Canonizat pe 12 iulie 2024 de Sfântul Sinod al Bisericii ORtodoxe Române după ce a fost propus spre canonizare de către Mitropolia Olteniei, Sfântul Gherasim Iscu, Starețul de la Tismana, plecat la Ceruri din temnița de la Târgu Ocna chiar de Nașterea Domnului, este cunoscut mai mult pentru sfârșitul său martiric decât pentru activitatea sa anticomunistă, ca susținător al Mișcării Naționale de Rezistență din Oltenia, alături de regretatul academician Radu Ciuceanu, între alții (FOTO de la anchetă mai jos).

Dar totodată, la fel de puțin cunoscut este că Sfântul Gherasim Iscu este salvatorul aurului României din perioada interbelică - cât și a unei părți din aurul Poloniei -, fiind responsabil de păstrarea tezaurelor în secret absolut în pivnițele și peștera de la Tismana, în care s-a nevoit chiar Sfântul Nicodim, și unde a fost ascuns atât de ochii nemților cât și de cei ai sovieticilor.

În mare parte, rezerva de aur a României de la Tismana, care o depășea pe cea existentă azi, fusese obținută de la nemți de „criminalul de război” Mircea Vulcănescu, pe atunci subsecretar de stat la Finanțe.

Probabil Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, care a reușit să fenteze spionii URSS, tocmai de aceea nu a fost iertat - nici el - de serviciul de securitate NKVD-ist al Ministerului de Interne aflat sub controlul consilierilor sovietici, fiind exterminat, la fel ca filosoful-martir Mircea Vulcănescu și alți mari români din rândul elitei României, în temnițele bolșevice.

În mod nefiresc, referirea la contribuția extraordinară a sfântului stareț Gherasim Iscu, și a obștii pe care o păstorea cu cinste, la salvarea aurului României - la a cărui greutate considerabilă contribuise și un alt sfânt martir al Bisericii Ortodoxe Române - Mircea Vulcănescu - lipsește din broșurile Mănăstirii Tismana și ale Băncii Naționale. BOR trebuie să pună acest aspect în vedere BNR.

Redăm în continuare un material documentar pe această temă:

Istoria tezaurului romanesc, transportat in Rusia in anul 1917 si ramas acolo de aproape un secol, se impleteste, in mod dramatic, cu cea a Bancii Nationale a Romaniei. Daca pana in 1989, despre tezaurul romanesc aflat la Moscova se vorbea doar pe la colturi si nimeni nu indraznea sa scrie nici macar un rand in lucrarile de specialitate, dupa '90, acesta nu a mai fost un subiect tabu. Una dintre cartile care au incercat sa scoata la lumina o serie de detalii legate de aceasta problema dureroasa si extrem de sensibila - prin prezentarea unor documente ale acelor vremuri - este cea aparuta la Editura Fundatiei Culturale Magazin Istoric si intitulata „Tezaurul Bancii Nationale a Romaniei la Moscova”. Editia limitata a lucrarii a aparut in romana si engleza din necesitatea de a se prezenta lumii adevarul despre Tezaurul Romanesc. Lucrarea a zacut ani de zile in subsolurile Ministerului de Externe, care a socotit, probabil, ca pseudo-relatiile Romaniei cu Rusia nu trebuie „inflamate” de un astfel de subiect.

„Cum va constata cititorul si din lectura acestui volum, Tezaurul romanesc de la Moscova desemneaza o realitate ce nu poate fi exprimata decat prin cumulul acceptiunilor indicate de dictionar, avand deci o componenta ce nu poate fi exprimata decat prin masuratori (kg), dar si una de natura cultural artistica (carti, manuscrise, opere de arta, documente de arhiva etc) a carei valoare nu poate fi stabilita decat in mod conventional. Ea are insa, dincolo de toate acestea, o dimensiune sufleteasca, definitorie pentru spiritualitatea romaneasca”, se spune intr-un avertisment lansat in prefata cartii. Va prezentam astazi un episod inedit din istoria Tezaurului Romaniei de dupa 1917, care putea sa aiba aceeasi soarta, dupa ocuparea Romaniei de catre trupele sovietice ale Armatei Rosii. (Victor RONCEA)

Unul dintre capitolele acestei lucrari este dedicat Operatiunii "Tismana", operatiunea de evacuare a tezaurului BNR efectuata in 1944, sub supravegherea directa a Maresalului Ion Antonescu. Autorii cartii explica: "In arhiva Bancii Nationale a Romaniei exista un dosar cu nr.20 al Directiei Administrative care ne dezavluie un alt episod dramatic din istoria Batranei Doamne. Intr-un fel, este vorba de reeditarea unor fapte si intamplari similare celor din timpul primului razboi mondial, dar cu alta desfasurare, alti actori si o alta finalitate."

Prima piesa documentara dateaza din iunie 1944, poarta titlul "Plan de lucru pentru refacerea manastirii Tismana" si era compusa in trei etape de lucru. Documentul era semnat de inspectorul general Zanescu si arh. R. Dudescu, fiind redactat, se pare, din dispozitia Consiliului de Administratie, la 7 iunie, in urma caruia secretarul general al BNR a emis o circulara in care facea cunoscut ca atat Consiliul de Administratie, cat si Consiliul General al Bancii a aprobat mutarea partiala sau totala a tezaurului Bancii din Bucuresti si depozitarea sa, in caz de nevoie, la manastirea Tismana. Potrivit, volumului, in calcul a fost luata si trimiterea tezaurului in strainatate. Intr-o nota adresata, la 4 iulie 1944, lui M. Antonescu de guvernatorul BNR, se arata: "Cu scrisoarea noastra nr. 318056 din 27 martie a.c. aratam punctul de vedere al Bancii Nationale a Romaniei in privinta unei hotarari de luat pentru punerea la adapost, in strainatate, a stocului de aur al BNR."

Paravan pentru santierul de la Tismana

Contextul acestor demersuri este explicat, reamintindu-se ca 27 martie era data la care trupele sovietice ocupasera orasul Cernauti, iar guvernul roman era tot mai constient de pericolul real al unei invazii sovietice: "Constientizarea pericolului invaziei sovietice, sesizabila la conducerea BNR, se pare mult mai devreme, chiar la sfarsitul anului 1943, determinase si aceste masuri prin care se tintea preintampinarea unei eventuale capturari a rezervei de aur a bancii de catre trupele sovietice". Avand acordul guvernului, conducerea BNR a trecut la punerea in practica a planului elaborat, luand insa masurile de precautie pentru ca totul sa se desfasoare in conditii de maxima securitate si in cel mai mare secret. "Pentru ca, inaintea transportarii tezaurului, la Tismana trebuiau efectuate anumite amenajari ce necesitau deschiderea unui santier cu un numar mare de lucratori, fapt care ar fi trezit banuieli si curiozitati, s-a cautat si s-a gasit o motivatie din cele mai nevinovate" - subliniaza autorii volumului. Cea mai plauzibila justificare a fost aceea ca - avand in vedere ca in urma cu doi ani complexul manastiresc fusese afectat de un incendiu - acum, conducerea BNR dorea sa refaca, pe cheltuiala sa, cladirile avariate.

La 4 iulie, printr-o scrisoare cu mentiunea "Strict personal si confidential", guvernatorul BNR il informa pe vicepresedintele Consiliului de Ministri, Mihai Antonescu, ca lucrarile de la Tismana "s-au executat si, in urma ordinelor date de guvern, Marele Stat Major a fixat garda necesara, care a si primit ordin sa ocupe localitatea". Patru zile mai tarziu, la 8 iulie 1944, secretarul general al BNR, expedia urmatoarea epistola ministrului de Finante:

"Domnule Ministru,

Va trimitem alaturat copia scrisorii nr.319 309 din 4 iulie crt, cu privire la transportarea stocului de aur al Bancii Nationale a Romaniei la manastirea Tismana din jud. Gorj, inmanata ieri de domnul guvernator dlui profesor Mihai Antonescu, vicepresedinte al Consiliului de Ministri, care a declarat dlui guvernator ca este de acord cu aceasta masura. Pentru ca sa putem pasi fara intarziere la executarea transferarii tezaurului nostru de aur, va rugam sa binevoiti a ne confirma in scris acordul Onoratului Guvern in aceasta chestiune".

La data de 8 iulie 1944, guvernatorul BNR a luat urmatoarea decizie: "Domnii administratori Mihail Lozeanu si Alexandru D. Neaga se deleaga ca - asistati de domnul cenzor Caribol - sa supravegheze operatiunile de transportarea si depozitarea aurului la manastirea Tismana din judetul Gorj". In aceeasi zi, in paralel, conducerea BNR ceruse, prin intermediul ministrului de Finante, acordul scris al guvernului pentru a se trece imediat la evacuarea tezaurului. Dupa cum sustin semnatarii lucrarii, pe baza documentelor de la acea data, raspunsul asteptat de conducerea BNR a sosit la 11 iulie 1944 si suna astfel:

„Ministerul Finantelor, Cabinetul ministrului Nr.1176

Cu referire la adresa Dv. nr. 319309 din 4 iulie 1944, pe care ati inmanat-o domnului profesor Mihai Antonescu, vicepresedinte al Consiliului de Ministri, in ziua de 7 iulie 1944, va facem cunoscut ca guvernul este de acord ca Banca Nationala a Romaniei sa-si depoziteze stocul sau de aur la manastirea Tismana, judetul Gorj".

La 22 iulie 1944, în urmă cu 80 de ani, Operațiunea atinsese următorul nivel:

Operatiunea continua chiar si sub ocupatia sovietica

Din acest moment, dosarul de arhiva nu mai furnizeaza nici un fel de informatii pana la data de... 16 septembrie. Multe evenimente se petrecusera intre timp: arestarea Antonestilor si a principalilor lor colaboratori in ziua de 23 august 1944, iesirea Romaniei din alianta cu cel de-al Treilea Reich si alaturarea la coalitia Natiunilor Unite. Apoi, la 12 septembrie 1944, prin semnarea Conventiei de armistitiu si instituirea Comisiei Aliate (sovietice) de Control, Romania intrase sub regimul de ocupatie sovietica. Guvernul care ordonase evacuarea tezaurului disparuse.

"Si totusi, cu toata supravegherea instituita de sovietici asupra intregii tari, planul a fost dus cu succes pana la capat" - se minuneaza autorii. Actiunea a fost desavarista de conducerea Bancii Nationale si de Marele Stat Major. O demonstreaza procesul verbal datat 16 septembrie 1944:

"Noi, Virgil Netta - cenzor BNR, delegatul Onor Consiliului de Administratie al BNR, inginer inspector general Bruckner Victor si arhitect Alexandru Antonescu - organe tehnice BNR, casier central Romulus Roman si controlor D. Banica - delegatiei Casieriei centrale, Alexandru Jemaneanu, Dumitru Stoenescu, Ilie Popescu, Traian Tigoi si Vasile Zamfira - membrii echipei BNR Tismana, precum si Marin Florescu si Grigore Gheorghiu - functionari BNR, dispersati la Targu Jiu, constatand ca s-au terminat lucrarile fazei I mentionate in procesul verbal din 9 septembrie 1944 (amenajarea grotei, inclusiv zidul de protectie din fund, astuparea dopurilor, precum si platforma de lemn pentru depozitare), neprimind inca pana la 14 septembrie a.c alte dispozitii de la Centrala BNR si vazand ca conditiunile sunt prielnice, am procedat la executarea lucrarilor din faza a II-a, transportand depozitul in grota, in zilele de 14, 15 si 16 septembrie 1944."

Transportul si depozitarea valorilor s-au facut sub stricta si continua supraveghere a tuturor persoanelor amintite mai sus, adauga autorii acestei documentari, cartea reproducand si esenta tabelului cu valorile depozitate in grota:

Exista insa doua observatii pe care cartea le semnaleaza. Procesul verbal citat se refera la o a doua depozitare a tezaurului depus initial „intr-o pivnita ce se dovedise insuficient de sigura, fapt care a necesitat amenajarea unei alte ascunzatori (cel mai probabil grota Sfântului Nicodim). A doua observatie se refera la cele 51 de casete cu „aur polonez in pastrare”, nimic altceva decat o parte din Tezaurul polonez care, in septembrie 1939, a fost scos prin Romania si trimis in strainatate, pentru a nu fi capturat de trupele germane. Conform documentelor, refugiul aurului polonez s-a produs cu largul concurs al autoritatilor romanesti, iar prezenta acestui „rest de aur polonez la Tismana vine sa sublinieze inca o data "responsabilitatea cu care partea romana si-a onorat angajamentele asumate fata de Polonia in conditiile istorice deosebit de grele din 1939".

De asemenea, nu trebuie uitat nici faptul ca, la data la care a fost incheiat acest proces verbal, Romania se afla sub ocupatie militara sovietica, iar lucrarile demararate de BNR la Tismana trebuiau continuate. Nu se cunoaste insa ce s-a intamplat cu exactitate la manastirea Tismana din februarie 1945 si pana in septembrie 1946, documentele din acea perioada nefacand nici un fel de referire la aceste chestiuni.

Din păcate, în prezentările publice cunoscute de până acum ale excepționalei acțiuni cât și în DOCUMENTARUL BNR despre Operațiunea Tismana-Neptun, pe care vi-l oferim în format PDF nu este reliefat rolul primordial al starețului Gherasim și al obștii de la Tismana, care nu numai că au asigurat siguranța și secretul absolut al depozitării aurului dar au mai venit și cu ideea mutării aurului în peștera Sfântului Nicodim odată cu apariția spionilor sovietici în zonă.

După cum amintește și Ziarul Lumina, după instaurarea regimului comunist, starețul Gherasim Iscu oferă unor membri ai Mișcării Naționale de Rezistență hrană și cazare în Mănăstirea Tismana, ajutându-i în acest fel pe cei care erau pribegi. Pe fondul acestei colaborări, este arestat în 26 septembrie 1948 pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale” și este condamnat la 10 ani de temniță grea. Redăm în continuare relatarea Lumina despre sfârșitul martiric al starețului:

„Momentul trecerii din această viață în veșnicie a părintelui Gherasim Iscu este unul impresionant. A cunoscut dinainte că mutarea sa din această viață se va petrece la marele praznic al Nașterii Domnului din anul 1951. Episodul adormirii sale în Domnul este descris de mulți dintre colegii de temniță ai părintelui, însă cea mai impresionantă relatare este cea a pastorului luteran Richard Wurmbrand, istorisire pe care o prezentăm în cele ce urmează: „Când mă aflam în închisoare, mă îmbolnăvisem foarte tare. (...) Eram aproape de moarte. La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu. Era egumenul unei mănăstiri (Tismana). Acest om în etate cam de 40 de ani fusese așa de mult chinuit încât era aproape de moarte. Totuși avea fața liniștită. Vorbea despre nădejdea lui de mântuire, de iubirea lui pentru Hristos, despre credința lui. Era plin de bucurie. La stânga mea se afla comunistul schingiuitor, care îl schingiuise pe preot până aproape de moarte. Acest comunist fusese arestat chiar de tovarășii săi. (...) Așa se întâmplase că comunistul schingiuitor (torționar), care chinuise pe acest preot până aproape de moarte, fusese și el bătut până aproape de moarte de către tovarășii săi, și-și dădea sufletul. Sufletul lui se chinuia în ghearele morții. În timpul nopții mă deșteaptă zicând: «Domnule, fii bun, roagă-te pentru mine! Nu pot muri, am făcut o crimă înfricoșătoare!» Atunci am văzut o minune. Am văzut preotul în pragul morții chemând pe alți doi deținuți. Sprijinindu-se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s-a așezat pe marginea patului ucigașului său și-l mângâia pe cap. Nu voi uita niciodată această mișcare! Un om schingiuit continuă să mângâie pe asasinul său. Aceasta este Iubirea. Putea găsi o mângâiere pentru acela. Apoi preotul zise către acel om: «Ești tânăr, nu știai ce făceai. Te iubesc din toată inima mea». Dar nu a rostit așa simplu aceste cuvinte. Poți zice «iubesc» și să fie un simplu cuvânt de 6 litere. Acesta însă zicea cu adevărat: «Te iubesc din toată inima mea». Apoi a continuat: «Dacă eu, care sunt păcătos, pot să te iubesc așa de mult, închipuiește-ți pe Hristos, Care este Iubirea întrupată, cât de mult te iubește! Și toți creștinii pe care i-ai chinuit, să știi, te iartă, te iubesc și Hristos te iubește. Îți dorește mântuirea ta cu mult mai mult decât ți-o dorești tu însuți. Te îndoiești dacă este cu putință să ți se ierte păcatele... El dorește să-ți ierte păcatele mai mult decât tu însuți dorești să fii iertat. Dorește să fii cu El în Rai, mai mult decât vrei tu să fii în Rai cu El. El este numai iubire. Dar trebuie să te întorci spre El, să te pocăiești». În această celulă a închisorii, unde nu mai era posibil să fie secrete, am auzit mărturisirea ucigașului înaintea propriei sale victime. Poate că viața este mai impresionantă în romane. Însă nici un romancier nu a scris vreodată așa ceva. Victima, în pragul morții, primea spovedania ucigașului său și cel chinuit a dat dezlegare ucigașului său. S-au rugat împreună, s-au îmbrățișat unul cu altul. Preotul s-a întors apoi la patul său și amândoi au murit în aceeași noapte. Era noaptea Crăciunului. Dar nu o noapte de Crăciun în care ne-am adus aminte pur și simplu că înainte cu două mii de ani Hristos Se născuse în Vitleem. Era noaptea în care Hristos Se născuse în inima unui torționar comunist. Acestea sunt lucruri pe care le-am văzut cu înșiși ochii mei” (Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, București, Editura Stephanus, 2007, p. 117). 

Deși mormântul său nu este cunoscut, trupul fiindu-i aruncat imediat după moarte în gropile comune de lângă penitenciarul Târgu-Ocna, părintele Gherasim Iscu este cinstit ca un martir pe întreg teritoriul țării noastre, fiind recunoscut la loc de cinste între mucenicii care au mărturisit credința în Hristos în închisorile comuniste.”

Pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Mucenic Gherasim, Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne pe noi!