Una dintre cele mai crunte închisori comuniste a devenit Memorial și se vizitează, iar înăuntru, pe lângă pereții, holurile și încăperile încărcate de istorie, sunt și panouri electronice cu informații despre penitenciarul comunist. Totodată, a fost inaugurat și un Centru Educațional.

Cei câțiva foști deținuți care mai sunt în viață au dat piept cu cele mai negre momente din viața lor. Frigul, foamea, tortura, frica au părut din nou reale când și-au văzut celulele în care au stat încarcerați ani de zile.

Deținuții erau pândiți de gardieni și, dacă nu erau în raza vizorului, erau aspru pedepsiți. Supravegherea permanentă era doar o parte a calvarului.

„Nu aveai voie să vorbești de la 5.00 dimineața la ora 22.00. Și noi, domnule, parcă simțeam, aveam instincte de-a dreptul animalice. Simțeam că cineva ne pândește în clipa asta. De-a dreptul instincte animalice s-au dezvoltat, auzul, mirosul,” își amintește Octav Bjoza, care adaugă:

„Ăsta era vizor, asta era vizetă. Pe aici îți dădea mâncarea. Și venea cu un hârdău aici, cu un ciubăr, și cu polonicul lua. Te uitai cu disperare, zeamă chioară, n-o căzut nici cinci boabe de fasole. Groaznic! Primăvara, când se azvârleau murăturile, le puneau în cazane la fiert, să le mâncăm. "

Ion Baurceanu rătăcește și el pe holurile lungi de la Jilava. A fost pentru o vreme colegul de celulă al lui Octav Bjoza. Din încăpere în încăpere, ajunge și în locul în care a fost întemnițat.

„Vai de capul meu cum era, ce foame făceam, ce frig făceam, ce ne băteau, numai Dumnezeu ne-a ținut! Dacă vrea Dumnezeu, după 65 de ani, aveam 20 de ani atunci...” spune și Ion Baurceanu, potrivit digi24.ro.

„Eu când am pășit în Fortul 13, înaintea mea cu câteva luni muriseră vreo trei, din lipsă de aer, îmi amintesc. Pentru că, dincolo de gratii, geamurile erau bătute în scânduri, un gen de obloane de nu intrau nici lumina, nici aerul. Noi aici nu am trăit, ci ne-am târât ca niște râme pe sub pământ. Mustea apa din pereți. Atunci când am intrat, pe panta de la intrare era un culoar de gardieni, în jur de 30, și noi trebuia să trecem prin acel culoar și eram loviți din toate părțile. Care veți ajunge la poartă pe picioarele voastre veți putea spera că mai scăpați cu viață de aici,” mai spune Octav Bjoza.

În celulele Fortului 13 erau înghesuiți uneori și 200 de deținuți. Ca să încapă în spațiile meschine, stăteau ghemuiți. Printre ei erau și copii.