Naționaliștii ucrainieni și revoluționarii bolșevici creaseră în Bucovina o stare de haos și anarhie. Soldații ucraineni întorși de pe front terorizau populația iar în mai multe centre din Bucovina se formaseră grupuri militare ale legiunii ucrainene. În aceste condiții, Consiliul Național a decis să ceara intrarea armatei române în Bucovina.

Guvernul român a trimis divizia a 8-a sub comanda generalului Iacob Zadic. Aceasta a trecut în Bucovina și la 11 noiembrie 1918 a intrat în Cernăuți, restabilind ordinea.

Declarația de Unire a Bucovinei cu România, la 15/28 noiembrie 1918:

„Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuți, consideră că: de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsește vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii acestei țări, umăr la umăr cu frații lor din Moldova și sub conducerea acelorași domnitori au apărat de-a lungul veacurilor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară și a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleșug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferințele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naționale și care prin strâmbătăți și persecuții căuta să-și înstrăineze firea și să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voiește să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca niște mucenici pe toate câmpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menținerea, slava și mărirea asupritorilor lor și că ei drept răsplată aveau să îndure micșorarea drepturilor moștenite, isgonirea limbei lor din viata publică, din școală și chiar din biserică; că în același timp poporul băștinaș a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogățiile și izvoarele de câștig ale acestei țări, și despoiat în mare parte de vechea sa moștenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință va sosi, și că moștenirea lor străbună, tăiată prin granițe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan, și că au nutrit vecinic credința că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor țărilor române dintre Nistru și Tisa într-un stat național unitar; constată că ceasul acesta mare a sunat!

Astăzi, când după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați s-a întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile și când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei și s-a prăbușit, și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.

Drept aceea Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind investit singur cu puterile legiuitoare, în numele Suveranității naționale, Hotărâm: Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu regatul României.”

Acțiunile militare din Bucovina.

La cererea Consiliului Național Român, guvernul de la Iași a aprobat la 23 octombrie 1918 (st. v.) intrarea Diviziei 8 Infanterie în această provincie românească amenințata de bolșevici și ucrainieni, după retragerea administrației austriece.

Președintele Consiliului Național Român, lancu Flondor justifică astfel solicitarea bucovinenilor:

”E neaparată trebuința a stabili cu forța armată pacea în țară. Vă rugăm cu toate insistențele să ocupați fără întârziere toata țara, în primul rând capitala Cernăuți, pe drumul cel mai scurt''.

Este demn de remarcat că pentru început au pătruns în Bucovina companiile 5 si 6 de grăniceri, având ca obiectiv Suceava, Itcani și Gura Humorului. Divizia 8 a acționat ulterior (24 octombrie/6 noiembrie) cu detașamentele ”Dragoș”, ”Alexandru cel Bun” și ”Suceava”, în ziua de 29 octombrie/11 noiembrie a fost recuperat orașul Cernăuți, trupele române fiind întâmpinate cu entuziasm. La 15/28 noiembrie Congresul Bucovinei a proclamat solemn unirea provinciei cu Regatul României. Lupte mai importante pentru apararea acestei hotărâri istorice au avut loc la Șipeniț, Zastavna, Văscăuți și Mămăgeștii Noi împotriva unor detașamente ucrainiene. În scurt timp pe frontiera se instalează cordonul grăniceresc.

Mai târziu, în ianuarie 1919, în contextul amenințărilor venite din partea bolșevicilor și trupelor roșii ungare, se va instaura temporar starea de asediu. Ca și în Basarabia, și în Bucovina armata a fost considerată drept ”scutul neamului” care a salvat țara de ”pleava bolșevică rusească”.

Ciocnirile de la Hotin (ianuarie 1919) Între 6 și 19 ianuarie 1919 detașamente bolșevice cu baza la Moghilev, trecute prin teritoriul ucrainean au atacat în zonele Hotin și Soroca. Ele au ocupat localitățile Atachi, Ocnița, Secureni, Unguri și chiar Hotinul, săvârșind adevărate masacre; primele victime au căzut din rândurile grănicerilor, surprinși în pichete izolate, într-o acțiune de tip terorist a fost asasinat și generalul Stan Poetaș, comandantul Brigăzii 21 Infanterie.

În replică, Marele Cartier General a trimis ordine drastice comandanților corpurilor 4 si 5 armată. Trupele române au trecut la contraatac, Divizia 8 Infanterie, recuperând Hotinul la 19 ianuarie 1919. Armata ucrainiană a trebuit să se retragă la 8 Km de frontieră. Acțiunea de la Hotin fusese pregatită de așa zisul ”Comitet pentru salvarea Basarabiei” din Kiev și se lega de intențiile Ungariei lui Bela Kuhn de a prinde România în ”cleștele revoluției bolșevice”, împreuna cu Rusia Sovietică.

Daniel Siegfriedsohn

Citiți și Unirea Bucovinei cu Țara – 28 Noiembrie 1918 (18 noiembrie pe stil vechi). SCURT ISTORIC