S-a născut la 19 februarie 1935, la Zărnești/Brașov, fiu al artiștilor plastici Romulus Ladea și Lucia Piso. Elev al Liceului „Inocențiu Micu” din Cluj, a fost arestat în 1948 alături de alți colegi (între care viitorul doctor Ioan Pușcaș din Șimleul Silvaniei) și implicați într-un proces împotriva Frățiilor de Cruce din Cluj. La arestare Ioan avea 13 ani. Va fi judecat și condamnat împreună cu lotul său pentru „activitate în organizații subversive”.
Va executa un an de detenție la Târgșor – închisoarea în care regimul comunist a încarcerat sute de copii deținuți politic.
În cartea sa „Imn pentru crucea purtată”, Virgil Maxim ne povestește o întâlnire dintre Generalul Nicolski și Ioan Ladea:
„Copiii fuseseră scoși în careu și Nicolski a trecut în revistă această floare a sufletului românesc. Avea o mină sadică. În fața celor mai tineri, l-a întrebat mirat pe Ionel Ladea:
- Câți ani ai tu?
- Am împlinit 12 ani și de un an fac politică, a răspuns micuțul Ionel, fără să clipească, țintuindu-l pe Nicolski.
Cazul lui era următorul: un ofițer de securitate încerca să intre în grațiile doamnei Ladea, mama lui Ionel. Dar demnitatea morală a doamnei era mai presus de închipuirile prostului cu caschetă și cisme ofițerești. Securistul și-a închipuit că prin șantaj și-ar putea atinge scopul; i-a arestat copilul, așteptând ca doamna să-i cadă la picioare.
Ceea ce nu s-a întâmplat. Drept razbunare l-a implicat pe Ionel în grupul celor arestați din liceu pentru atitudine anticomunistă. La anchetă Ionel s-a purtat mai presus de orice critică; a urmat condamnarea și trimiterea la Târgșor.”
Eliberat în 1949, își va continua studiile urmând cursurile fără frecvență ale liceului din Cluj, apoi se va înscrie tot la Cluj, la Facultatea de Medicină. În anul V de facultate va fi exmatriculat. Un an mai târziu urmează arestarea. Tribunalul Militar Cluj îl va condamna în august 1959 la 3 ani închisoare corecțională pentru „uneltire împotriva orânduirii sociale”. De data asta condamnarea s-a făcut pentru că „ a inițiat o organizație subversivă”. Execută detenția la Cluj, Văcărești, Aiud. Va fi eliberat la expirarea pedepsei, în august 1962.
După eliberare nu i se permite un timp să continuie Medicina și urmează o școală medie pentru asistenți medicali. Abia în 1965 se poate dedica studiilor universitare. Va urma Facultatea de Medicină și cea de Matematică. Stabilit la Joița în Giurgiu, va fi urmărit în permanență de Securitate, mereu dat afară din serviciu. Ioan Ladea muncește enorm pentru a-și construi o carieră.
Studiază medicina tradițională chineză, practică acupunctura cu rezultate spectaculoase. Legat de domeniul matematicii, lucrează la niște modele matematice care fac istorie: primele noțiuni de informatică românească aparțin lui Ioan Ladea. Cu mari piedici reușește să își ia doctoratul în studii medicale.
În 1977 se alătură mișcării de disidență formată în jurul lui Paul Goma. Ioan Ladea trimite o scrisoare de sprijin și solidaritate care va fi citită la Europa Libera. În consecință va fi destituit din serviciu, arestat și anchetat pentru scurtă vreme în aprilie 1977. Urmărit până în 1989, Ioan Ladea a trecut la Domnul în 15 martie 2001.
În veci pomenirea lui!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Eram prieteni, un Om extraordinar. Acasa, in conacul familiei, era o atmosferă deosebită, ceva între simplu, cult, intelectual, misterios. Sotia o gospodină desăvârșită. La “cabinet” - era o sală de sport cu despărțitori de țesut, și zeci de paturi pliante în fiecare zonă.
Femei, bărbați, tineri și bătrâni la așteptarea “seriei”!
INCREDIBIL, punea ace la sute de persoane pe zi, nici nu era nevoie să-i spună prea multe pacientul, ce îl supără. Dr Ladea ȘTIA doar privindu-l și luându-i pulsul. Și trecea de la un pat pliant la altul punând acele din cutia de metal pe care o ținea în buzunarul de la cămașă în dreptul inimii ca să se încălzească.
Între o serie și alta mânca, persoanele îi aduceau tot felul de bunătăți făcute în casă.
Mai ales cei ce nu aveau bani. Mânca, nu gusta! Aprecia tot, iubea oamenii și viața. Șugubăț, pontos, sclipitor, uman. Un Om Deosebit.
Îmi aduc aminte de întâlnirile cu “confrații” din temnițe care veneau la “ace”. Era ceva de neînchipuit, mă mișcau până la lacrimi. Știam ce se întâmplă fiindcă îmi povestise.
Apăreau ca din senin, toți mergeau cam cu același pas, lent, mâinile în buzunare, privirile erau acute. Nu vorbeau, se priveau, se înțelegeau. Aveau un alfabet de priviri și posturi. Nu vorbeau, dar se nota prietenia, respectul, iubirea. Câteodată ieșea un salut în treacăt.
Era limbajul din temniță. L-au menținut toată viața, și după ‘89!
Nu am să-l uit niciodată pe doctorul Ladea, operele și atmosfera din casă. Binecuvântată să-i fie odihna eternă, a avut grijă de mama mea până când s-a urcat în Cer când pe mama am luat-o la mine. Vorbeam atât de des de incredibilul doctor Ladea și de incredibilele sale povești de viață! Requiem Eterna!