Data de 18 noiembrie marchează un eveniment sumbru în istoria omenirii 104 ani de la prima legalizare a avortului. Fetușii eviscerați și dezmembrați, atunci când nu sunt folosiți pentru experimente macabre, sunt arși, uneori de vii, în crematoriile spitalelor și clinicilor de avort, ceea ce ne face să denumim acest masacru sinistru drept cel.mai mare holocaust cunoscut al umanității. De atunci și până astăzi, copiii avortați au ajuns să fie folosiți pe post de cobai în experimentele celei mai odioase operațiuni „sanitare” din lume de până acum: „vaccinarea” Covid. Cine le-a susținut, știind acest adevăr, este automat un complice al crimei avortului.
Cercetătorii estimează că legalizarea avortului a dus la aproximativ un miliard de avorturi în întreaga lume în ultimul secol, făcându-l ceea ce ei consideră a fi „cel mai mare genocid din istorie”, arată un comentariu LifeSiteNews.
La 18 noiembrie 1920, Rusia sovietică a anunțat legalizarea avortului.Conform explicației oficiale a statului, prin această măsură se dorea scăderea numărului tot mai mare de femei care cădeau victime procedurilor avorturilor ilegale. Dar, astfel, sovieticii au transformat Rusia în prima țară din lume care a legalizat uciderea copiilor nenăscuți.
Noua hotărâre a Rusiei a precedat orice altă legalizare a avortului în lume. Abia în 1931 Mexicul a legalizat avortul în caz de viol.
În schimb, cu câteva luni mai devreme, în iulie 1920, Franța adoptase o lege care interzicea vânzarea sau promovarea contraceptivelor.
Într-un articol din New England Journal of Medicine, Dr. Mark Field a prezentat o istorie a legalității avortului în Rusia, până în epoca actuală. Astfel, decretul sovietic care însoțea legalizarea avortului din 1920 din Rusia menționa că noua lege vrea să anuleze avorturile „subterane” în urma cărora „până la 50% dintre femeile care recurg la aceste proceduri sunt infectate în timpul operațiunii, iar până la 4% dintre ele mor."
În consecință, decretul din 1920 a permis ca avorturile să se facă gratuit, cu condiția să fie efectuate de un medic. Printre alte condiții, femeia trebuia să rămână în pat trei zile și apoi să stea acasă încă două săptămâni. NEJM consemnează că medicii trebuiau să „descurajeze o femeie să facă avort dacă nu existau motive sociale, economice sau medicale”.
Astfel, la Moscova s-au înregistrat în 1922 7.969 avorturi și 35.320 nașteri, ceea ce a dat un raport de 22,56 avorturi/ nașteri. Până în 1925, numărul avorturilor a crescut la 18.071, iar nașterile s-au ridicat la 57.537, oferind un raport de 31,41 avorturi/nașteri. Articolul a menționat că în 1926 numărul avorturilor crescuse până la 31.986, dar nu sunt disponibile cifre privind nașterile.
Schimbarea socială a fost un efect natural al regimului sovietic, care „sub conducerea lui Stalin, a început un program masiv de industrializare și colectivizare a agriculturii”. Combinat cu faptul că tot „mai multe femei erau atrase de forța de muncă”, dr. Field afirmă că „putem să presupunem că rata avorturilor a crescut semnificativ peste cifrele anilor '20.
Cu toate acestea, sub Stalin, în 1936, avorturile au fost încă o dată interzise. În documentul de însoțire a legislației, statul spunea că „nicăieri în lume, femeia, ca mamă și cetățeană care are marea și responsabila datorie de a naște și de a crește cetățeni, nu s-a bucurat de un respect și de o protecție ca în URSS”.
„Numai sub socialism ... exploatarea omului de către om nu există, femeia este un membru egal al societății și e posibil să organizăm lupta împotriva avorturilor prin legi prohibitive, precum și prin alte mijloace”, continua nota.
Orice avort „subteran” era atribuit „rămășițelor conștiințelor capitaliste, membrilor mai puțin luminați ai societății”.
Avortul nu era complet interzis, deoarece legea prevedea că poate fi permis „când continuarea sarcinii pune viața mamei în pericol sau amenință grav sănătatea femeilor însărcinate. Și, de asemenea, cînd există riscul moștenirii unei boli grave erdiatare”.
Dar, în 1955, Uniunea Sovietică a schimbat din nou legile avortului și, pe 23 noiembrie 1955, a adoptat decretul „Abrogarea interzicerii avorturilor”. Nota decretului spunea „abrogarea interdicției avorturilor va permite limitarea prejudiciului cauzat sănătății femeilor prin avorturi efectuate în afara spitalelor”.
Prin urmare, noua lege a abrogat interdicțiile aplicate în 1936 și a permis avorturile, cu condiția să aibă loc în instituții medicale.
Un raport ulterior, de după căderea URSS, a constatat că „avortul a fost multă vreme metoda tradițională de planificare familială în Rusia”.
Studiile au arătat că sovieticii nu și-au publicat statisticile privind avortul, dar estimări medicale dau numărul avoturilor undeva între 6 milioane și 7 milioane în fiecare an, din 1955 și până la mijlocul anilor 1980.
Rusia are în prezent aproximativ 412 avorturi la 1.000 de nașteri.
România stă, de asemenea, dramatic la acest capitol. O Românie a fost ucisă din 1989 încoace, arată date publicate de Asociația Pro VIta București.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
După aceea, ce se va întâmpla cu ei?
Pamantul a pierdut mai multe miliarde de oameni, de un secol incoace.
Macelul macelurilor.
Iarta'ne, Doamne
Rusia la 1917. vi se pare cunoscut scenariul?
„ În duplicitatea lor, conducătorii S.U.A. și cei ai tuturor aliaților americanilor din Europa, au dezavuat noul regim politic bolșevic din Rusia, pe care ei l-au instaurat și au instituit un embargo, o blocadă, pe care tot ei au încălcat-o. Prin acest embargo, firmele europene au fost oprite de a face afaceri cu Rusia Sovietică, aceste afaceri rămânând rezervate doar evreimii americane.
Guvernanții occidentali au pornit și un război împotriva Rusiei Sovietice. Dacă europenii ar fi vrut în mod sincer să schimbe regimul politic al Rusiei Sovietice, Casa Albă a mimat doar că ar vrea să schimbe regimul politic din Rusia.
În realitate, obiectivul iudeo-american în Rusia era altul, nu cel de a-i înlătura pe iudeo-bolșevici de la putere. Pe de o parte, evreimea americană dorea să facă mari afaceri în bogata Rusie, pe de altă parte, evreimea dorea să distrugă elitele naționale ale etniei ruse, pentru a o slăbi și a consolida stăpânirea kazaro-evreiască asupra Rusiei, pe termen lung.
Etnicii ruși au umplut gulagul iudeo-bolșevic, creat de celebrul Felix Edmundovici Dzerjinski, temutul fondator și conducător al C.E.K.A., imediat după preluarea puterii de către bolșevici. Sovieticii nu au fost ruși și nu au pus interesele rușilor ca obiectiv politic al lor.
Opinia publică internațională, în mare parte neatentă, nu a înțeles că regimul sovietic nu este unul rusesc și nu este pentru ruși, ci împotriva etniei ruse. Minoritățile, în frunte cu kazaro-evreii, au condus Rusia Sovietică asuprindu-i pe ruși, folosindu-le munca și resursele pentru a-și consolida puterea. În istoriografia kazaro-evreiască se fac referiri la suferințele unor evrei în gulagul sovietic. Da, au fost și kazaro-evrei în gulagul sovietic. Au ajuns în gulag în principal două categorii de evrei: cei care erau înstăriți și s-au opus naționalizării și colectivizării și numeroșii informatori ai Ohranei țariste, care și-a creat o rețea puternică între evrei, pentru a proteja statul țarist de pericolul bolșevic.”