Fortul 13 Jilava a devenit Memorial și poate fi vizitat. Octav Bjoza: Noi aici nu am trăit, ci ne-am târât ca niște râme pe sub pământ

De Anca Apostol  /  

FOTO: corneliu-coposu.eu

FOTO: corneliu-coposu.eu

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Una dintre cele mai crunte închisori comuniste a devenit Memorial și se vizitează, iar înăuntru, pe lângă pereții, holurile și încăperile încărcate de istorie, sunt și panouri electronice cu informații despre penitenciarul comunist. Totodată, a fost inaugurat și un Centru Educațional.

Cei câțiva foști deținuți care mai sunt în viață au dat piept cu cele mai negre momente din viața lor. Frigul, foamea, tortura, frica au părut din nou reale când și-au văzut celulele în care au stat încarcerați ani de zile.

Deținuții erau pândiți de gardieni și, dacă nu erau în raza vizorului, erau aspru pedepsiți. Supravegherea permanentă era doar o parte a calvarului.

„Nu aveai voie să vorbești de la 5.00 dimineața la ora 22.00. Și noi, domnule, parcă simțeam, aveam instincte de-a dreptul animalice. Simțeam că cineva ne pândește în clipa asta. De-a dreptul instincte animalice s-au dezvoltat, auzul, mirosul,” își amintește Octav Bjoza, care adaugă:

„Ăsta era vizor, asta era vizetă. Pe aici îți dădea mâncarea. Și venea cu un hârdău aici, cu un ciubăr, și cu polonicul lua. Te uitai cu disperare, zeamă chioară, n-o căzut nici cinci boabe de fasole. Groaznic! Primăvara, când se azvârleau murăturile, le puneau în cazane la fiert, să le mâncăm. "

Ion Baurceanu rătăcește și el pe holurile lungi de la Jilava. A fost pentru o vreme colegul de celulă al lui Octav Bjoza. Din încăpere în încăpere, ajunge și în locul în care a fost întemnițat.

„Vai de capul meu cum era, ce foame făceam, ce frig făceam, ce ne băteau, numai Dumnezeu ne-a ținut! Dacă vrea Dumnezeu, după 65 de ani, aveam 20 de ani atunci...” spune și Ion Baurceanu, potrivit digi24.ro.

„Eu când am pășit în Fortul 13, înaintea mea cu câteva luni muriseră vreo trei, din lipsă de aer, îmi amintesc. Pentru că, dincolo de gratii, geamurile erau bătute în scânduri, un gen de obloane de nu intrau nici lumina, nici aerul. Noi aici nu am trăit, ci ne-am târât ca niște râme pe sub pământ. Mustea apa din pereți. Atunci când am intrat, pe panta de la intrare era un culoar de gardieni, în jur de 30, și noi trebuia să trecem prin acel culoar și eram loviți din toate părțile. Care veți ajunge la poartă pe picioarele voastre veți putea spera că mai scăpați cu viață de aici,” mai spune Octav Bjoza.

În celulele Fortului 13 erau înghesuiți uneori și 200 de deținuți. Ca să încapă în spațiile meschine, stăteau ghemuiți. Printre ei erau și copii.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?