30 august: DIKTATUL DE LA VIENA. Reînceperea CRIMELOR MAGHIARE asupra populației civile românești. ZI DE DOLIU NAȚIONAL. Trupele de ocupație ale hoardelor lui Horthy intrau în Cluj Napoca

De Andrei Nicolae  /  

Horthy și Hitler, cuplul care a făcut „Ungaria Mare”

Horthy și Hitler, cuplul care a făcut „Ungaria Mare”

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pe 30 august 1940, România a fost nevoită să cedeze Ungariei o suprafață de 43.492 de kilometri, în urma semnării Diktatului de la Viena. Cedarea Basarabiei și Nordului Bucovinei în fața ultimatumului sovietic, de la 28 iunie 1940, a încurajat pretențiile revizioniste ale vecinilor României. Cele mai insistente au fost Ungaria și Bulgaria.

Aflată într-o poziție ingrată pe plan extern, România a fost silită să accepte negocieri cu Ungaria pentru rezolvarea problemei Transilvane. 

În acest sens, pe 16 august 1940, România și Ungaria au început negocierile la Turnu Severin. Ungaria a cerut o suprafață de 70.000 de kilometri din teritoriul național, soluție respinsă de România. Într-un final, discuțiile au eșuat și țara noastră a fost nevoită să ceară arbitrajul Germaniei și Italiei.

Germania care se afla, conform istoricului Armin Heinen,  la culmea puterii sale, nu putea accepta un conflict în zonă, mai ales din cauza intereselor sale economice din Balcani: produsele agricole și petrolul românesc erau esențiale pentru regimul nazist.

Astfel, Germania și Italia au hotărât ca Ungaria să primească 43.492 km cu o populatie estimata la 2.609.000 locuitori, în majoritate etnici români. Vestea a fost anunțată de către Miniștrii de Externe german, Joachim von Ribbentrop, si cel italian, Galeazzo Ciano.

Ambele delegații au fost nemulțumite: în memoriile sale, Ministrul de Externe Mihail Manolescu relatează că a leșinat la vederea noilor granițe, în timp ce ungurii s-au declarat "zdrobiți sufletește".

Istoricul Keith Hitchins a afirmat că soluția germană a dus la escaladarea tensiunilor dintre cele Ungaria și România, nerezolvând problema de fond. Practic, singura mulțumită era Germania, care reușea să mențină ambele state în sfera sa de influență, conștiente că nu-și pot permite să piardă susținerea celui de-al treilea Reich, mai ales în fața puterii crescânde a URSS.
 

Armata maghiară a pătruns în Ardeal la 5 septembrie 1940. La doar trei zile, s-au dezlănțuit represiunile împotriva populației civile românești la Nușfalău. Au urmat masacrele de la Treznea, Ip, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie. Conform statisticilor, în doar câteva luni, până la 1 ianuarie 1941, din Ardealul de Nord au fost nevoiți să plece peste 100.000 de români, ajungându-se la aproape 250.000 la finalul lui 1943.
 
Atrocități similare au avut loc și spre sfârșitul anului 1944, îndeosebi pe fundalul stării de beligeranță în care frontul de est și-a mișcat relativ rapid în direcția est-vest linia care traversa teritoriul Ardealului de Nord, mai ales după 23 august 1944, când România a ieșit din coaliția Puterilor Axei și s-a alăturat Puterilor Aliate.

Printre cele mai cunoscute și bine documentate masacre:

Masacre au avut loc și în alte localități: Viseu de Sus - Dosu Taului, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie, Mihai Bravu, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmășd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireș, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiș, Șincai, Turda, Ozd, Gădălin.

 
 

Din păcate, Ardealul de Nord nu a fost ultimul rapt teritorial suferit de România în 1940. Pe 7 septembrie, la presiunile Germaniei, statul român a fost nevoit să cedeze și Sud-Estul Dobrogei, Cadrilaterul, Bulgariei.
 
Iată textul „arbitrajului”, așa cum a fost denumit în afara țării:
 
1.Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat de harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la fața locului.

2.Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării și ale ocupării, precum și modalitățile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar și român vor veghea ca evacuarea și ocuparea să se desfășoare în ordine completă.

3.Toți supușii români, stabiliți în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalități naționalitatea ungară. Ei vor fi autorizați să opteze în favoarea naționalității române într-un termen de șase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într-un termen adițional de un an și vor fi primiți de România. Ei vor putea să ia, fără nici o împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reușește, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într-un mod larg și acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanților.

4.Supușii români de rasă ungară, stabiliți în teritoriul cedat în 1919, de către Ungaria României și care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naționalitatea ungară, într-un termen de șase luni. Principiile enunțate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.

5.Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalți supuși unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară. Pe de alta parte, guvernul român ia același angajament solemn în ceea ce privește pe supușii de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.

6.Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenție directă între guvernele român și ungar.

7.În cazul în care dificultăți sau îndoieli s-ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român și ungar se vor înțelege pe cale directă. Dacă într-o chestiune sau alta înțelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului și Italiei, care vor adopta o soluție definitivă

 

 
 

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • Nelu- 31.08.2020 10:28
    Ce ar fi oare sa lansam un slogan RLE ? Adica rumeinian laivs metar ? Sa vedem niste tronuri frumos aliniate pe care sa sada cite un roman incaltat cu opinci, si o multime de unguri la fel de frumos incolonati sa vina sa sarute fiecare opinca ?
  • Codreanu 30.08.2022 17:14
    De acord... Cred că a sosit momentul să lansăm sloganul ( veridic) ,, Ungaria Pământ Românesc '' și să-l revendicăm... sălbaticii să plece în Mongolia de unde au venit.
  • Rusi 30.08.2021 15:47
    Hoardele maghiare au parasit Asia centrala si voiau Transilvania.
  • Catalin1972 30.08.2022 11:32
    Ar trebui sa fie zi de doliu si in Germania ,a fost cea mai proasta decizie a lor !Asa cum plastic i-a explicat maresalul Antonescu generalului Freissner ,practic atunci Germania si-a taiat bratul drept ...
  • Brick 30.08.2024 16:32
    https://mihailandrei.wordpress.com/2020/08/29/diktatul-de-la-viena-30-august-1940/

    Iuliu Maniu:
    Sunt de părere să nu se accepte hotărârea adusă la Viena, ci să o respingem cu toată hotărârea și cu orice risc.
    Protestez, ca să se repete cu Transilvania ceea ce s’a întâmplat cu Basarabia și Bucovina. A fost o mare greșeală, care a pricinuit o demoralizare a opiniei publice, o descurajare a armatei și o imensă pierdere n ce privește avuția materială și mândria sufletească a poporului român.
    Mai bine o înfrângere în lupte, decât o retragere rușinoasă, decât pierderea unei provincii, fără o lovitură de tun.
    Cei vinovați pentru dureroasa pierdere a Basarabiei și Bucovinei trebuie chemați la răspundere. Asta cu atât mai mult, că nenorocirea pe care o suferim acum cu Transilvania, și demoralizarea în care a căzut poporul român, este a se atribui catastrofei de atunci, care ne-a adus pierderi și prejudicii ireparabile.

    Corneliu Coposu:
    între Ungaria și noi o prăpastie adâncă, de care nu se va lega uitarea; pe care nu o vor astupa nici anii, nici legile, nici morții veacurilor viitoare.
    Să fie blestemat de mormântul părinților săi și de umbrele statornicilor martiri, Românul care va sta în cumpănă, la chemarea fraților robiți.
    Sentința delà Viena a înfrânt prezentul. Numai prezentul! Dar nu ne-a biruit trecutul. Și nu ne va putea încătușa viitorul.
    Nu s’a născut pe lume om, și nu cunoaște istoria, popor, care să ne înfrângă viitorul. Ardealul a fost vândut, dar n’a fost biruit! Din această zi de cernită rușine, când nelegiuirea a spintecat, fără românească împotrivire, pământul nostru drag, noi vom începe, cu aspră vrere și cu dârzenie dacă, lupta pentru Ardeal.
    De trăznete să piară cei ce se vor da înapoi!

    p.s
    Salutar accidentul, sau ce a fost, in care s-a prapadit consulul Macaristanului.
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?