În toamna anului 1940, imediat după intrarea în vigoare a Diktatului de la Viena, care prevedea cedarea Ardealului de Nord către Ungaria horthystă, în mai multe localități din această parte a României trupele maghiare au ucis sute de români, printre cele mai cunoscute fiind masacrele de la Treznea, unde au fost ucise 86 de persoane, și Ip, cu 157 de morți.
86 de localnici – copii, bărbați, femei, vârstnici – toți au fost omorâți în 9 septembrie 1940 de trupele horthyste, pentru simplul motiv că erau români, povestește doctorul în istorie Marin Pop din cadrul Muzeului de Istorie și Artă Sălaj, conform Adevărul.
Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 86 de români și 6 evrei.
Cotidianul România nouă din data de 1 ianuarie 1941, relata cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ocupantului și împușcat lângă o căpiță de fân, împreună cu soția și cele două fiice ale sale. Cadavrele au fost descoperite ciopârțite cu baioneta. Un alt caz foarte cunoscut în epocă a fost cel al lui Vasile Mărgăruș. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părți ale corpului și apoi împușcat în cap cu gloanțe model "dum-dum". Preotul ortodox a căzut de asemenea victimă trupelor horthyste. A ars in casa parohiala care a fost incendiată.
În Trăznea se aflau și 9 soldați români reîntorși acasă și demobilizați. Aceștia au fost împușcați cu efectele militare pe ei. Învățătorul și soția au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinși și aduși la sediul jandarmilor maghiari de la Agrij, de unde au fost duși pe un câmp și împușcati.
Printre victimele masacrului de la Treznea se numără și familia muzicologului român Octavian Lazăr Cosma, președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (au fost uciși părinții săi, învățătorii Lazăr si Aurelia Cosma).
În memoriile sale, profesorul Cosma evocă evenimentele sângeroase din 1940:
„Și vara anului 1940 avea să aducă reflexele militarismului regimurilor totalitare, fascist și comunist, o parte a teritoriului fiind pusă pe tavă horthystilor, Treznea intrând sub acest funest Diktat ce avea să schimbe cursurile multor vieți. Consecințele pentru sătenii Treznei au fost dezastruoase, la 9 septembrie 1940 trupele ungare au mărșăluit pe ulița principală, venind dinspre Zalău și îndreptându-se spre Buciumi și mai departe. La primărie, notabilitățile – primarul român, notarul, directorul școlii – le-au întâmpinat fără prejudecăți. Către orele amiezii, subțiindu-se rândurile trupelor, se părea că preluarea autorității se făcuse si pe raza comunei noastre, lumea își vedea de treburi, căci era o zi însorită de toamnă, culesul recoltei neputând aștepta, mai ales otava… Și, deodată, au răsunat împușcături, ce deveneau persistente, se auzeau strigăte de groază, neliniștea și neputința își dăduseră mâna, soldați înarmați se războiau cu femei casnice, cu pruncii, cu moșnegii; încep să ardă case, primăria este cuprinsă de flăcări, se aude o puternică detunătură din centrul comunei, care a băgat și mai mult oamenii în sperieți. Grupe de cătane răscoleau gospodăriile și, sub amenințarea baionetelor, se făceau coloane de nevinovați, care erau împușcați, găuriți cu baionete, conduși spre locuri unde urmau să fie executați. Motivul? Erau români. Localnicii unguri au reacționat cu bucurie, dar au existat și cazuri de reținere, căci nu se așteptau la un măcel. Groful Ferenc Bay dispăruse, nimeni nu intervenea salvator… Bubuitura din sediul primăriei are o explicație simplă: la subsol era depozitată o cantitate mare de dinamită folosită pentru spargerea răzoarelor de piatră, necesară pavării drumului. Temperatura generată de flăcările ce cuprinseseră primăria a declansat explozia, care a alertat trupele ocupante, derutându-le. Aceste trupe de închidere se aflau, după unii martori, sub influența alcoolului. Pe Meses, se zice, groful Bay cu oamenii săi au organizat o acțiune, cerând execuții în anume puncte. Erau vizați și intelectualii satului, preotul Traian Costea, care a fost împușcat și lăsat pradă vîlvătăilor care cuprinseseră casa parohială. Măcelul s-a derulat cu cruzime, nemenajînd, în prima fază, pe cei care cădeau în calea armatei însetată de sânge. Nu numai români, deoarece printre victime au fost și evrei, inclusiv copii.”
Milton Lehrer: „După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de
români și îi aruncau de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri
groaznice. Jale mare răsuna în tot locul de plânsetele lor”
Lord Edmond Fitzmaurice, Foreign Office, Londra, spune: „Atitudinea provocativă a minorității maghiare față de români poate, de la un moment la altul, să dea naștere la revolte sângeroase, ale căror consecințe sunt incalculabile. Ungurii urmăresc o politică violentă și oarbă împotriva naționalităților supuse Coroanei, în mod deosebit împotriva românilor." (https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Treznea)
În lucrarea „Les assassinats", publicistul american Milton G. Lehrer relata: „Comuna Treznea a fost ocupată de trupele ungurești la 9 septembrie 1940. Ca și când armata de ocupație ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldați, un veritabil potop de foc și sânge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instictele brutale: puști, mitraliere, tunuri, grenade. După ce au fost trase primele salve, soldații au pătruns în case și au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind locuințele. Cazul preotului român Traian Costea, care, dupa ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului - căruia i s-a dat foc și a ars în întregime odată cu cadavrul preotului - este tipic. După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români și îi aruncau de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri groaznice. Jale mare răsuna în tot locul de plânsetele lor".
An de an, masacrul de la Treznea este pomenit de istorici ca fiind o pată neagră în istoria umanității, o crimă care nu trebuie să se mai repete niciodată.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
La data de 3 septembrie 1944, la nord de localitatea Aita Seaca se dau lupte grele. Sub presiunea unui contra-atac inamic, sprijinit de tancuri, fortele romanesti se retrag. Pe 4 septembrie, mai multi etnici maghiari din localitatea Aita Seaca au capturat un numar ramas necunoscut de militari romani, pe care ii tortureaza si-i ucid. Numarul exact al militarilor romani nu este cunoscut, se vehiculeaza cifre cuprinse intre 13 si 100.
“Nagy Alexandru, de 21 de ani, si Nagy Andrei, de 24 de ani, i-au taiat picioarele si mâinile si au zdrobit craniul, cu toporul, unui locotenent român care era ranit. Acesta s-a rugat de ei sa-i crute viata, pentru ca are de hranit patru copii. O alta parte din maghiari s-au urcat cu mitralierele in turla bisericii reformate si i-au mitraliat pe soldatii români aflati in retragere. Nagy Andrei a mai taiat capul unui ostas român”
ca raspuns au fost represalii.