La 28 februarie 1785, Horea și Cloșca, conducători ai răscoalei din Transilvania, erau executați prin frângerea pe roată pe platoul "La furci" din Alba Iulia; Crișan se spânzurase în închisoare. Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan, din 1784, a fost cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești din acea perioadă.
Cauzele care au generat răscoala au fost de ordin economic și social: robota excesivă, dările în bani către stăpânii de pământ, către stat, taxele pentru plata funcționarilor, pentru întreținerea armatei sporiseră și ele.
Situația moților se înrăutățise dramatic: iobagi ai statului, ei erau obligați la munci grele în mine și la suprafață. Se adăugau și măsurile abuzive: răpirea pășunilor și pădurilor, interzicerea cârciumăritului, ceea ce le îngreuna posibilitatea procurării hranei.
O cauză imediată o constituie anularea decretului imperial din 31 ianuarie 1784, prin care se dispunea conscrierea unor sate din ținuturile de graniță și extinderea regimentelor de graniță. Țăranii care se înscriau în regimentele de graniță scăpau de iobăgie și primeau casa și pământul în schimbul serviciului militar. Sate întregi pornesc spre Alba Iulia. Măsura de anulare a conscripției stârnește un val de nemulțumire.
Răscoala izbucnită la 2 noiembrie 1784, în Zarand, cuprinde repede Munții Apuseni, comitatele Hunedoara și Alba, trecând și în comitatele Turda, Cluj, Sibiu și amenințând să cuprindă toată Transilvania.
Pe lângă țăranii români, la răscoală participă și țărani maghiari din Arad și Trascău, în timp ce țăranii sași din numeroase localități rurale situate între cele două Târnave refuză să mai muncească pentru dijmă. Programul răscoalei prevedea: nobilimea să nu mai fie pe viitor, ci fiecare să trăiască din slujba îndeplinită, nobilii să-și părăsească pentru totdeauna moșiile, desființarea iobăgiei și împroprietărirea lor cu pământ, impunerea tuturor în mod egal la dări, liberarea țăranilor arestați, eliberarea națională și organizarea, după planurile lui Horea, a unei „republici populare”.
Era cel mai înaintat program al vremii formulat în Transilvania, care, aplicat, însemna distrugerea temeliilor relațiilor feudale. În fața radicalizării și extinderii mișcării țărănești, autoritățile și nobilimea iau măsuri pentru potolirea răscoalei: se numește un comisar pentru cercetarea cauzelor, sunt trimiși episcopii și se publică patente pentru liniștirea răsculaților; se hotărăsc pedepse pentru "ațâțători"; se încep tratative în vederea încheierii de armistiții.
Lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit "Rex Daciae".
După înfrângerea răscoalei, la 22 august 1785, o patentă imperială a desființat legarea de glie a iobagilor și servitutea personală. Țăranii au căpătat dreptul de a se muta de pe un domeniu pe altul, de a învăța meserii, de a-și vinde bunurile. Iobăgia nu a fost însă desființată. Patenta nu a putut fi aplicată în întregime, mai ales că după moartea lui Iosif al II-lea, nobilimea a solicitat repunerea sa în drepturile de care se bucurase anterior.
The Times din 1785: Românii, „deposedați și oprimați de sălbaticii lor stăpâni"
În arhiva celebrului cotidian lodonez The Times
se găsește un articol din 31 ianuarie 1785, care relata „la cald” despre
răscoala lui Horea, transmite Rador citând un pasionat în cercetare. Articolul a fost inserat în secțiunea „Știri”, pe prima coloană din a
treia pagină (din totalul de patru câte avea la acea vreme ziarul) și
încerca să explice cauzele răscoalei caracterizându-l pe Horea drept „un
desperado îndrăzneț”. Iată o traducere a textului, publicat sub titlul
„O relatare despre insurgenții din Transilvania”:
„Acești oameni sunt valahi (Wallachians),
coborâtori la origine din coloniștii romani care au fost așezați în
Dacia. Cei mai mulți țin de Biserica Grecească [ortodoxă], iar populația
țării pe care o locuiesc este crezută să fie de 670.000 de suflete.
Sunt de constituție puternică, înalți și bine făcuți; deși sunt supuși
celui mai împovărător jug al guvernării feudale, ei nu își dezmint
originea romană. Reduși la cel mai abject statut de sclavi, nu li se
îngăduia să se bucure de niciun fel de drept de proprietate, fiind la
mila stăpânilor lor, care nu puteau accepta că acești chinuiți vasali ai
lor ar putea gândi că ar avea niște drepturi de revendicat. Deposedați
și oprimați de sălbaticii lor stăpâni, ei erau obligați să își pună până
și soțiile la muncă în câmp, să cultive pământul, ca să poată fi
capabili să satisfacă birurile absurde puse de stăpânii lor. Această
stare de servitute nu mai putea fi tolerată, iar ei urmăreau cu
consecvență un moment favorabil să se elibereze de ea. De ceva timp era
ușor de observat că inimile clocotesc în piepturile acestor oameni; după
ceva vreme au izbucnit și au refuzat să îndeplinească îndatoririle
feudale care le erau cerute; au transmis o listă cu plângerile lor
Împăratului; dar deși doleanțele erau îndreptățite, și susținute de cele
mai clare principii ale dreptului natural, acestea au fost nesocotite:
nu era în interesul unor persoane puternice ca Împăratul să vadă aceste
plângeri în adevărata lor lumină; ei au reușit să se impună în fața
domnului lor și nicio reparație nu a fost acordată acestei națiuni
oprimate.
Au vazut că nu au nimic la ce să se aștepte de
la conducătorii lor; au simțit că trebuie să își ia soarta mâini; au
așteptat așadar doar un moment propice pentru a scutura jugul
împovărător al sclaviei. Această oportunitate le-a fost oferită în scurt
timp. Perspectivele unui război cu Olanda a făcut necesară recrutarea
de armate imperiale; ofițeri cu ordine de recrutare au fost trimiși în
Transilvania ca și în alte provincii. Valahii s-au mobilizat în număr
mare și s-au înrolat: le-au fost puse bineînțeles la dispoziție arme și
echipament militar din arsenalele imperiale. Procurându-și astfel armele
prin propria lor istețime, au intrat imediat în război cu opresorii
lor. Au ales un desperado îndrăzneț să le fie căpetenie; se numește Hora
sau Horiah, care a fost de mai multe ori condamnat la moarte pentru
crime cumplite. Acestea sunt cauzele adevărate ale insurecției, care va
fi de aceea mai greu de stins în timp scurt, deoarece insurgenții se tem
să se încreadă în promisiunile care li se fac, cu condiția de a preda
armele și a se întoare la îndatoririle lor”.
Despre The Times trebuie spus că, la vremea
aceea, era un cotidian proaspăt pe piață, primul număr apărând în 1
ianuarie 1785, numele sub care au apărut primele 940 de numere, până la 1
ianuarie 1788, fiind The Universal Daily Register. Prezentăm alăturat
și copia articolului de epocă.
În arhiva Bibliotecii Centrale Universitare
„Lucian Blaga” Cluj-Napoca există un număr al publicației Transilvania
din 1925 în care se vorbește despre relicvele lui Horea, Cloșca și Crișan, obiecte personale care se presupune că au fost recuperate de la aceștia
după execuție și care constau într-un pandativ și două inele și care
arată și starea lor socială. Vă punem la dispoziție extrasul din
arhivă:
Mărturii ale veneticilor despre martirajul lui Horea, Cloșca și Crișan
Două documente importante sunt publicate de DacoRomania-Alba.ro sub Motto-ul lui Barbu Ștefănescu Delavrancea: "România este patria
noastrã și a tuturor românilor. E România celor de demult și-a celor de
mai apoi. E patria celor dispãruți și a celor ce va sã vie". Este vorba
de epilogul dramaticei Răscoale țărănești de la 1784-1785, care a fost
execuția barbară a căpeteniilor ei, Horea, Cloșca și Crișan. Referitor
la acest sângeros epilog sunt prezentate scrisoarea profesorului Iosif
Gabri din Alba Iulia adresată prietenului său, Daniel Emeric de la Roma
și pe cea a omului de afaceri (săpunar?), Iohan Andreas Maetz din Alba
Iulia adresată fratelui său Mihael, din Sighișoara(1).
Scrisoarea lui I. Gabri, cea mai importantă,
este scrisă în limba maghiară, pe o hârtie groasă, fină, cu cerneală
neagră și se păstrează la Biblioteca Documentară Batthynaeum din Alba
Iulia. I. Gabri a fost profesor, între anii 1771-1796, la gimnaziul de
pe lângă Episcopia româno-catolică din Alba Iulia. Scrisoarea lui I. A
Maetz are 3 pagini, este scrisă îngrijit, în limba germană și se află la
Muzeul din Sighișoara, scrie profesorul dr. Cloșca L. Băluța.
Discordantele dintre informațiile cuprinse în aceste două scrisori sunt
relativ insignifiante: referirea la citirea sentinței de execuție: între
caracterul detaliat și punctual al descrierii execuției și cel sumar,
concis; legat de obiectul sinuciderii (uciderii) lui Crișan privitor la
numărul celorlalți țărani întemnițați și caracterul pedepselor s.a.
Concordantele dintre elementele relatate sunt numeroase și obiective:
caracterul și numărul militarilor care au escortat cele două care cu
Horea și Cloșca; ordinea execuției lor; unele detalii din timpul
execuției; locul întemnițării lui Crișan informații referitoare la
arestarea și escortarea contelui Wcsselenyi; polemica dintre catolici și
reformați de atunci în Transilvania; poziția ostilă fată de răscoală și
conducătorii ei etc. Cu toate acestea, scrisorile rămân documente
valoroase care elucidează, în mare parte, epilogul răscoalei țărănești
condusă de Horea, Cloșca și Crișan în Transilvania. Iată scrisorile:
Primită la Roma la 26 martie 1785
Alba Iulia , 2 martie 1785
Iubite domnule părinte
În sfârșit s-a terminat cu lumea lui Horia !
O ! de nu s-ar mai ivi în primăvara aceasta mai mulți Horia !
În
dimineața zilei de 26 februarie, între orele 10 și 11 în fața Gărzii
celei mari, fiind de fată o mare mulțime, s-a dat citire în limbile
germană și română a sentințelor de condamnare la moarte a lui Horea și
Cloșca; în nemțește a citit-o auditoriul ostașilor grăniceri, iar în
românește domnul Erckard, translatorul Excelentei Sale contele
Iankovits. Sentința prevede ca aceștia să fie duși până sub furci (locul
execuției) și acolo de vii să li se frângă oasele cu roata, mai întâi
lui Cloșca, apoi lui Horea; iar după ce vor fi frânți, să fie tăiați în
bucăți, măruntaiele să fie îngropate sub furci, câte o bucată din trupul
lor să fie pusă aici pe roată, iar celelalte părți să fie expuse în
acele locuri unde au săvârșit atâtea crime, aprinderi și prădăciuni.
După cum
prevedea sentința, întocmai așa, în dimineața zilei de 28 februarie pe
la ceasurile 9 și jumătate , Horia și Cloșca au fost așezați separat pe
câte un car special, fiecare fiind însoțit de câte un preot schismatic.
Este cu neputință să descriu convoiul și mulțimea care a fost de fată.
Ei au fost însoțiți de un excadron de cavaleriști din Ioscana în ținută
de paradă, cu mare pompă, de aproximativ trei sute de pedestri orășeni
și de haiduci. Batalionul pedeștrilor i-a încadrat într-un careu, iar
călăreții s-au așezat pe cele două aripi. Eu, prin bunăvoința unui
locotenent de cavalerie, am stat călare între batalionul în formă de
careu și între cavalerie și astfel, am văzut de la început execuția și
parada, cum văd această foaie de hârtie în fața mea. În afară de nobili
și oameni mai deosebiți din comitate au trebuit să fie de față mulți
oameni prosti și asta se poate aprecia din faptul că din fiecare sat a
celor patru comitate au trebuit să ia parte, după o grea poruncă, câte
sase oameni prosti, trei bătrâni și trei tineri, prin urmare a trebuit
să fie cel putin cinci mii de oameni. Cloșca a primit cel putin 20 de
lovituri până si-a dat sufletul.
În timp
ce Cloșca era frânt cu roata, Horea, legat, a fost ținut în picioare de
doi ucenici ca să vadă de ce moarte și prin ce chinuri grozave a trebuit
să moară ucigașul său tovarăș.
După ce
s-a terminat execuția lui Cloșca și i-a dat leșul la o parte, l-au urcat
pe Horea pe patul său și l-au legat; în vaiete au început să-i sfarme
picioarele cu roata, iar după patru lovituri, din porunca domnului
Eckard, au început să-i lovească pieptul și astfel, după opt-nouă
lovituri a murit. N-am mai voit să văd și despicarea lor în bucăți,
mi-am întors calul și am venit în cetate, unde am povestit cele văzute
lui Ștefan Regeny, Iosif K. Nagy și colegilor mei profesori care m-au
așteptat acasă.
Excelenta
sa contele Iankovits pleacă mâine la Timișoara, dar cu mai putin
însoritori decât a venit, deoarece însoritorul său, consilierul Fraycsek
s-a mutat pe lumea cealaltă în săptămâna trecută, iar pe subprefectul
legal, pe ilustrul domn Ladislau Bela, l-au înmormântat în Aiud
dimineața trecută, după ritul calviniștilor.
Pe robii
care au mai rămas, i-au predat comitatului ca să-i judece după faptele
lor, iar sentința, înainte de a fi pronunțată să fie înaintată
Majestății Sale. Între aceștia se află și preoți, care pe lângă că au
prădat, au îndemnat poporul sălbatec la omor și prădăciuni.
Majestatea Sa a dat poruncă în toată tara că oriunde se va găsi contele
Wasseleny să fie prins cu ajutorul soldaților. Domnul comisar, contele
Ștefan Daniel, plecat la Datori, satul aceluia, a încercat cu vorba bună
să-l înduplece pe contele Wasseleny să meargă la Sibiu. Au mai mers
acolo și domni, ca baronul Antonie Orban, groful Alexandru Bethnel,
groful Ladislau Bethlen, baronul Iosif Balintet, baronul Iosif
Bornemisza și multi altii. Cu toate acestea după ce ei au iesit, excorta
lor (militară) formată din soldați, dragoni din Savoia, au năvălit
înăuntru, au apucat pe baronul Wasseleny de păr și l-au legat. În zadar a
strigat baronul Wasseleny: "Armă”, "Armă”, pentru că totul a fost în
zadar. Ba chiar și pe domnii mai sus amintiti, care au rugat soldații
să-l trateze mai frumos pe baron, i-au împins cu patul pustii. O bucată
de drum l-au dus pe baronul Wasseleny pe jos, apoi călăuza l-a legat de
calul său și l-a dus la St. Ivan (Sântioara); aceasta s-a întâmplat la
12 febr. În 19 febr., la St Ivan l-au pus în careta lui de sticlă și
l-au dus la Târgu- Mureș, în cetate; până acum cred că l-au pus în fiare
și i-au făcut identificarea ad notam.
(Domnia ta a citit sau a auzit noutăți mai importante decât cele pe care vi le-am comunicat de la despărțire).
Despre
prinderea lui Gheorghe Crișan și aducerea lui aici, știu că v-am scris
deja. Dar faptul că s-a sugrumat într-o noapte în închisoarea de sub
Gardă cu legătoarele de la izmene, poate că nu v-am comunicat, și că
gâzii l-au dus sub furci și l-au tăiat în patru; o bucată au lăsat-o
aici, iar celelalte le-au dus în alte părți.
Reutenstrauch a scris o
cărticică în limba germană pe care calvariștii au tradus-o în ungurește
și au umplut cu ea tot Ardealul, sub titlul: "O scrisoare înaintată
Sfântului Papă de la Roma, lui Papa Pius al VI-lea”. Această carte a
fost combătută foarte bine (într-o lucrare) de onorabilul domn Andrei
Ferenczi, predicatorul din Târgu - Mureș, cu titlul "Combaterea
scrisorii înaintată Sfântului Papă Pius al VI-lea, scrisă de Ferenczi
Andrei”. Din numele său a făcut anagramă.
Excelenta Sa episcopul i-a
obținut aprobarea de la Viena și zilele trecute i-a tipărit-o în
tipografia sa din Cluj. Partea cea mai mare, după cum se poate observa
este lucrarea Excelentei Sale, pentru că în ea se află foarte multă
știință.
Acesta să fie destinul deocamdată. Un bucuros "aleluia"
I(osif) G(abri)
Prea onorate frate !
Domnia Ta m-a onorat cu o
scrisoare încă de două luni în urmă și eu vă sunt dator cu un răspuns.
Vă rog să mă iertați pentru tăcerea mea atât de îndelungată și sper că
nu-mi veți face reproșuri, cunoscând că am fost nevoit să fac fată
multor neplăceri. Noi suntem cu toți bucuroși și sănătoși - slavă și
mulțumită lui Dumnezeu, și dorim să ne bucurăm din inimă dacă am afla
acelasi lucru și despre dumneavoastră.
În ceea ce privește execuția
căpeteniilor răsculaților din țara noastră a fost complet îndeplinită
tocmai într-o formă cu totul militară. Delicvenții au fost transportați
până la locul execuției, sub paza unei trupe de 300 de soldați
infanteriști și a unui excadron de husari din Ioscana. Acolo domnul
general auditor le-a citit, în public, în limbile germană și română,
sentința pentru faptele lor groaznice și barbare. După aceea Cloșca a
fost cel dintâi zdrobit cu roata de jos în sus, până la moarte, apoi
Horia, prin intervenția contelui Iankovitsch a primit , în numele
Majestății Sale, cele două lovituri de gratie în piept, iar după aceea a
fost zdrobit cu roata de jos în sus. După îndeplinirea execuției cele
două trupuri au fost tăiate în patru bucăți, capetele au fost fixate pe
casele lor proprii, iar celelalte părți ale trupului au fost expuse în
locurile în care au comis fapte de adevărați câini turbați fiind fixate
pe lângă drumuri spre învățătura celorlalți răsculați români.
Al treilea căpitan de oaste,
cu numele de Crișan, s-a sugrumat el însusi în închisoare, sub (poarta)
Gărzii principale, în cetate, dar cadavrul lui, a fost târât la locul
execuției și tăiat în patru părți: capul a fost fixat pe casa lui
proprie, iar celelalte părți ale trupului au fost trimise să fie expuse
pe marginea drumurilor. Ceilalți (răsculați) care au fost prinși, au
fost pedepsiți, unii la moarte, altii la închisoare pe viată iar altii
cu 90 până la lovituri (de baston) și apoi lăsați în libertate; dar mai
sunt câtiva deținuți despre care nu se poate afla nimic sigur, despre
care va fi soarta lor.
Gândurile mele despre
însurătoare au fost întotdeauna pe primul plan, dar zadarnic;
tulburările m-au ținut departe de a încerca așa ceva. Pentru un tânăr
începător ca mine absenta îndelungată de la lucru este foarte
păgubitoare. Am pus ochii la Sibiu pe o fată, adică fiica Domnului
Martin Spetz, măcelar, cu numele de Sofia. Acesta este o cunoștință a
Doamnei Hirling, deoarece sora vitregă a Doamnei Hirling este mama
vitregă a fetei. Eu am ținut mult la ea dar până acum n-am primit nici
un semn. Cel mai profund compliment doamnei Mamă și tuturor stimaților
prieteni.
Va trimit câteva reproduceri ale căpitanilor de oaste ai răsculaților, căre au fost desenați după original.
Vă sărutam pe toți din inimă și rămânem al prea cinstitului domn și frate.
Foarte prea îndatorat
Ion Andr. Maetz m.p.
Scrisă la Alba Iulia (Karlsburg) la 31 martie 1785
Surse: DacoRomania-Alba.ro, Alba24.ro, Rador,
EnciclopediaRomaniei.ro, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”
Cluj-Napoca (documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/transilvania/1925), ActiveNews
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Din anumite puncte de vedere, mi se pare condiția femeii din zilele noastre mai grea decât cea de atunci. Mă refer, desigur, la femeile cu adevărat creștine și morale. De pildă, cele care aleg să facă atâția amar de ani de școală, după care ajung să muncească pe salariu din care mare parte este chiria sau ratele pe 30 de ani la banca…căsătoriile sunt cum sunt, pentru ca mulți dintre bărbații zilelor noastre (ca și multe femei, de altfel), apelează la perversiuni care mai de care (ceea ce pe timpuri nici nu se concepea!). Poate mai trebuie sa aiba grijă și de un părinte și bunic bolnavi. Cu adevărat cei din vremurile de pe urmă sunt mai mari decât cei din vremurile dintâi.