În noaptea de 7 spre 8 februarie 1949, grupul de partizani condus de colonelul Ion Uță a fost distrus de Securitate, în luptă murind Ion Uță, Pantelimon Erimescu, Ilie Cristescu - zis Voica - și Meilă Careba, alți câțiva partizani fiind răniți sau reușind să scape și punând, ulterior, bazele unui alt grup de rezistență. Securitatea a arestat zeci de persoane din zonă pentru implicarea în diferite feluri în susținerea grupului Uță, acestea fiind anchetate și judecate de Tribunalul Militar Timișoara.
Colonelul Ion Uță, fost prefect al județului Severin, devenit membru al Partidului Național Țărănesc, s-a stabilit în 1947 în zona montană a județului, unde avea susținători. El a fost inițiatorul unei organizații anticomuniste în 1948, în care au intrat mai ales țărani, având diferite opțiuni politice. Grupul a avut între 24 și 37 de oameni. Intrarea în grupul colonelului Uță era precedată de depunerea unui jurământ, noul membru angajându-se că nu va trăda și nu va părăsi lupta.
Pe lângă membrii înarmați, în localitățile din zona de acțiune a partizanilor au fost constituite rețele de sprijin, cum a fost cazul în comunele Canicea, Domașnea, Verendin, Cornereva, Mehadica, Globurău, toate în plasa Teregova, județul Severin. De asemenea, au existat legături cu persoane din Lugoj, Caransebeș, Timișoara și Reșița, mai ales cu ofițeri deblocați și cu foști membri ai partidelor istorice, urmărindu-se sporirea contactelor utile rezistenței.
Grupul colonelului Uță s-a implicat în acțiuni punitive contra unor activiști locali ai Partidului Comunist sau împotriva unor reprezentanți ai administrației locale. Ion Uță avea în vedere în iarna 1948-1949 constituirea unei puternice formațiuni de rezistență cu denumirea „Blocul Național”, care, după o perioadă de pregătire și într-un context favorabil, să declanșeze o insurecție pentru preluarea controlului asupra Banatului.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Si se pare ca reusesc.....
Poate doar cei ce mai avem bunici, unchi si altii chiar parinti ce au pierit luptand pentru libertate sa ne mai amintim cate ceva si sa plecam pios capul din cand in cand pentru cinstirea lor.
Citesc cu interes despre cei ce au luptat si au sperat in trecut, intr-o lume mai buna. Poate pentru ca descind dintr-o familie care a crezut in ceva in trecut si chiar a trait evenimente cumplite pentru vina de a dori sa fie libera. Fuga prin munti a bunicului, carandu-l pe tatal meu dupa el, mancatul pe fuga din scoarta copacilor si dormitul cu sufletul strans printre ruine si acoperiti cu zapada nu-mi sunt necunoscute! Probabil ca acel spirit nesupus s-a transmis si la mine si sunt mandra de asta. Nu am lipsit nici de la revolutie si nici din Piata Universitatii, chiar daca imi riscam siguranta. Mereu am gandit: ce siguranta mai este aceea cand esti sclav si nu ai nici-un vis, decat cel de a sta plecat?
Deci, multumesc celor care au avut curaj in trecut sa-si tina capul sus si sa viseze pentru noi!