreun păcat din ură și dispreț pentru diavol”.

Și încă una: „Deci dacă diavolul vine în fața ta și-ți spune <să nu bei>, răspunde-i imediat: <ba chiar o să beau, pentru ca tu nu-mi dai voie, și-o să beau zdravăn” - a se vedea Magazin Istoric, nr.din Septembrie 2017, pag. 48 și 49.
Diavolul zice să nu bei ? Se ia omul la întrecere cu campionul vicleniilor ?

Urmare a acestor elucubrații intelectuale au existat războaie religioase între creștini într-o Europă  în care Islamul cucerea Ungaria și asedia Viena...

Germania, Franța și Anglia au cunoscut sute de ani de persecuții religioase. Irlanda încă este un spațiu în care se comit acte teroriste în legătura cu problemele religioase ca reazăm pentru naționalism.

Luther a fost un intelectual sfâșiat de îndoieli, lipsit de o adevărată trăire religioasă. Faptele sale denotă această instabilitate păgubitoare. Țăranii nemți care au auzit despre libertatea evangheliei s-au răsculat și nu au mai vrut să-și îndeplinească obligațiile feudale. Luther i-a încurajat la început. Apoi speriat i-a susținut pe nobili să reprime în sânge răscoalele...

Să revenim acum în actualitate: Dilema Veche, nr. 709 din 21-27 Septembrie 2017.
„...Reforma e, în fond, tot ceea ce se opune țesutului mort, laturii devenite redundante și neconvingătoare a Bisericii; și e, în sens larg, materializarea a ceea ce simțim fiecare dintre noi atunci când suntem dezamăgiți de cler și de funcționărime, de Biserică sau de alte instituții, de <abuzurile în serviciu> de tot felul. ... Altfel spus, nimic nu e mai viu, mai nou și mai actual ca Reforma. De s-ar petrece și la noi una, fie și numai în speranța unei productive și revigorante Contrareforme răsăritene!”, scrie Matei Pleșu.

Pricepeți, da ? E ca și cu diavolul care te îndeamnă să nu bei... Răzvrătirea în sânul Bisericii nu a fost aproape niciodată o soluție viabilă. Răbdarea și rugăciunea pentru comunitate și autorități au dat mai multe roade. Părintele Cleopa avea o vorbă de duh: răbdare, răbdare, răbdare ! Nu până la prășit, până la sfârșit ! Răbdare, răbdare, răbdare ! Și noi greșim și Dumnezeu ne iartă și are răbdare cu noi. Noi de ce nu am avea față de părinții noștri lumești și sufletești ? Mulți au cârtit în Biserică pe vremea lui Ceaușescu pentru că Biserica se ruga și cerea enoriașilor să se roage pentru conducătorii țării. Câți oameni suferă acum pentru că poporul român, născut creștin, s-a bucurat că i-a fost ucis conducătorul în ziua în care sărbătorim nașterea Mântuitorului ?

Haideți să vedem ceva din roadele reformei atât de dorite: Anglia – bisericile stau să dărâme și se vând pentru a deveni locuințe sau spații comerciale. Vezi foto. În catedrale în care intră mii de oameni, merg la biserica douăzeci de enoriași cu tot cu curioși și vizitatori. Iar preotul de încântarea unei asemenea audiențe îți strânge mâna dacă ai stat până la sfârșitul slujbei... În Franța cetățenii fac plângeri pentru că somnul le este tulburat de clopotele care bat pentru slujba de Duminică. În Olanda populația așa zis creștină nu sărbătorește Paștele. În Germania preoții protestanți militează pentru căsătoria religioasă pentru toți,  participă la paradele gay, ca o măsură de conciliere cu comunitatea homosexuală. Urmare oameni simpli sau oameni politici, cum este Arthur Wagner, conservator, membru important în Landul Brandenburg, al Partidului Alternativă pentru Germania, conservator, se convertește la islam scârbit de biserica protestantă – Lumea, nr. 3, 2018.

Concluzia despre folosul acestei (de-) reforme ? O poate trage orice creștin...



 


Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  5. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

  10. Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!