FOTO: Ziarul de Iași

Ziua de 6 ianuarie marchează Botezul Domnului sau Boboteaza, moment care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă, început cu praznicul Sfântului Nicolae.
Cu ocazia acestei sărbători, credincioșii primesc Agheazma Mare, pe care o pot consuma timp de opt zile consecutiv, Până la Odovania praznicului Botezului Domnului.
„Această apă sfințită o singură dată pe an are o rânduială specială în sensul că se folosește doar în aceste opt zile de către credincioși dimineața în special înainte de mâncare după ce credincioșii și-au făcut rugăciunea iau puțină din această agheazmă. Sigur că în această perioadă se cere din partea credincioșilor ca să aibă o cuviință deosebită din punct de vedere spiritual pentru că această agheasmă este ca un medicament foarte puternic, dar trebuie ca omul să fie și pregătit ca să-l primească pentru că altfel nu-și are efectul dorit”, a explicat pentru TRINITAS TV Arhim. Dimitrie Irimia, informează Basilica.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.