Adriana Georgescu, fost deținut politic, despre torționarul Nicolschi: „Omul - șobolan vine spre mine, îmi ia capul între mâini și începe să-l lovească de perete”

De Raluca Oanță  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Adriana Georgescu a fost arestată la vârsta de 24 de ani și a trecut prin calvarul unor repetate interogatorii conduse inclusiv de torționarul Alexandru Nicolschi, pe care- în cartea sa "La început a fost sfârștitul”-  îl numește „omul- șobolan”.

Când a fost arestată, Adriana Georgescu avea 24 de ani și era o tânără ziaristă, avocată și fostă șefă de cabinet a generalului Nicolae Rădescu. Despre calvarul îndurat în timpul anchetelor, Adriana Georgescu povestește în cartea „La început a fost sfârșitul”:

Semnează ori te omorâm!

Adriana Georgescu își amintește de primele zile după arestare, când era anchetată de Nicolschi.

„Omul-șobolan ia o cheie de pe birou și vine spre mine.

-  Ai să semnezi foaia asta!

Zgomotul de cheie în cătușe. Mă îndrept puțin, dar brațele îmi atârnă din ce în ce mai grele. Omul-șobolan se duce să se așeze. Altul se scoală și înaintează spre mine. Mă dau înapoi mă sprijin de perete. Mă apucă de încheietura mâinii și mă trage spre mijlocul încăperii.

-  Cine ți-a permis să te sprijini? Semnează.

Mă împinge spre birou. Pe hârtie literele dansează, dansează. "Inventarul deținutului”.

- În afară de poșetă și de bicletă nu am nimic.

Încep toți să râdă. Omul-șobolan îmi aruncă:

- Toate reacționarele sunt cretine. Inventarul a ce ai pe tine.

Mă dau înapoi. Mi s-a făcut pielea de găină. Doi dintre ei s-au sculat și vin spre mine. Omul-șobolan urlă:

- N-ai voie să te sprijini de perete. Dezbracă-te!

Cei doi mă înșfacă. Mă zbat. Ei râd. Odaia se învârte în jurul meu. Capul îmi rămâne prins în rochia pe care mi-au tras-o de pe mine. Furoul alunecă. Nu mă pot abține, închid ochii și lovesc cu pumnul și piciorul în dreapta și în stânga. Cineva mă apucă și mă dă cu capul de pereți. Aud zgomotul, încă o palmă. Mi-au dat drumul. Deschid ochii, mă întorc, regăsesc peretele, mă lipesc de el. Ei râd din nou și îmi aruncă o salopetă. Mă aplec să o iau. Capul mi-e tras înapoi ca de un magnet. Nu reușesc să apuc salopeta. (...) Dacă semnezi aici îți dăm drumul. Nu mai e foaia cu inventarul. "Subsemnata declar că...”

-Nu pot să citesc.

Un revolver e îndreptat spre mine.

- Semnează ori te omorâm!

- Făceți-o, haideți, făceți-o!” (pag.82-83)

(…)”Omul- șobolan vine spre mine, îmi ia cu grijă capul între mâini și începe să-l lovească de perete. În gură, gust de sânge. Sunt pe jos.” (pag. 90)

(…) Continuă să mă târască, noapte de noapte, la anchetă. Aceleași întrebări. Nici nu mai răspund. Insultele, revolverele, palmele, pumnii, mâneca, apoi capul de pereți, tot mereu capul de pereți, toate astea mă lasă indiferentă! Într-o seară, omul- șobolan:

- Dacă începi să povestești tot soiul de lucruri la proces, ai să vii din nou aici și ai să fii îngrijită și mai bine!” (pag. 93)

Pe curând, domnule Nicolschi!”

Deși nu a cunoscut de la început numele anchetatorilor, totuși, Adriana Georgescu îl va identifica la un moment dat pe Nicolschi.

„La Curtea Marțială sunt condusă în biroul comandantului închisorii. Lângă el, așezat la birou, omul-șobolan. Comandantul se scoală și iese spunând:

-Pe curând, domnule Nicolschi!

Mă simt nespus de bogată prin faptul că-i cunosc numele. Se scoală, și-aruncă țigara și vine spre mine. Nu mă dau înapoi.

- Ascultă, vreau să fiu drăguț cu tine și să-ți dau un sfat. Dacă nu-l urmezi, s-ar putea să-ți pară rău. Mă înțelegi, nu-i așa? Mai întâi, să nu fii obraznică la proces așa cum ai fost la anchetă.

Zâmbesc calmă, destinsă. Îi cunosc numele, îi cunosc numele!

- Și pe urmă, să nu povestești nimic despre anchetă la proces. Un singur cuvânt de prisos și ți-ai semnat sentința. O să te omorâm.” (pag 111)

Bibliografie: Adriana Georgescu, „ La început a fost sfârșitul”, Editura Fundația Culturală Memoria, 1999.

Reamintim că istoricul CNSAS,  Mihai Demetriade, a acordat, recent, un interviu pentru RFI, pe tema experimentului Pitești, despre care spune că e mai mult "o acțiune de rupere sau o acțiune de disoluție sau o acțiune de diversiune, cum o numește [generalul de Securitate] Nicolschi.”
 
Declarațiile sale au fost susținute de Mădălin Hodor și Vladimir Tismăneanu. Mai multe personalități, între care istorici, deținuți politici sau oameni de cultură au semnat un protest față de aceste afirmații.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ Vlad Pascu a fost olimpic la matematică? E bun de președinte

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan este candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!