Asemenea bolșevicilor, primul lucru pe care l-au făcut hoardele ungare ale lui Horthy și extremiștii maghiari locali după ocuparea Oradiei a fost demolarea tuturor simbolurilor românești în frunte cu cel mai mare dintre ele: statuia lui Eminescu - Românul Absolut.

Lucrarea, realizată de Oscar Han în 1934 a fost amplasată în Parcul Eminescu, acum Libertății (după ce și acesta a fost detronat de numele lui original de unguri și apoi de comuniști). Se spune că ungurii au decapitat-o iar bucățile le-au aruncat în Crișul Repede. În tot cazul, nu a mai fost găsită niciodată.

Redăm din studiul domnului Ionel Novac, intitulat ”Eminescu și Oradea”, citat de eminescogul Dan Toma Dulciu, de unde aflăm detalii privind inaugurarea cu mare fast a statui lui Eminescu în orașul de pe Crișuri, operă a lui Oscar Han: ”La 11 iunie 1934, într-o atmosferă de mare sărbătoare, la care erau de față toată intelectualitatea orașului, elevi, studenți, muncitori etc., episcopul Roman Ciorogariu dezvelește solemn bustul lui Mihai Eminescu. Acesta a fost amplasat în parcul de pe esplanada Crișului Repede, aproximativ vizavi de actuala redacție a revistei „Familia”.  Peste câțiva ani, după 1940, furia unora dintre neprietenii poporului român s-a dezlănțuit asupra simbolurilor identității naționale, în primul rând asupra lui Eminescu.”

Alte statui care au căzut pradă pacienților maghiari antiromâni: bustul lui Barbu Delavrancea, de Cornel Medrea, statuia lui Iosif Vulcan și cele ale lui Ferdinand, Reginei Maria și regelui Carol al II-lea, cel mai probabil date la topit, după cum amintește și Bihoreanul.

Oare nu ar trebui Guvernul Ungariei să refacă și să repună aceste valori la locul lor sau să fie făcut să plătească pentru ele?

Batjocura la adresa simbolurilor românești nu a încetat nici după 1989. Scriitorul Dan Toma Dulciu, membru de onoare al Centrului Cultural Spiritual Văratec, închinat lui Eminescu, amintește într-un întristător bilanț despre războiul contra statuilor lui Eminescu și a altor reprezentanți ai culturii și istoriei naționale:

„Din statistica dureroasă a ultimilor ani observăm că sunt profanate, cu o ritmicitate care ne dă de gândit, cu predilecție monumente foarte cunoscute: statuia de la Galați (de aproape 30 de ori) , statuia de la Constanța, în martie 2011; bustul poetului din Parcul Cancicov, Bacău (noiembrie 2015); statuia lui Eminescu din Hâlboca - Cernăuți (în iunie 2013) - decapitată cu două zile înainte de inaugurare; placa de pe bustul lui Eminescu din Uzdin (Banatul sârbesc-Serbia),vandalizată în noaptea de 13-14 ianuarie 2011; statuia lui Mihai Eminescu din Elveția (2011); statuia lui Eminescu din Noua Suliță (Ucraina); bustul lui Eminescu din orașul Florești, Republica Moldova (2008); bustul lui Eminescu din Strășeni (Republica Moldova - 2011); bustul lui Eminescu din Anenii Noi (Rep. Moldova-2011); bustul lui Eminescu din Cimișlia (2008); de asemenea a fost vandalizată statuia lui Horea, din Alexăndreni/Edineț (2015).

În alte cazuri, statuile lui Eminescu nu primesc autorizație de amplasare pe domeniul public, cum s-a petrecut la Carei (2015). Un caz aparte este situația bustului lui Eminescu de la Odessa, care a fost furat de pe postament în anul 1999; în locul acestei statui a fost adusă alta, în 2003, dar autoritățile nu au permis instalarea sa în acest oraș.

Statuia lui Mihai Eminescu, situată la Sibiu, în Parcul sub arini, a fost vandalizată în Primăvara anului 2018.” Studiul său continuă cu alte exemple.

Războiul contra simbolurilor naționale pentru desființarea fundamentelor națiunii române continuă și azi, prin urmașii extremiștilor maghiari și a bolșevicilor, care plănuiesc dărâmarea statuilor marilor valori ale României interbelice. Să nu-i lăsăm!

Octavian Goga la dezvelirea primului bust Eminescu în Transilvania română - acum dispărut, la fel ca bustul lui Goga din Iași (foto sus):

"O graniță se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Ați ales pe cel mai tare, ați ales poetul.”

"Eminescu este și va rãmâne cea mai strălucită încarnatie a gcniului românesc. Vremea de astăzi cu toate izbănzile ei îi apartine. A biruit crezul lui. Tot viforul de dârâmare și tot avântul de recladire tâșnește din fulgerele lui. Prin scrisul lui Eminescu a cerut cuvânt ideea integralitătii nationale cu toate atributele ei logice. Din zilele de adolescent cu o precocitate uimitoare, fiul căminarului dela Botoșani s’a îndrumat spre acest ideal, căruia mai tărziu i-a dat o superioară justificare teoretică. Din primele zile, elevul lui Aron Pumnul pornit în pribegie, a simtit chemările întregului sol românesc, prins atunci sub atătea stăpăniri vitregi.

A plecat să-l cunoască și pretutindeni a pus urechea să-l audă. Limba lui literară, într’o vreme când grămătici de tot soiul o drămuiau cu erezii savante, se adapă din moștenirea "veche și înteleaptă” a tuturora. Un proverb din muntii Moldovei, o glumă de pe Târnava, o frază euritmicã din Gorj, toate își dau întâlnire in atelierul lui Eminescu, ca să închege patrimoniul unitătii. El a fixat mai întăi, și de un caracter definitiv, tablele legii in graiul nostru. Nu e însă numai codificatorul limbii literare. Eminescu e mai mult; e părintele ideologiei nationale moderne in evolutia noastră.

E cel dintâi roman al cărui creștet primește binecuvântarea din cer, dar ale cărui picioare sunt înfipte până in glesne in pământul strămoșesc.

Mai mult ca oricare altul, el a crezut in neam; l-a simtit in adâncime, l-a înteles in misiunea lui istorică. Veacurile l-au strigat de departe, dincolo de "scripturile bătrâne”, i s’a mărturisit misterul tracoromanic al începutului, i-a strălucit epoeea dela o mie patrusute, și l-au durut toate chinurile facerii de astăzi. Cititi "Doina” lui, căntecul năzuintelor noastre eterne: e cea mai categorică evanghelie politică a românismului. Pentrucă politica natională întemeiată pe puritatea de sânge și pe încercuirea în traditiunile noastre seculare ca și pe excluderea străinului exploatator, n’a avut un mai lummos doctrinar decât pe poetul "Luceafărului”.

Oricât ar fi dispuse mintile simpliste să creadă ca jocul realitâtilor scapă artistului și că înregistrarea cu preciziune a necesitătilor nationale e numai apanajul politicienilor profesioniști, adevărul e altul.

Eminescu, poetul, e cel mai echilibrat creer politic al României in creștere.

Cititi articolele lui și veti vedea că stati in fata unor axiome de valoare permanentă. Ele pot fi invocate la tot pasul ca un îndreptar de pedagogie natională.

Am dorit ca aici la graniță să avem un altar național sfânt și curat, unde sufletul românesc să îngenunche, aici la Tisa, în fața celor două hotare să avem o cetate de primenire și mândrie națională care să vestească și să arate gradul de cultură și civilizație al neamului nostru.

O graniță se apără cu un corp de armată sau cu statuia unui poet alături de inimile tuturora. Ați ales pe cel mai tare, ați ales poetul.”

Octavian Goga, Ministrul Culturii României Mari la momentul lansării subscripției publice pentru ridicarea monumentului, în 1921, și reprezentantul Academiei Române la dezvelirea primului monument Eminescu de peste munți, la Sânnicolau Mare, la 11 octombrie 1925.

Mihai-Eminescu.Ro