Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

• Laurian TOTA 07.11.2013 10:50

  Este una din fatetele miseliei impostorului Michel Hohenzollern.
• n 23.08.2019 10:43

  „In vineri 18 august (1944), dupa o zi in care fusesem de o activitate neobisnuit de febrila, pt ca presimteam ca in saptamana urmatoare vom asista la declansarea ofensivei sovietice, atat rational, intrucat atat Mike(regele), Ioani(Ioanitiu) si cu mine dadusesem din „situatiile”ultimelor 3-4 zile, inca mai clar decat din acelea ale saptamanilor anterioare, ca deplasarile, de altfel din ce in ce mai neinsemnate, ale unor unitati din dispozitivul inamic in sens lateral de-a lungul liniilor, dar altfel lipsa oricaror incercari de contacte cu ale noastre si apoi tacerea gurilor de foc rusesti tradau, pt noi care STIAM ca atacul urma sa fie omogen, aspectul umpluturilor de ajun intru ticsirea f constiincioasa a celor mai marunte goluri, asa ca ni se paruse a fi ultimul finisaj, cat si intuitiv – astfel incat pusesem toata ziua ordine in hartoagele Cancelariei si in ale mele particulare, arzand tot ce nu avea rost a fi pastrat in caz de evacuare…
  
  Raportul zilei, care ca totdeauna descria situatia celei precedente, arata ca de-a lungul intregului front rusii pornisera la orele 24 fixe din noaptea de 16 spre 17 august un tir de artilerie grea sistematic, bogat, intens si neintrerupt asupra tuturor pozitiilor romano-germane cu o densitate, regularitate si precizie necunoscute pana acum si-l sustinusera cu aceeasi putere de foc si pe acelasi ritm toata noaptea si ziua urmatoare, ba chiar cu o tendinta de intensificare si accelerare catre amurg, a.i. comandamentul se astepta la atac in noaptea de joi sau vineri…
  
  Va sa zica ni se daduse primul INDICIU al semnalului – prealarma… Foarte degajat l-am intrebat daca Sanatescu se si culcase sau puteam sa-l mai deranjez, dar Robert mi-a declarat ca plecase dupa dejun in excursie la Bran si s-ar intoarce prin Rucar (eu intelegand ca se dusese sa-i contacteze pe comandantul corpului de la Brasov si pe acei ai garnizoanelor de la Pitesti, Targoviste), ca regele ma asteptase pana la 10 cand a plecat „sus”(se refera la stana-locul de amor cu amanta) …Acest raport (urmatorul, nu cel mentionat mai sus) era intr-adevar babanisim, si pe cand Robert nu pricepea buna mea dispozitie, Emilian (Ionescu) a inteles prea bine ce ganduri si simtaminte ma animau.
  
  Rusii nu se bornasera la o zi intreaga, ci mai adugasera alte 24 de ore de tocare mai rapida si mai intensa a pozitiilor noastre cu toate calibrele, dupa care trecura la atac, EXACT CUM LE CERUSEM SI NE FAGADUISERA, pe absolut toata lungimea frontului romanesc… Ambii ajutanti(regali) erau emotionati!!!, cu diferenta ca Bossy se afla la culmea nervozitatii, declarand ca nu se mai pomenise in istoria militara o asemenea stratagema, pe cand Ionescu(Emilian), f calm, a observat laconic ca, in aceasta forma, ofensiva parea evident menita sa produca decizia finala asupra armatei noastre.
  
  La ora 9 Mike(regele) a sosit singur la Peles direct de la stana, unde se vedea dupa ochii lui adanc cercanati ca luase un acont serios pt noptile in care se astepta sa doarma singur. M-am scuzat de
  nerabdarea mea de a viola plicul cu pricina(cu raportul), la care facandu-mi cu ochiul a spus: Foarte grav dar cred ca-i mai grava situatia decat scrie in raport, ia sa vedem, si dupa ce-l citi de 2 ori a adaugat tragand cu coada ochiului la mine: Ai dracului sovieticii astia, ca sa atace asa, chiar peste tot in acelasi timp; sunt tare curios ce o sa mai zica dl conducator al statului si dupa asta.”
  
  „…soldatii romani si sovietici se bateau si mureau absolut inutil din moment ce ne hotarasem SA CAPITULAM in clipa primirii semnalului rusilor sub forma declansarii unui gen de ofensiva f costisitoare pt ei si CERUTA DE NOI pe cuvantul COROANEI SI AL OPOZITIEI de a iesi din razboi imediat depunand sau intorcandu-ne armele si ca, prin urmare, trebuia sa ne tinem de acest ANGAJAMENT, orice intarziere costituind o reala tradare si crima…”.
  
  „ nu eram deloc nervosi din cauza aceasta(se refera la atacul sovietic pe toata linia frontului, atac solicitat de rege si apropiati), intucat aveam asigurarea MMG ca liniile noastre erau CVASI NECUCERIBILE de cand avusesera vremea sa fie puternic intarite si organizate in cursul celor doua luni de ragaz, in care traseul lor nu se schimbase decat pe alocuri si f putin, in avantajul NOSTRU mai degraba decat in cel al dusmanului.”
  
  Ioan Mocsony Stircea, fost secretar particular al regelui, fost maresal al Curtii Regale
  (fragmente din dosarele „23 august” desecretizate de CNSAS)
• n 23.08.2019 10:44

  „Maresalul refuza sa urce si trebui fortat sa umble ca sa nu fie dus pe sus. Bila, voinic al dracului, il ridica din umar peste 3 trepte dar neputand sa mearga-n rand toti trei sergentul-major trebuia de-acum sa-l impinga pe arestat, treaba la care Anton il ajuta cu pumnii, carandu-i maresalului cativa zdraveni in spate si imbrancindu-l cam brutal de manie ca acesta ii sabota operatia rapida a incarcerarii si carandu-i in acelasi timp cu jargonul temnicerilor: Nu vrei sa mergi? Las ca te invat eu, paseste, ba, ridica-ti cracii, faci pe nebunul, hai? Uita-te, na, incapatanatule! si se auzi un pumn in spate ce suna ca dat intr-un butoi. Ma apropiasem de scara cu gandul sa le dau o mana de ajutor…cand Mike iesi din birou si-mi striga: Vezi sa nu-l capieze pe mosneag, probabil ca nu poate misca de frica! Si-ntradevar in clipa aceea Bij(maresalul) zbiera ca un posedat de spaima mortii: Unde ma duceti? la care Anton il apostrofa: Lasa gura si sa vezi! si-i aplica simultan un alt direct in spate.
  Atunci Ionica intoarse capul si-l scuipa in fata spunand: Nemernicule, porcule, slugoiule, nu meriti uniforma, n-ai fost o zi pe front, ai s-o platesti cu viata! Anton si-a scos batista sa-si stearga fata de scuipat, apoi i-a tras batranului un pumn in ceafa de i-a mers untul si in fine si-a scos pistolul si i-a bagat gura in spate intre coaste in dreptul inimii si i-a spus: Misca, ma, altfel te-mpusc, javra batrana!”
  
  Ioan Mocsony Stircea, fost secretar particular al regelui, fost maresal al Curtii Regale
  (fragmente din dosarele „23 august” desecretizate de CNSAS)
• n 23.08.2019 10:49

  "L-am vazut pe maresalul Antonescu la Olanesti in ziua de 7 august 44. Mi-a cerut sa plec urgent in Spania, la Madrid. Iata un adevar care se ocoleste in special in emigratie: Conferinta de la Stockholm, in vederea negocierilor unui armistitiu, care s-au dus cu d-na Kolontay. Initiativa negocierilor a venit de la Stalin. La Stockholm era, ca ministru al Romaniei, Nanu. Maresalul mi-a spus: „Am obtinut 3 puncte, mai sunt inca 2 puncte; le vom avea. Rusii nu vor sa-i apuce iarna. Carpatii anuleaza valoarea tancurilor. De aceea avem nevoie, dat fiind ca armistitiul se va incheia, de o baza de aparare in afara hotarelor tarii. Rusii vor semna armistitiul asa cum il cred eu favorabil, in conditiile actuale, tarii noastre. Dar nu-l vor respecta. Sigur vor fi incalcari si nu vom putea protesta in presa noastra. Asa cum am vorbit, avem nevoie in afara Romaniei de organe de presa prin care sa denuntam opiniei internationale orice incalcare a celor prevazute in acordul de armistitiu. Spania este tara in care noi putem desfasura denuntarile rusesti ale obligatiilor luate, Franco nu va relua cat va trai relatiile cu Rusia Sovietica. Deci nu vom fi impiedicati. Vei pleca imediat acolo, la Madrid vei cauta sa inchiriezi sau chiar sa cumperi o tipografie. Esti de meserie si gazetar si tipograf. Vom face si depozit de hartie. Cauti colaboratori pt o publicatie in limba franceza si alta in limba engleza, amandoua saptamanale. Dupa ce ai aranjat totul, te intorci ca sa stabilim programul de actiune. Vei avea semnat de Ica un ordin de a ti se pune la dispozitie suma necesara pt arvuna. Ma tii la curent cu ce ai facut prin ministrul Dumitrescu.” Deci plecarea mea era cu un scop precis, urmand sa ma intorc pt a primi ultimele instructiuni. Totul trebuia sa fie tinut secret. Stia doar Mihai Antonescu. Din nefericire, acest diminutiv politic cauta sa-si asigure pt orice eventualitate prietenia regelui. Legatura cu regele o facea prin Niculescu-Buzesti, seful cifrului. Imediat ce
  s-a aflat de misiunea mea, s-a comunicat legatiei germane ca eu nu plec la Madrid, ci la Lisabona pt a semna armistitiul. Uluiti, cei de la legatia germana nu stiau ce sa creada: cel care sustinea in articole razboiul contra Rusiei sovietice si denunta imperialismul moscovit mergea sa semneze armistitiul. In consecinta, nu mi-a dat viza de tranzit, ci numai de intrare in Germania, la Viena urmand sa mi se dea viza de iesire. Am plecat totusi, desi imi dadeam seama ca ceva s-a produs, o indiscretie.
  
  …Afirmatia blocarii mele in Germania a confirmat-o ministrul roman la Berlin, generalul Ion Gheorghe, intr-o carte in care a relatat ca i s-a comunicat denuntul venit de la Externe, ca am misiunea de a semna armistitiul la Lisabona.
  
  …Inteleg ca se crede ca nu este oportun sa se arate adevarul despre inlantuirea evenimentelor de la noiembrie 43, cand la Stockholm ambasadoarea Kolontay a propus ministrului Romaniei in Suedia, Nanu, inceperea unor negocieri in vederea unui armistitiu, si pana la 23 august 44. Nimeni nu a observat o stranie coincidenta si anume: la scurt interval de timp intre initiativa Rusiei de a negocia un armistitiu cu Romania, s-a inceput la BBC Londra un atac in limba franceza, facut de Steed, in care eram acuzat ca duc in eroare opinia publica acuzand Rusia de a intentiona sa ajunga la Marea Egee. I-am raspuns prin „Curentul”; un nou atac din partea lui Steed care incheia spunand ca Romania nu are altceva de facut decat sa capituleze fara conditii si cat mai repede. La ultimul meu raspuns a amutit. Deci, Rusia ne propunea sa negociem un armistitiu iar Anglia ne cerea sa capitulam fara conditii. Si s-a mers la capitulare, asa cum cerea Anglia. Ca Mihai era un cretin, nu o mai discutam, cine a izbutit sa realizeze capitularea fara conditii a fost Elena, mama lui Mihai, femeia miracolului biologic care a izbutit sa faca in 6 luni si jumatate un copil normal de 4 kg, de a fost nevoie sa se publice un comunicat oficial semnat de mai multi profesori universitari de la facultatile de medicina, in care se sutinea ca este posibil… Ceea ce se ignora adesea este afurisita de inteligenta a poporului roman, care nu poate fi inselat de comunicate oficiale semnate chiar de necontestate autoritati stiintifice. Rezultatul comunicatului: Mihai a fost numit „Mihai Viteza” si „Mihai Pripitul”…
  Aceasta femeie(Elena) a urat poporul roman dar i-au placut banii lui. Ea voia sa aduca familia regala a Greciei din nou pe tron. Churchill sustinea, impotriva guvernului pe care il prezida, readucerea regelui Greciei pe tron. De aici zelul Elenei de a realiza capitularea fara conditii. Eu cand termin de dezbatut problemele vitale ale tarii, voi lamuri si finalul josnic al dinastiei operat de Carol II si cretinul regal Mihai I. Si informatia ce ti-am dat-o, privitoare la afirmatia facuta de o fosta secretara a lui Cezar Petrescu ca i-as fi propus sa ma insoteasca si el ar fi refuzat, constituie o piesa din angrenajul operatiilor ce au dus la capitularea fara conditii. Va fi – cred eu – necesar sa prezint finalul dezonorant al monarhiei in Romania.”
  
  Pamfil Seicaru
• n 23.08.2019 11:33

  „Vă puteți imagina, doamnă, pe politicienii cu responsabilități în Franța cerându-le germanilor, în timpul războiului, să preia ofensiva și să distrugă Armata franceză? Și, dacă un astfel de fapt s-ar fi întâmplat, cum l-ar califica legile pentru apărarea statului francez? (…) În noaptea de 23 August, regele Mihai anunța la Radio că fusese semnat un armistițiu cu sovieticii (…) De fapt armistițiul nu a fost semnat până pe 12 Septembrie, la Moscova. Trimișii regelui au suferit acolo cea mai grea dintre umilinți; au trebuit să aștepte 15 zile, înainte de a li se face cunoscute condițiile impuse de către URSS, pe care au trebuit să le semneze fără să crâcnească. În timpul acestor 15 zile, trupele sovietice ocupaseră întreaga Românie. Astfel, au făcut imposibilă orice reacție din partea țării care, cu siguranță s-ar fi produs dacă s-ar fi cunoscut condițiile înainte de a se semna.
  Dat fiind că nu se semnase armistițiul, toate trupele române, care se aflau pe frontul din Moldova și Basarabia și care încetaseră focul, după ordinul regelui Mihai, au fost făcute prizoniere de către ruși; soldații și ofițerii au plecat captivi către Rusia. Așa că a fost o capitulare și nu un armistițiu.
  Exista aici un rege care își preda armata dușmanului. În ce țară din lume poate fi găsit un șef de stat asemănător? Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat prin mareșalul Tolbukhin din ordinul lui Stalin „Ordinul Victoriei Sovietice”. Tristă onoare de a fi decorat de către dușmanul de moarte al poporului său!
  Va exista cineva poate care să creadă că oricum regele și conspiratorii săi nu puteau să facă ceva mai mult. Dar nu este adevărat: când Finlanda a fost băgată în corzi de către ofensiva Armatei Roșii, guvernul țării a fost încredințat miticului mareșal Mannerheim. Acesta fusese conducătorul Războiului de Eliberare din 1918 împotriva Rusiei sovietice și apoi condusese Armata în Războiul de iarnă, din 1939-1940, și în Războiul de continuare, din 1941-1944. Avea un portofoliu plin de lupte date împotriva comuniștilor ruși și era simbolul determinării țării sale de a se apăra împotriva intenției de a fi anihilată și absorbită. Sovieticii au ținut cont de acesta și au negociat cu finlandezii un armistițiu care, în contextul finalului anului 1944, trebuie considerat ca fiind foarte favorabil pentru Finlanda, care i-a permis menținerea independenței sale și nu a admis trupelor sovietice pătrunderea pe pământul său. Atitudinea regelui Mihai și a celorlalți „învățăcei de vrăjitor”care îl însoțeau și-l ajutau a fost contrară:și-a trădat proprii săi soldați și pe poporul său și a încredințat România, fără condiții, sovieticilor. Nu trebuie să ne mire că Stalin decidea să-și stoarcă prada la maxim”.
  
  Platon Chirnoagă - general, om politic și istoric militar, ministru de război în Guvernul Național Român de la Viena (10 decembrie 1944 - 8 mai 1945)
• Codreanu 23.08.2022 22:59

  Stimabile N, mulțumiri pentru comentariile excelent documentate.
  ....ar fi interesantă opinia, pe subiect, a unui pro-monarhist român... deci, domnule Valerian Stan, cu ce argumente mai puteți apara,,la familia" regală/ criminala/trădătoare !?
  .
  ( Expresii ca: ,,românii mei, Romania mea" îmi aduc aminte de gogomanul de la Controceni).
• adyyon 23.08.2021 15:11

  Dacă apăs pe Roncea.ro îmi dă site indisponibil. Mai dă și altcuiva același rezultat, sau numai mie?!? Chiar eram curios de continuare , da' dacă nu se poate...
• adyyon 23.08.2021 15:17

  Iar, pentru cei care vor să vadă gîndirea Mareșalului Ion Antonescu, le recomand cartea Pe marginea prăpastiei, scrisă de el. Dacă îi ieșea ce vroia să facă, acum eram departe. Da' așa... :( . De aia sîntem împilați de trădători.
• Corina George 24.08.2022 08:58

  am sa adaug și eu cele scrise de Mareșalul a fost arestat. dar Pina atunci redau cele spuse de marele Steinhardt cu privire la Antonescu anume" ion Antonescu nu a omorit niciun evreu. repet nici un evreu."
  
  iata ce scrie Antonescu din celula unde era arestat.
  Mareșal Ion Antonescu. Însemnări din celulă
  Astăzi, 23 august 1944, am venit în audiență la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situației frontului și a acțiunii întreprinse pentru a scoate țara din greul impas în care se găsește.
  Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei, o atitudine forțat rezervată, aproape indiferentă.
  La expunerea mea a asistat la audiență d-l Mihai Antonescu.
  I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani d-l Mihai Antonescu a căutat să obțină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul țării și i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aș fi găsit înțelegere, și aș fi putut găsi înțelegere pentru asigurarea vieții, libertăților și comunității istorice a acestui nenorocit popor, nu aș fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare.
  În continuare, i-am arătat conversația avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 cu d-nii Clodius și Mihalache și în dimineața zilei, cu d-l Gh. Brătianu.
  D-lui Clodius i-am vorbit în fața d-lui M. Antonescu pe un ton răspicat și i-am amintit că, atât prin d-l M. Antonescu acum câteva luni, cât și în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei că dacă frontul nu se va meține pe linia Tg. Neamț – Nord Iași – Nord Chișinău – Nistru, România va căuta soluția politică pentru terminarea războiului.
  I-am arătat d-lui Clodius că nici o țară și nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat și țara total la discreția rușilor.
  I-am cerut, ca și d-l. M. Antonescu, să arate acest lucru la Berlin, să roage să înțeleagă poziția țării noastre în fața cataclismului care o amenință și a mea în fața istoriei și a țării și să-mi dea dezlegarea de a trata un armistițiu, dorind să ieșim din această situație ca oameni de onoare și nu prin acte care ar dezonora pentru vecie țara și pe conducătorii ei.
  D-l Clodius a promis că va arăta exact dorința noastră;i-am subliniat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viața viitoare a neamului.
  Relativ la conversația cu d-l Mihalache, deși ea a durat câteva ceasuri, totuși i-am arătat numai esențialul.
  D-l Mihalache mi-a cerut să mă sacrific și să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condițiile puse.
  I-am răspuns că eu, fiind exponentul unei revoluții care m-a adus, fără să o fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea – la conducerea Statului, dându-mi mandatul să reconstituiesc granițele țării, să restabilesc ordinea morală și să pedepsesc, aducându-i în fața Tribunalului Poporului pe acei care adus-o... catastrofa graniețlor și prăbușirea dinastiei. Cum țara îmi impusese și pe legionari și mai târziu și războiul, pentru a legaliza actele mele, am cerut aprobarea țării pentru faptul că schimbasem prin luptă regimul legionar pentru trădările sale și, pentru că intrasem în război în aclamațiile și cu asentimentul întregii națiuni, trecusem, forțat de operațiuni, și Nistrul.
  Țara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare și a aprobat tot ce eu făcusem.
  În consecință, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:
  a) a face un act politic de renunțare și pierderea Basarabiei și a Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 și până la ultimatul Molotov.
  I-am adăugat că, după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt și Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimțită”.
  Azi a semna propunerea Molotov însemnează a lăsa mari riscuri pentru viitorul țării în ceea ce privește granițele țării.
  b) să bag țara pentru vecie robie, fiindcă propunerile de armistițiu conțin și clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînțeles, constituie marele pericol, fiindcă drept gaj al plății lor, rușii vor ține țara ocupată nedefinit. „Cine, am spus d-lui Mihalache, își poate lua răspunderea acceptării acestei porți deschise, care poate duce la robia neamului?”
  c) a treia clauză, și cea mai gravă, era aceea de a întoarce armele în contra Germaniei.
  Cine poate, am arătat eu d-lui Mihalache și..., poate să-și ia răspunderea consecințelor viitoare asupra neamului a unui asemenea gest odios, când putem să ieșim din război oricând dorim?
  Am avut bazele viitoarei politici a statului asigurate și i-am afirmat că dacă... de d-l Maniu, pe care l-am lăsat și i-am înlesnit tratativele directe cu anglo-americanii, sau de la d-l Mihai Antonescu, care a tratat cu știința mea, eu nu m-aș da la o parte și aș da, dacă mi s-ar cere, orice concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul și răspunderea să spun Fuhrerului în față că România se retrage din război.
  d) a patra condiție cerută de Molotov și de anglo-americani este să dau ordin soldaților să se predea rușilor și să depună armele, care ne vor fi puse după aceea la dispoziție pentru ca împreună cu rușii să izgonim pe nemți din țară.
  Care om cu judecata întreagă și cu simțul răspunderii ar putea să dea soldaților țării un astfel de ordin care odată enunțat producea cel mai mare haos și lăsa țara la discreția totală a rușilor și germanilor?
  Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiție și ar pune-o în practică.
  Vecinătatea cu Rusia, reaua ei credință față de Finlanda, țările balcanice și Polonia, experiența tragică făcută de alții, care au căzut sub jugul bolșevic crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.
  Notez că, atunci când mi s-a[u] propus acestea, situația militară a Germaniei, deși slăbită, era totuși încă tare.
  e) în sfârșit, propunerile Molotov mai conțineau și clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar a izgoni pe nemți din țară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupațiunerusească cu toate consecințele ei.
  Reamintind toate acestea, d-lui Mihalache, el mi-a spus, ceea ce a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească, că d-lor, adică național-țărăniștii, s-au înșelat;au crezut în sprijinul anglo-americanilor, însă că și-au făcut convingerea definitivă că ei sunt total nepregătiți de a indispune pe ruși și că suntem lăsați la totala lor discrețiune, ca și Polonia și, poate, alte țări. În consecință, trebuie să ne considerăm o generație sacrificată, să ne resemnăm și să așteptăm.
  I-am răspuns domnului Mihalache că într-o astfel de situație este de preferat ca un popor [pe] care-l așteaptă, dacă are siguranța că îl așteaptă, o asemenea soartă, să cadă eroic, decât să-și semneze singur sentința la moarte.
  D-l Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistițiul și să semnez pacea, fiindcă condițiile puse sunt condiții de pace, nu de armistițiu (este sublinierea d-sale). Bineînțeles, am declinat aceasta.
  În dimineața zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniștri, a cerut să mă vadă d-l Gh. Brătianu, care, spre deosebire de d-l Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre d-nii Maniu și Dinu Brătianu, și că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord și că își iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de pace.
  I-am răspuns că accept, cu condiția să mi se dea în scris acest angajament, și că dacă acceptă ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă și pentru ca străinătatea, aliații și inamicii, să nu mai poată... prin dezunirea noastră.
  D-l Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audiența mea la rege, fiindcă voiam să merg la această adeziune cu hotărârea luată, adică să-i pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace.
  Generalul Sănătescu intervenind în discuții, a afirmat de două ori și și-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament, scris, pentru care i-am mulțumit.
  Cum regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, d-l Mihai Antonescu i-a spus că așteaptă răspunsuri de la Ankara și Berna prin care dorea să obțină consimțământul Angliei și Americii de a trata cu Rusia. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că această țară va fi în „curând la discreția totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacați în forță și că vom fi total la discreția lor și că va trebui să tratăm mai întâi cu rușii.
  Acest „mai întâi”, legat și cu alte indicații pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe d-l M. Antonescu să arate regelui că este o necesitate să mai aștepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le așteaptă și după aceea va intra în tratative.
  Eu am adăugat că sunt de acord, cu aceste condiții, chiar cu plecarea d-lui M. Antonescu la Ankara și Cairo pentru a duce tratative directe.
  În acest moment, regele a ieșit din cameră, scuzându-se față de mine, și discuția a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, „acesta” revenind cu afirmarea că va aduce el adeziunea scrisă a d-lor Maniu, Brătianu și Titel Petrescu.
  Când eram în curs de discuțiuni și în picioare așteptând revenirea regelui pentru a pleca, regele intră în cameră și în spatele lui apar un maior din garda Palatului cu 6-7 soldați cu pistoalele în mână.
  Regele a trecut în spatele meu urmat de soldați, unul din soldați m-a prins de braț pe la spate și generalul Sănătescu mi-a spus:„D-le mareșal, sunteți arestat pentru că nu ați vrut să faceți imediat armistițiul”.
  M-am uitat la soldatul care mă ținea de braț și i-am spus ca să ia mâna de pe mine și, adresându-mă generalului Sănătescu, în auzul regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate:„Să-ți fie rușine;astea sunt acte care dezonorează un general”. M-am uitat fix în ochii lui și i-am repetat de mai multe ori apostrofa.
  După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar, unde o bestie de polițist mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu d-l Mihai Antonescu, am fost băgat, la ora 17, într-o cameră „Safe” Fichet și încuiați cu cheile.
  Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră și fără ventilație bună, înăuntru nu are de... și o scobitură într-însa.
  După 2 ore s-a deschis ușa și ni s-au oferit două scaune aduse din afară.
  Nu s-a avut nici decența de a se da aceste camere, celulă, cel puțin aspectul curat. Este plină de praf și într-o dezordine organizată.
  Iată cum a ajuns un om, care a muncit 40 de ani ca un martir, pentru țara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii dinastiei, care a luat jurământul tânărului rege în strigătele mulțimii, care îmi cerea să dau pe toți din Palat pentru a fi linșați și care a servit timp de 4 ani, cu un devotament și cu o muncă de mucenic armata înfrântă, țara și regele ei.
  Istoria să judece.
  Mă rog la Dumnezeu să ferească țara de consecințele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus regelui, în patru ochi și în prezența d-lui M. Antonescu, că dacă crede că este un alt om în țară capabil să o servească mai bine ca mine, și să o servească, eu îi cedez locul, cu o singură condiție, să prezinte garanții și adică să nu fie un ambițios sau un aventurier.
  Mareșal Ion Antonescu
  23.VIII.1944
  Scris în celulă.
• Alexandru ND 24.08.2022 15:07

  Situatia României la acea data se datora in cea mai mare masura politicii (sau mai bine zis mediocritatii politice) a lui Ion Antonescu. Nu rgele, nu legionarii, nici macar cele cateva sute de comunisti nu erau vinovati de situatia dramatica de pe front.
  In locul regelui si eu l-as fi arestat pe Antonescu, ca principal vinovat de dezastrul tarii, cu toata camarila lui, numai ca bucurandu-ma de increderea poporului (admiratorii lui Antonescu ar face bine sa inteleaga ca acesta era detestat atat de populatie cat si de armata, mai ales dupa marsavia comisa impotriva Garzii de Fier si a poporului român in ianuarie 1941), as fi dat o proclamatie catre tara... prin care incercam sa mobilizez Rezistenta Nationala antisovietica. I-as fi eliberat urgent pe toti legionarii din inchisori si as fi readus Garda de Fier alaturi de mine. M-as fi dus cat mai repede in mijlocul soldatilor de pe front pentru a le insufla nadejde. M-as fi bazat pe armata si Garda de Fier (impotriva careia Ion Antonescu a comis crime si abuzuri mai ceva ca pe vremea lui Carol al doilea). As fi incercat sa negociez cu Stalin apoi, in sensul de a-i cere sa se retraga peste Nistru (greu, dar poate as fi acceptat si retragerea pana la Prut), cu promisiunea ca România nu va mai alimenta economic masina de razboi germană. In caz contrar, rezistenta intregului popor român. In orice caz as fi anulat declaratia de razboi impotriva SUA, in speranta incetarii bombardamentelor americane si as fi anuntat iesirea din Axă. As fi permis insa unitatilor germane sa lupte alaturi de români impotriva sovieticilor, dacă acestia si-ar fi dorit acest lucru. In nici un caz nu i-as fi tratat ca dusmani. Cu legionarii alaturi sunt convins ca cel putin as fi amplificat eroismul soldatilor si al intregului popor si poate i-as fi convins si pe aliatii sovieticilor (merg de la premisa ca ni se cerea capitulare neconditionata) ca scopul luptei românilor este unul singur: ca țara să nu cadă pradă bolșevismului. Nu știu, așa m-am gandit ca as raspunde la intrebarea: dar eu ce as fi facut in locul regelui Mihai?
  P.S: vad ca se invoca mizeria numita "Pe marginea prapastiei". Este Evanghelia securistilor de ieri si de azi. Nici macar propaganda iudaică a lui "Elie Wiesel" nu a indus atat de mult ideea (total gresita) ca Antonescu a fost baiat bun iar legionarii niste "derbedei". Cât timp nationalismul românesc va miza pe această atitudine paguboasă și deloc adevărată, Antonescu bun vs. Garda de Fier rea, Securitatea și EW își râd mulțimiți în barbă.
• adyyon 24.08.2022 19:03

  Eu am aflat despre această carte din gura Mareșalului, nu din alte părți.
  https://www.youtube.com/watch?v=y234mHmBAHs
• Alexandru ND ► adyyon 25.08.2022 00:19

  Pai da, e scrisa de Maresal, in 1942. Normal, e scrisa in asa fel incat tot ce a fost bun e meritul lui, tot ce nu a mers bine e pus in cârca Garzii de Fier. A aparut recent o carte exceptionala, chiar si Activenews i-a facut reclama, e vorba de "Istoria miscarii legionare 1916-2016", scrisa de dl. Corneliu Munteanu (acelasi care a scris si "Masacrul de la abator" - 2012). Evident, cartea nu se cumpara din librarii, ci numai de la autor. Sper sa o gasiti la pretul original, respectiv 100 de lei (doua volume insumand peste 1000 de pagini), daca sunteti din Bucuresti (pentru provincie se mai plateste posta/curierul rapid). Cititi volumele de o mare valoare memorialistica ale lui Horia Sima - mai ales volumul "Era libertatii - Statul National Legionar". Istorici precum Gică Manole ("Apocalipsa dupa Stalin") sau securistul de Octavian Troncota (care a declansat si un scandal pe "Incorect Politic": bazandu-se pe marturiile mincinoase ale lui Eugen Cristescu, al carui singur scop in calitate de sef de serviciu secret a fost sa-i lichideze pe legionari in perioada 1941-1944, securistul asa-zis istoric Troncota incerca sa puna pana si "pogromul" de la Iasi tot in carca legionarilor, care chipurile ar fi colaborat cu SS-ul german in lichidarea celor peste 2000 de evrei(!!), sunt in asentimentul Securitatii ceausiste care, in timp ce cauta disperata sa-l ucida pe Horia Sima aflat in exil, cultiva cultul lui Antonescu in primul rand ca adversar implacabil al Garzii de Fier. Abia astept sa apara noua carte a lui Tiberiu Domozină (a prezentat la Sâmbăta de Sus acum o lună cartea sa "Rezistența anticomunistă din Romanați"), care va fi o cronologie a crimelor lui Ion Antonescu ]mpotriva legionarilor. Ca naționaliști trebuie să ne facem curățenie în propria ogradă în primul rând, pentru a ne putea lupta cu succes cu detractorii alogeni ai neamului românesc. Cultivarea memoriei unuia din cei mai mari criminali ai istoriei noastre, Ion Antonescu, este păguboasă.Suntem fascinați de cuvintele mari (Ion Antonescu, ca orice dictator, avea obsesia maladivă pentru modul în care va fi perceput în istorie), dar faptele nu lasă loc de dubiu: sub dictatura lui Ion Antonescu România chiar ajunsese "pe marginea prăpastiei".
• Corina George 24.08.2023 13:55

  acest nemernic nu a știut nimic s facă. în afara de mașinuțe apoi cu găinile și așa mai departe. poți fi influențat de cele ce citești dar exista și cele scrise în arest de Antonescu care spune altcumva lucrurilor pe nume. anonescu a fost scos din închisoarea de la Bistrița Năsăud pentru ca conduce țară dat fiind ca nimeni nu era în stare. Carol ii priabismicul rege părăsise de doua ori și ultima oară fiind a doua oară tronul pentru o curva ev reia. așa știau ei sa apere. el a făcut lucrătura ca doi mari naționaliști sa moara anume Zelea Codreanu și Iorga. Iorga fiind omorit de un mason infiltrat în legiune și ce stătuse pe la Moscova fiind educat de NKGV. a fugit apoi în Germania. surpriza este ca acest mason a scăpat de judecata și era sfătuitorul de taina al lui Sergiu Nicolescu.
  
  regele Carol ii fuge in portugalia. asta mishu bilbil este medaliat de ruși cu medalia marii victorii. apoi i se impune sa plece din țară. și a plecat cu pensie viagera comunista a luat totul. nu și-a învățat copii limba română și a uitat pe cine venea în 90 în țară de cei 20 de ani de plata la ruși de moartea a 500 000 de romani. mai primise o medalie de la ruși așa ca... venea în țară pentru a-și lua paminturile înapoi. a admis un securist ca ginere în DUDA adică harcea parcea de cap mic și creier lejer.
  
  iata ce spunea Antonescu scriind în camera unde era ținut de regele Mihai prin lovitura de stat!
  
  acest document a fost primit de Ceaușescu care l-a salvat. Ceaușescu considera pe Antonescu cistigatorul moral. Nicu Steinhardt spunea clare " Ceaușescu nu a omorit niciun evreu. NICIUNUL." Adevarul va ieși la iveală și sunt convins de asta.
  
  Iata deci acest documente !
  
  -------------------
  
  23 August: varianta Mareșalului Ion Antonescu. Aventura unui document
  Autor Ion Cristoiu 71856 vizualizări
  •
  •
  
  
  Arhiva Comitetului Politic Executiv al CC al PCR înregistrează în 31 decembrie 1980, cu numărul 3697, o Scrisoare primită de Cancelaria CC al PCR în 2 iulie 1980 cu numărul 2734. Aparent, o misivă anodină, una dintre acelea care vin cu miile la Comitetul Central al Partidului din credința că acolo, în clădirea din Piața Republicii, prin fața căreia circulația e oprită, s-ar afla Biroul de Audiențe al lui Dumnezeu. Care Dumnezeu, cu secretară și telefon, poate rezolva pe loc și iremediabil probleme de divorț, de butelii, de șefi care te persecută, de soții necredincioase și de vecini care ascultă posturi de radio interzise.
  Scrisoarea, intrată la 2 iulie 1980, nu e însă una dintre aceste epistole obișnuite. E o scrisoare fundamentală pentru dezlegarea enigmei numite 23 august 1944 și, prin asta, un text important pentru istoria modernă a țării. Merită s-o reproducem în întregime. Cu atât mai mult cu cât, de la adresă până la iscălitură, ea ne dezvăluie în expeditor un anume tip de om:
  „MULT STIMATE TOVARĂȘE NICOLAE CEAUȘESCU
  Secretar general al Partidului Comunist Român,
  Președinte al Republicii Socialiste România,
  Comandant suprem al Forțelor Armate,
  
  
  Vă prezint alăturat, în copie, însemnările făcute de mareșalul Ion Antonescu, la 3 ore după ce a fost arestat la Palatul Regal, în după-amiaza zilei de 23 august 1944. Ion Antonescu, presupunând că va fi omorât chiar în acea noapte, a scris aceste însemnări, ca ultimele lui gânduri, considerând că ele vor fi găsite și cunoscute cândva. Subsemnatul, sunt general maior în rezervă Teodorescu Gheorghe, care am servit în forțele armate timp de aproape 45 de ani, până în ianuarie 1976. La 23 august 1944 aveam gradul de căpitan și comandam subunitatea de gardă a Palatului Regal, participând direct împreună cu unii din subalternii mei la arestarea lui Ion și Mihai Antonescu și a principalilor lor colaboratori. Unul din militarii care făceau paza lui Ion Antonescu la etajul Casei Regelui, unde era închis, mi-a raportat a doua zi că în seara de 23 august în jurul orei 21.00, I. Antonescu i-a cerut la un moment dat un creion și că pe când se credea neobservat a luat la întâmplare un caiet cu coperte vișinii de pe un raft din camera în care se afla închis și că a scris foarte mult în acel caiet, după care l-a pus la loc.
  În ziua de 24 august 1944, casa regelui unde fusese reținut Antonescu a fost lovită cumplit de câteva bombe în timpul raidurilor aviației hitleriste și transformată în ruine. Între două bombordamente, împreună cu militarul care-l văzuse pe Antonescu scriind, am găsit printre dărâmături o agendă pe anul 1930 a fostului rege Carol al II-lea, în care I. Antonescu făcuse aceste însemnări, de fapt testamentul său politic. Asupra valorii politice a acestor însemnări las la latitudinea factorului de decizie să hotărască. Prezentându-vă Dumneavoastră acest document, vreau să subliniez încă o dată atașamentul meu față de Patrie, Partid și față de Dumneavoastră, tovarășe Comandant suprem.
  Caietul original cu însemnările mareșalului Ion Antonescu se găsește la mine, urmând ca asupra destinației sale să îndeplinesc ordinul Dumneavoastră”.
  
  Scrisoarea poartă data de 20 mai 1980.
  În 1944, căpitanul Teodorescu își exprima atașamentul față de Rege, Patrie și Popor. În 1980, genearlul Teodorescu își exprimă atașamentul față de Patrie, Partid și, mai ales, față de Secretarul General. Diferența dintre Căpitan și General!
  
  Ceaușescu salvează un document crucial
  Suntem în 1980. Și dacă ar fi fost minima transparență de tip comunist, botezată de Gorbaciov „glaznostîi” momentul n-ar fi putut găsi găzduire în presă. Deși suntem în anii când, cel puțin în abordarea trecutului, mai sunt îngăduite libertăți, Mareșalul Antonescu e un subiect aproape tabu. A face public documentul trimis în copie lui Ceaușescu de către generalul Teodorescu ar fi fost extrem de riscant. Cu atât mai riscant ar fi fost efortul de a da amploare jurnalistică scrisorii primite de secretarul general al partidului.
  Moscova abia aștepta un pretext pentru a protesta. Un document iscălit de Ion Antonescu – și nu unul oarecare, ci un document ridicând chestiunea Basarabiei și a Bucovinei – era un pretext pe cinste.
  Suntem însă într-un alt climat decât cel din anii staliniști. Asta explică de ce generalul a îndrăznit să dezvăluie că deține un asemenea document. În alte vremuri, Însemnărilear fi trecut drept material contrarevoluționar, a cărui păstrare se pedepsește cu ani grei de închisoare. Acum, generalul Gh. Teodorescu poate mărturisi Secretarului General al Partidului că deține un document de-al Mareșalului Antonescu. Iar Secretarul General, în loc să ordone arestarea expeditorului și, mai ales, percheziționarea casei acestuia, face un gest la jumătatea drumului dintre ce-ar fi făcut un președinte într-o democrație și ce-ar fi făcut un satrap comunist într-o dictatură stalinistă. Răspunzând invitației din finalul Scrisorii, dă indicații ca originalul să fie luat și depus la Arhivele Militare, la fondul indisponibil până și cercetătorilor. Copia e, la rându-i, trimisă la Arhiva Comitetului Politic Executiv al CC a PCR și înregistrată în aceeași zi, cu același număr ca și Scrisoarea.
  Din 1980 și până în 1989, nici originalul și nici copia nu există pentru istorici și, cu atât mai puțin, pentru marele public. În 1988 Gheorghe Buzatu publică la Editura științifică și enciclopedică volumul „Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial”.E una din acele cărți ostentativ de specialitate pentru ca autorul să spune adevăruri altfel interzise. Capitolul 13, intitulat „Tentative diplomatice pentru desprinderea României din Axa fascistă”, folosește momentul drag propagandei comuniste pentru ca, sub sintagma „Axa fascistă”, să dezvăluie amănunte senzaționale privind negocierile de la Stockholm dintre Mareșal și ruși. Drept Anexă a reprodus un amplu document descoperit în Arhivele Naționale din Washington, redactat în noiembrie 1945 de Reber Samuel despre tratativele din capitala Suediei cu titlul „Negocierile româno sovietice de la Stockholm decembrie 1943-august 1944”.Textul ar fi fost imposibil de tipărit într-o altă lucrare decît una de specialitate. Sub această acoeprire nimic n-ar fi putut împiedica apariția Documentului care se afla de opt ani în Arhive, la secret însă. Dacă ar fi știut de el, Gheorghe Buzatu s-ar fi dat peste cap să-l publice sau cel puțin să-l citeze.
  
  Foiletonul din săptămânalul „Românul”
  La șapte luni de la căderea lui Ceaușescu, nr. 9 (11-18 iunie 1990) al săptămânalului „Românul”apare pe pagina întâi cu un anunț tipic presei postdecembriste:
  „Un document senzațional
  Mareșalul Antonescu și 23 august 1944!”
  * Un text publicat pentru prima dată, scris în agenda regelui Carol al II-lea * Mareșalul era arestat și n-avea să mai fie liber niciodată * Șeful gărzii Palatului regal recuperează manuscrisul, pe care, după 50 de ani, îl încredințează ziarului «Românul» * În pagina a doua, prima parte a serialului nostru...“
  Sub textul strident, făcut să ridice tirajul, e publicată fotografia primei pagini din Agendă. Se disting clar luna Mars, și ziua 6 Jeudi, ceea ce înseamnă că Mareșalul a găsit file libere începând cu 6 martie 1930. La vremea respectivă, proprietarul de drept al Agendei, Prințul Carol, se afla la Paris. Așa se explică datele în limba franceză. Dincolo de exagerarea cu iz de neadevăr („Șeful Gărzii Palatului Regal recuperează manuscrisul pe care după 50 de ani îl încredințează ziarului «Românul»), momentul e crucial pentru înțelegerea lui 23 august 1944. Însemnările din celulăajung, în fine, la marele public. „Românul”, „Săptămânal independent de opinie și informație liberă”, e o publicație de tendință naționalistă. Având ca motto versul eminescian „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, săptămânalul, condus de Ioan Petcu se ocupă de trecut sub semnul tezei de polemică implicită – că perioada postdecembristă a adus cu sine o vădită tendință de deznaționalizare. În planul politicii prezente, „Românul“e o gazetă pro Putere, pro-FSN, pro-Iliescu. Publicarea Agendeiizvorăște nu numai din nevoia de senzațional, dar și din adversitatea manifestă față de Regele Mihai, la vremea respectivă identificat drept adversar politic al lui Ion Iliescu.
  După cum ne avertizează anunțul publicitar, tipărirea primei părți a documentului e prefațată de un text semnat de General maior (r) Gheorghe Teodorescu. În iunie 1990, anticeaușismul mătura România cu mânia unui crivăț. Explicabil, în acest context, de ce nici generalul, nici ziarul nu suflă un cuvânt despre momentul 1980. S-au gândit, probabil, că nu sună deloc bine dezvăluirea unui moment favorabil lui Ceaușescu, încă supus caricaturii primitive și pamfletului ieftin.
  
  Noi amănunte de la generalul Teodorescu
  Textul iscălit acum de generalul Teodorescu reia în linii mari povestea din Scrisoarea adresată lui Ceaușescu. Necesități ținând de gazetărie îl fac însă să scrie (cu ajutorul redacției) un text coerent, debutând cu situarea în contextul lui 23 august 1944:
  „Așa după cum se știe, în după amiaza zilei de 23 august 1944, mareșalul Ion Antonescu, însoțit de Mihai Antonescu, veniți în audiență la rege, au fost arestați și închiși într-o cameră safé, la etajul Casei regelui (aceasta se găsea în grădina palatului), pe locul unde este acum sala de spectacole. Despre ce s-a discutat în această audiență la care au participat pe lângă Ion și Mihai Antonescu, generalul Sănătescu și fostul rege, nu s-a știut până acum nimic. În afară de unele declarații ale fostului rege și multe neadevăruri scrise de fostul adjunct regal Emilian Ionescu în niște cărți publicate prin anii 80 până acum nu s-a cunoscut adevărul. Singurul care a scris ce s-a întâmplat în acea zi la fostul palat regal a fost însuși Ion Antonescu”.
  Față de Scrisoarea către Comandantul Suprem, obligată la stilul de raport cazon, textul din „Românul”aduce amănunte interesante privind felul în care Mareșalul a ajuns să-și pună pe hârtie Însemnările:
  „Și iată cum s-au întâmplat faptele.
  Pe la orele 21.00 la cererea lui Ion Antonescu de a i se deschide ușa camerei în care era închis, aceasta fiind fără aerisire și de dimensiuni foarte mici (2/3 m), cei doi arestați au fost lăsați să iasă din cameră și să respire un aer mai răcoros, în acea zi fiind foarte cald. La un moment dat, Ion Antonescu a luat un carnet dintr-un raft cu multe cărți și manuale, a cerut un creion soldatului care-l păzea și, așezat pe scaun, cu carnetul pe genunchi a scris timp de o oră – după care a pus carnetul, cu coperți roșii, la loc de unde l-a luat”.
  Însetată de tiraj, publicația își drămuiește pe cât poate averea de senzațional care e Documentul. Însemnările din celulăsunt tipărite în serial în numerele 9, 10, 11, 12 din 1990. Materialul e de fiecare dată anunțat cu șuiere de sirene de pe pagina întâi.
  
  Restul presei preia documentul
  După „Românul”, Agenda e publicată și de Magazin Istoricnr. 8, august 1990. Revista lansează cu huiet serialul „Controverse în jurul unui act istoric”, menit a aborda Actul de la 23 august 1944 sub semnul libertății de expresie de după decembrie 1989. Cuvântul înaintee afectat însă de atmosfera lui 1990, când orice iscălitor simțea nevoia să înceapă prin a-i înjura pe Ceaușești. Deși e anunțat cu tam-tam, serialul nu continuă în numărul următor. În nr. 8, și singurul, sunt publicate documente în premieră sau în vecinătatea premierei. Relatările lui Iuliu Maniu („Universul”, 3 septembrie 1944), Constantin I.C. Brătianu („Liberalul”, 23 august 1944), Constantin-Titel Petrescu („Libertatea”, 5 septembrie 1944), Lucrețiu Pătrășcanu („România liberă”, 23 august 1945). Sunt tipărite, de asemenea, amintirile generalului Gheorghe Mihail despre cum au lucrat conspiratorii, document provenit din Biblioteca Academiei Române, Arhiva Istorică, un fragment din interviul acordat de Regele Mihai în 1990 lui Frederic Mitterand de la Antenne 2, dar mai ales Copia după Registrul de audiență la Palatul Regal din 22-24 august 1944.
  În acest context, revista reproduce Însemnările Mareșaluluisub titlul „Eu nu m-am cramponat de putere”.O notă de subsol reia din „Românul”fragmente din mărturia lui Gheorghe Teodorescu. Se precizează, de asemenea, că e vorba de un „adevărat testament politic al mareșalului Ion Antonescu”și, mai ales, că a fost scris pe filele unei agende de birou pe 1930 a lui Carol al II-lea. Drept dovadă e reprodusă o pagină din Agendă, pe care se poate citi „Mars, 6 Jeudi”și primele rânduri din relatarea „Regele a ieșit din cameră…”. Redacția menționează că prescurtările sunt exact ca în manuscrisul original. Asta înseamnă că documentul a fost transcris după documentul din Arhive și nu după „Românul”.
  În 1992, mai precis în suplimentul duminical al ziarului „Libertatea”(16-17 mai 1992), documentul e republicat de către Marcel-Dumitru Ciucă. La fel ca și în „Românul”, tipărirea stă sub semnul senzaționalului gazetăresc. Titlul sub care e reprodus rămâne semnificativ:„Istoria să judece”, cu subtitlul „Însemnările mareșalului Ion Antonescudin ziua arestării sale”. Un soi de Cuvânt înainte, nesemnat, dar cu un autor ușor de ghicit, deoarece menționează că a inclus documentul în volumul „Ion Antonescu, Documentele condamnării și execuției sale”, vorbește despre preocupările istoricilor față de personalitatea Mareșalului și pune publicarea Documentului în relație cu 1 iunie 1992, când se împlinesc 46 de ani de la execuția lui Ion Antonescu. După ce se reamintește unde și cum au mai fost publicate Însemnările, autorul face o precizare extrem de importantă:
  „Cu acest prilej am avut posibilitatea să confrunt textul publicat în amintitele mai sus reviste cu originalul, prilej de a-mi confirma că însemnările sunt originale, deoarece îmi încolțise în suflet îndoiala că ar fi aparținut Mareșalului;am verificat «descifrarea» textului (știut fiind că Ion Antonescu avea un scris foarte neciteț – motiv pentru care rezoluțiile sale erau «descifrate» de șeful său de cabinet și dactilografiate), constatând că s-au strecurat unele greșeli de transcriere și reușind să mai completez unele părți care rămăseseră cu puncte de suspensie în variantele editate anterior. Deci ediția noastră din volumul amintit și din «Libertatea» nu reproduce aidoma textul publicat în revistele mai sus amintite”.
  Cu toate acestea, modul de punere în pagină e dezastruos și publicarea sub semnul senzaționalului gazetăresc micșorează impactul asupra lumii specialiștilor. Prioritatea absolută e revendicată de „Cuget românesc», „revistă de fraternitate românească prin spirit și cultură”, editată de Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni, redactor șef Alecu Ion Ghilia. În numărul 1, 24 martie 1990, documentul apare fără nici o notă lămuritoare.
  Toate cele 4 apariții în presă au fost marcate de slăbiciunea spațiului strict jurnalistic:au trecut mai mul drept fapt trecător decît gest de seriozitate. Motiv pentru care putem considera ieșirea sa în lume cea din „Românul”.
  Agenda a fost ulterior reprodusă și în culegeri de documente cu titluri pue de autori sau fără titluri:„Istoria politică a României 1944-1947”(1996) de Stelian Neagoe, sub titlul „Istoria să judece”, „Procesul Mareșalului Antonescu. Documente”, vol. I (1995) de Marcel-Dumitru Ciucă sub titlul sec „Însemnările Mareșalului Ion Antonescu, făcute în timpul orelor de detenție la Palatul Regal, în urma arestării sale”, „Mareșalul Antonescu în fața istoriei”, de Gheorghe Buzatu, vol. 2, 1990, sub titlul „... Mă rog lui Dumnezeu să ferească țara de consecințele unui act necugetat”. A fost citat în lucrări de sinteză precum „România în al doilea război mondial”(1990) de Dinu C. Giurescu, „23 august 1939-1944. România și proba bumerangului”, de Gheorghe Buzatu și Dana Beldiman (2003).
  N-a căpătat însă amploarea capabilă să răstoarne hangarele de texte cu clișee despre poziția lui Antonescu la Audiență.
  
  
  
  Mareșal Ion Antonescu. Însemnări din celulă
  Astăzi, 23 august 1944, am venit în audiență la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situației frontului și a acțiunii întreprinse pentru a scoate țara din greul impas în care se găsește.
  Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând ca de obicei, o atitudine forțat rezervată, aproape indiferentă.
  La expunerea mea a asistat la audiență d-l Mihai Antonescu.
  I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani d-l Mihai Antonescu a căutat să obțină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul țării și i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aș fi găsit înțelegere, și aș fi putut găsi înțelegere pentru asigurarea vieții, libertăților și comunității istorice a acestui nenorocit popor, nu aș fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare.
  În continuare, i-am arătat conversația avută, imediat la întoarcerea mea de pe front, în noaptea de 22/23 cu d-nii Clodius și Mihalache și în dimineața zilei, cu d-l Gh. Brătianu.
  D-lui Clodius i-am vorbit în fața d-lui M. Antonescu pe un ton răspicat și i-am amintit că, atât prin d-l M. Antonescu acum câteva luni, cât și în februarie, la ultima întrevedere, am arătat Germaniei că dacă frontul nu se va meține pe linia Tg. Neamț – Nord Iași – Nord Chișinău – Nistru, România va căuta soluția politică pentru terminarea războiului.
  I-am arătat d-lui Clodius că nici o țară și nici chiar Germania, nu ar putea continua războiul în caz când jumătate din teritoriul ei ar fi ocupat și țara total la discreția rușilor.
  I-am cerut, ca și d-l. M. Antonescu, să arate acest lucru la Berlin, să roage să înțeleagă poziția țării noastre în fața cataclismului care o amenință și a mea în fața istoriei și a țării și să-mi dea dezlegarea de a trata un armistițiu, dorind să ieșim din această situație ca oameni de onoare și nu prin acte care ar dezonora pentru vecie țara și pe conducătorii ei.
  D-l Clodius a promis că va arăta exact dorința noastră;i-am subliniat că noi trebuie să ne luăm libertatea de a ne apăra viața viitoare a neamului.
  Relativ la conversația cu d-l Mihalache, deși ea a durat câteva ceasuri, totuși i-am arătat numai esențialul.
  D-l Mihalache mi-a cerut să mă sacrific și să fac eu pacea, oricât de grele ar fi condițiile puse.
  I-am răspuns că eu, fiind exponentul unei revoluții care m-a adus, fără să o fi pus eu la cale sau să fi avut vreo legătură cu ea – la conducerea Statului, dându-mi mandatul să reconstituiesc granițele țării, să restabilesc ordinea morală și să pedepsesc, aducându-i în fața Tribunalului Poporului pe acei care adus-o... catastrofa graniețlor și prăbușirea dinastiei. Cum țara îmi impusese și pe legionari și mai târziu și războiul, pentru a legaliza actele mele, am cerut aprobarea țării pentru faptul că schimbasem prin luptă regimul legionar pentru trădările sale și, pentru că intrasem în război în aclamațiile și cu asentimentul întregii națiuni, trecusem, forțat de operațiuni, și Nistrul.
  Țara, prin câte 3 milioane de voturi, mi-a dat dezlegare și a aprobat tot ce eu făcusem.
  În consecință, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:
  a) a face un act politic de renunțare și pierderea Basarabiei și a Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 și până la ultimatul Molotov.
  I-am adăugat că, după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt și Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimțită”.
  Azi a semna propunerea Molotov însemnează a lăsa mari riscuri pentru viitorul țării în ceea ce privește granițele țării.
  b) să bag țara pentru vecie robie, fiindcă propunerile de armistițiu conțin și clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînțeles, constituie marele pericol, fiindcă drept gaj al plății lor, rușii vor ține țara ocupată nedefinit. „Cine, am spus d-lui Mihalache, își poate lua răspunderea acceptării acestei porți deschise, care poate duce la robia neamului?”
  c) a treia clauză, și cea mai gravă, era aceea de a întoarce armele în contra Germaniei.
  Cine poate, am arătat eu d-lui Mihalache și..., poate să-și ia răspunderea consecințelor viitoare asupra neamului a unui asemenea gest odios, când putem să ieșim din război oricând dorim?
  Am avut bazele viitoarei politici a statului asigurate și i-am afirmat că dacă... de d-l Maniu, pe care l-am lăsat și i-am înlesnit tratativele directe cu anglo-americanii, sau de la d-l Mihai Antonescu, care a tratat cu știința mea, eu nu m-aș da la o parte și aș da, dacă mi s-ar cere, orice concurs, pentru a scoate România din război, luându-mi curajul și răspunderea să spun Fuhrerului în față că România se retrage din război.
  d) a patra condiție cerută de Molotov și de anglo-americani este să dau ordin soldaților să se predea rușilor și să depună armele, care ne vor fi puse după aceea la dispoziție pentru ca împreună cu rușii să izgonim pe nemți din țară.
  Care om cu judecata întreagă și cu simțul răspunderii ar putea să dea soldaților țării un astfel de ordin care odată enunțat producea cel mai mare haos și lăsa țara la discreția totală a rușilor și germanilor?
  Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiție și ar pune-o în practică.
  Vecinătatea cu Rusia, reaua ei credință față de Finlanda, țările balcanice și Polonia, experiența tragică făcută de alții, care au căzut sub jugul bolșevic crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.
  Notez că, atunci când mi s-a[u] propus acestea, situația militară a Germaniei, deși slăbită, era totuși încă tare.
  e) în sfârșit, propunerile Molotov mai conțineau și clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar a izgoni pe nemți din țară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupațiunerusească cu toate consecințele ei.
  Reamintind toate acestea, d-lui Mihalache, el mi-a spus, ceea ce a constituit o surpriză pentru mine, că trebuie să mărturisească, că d-lor, adică național-țărăniștii, s-au înșelat;au crezut în sprijinul anglo-americanilor, însă că și-au făcut convingerea definitivă că ei sunt total nepregătiți de a indispune pe ruși și că suntem lăsați la totala lor discrețiune, ca și Polonia și, poate, alte țări. În consecință, trebuie să ne considerăm o generație sacrificată, să ne resemnăm și să așteptăm.
  I-am răspuns domnului Mihalache că într-o astfel de situație este de preferat ca un popor [pe] care-l așteaptă, dacă are siguranța că îl așteaptă, o asemenea soartă, să cadă eroic, decât să-și semneze singur sentința la moarte.
  D-l Mihalache a insistat încă o dată să fac eu armistițiul și să semnez pacea, fiindcă condițiile puse sunt condiții de pace, nu de armistițiu (este sublinierea d-sale). Bineînțeles, am declinat aceasta.
  În dimineața zilei de astăzi, pe când eram în Consiliul de Miniștri, a cerut să mă vadă d-l Gh. Brătianu, care, spre deosebire de d-l Mihalache, mi-a declarat că vine de la o întrevedere dintre d-nii Maniu și Dinu Brătianu, și că vine cu mandatul formal de la ambii că sunt de acord și că își iau alături răspunderea, dacă accept, să fac eu tratative de pace.
  I-am răspuns că accept, cu condiția să mi se dea în scris acest angajament, și că dacă acceptă ca el să fie publicat, pentru ca poporul să vadă că s-a înfăptuit unirea internă și pentru ca străinătatea, aliații și inamicii, să nu mai poată... prin dezunirea noastră.
  D-l Brătianu urma să-mi aducă adeziunea scrisă înainte de audiența mea la rege, fiindcă voiam să merg la această adeziune cu hotărârea luată, adică să-i pot afirma că, dat fiind faptul că s-a realizat unirea politică internă, îmi pot lua angajamentul să încep tratativele de pace.
  Generalul Sănătescu intervenind în discuții, a afirmat de două ori și și-a luat angajamentul, fără să i-l fi cerut, că-mi va aduce dânsul acest angajament, scris, pentru care i-am mulțumit.
  Cum regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, d-l Mihai Antonescu i-a spus că așteaptă răspunsuri de la Ankara și Berna prin care dorea să obțină consimțământul Angliei și Americii de a trata cu Rusia. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că această țară va fi în „curând la discreția totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacați în forță și că vom fi total la discreția lor și că va trebui să tratăm mai întâi cu rușii.
  Acest „mai întâi”, legat și cu alte indicații pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe d-l M. Antonescu să arate regelui că este o necesitate să mai aștepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le așteaptă și după aceea va intra în tratative.
  Eu am adăugat că sunt de acord, cu aceste condiții, chiar cu plecarea d-lui M. Antonescu la Ankara și Cairo pentru a duce tratative directe.
  În acest moment, regele a ieșit din cameră, scuzându-se față de mine, și discuția a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, „acesta” revenind cu afirmarea că va aduce el adeziunea scrisă a d-lor Maniu, Brătianu și Titel Petrescu.
  Când eram în curs de discuțiuni și în picioare așteptând revenirea regelui pentru a pleca, regele intră în cameră și în spatele lui apar un maior din garda Palatului cu 6-7 soldați cu pistoalele în mână.
  Regele a trecut în spatele meu urmat de soldați, unul din soldați m-a prins de braț pe la spate și generalul Sănătescu mi-a spus:„D-le mareșal, sunteți arestat pentru că nu ați vrut să faceți imediat armistițiul”.
  M-am uitat la soldatul care mă ținea de braț și i-am spus ca să ia mâna de pe mine și, adresându-mă generalului Sănătescu, în auzul regelui, care trecea în altă cameră cu mâinile la spate:„Să-ți fie rușine;astea sunt acte care dezonorează un general”. M-am uitat fix în ochii lui și i-am repetat de mai multe ori apostrofa.
  După aceea, bruscat, am fost scos din cameră pe culoar, unde o bestie de polițist mi-a spus să scot mâna din buzunar, ceea ce am refuzat. După aceea, împreună cu d-l Mihai Antonescu, am fost băgat, la ora 17, într-o cameră „Safe” Fichet și încuiați cu cheile.
  Camera nu are decât 3 m pe 2, este fără fereastră și fără ventilație bună, înăuntru nu are de... și o scobitură într-însa.
  După 2 ore s-a deschis ușa și ni s-au oferit două scaune aduse din afară.
  Nu s-a avut nici decența de a se da aceste camere, celulă, cel puțin aspectul curat. Este plină de praf și într-o dezordine organizată.
  Iată cum a ajuns un om, care a muncit 40 de ani ca un martir, pentru țara lui, care a salvat-o de 2-3 ori de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii dinastiei, care a luat jurământul tânărului rege în strigătele mulțimii, care îmi cerea să dau pe toți din Palat pentru a fi linșați și care a servit timp de 4 ani, cu un devotament și cu o muncă de mucenic armata înfrântă, țara și regele ei.
  Istoria să judece.
  Mă rog la Dumnezeu să ferească țara de consecințele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus regelui, în patru ochi și în prezența d-lui M. Antonescu, că dacă crede că este un alt om în țară capabil să o servească mai bine ca mine, și să o servească, eu îi cedez locul, cu o singură condiție, să prezinte garanții și adică să nu fie un ambițios sau un aventurier.
  Mareșal Ion Antonescu
  23.VIII.1944
  Scris în celulă.