Scriu aceste rânduri sub impresia filmului atât de cutremurător a lui Andrzej Wajda. Sunt cărți, filme, emisiuni tv etc. care dau corp unor gânduri sau sentimente aflate într-o stare difuză în conștiință. Lucruri la care te-ai gândit îndelung, capătă dintr-odată o limpezire, un riguros contur ideatic, sub impactul unei stări de moment. Așa ceva s-a întâmplat și cu mine, după ce am văzut la televizor filmul regizorului polonez.
De mult timp, ca istoric îmi dădusem seama că al doilea război mondial continuă să fie văzut prin ochelarii învingătorilor. Am scris și am spus la diverse dezbateri despre războiul dintre 1939-1945, că suntem prizonierii viziunii biruitorilor, care au depus toate eforturile pentru a se prezenta – reluând formula lui Herodot despre geți – drept „cei mai viteji și cei mai drepți”. Strania alianță dintre cele două mari democrații occidentale – Marea Britanie și SUA – și Uniunea Sovietică, strânsa colaborare dintre Churchill, Roosevelt și Stalin pun sub semnul întrebării atașamentul primilor doi față de principiile Cartei Atlanticului, în numele cărora susțineau că duc războiul.
Voiau, într-adevăr, Churchill și Roosevelt ca popoarele să fie libere în a-și decide soarta? Cum se împăca o astfel de afirmație cu alianța care-i făcea partenerii unui regim – cel sovietic – la fel de odios ca și cel nazist?
Churchill și Roosevelt au sfârșit prin a ceda în fața exigențelor lui Stalin, hotărât să creeze un mare brâu protector al frontierelor sovietice. Acordul de procentaj Churchill-Stalin, din octombrie 1944, a fost o înțelegere care nu se deosebea, în esența ei cinică, de Pactul Molotov-Ribbentrop.
Cel de-al doilea război mondial nu a însemnat – așa cum se pretinde – o bătălie între bine și rău, o confruntare între libertate și opresiune, ci competiția dintre două bande de răufăcători. În august 1941, Goebbels scria în jurnalul său personal: „O investigație la ambasadele sovietice din Paris și Berlin a scos la iveală surprinzătoare arme de teroare. Aceste ambasade sovietice sunt, în fapt, refugii de criminali. Este inevitabil. Dacă o bandă de criminali ajunge la putere, ea va folosi mijloace criminale pentru a-și desfășura politica. Este bine că se termină cu bolșevismul, odată pentru totdeauna, prin campania noastră din Est. La urma urmei, pe termen lung, nu era loc pentru noi doi în Europa” (David Irving, Hitler’s War, New York, The Viking Press, 1977, p 210).
Liderul nazist, prin formularea sa, exprima, cu sau fără voie, realitatea marelui conflict: lupta între două bande de criminali, una condusă de Hitler, alta de Stalin. Un Stalin, ale cărui crime erau acoperite de cei doi complici ai săi, Churchill și Roosevelt. Nu cred că victoria bandei sovieto-anglo-americane trebuie celebrată. Pentru țările baltice și cele din Europa de Est ea a adus o robie de peste patru decenii. Este momentul să ne întrebăm: victoria cui o sărbătorim la 9 mai 1945? Personal, cred că nu este nimic de sărbătorit.
Academician Florin Constantiniu (1933 - 2012, Revista Istorie și Civilizație, nr.8/2010, pag. 3)
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Ca maine ii vom pune si pe 1 Dec. sa marsaluiasca iar in Bucuresti.
9 MAI ziua Europei ? sau ziua UE ? ce facem cu celelalte state care nu sunt in UE ?? nu sunt in EUROPA??
oare e normal ca romanii sa sarbatoreasca o uniune care a transformat-o in COLONIE ??
În urmă cu 58 de ani, ministrul de Externe al Franței, Robert Schuman, a propus Germaniei, dar și altor state, să pună ?bazele concrete ale unei federații europene indispensabile pentru menținerea păcii?. Pe 18 aprilie 1951, șase state - Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda - au semnat Tratatul de la Paris privind prima dintre comunitățile europene, Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului.
Ulterior, cele șase state au decis să edifice o comunitate economică, bazată pe libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor și, în 1957, prin Tratatul de la Roma, au înființat Comunitatea Economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de astăzi.
Și totuși ce serbăm noi astăzi? Ziua Europe, cu un Rosvelt al Americii și un tiran ca Stalin reprezentând Rusia sovietică, adica Rusia în care a început experimentul comunist și America unde același experiment comunist este continuat astăzi și este în mare vogă? Ce au avut în comun cele două culturi? Pregătirea noului om. În Rusia comunismul hard din "1984", în America comunismul soft al "minunatei lumi noi".
Un pictor inteligent a pictat această poza a intâlnirii celor 3 mari după care a scris mai jos "noua ordine mondială". Așa că dacă sărbătoriți ceva astăzi nu este nicidecum ziua Europei ci ziua în care s-a pus începutul " noii ordini mondiale" spre care zburăm astăzi în plin progres tehnologic conduși pe înaltele piscuri ale minunatei lumi noi, de către bravii absolvenți ai liderilor de școală nouă a lui Klaus Schvab. Asta sărbătorim noi astăzi.
Dar nu mersi. Nu am nimic de sărbătorit în această sărbătoare deșartă, distopie a unei lumi nefericite. Voi sărbători doar atunci când va veni Iisus Hristos (adevăratul mesia, nu cel pe care și-l vor pune evreii împărat al lumii) pe norii cerului cu toate oștile îngerești și toți sfinții să ia în stăpânire lumea aceasta care-i aparține de drept și de fapt.
Vino cât mai repede, Doamne Iisuse Hristoase!!!
Au aruncat jumatate de Europa in ghearele URSS. Asta a fost libertatea popoarelor sa-si decida soarta.