Acuzat că își bate pur și simplu joc cu nerușinare de cele peste 100 de milioane de victime ale comunismului, fostul troțkist Juncker declară candid, ca pentru proști:

Dar același lucru l-au făcut și Hitler, Stalin, Lenin, Musolini, și ei au modelat istoria Europei, de ce nu am face același lucru cu toți aceștia? Sau chiar așa ceva se pregătește, dar numai pe linia comunistă?

Devoalarea comunismului ca țintă a constructorilor de ieri și de azi ai proiectului european nu începe cu celebrarea lui Marx, iar mișcarea lui Juncker nu e una singulară. La manifestările dedicate celor 200 de ani de la nașterea lui Marx vor participa mulți alți reprezentanți ai elitei progresiste europene și internaționale, iar traiectoria pe care s-a înscris UE dă tot mai multă apă la moară celor care vorbesc despre o altă Uniune Sovietică, o UERSS.  Un curent tot mai important în rândul elitelor progresist-decadente din Europa occidentală, este cel potrivit căruia comunismul poate fi soluția pentru împotrivirea la imperialismul sălbatic, dărâmarea FMI și Băncii Mondiale și realizarea fericirii globale. Și asta în pofida experienței tragice pe care o bună parte din țările europene au avut-o. Pe care ei o consideră doar vina prostiei Estului, care a deviat de la „nobilele idealuri și precepte marxiste”, în timp ce ei, cei din Vest, vor construi comunismul urmând cu sfințenie indicațiile lui, de exemplu, Marx.

Spuneam în preambulul analizei anterioare că proiectul societății și statului comunist făcute după litera clasicilor a fost experimentat în realitate, dar a fost deviat pe măsura preluării puterii de către reprezentanții locali în conducerea partidelui comunist. Este cazul experienței din primii ani de existență ai Rusiei bolșevice, experiență din care a rezultat linia adoptată ulterior lui 1944 în statele „eliberate” și comunistizate.

Există o părere, aproape unanimă, că comunismul, ca regim politic, a fost incompatibil cu distrugerea familiei lgbt-ismul, libertinajul transformat în valoare socială absolută, avortul, prostituția. Și cel puțin în parte – adică pentru URSS-ul de după 1934 și pentru celelalte state ale blocului sovietic, ce aveau să apară după 1944 – este adevărat. Alta a fost însă realitatea în ceea ce privește familia, amorul liber, sexul la grămadă, aberațiile lgbtiste, avortul în anii de început ai Rusiei sovietelor, când bolșevicii au avut ocazia să verifice pe propria piele un adevăr simplu: între construcțiile minții omenești și normalul, firescul vieții, între fantasmele universului interior și legile universului exterior există diferențe care ajung să se manifeste în conflicte distrugătoare pentru ființa umană. Revoluția sexuală este, așa cum o găsim în toate documentele ideologice și doctrinare socialiste și comuniste, o componentă de bază a revoluției socialiste/comuniste. Dar ca și toate celelalte teze și obiective ale acestora, și aceasta este echivalentă cu o întoarcere nihilistă împotriva persoanei umane și a umanității în ansamblu.  De aceea, eșuarea lamentabilă în fața cerințelor realității, a unui experiment de amploarea și durata celui sovietic, este un argument irefutabil în favoarea rezistenței față de asaltul revoluției sexuale occidentale actuale, un tsunami de forme aberante, dezgustătoare și criminale.

După cum spuneam în episodul anterior, Ludwig von Mises explică fascinația produsă de socialism, încă de la apariție, prin faptul că acesta … promite nu numai bunăstare – bogăție pentru toți – ci și fericire universală în amor. Acestei părți a programului său i se datorează o mare parte din popularitatea pe care o are. (Interesantă zonă comună cu marea iubire a socialiștilor, islamul care și el promite fericirea erotica fără limite, dar post-mortem.) Ca dovadă: nicio altă carte de literatură socialistă germană nu a fost citită de un public mai numeros și nu a avut o eficacitate propagandistică mai mare decât lucrarea lui August Bebel, „Femeia și socialismul”, (apărută în 1879, reeditată de 50 de ori în Germania numai până în 1909, tradusă în circa 20 de limbi), care este dedicată în principal temei amorului liber.

Revoluția sexuală din Rusia sovietică este analizată pe larg în cartea psihanalistului german socialist Wilhelm Reich „Die Sexualität im Kulturkampf: Zur sozialistischen Umstrukturierung des Menschen”, (Sexualitatea în războiul cultural: pentru restructurarea socialistă a oamenilor) apărută în  1936. De remarcat că aflăm încă din titlul cărții aflăm două lucruri esențiale: că stânga a declarat război vechii societăți umane și că sexualitatea este una dintre armele sale principale. De fapt, acest titlu este înlocuit la edițiile de după 1945 cu mai puțin belicosul și explicitul Revoluția sexuală. Au fost făcut mai cețoase și subtitlul și temele principale: familia, religia, politicile extremei stângi etc.

a finalul acestui articol voi menționa și alte referințe privind acest subiect. În cele ce urmează vă voi prezenta și câteva extrase din articolul  lui Pavel Preanikov „Revoluția sexuală din Rusia: Bolșevicii au fost primii care au reușit „emanciparea moravurilor” , a cărui traducere a apărut în articolul „Exemplificarea rădăcinilor comuniste ale revoluției sexuale neomarxiste de azi”.

Proiectul revoluției sexuale bolșevice apare, încă înainte de declanșarea insurecției comuniste, în corespondența dintre Troțki și Lenin (1911). Troțki: „Fără îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de înrobire a omului. Atâta vreme cât exista aceasta opresiune, nu poate fi vorba de adevarata libertate. Familia, ca instituție burgheză, și-a trăit complet traiul.”…. Lenin: „… Și nu numai familia. Toate interdicțiile cu privire la sexualitate ar trebui să fie eliminate… Avem ce învața de la sufragete: chiar interzicerea dragostei intre persoanele de același sex ar trebui sa fie eliminată”.

Ca urmare, atunci când iau puterea, din chiar primele zile, Lenin și ai lui trec la punerea în practică, în paralel cu măsurile necesare pentru consolidarea puterii, a celor pentru inițierea și victoria revoluției sexuale. Pe ansamblu, se poate spune că unele dintre ele depășesc și cele mai ultraliberale inițiative de astăzi. Este abolită „tirania căsătoriei”, sunt dezincriminate, promovate și chiar impuse, avortul, relațiile homosexuale, relațiile cu minori, relațiile sexuale în grup, exhibiționismul public. Asemănător „parteneriatelor civile” promovate acum, bărbatul și femeia puteau forma și lichida o familie fără a fi obligați să-și înregistreze căsătoria la oficialități. Parteneriatele de acest tip puteau fi dizolvate ușor, la simpla solicitare a unei parți, iar după desparțire înceta orice obligație reciprocă. In 1924, dupa datele deținute de Zeitlin, un angajat al instituției conduse de Troțki, „în orașele mari, „cuplurile”, în comparație cu familiile, alcătuiesc majoritatea”.

 

Jumătate din copii născuți erau în afara căsătoriei, în cuplurile volatile. Țara s-a umplut repede de copii nedoriți, lăsați pe străzi, de prostituate (mult mai multe decât pe vremea țarismului), de cenușa trupurilor copiilor avortați . Avortul era atât de la îndemână încât ajunsese aproape o metodă contraceptivă, unele femei făcând și câteva avorturi pe an. Pe străzi au loc manifestări la care astăzi, încă, liberalii progresiști, se pot doar gândi – oamenii se plimbă, sau fac diverse „happeninguri” în pielea goală, se urcă astfel în tramvaie, sau se năpustesc în clădiri publice. Orgiile sexuale în interior, sau în spații deschise, erau spectacole educative. Adolescenții primeau la orele de educație sexuală îndemnuri și sarcini de a se aborda fără rețineri toată gama de relații sexuale. Teoria era completată cu practică în tabere, cercurile de studiu, sau cu ocazia unor acțiuni pionerești sau komsomoliste. Sexologii veniți din străinătate (peste 300), în special din Germania, pentru a ajuta la predarea educației sexuale în școli, sunt entuziasmați de vigoarea cu care se răspândește revoluția sexuală. Iată ce spune Preanikov:

…, în guvernul provinciei Reazani, in 1918, s-a emis un decret „Cu privire la naționalizarea femeilor”, iar în Tambov, in 1919 – „Cu privire la distribuția femeilor”. In Vologda, sunt puse în practica, astfel de dispoziții: „Fiecare membră a komsomolului, studentă la cursurile de calificare sau orice alta studentă, care  primește o ofertă de a intra în relații sexuale, de la un komsomolist sau student la cursurile de calificare, ar trebui să o ducă la îndeplinire. In caz contrar, ea nu merita titlul de studenta proletară”.

Și iată cum îi descrie un militant al revoluției sexuale, lui Constantin Constante, tatăl Lenei Constante, aflat în călătorie prin Rusia sovietică, „socializarea femeii între 20 și 36 de ani” (fragment din memoriile acestuia): Se va crea – mi-a spus el – pe langă fiecare soviet câte un comisariat al dragostei publice. Fiecare cetățean sovietic va avea dreptul la un bon de dragoste pe zi. Cu acest bon el se va prezenta femeii socializate care va fi obligată să i se pună la dispoziție , fără vreo opunere și fără plată, în schimbul bonului eliberat de comisariat. Ea este liberă in aceea zi de a accepta sau refuza pe al doilea candidat la însurătoarea de-o clipă… Copiii născuți din aceste împreunări vor aparține Statului Sovietic care-i va crește și-i va îngriji până la vârsta când urmează să fie repartizați școlilor sovietice, sau atelierelor, după aptitudini… Acești copii – continuă interlocutorul meu –, neavând nici o afecțiune de familie, vor fi cei mai sinceri sprijinitori ai familiei sovietice care este Statul Sovietic.

Revoluția sexuală nu a fost abandonată pentru că arhipăstorii ei s-ar fi trezit, căit și, plini de regrete, ar fi decis revenirea la cele normale. Au acționat legile vieții, legile pieții, necesitatea de a produce pentru a trăi și, în plus, ambiția de a demonstra viabilitatea revoluției comuniste. Industrializarea URSS a început să ceară ca individul să nu-și mai piardă forțele în divertismentele sexuale, ci pentru construirea comunismului. „Moravurile ușoare” au inceput a fie oficial dezaprobate. Opinia publica din nou înclina să creadă că „familia era celula societații”, iar baza ordinii era  monogamia…. Odată cu adoptarea constituției staliniste și-a pierdut puterea și decretul „Cu privire la abolirea căsătoriei”. In anul 1934, avortul a fost interzis, iar in luna martie a aceluiași an, Kalinin a semnat o lege care să interzică și să sancționeze contactul sexual intre bărbați. Apoi au început arestările în masă ale homosexualilor în marile orașe ale URSS. Educația sexuală în rândul tinerilor s-a oprit, s-au oprit și lucrările științifice cu privire la acest subiect.

Alte surse documentare despre subiect:

 

Articol apărut inițial aici