Foto: ziarulunirea.ro
La 24 ianuarie 1859 a avut loc Unirea Principatelor Române, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas important pe calea infăptuirii statului național unitar român. (Ascultați în bază Hora Unirii cântată de Maria Tănase)
Ideea unității de neam, limbă și cultură în cele trei țări române a reprezentat un deziderat de veacuri, la cristalizarea căruia și-au adus contribuția numeroase figuri marcante ale istoriei. Prima unire a fost realizată în 1600 de către Mihai Viteazul, care a reușit să aducă sub sceptrul său cele trei țări românești. Chiar dacă a fost de scurtă durată, destrămată de un context internațional nefavorabil, amintirea acestei uniri nu s-a mai stins niciodată, constituind un punct de reper important pentru urmași.
În secolele XVII-XVIII, conștiința națională începe să se contureze tot mai pregnant. Deschizători de drum, cărturarii moldoveni Grigore Ureche și Miron Costin au insistat asupra originii comune a celor trei neamuri românești. Apoi, episcopul greco-catolic Inocențiu Micu-Klein și reprezentanții de seamă ai Școlii Ardelene (Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior) au contribuit la elaborarea și afirmarea unei ideologii naționale.
În primele decenii ale secolului XIX, ideea unirii politice a românilor de pretutindeni a ajuns să se impună ca o necesitate obiectivă. Revoluțiile de la 1821 si 1848 înmulțesc glasurile care afirmă unitatea de neam și țară, iar lupta tuturor românilor pentru împlinirea acestui nobil deziderat se intensifică, devenind o problemă europeană.
Tratatul de pace semnat de către marile puteri la Paris, în 1856, după înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii, stabilește consultarea populației din cele două Principate Române cu privire la problema unității statale, prin organizarea unor adunări ad-hoc. A devenit evident că Unirea va putea fi impusă numai din interior, printr-o amplă mobilizare a tuturor românilor. Liderii unioniști au întemeiat o formațiune politică numită Partida Națională, care a ieșit învingătoare în lupta pentru constituirea adunărilor ad-hoc.
Acestea au exprimat, prin rezoluțiile adoptate, dorința unirii Principatelor sub numele de România, sub conducerea unui principe străin, cu moștenirea tronului. Convenția de la Paris (1858), document ce devine Constituție, stabilea unirea parțială (legislativă) a Munteniei și Moldovei sub numele de Principatele Unite, precum și faptul că fiecare țară va avea domnul său, care va cârmui cu ajutorul miniștrilor.Conform acestei Constituții, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul Partidei Naționale, a fost ales în unanimitate ca domnitor al Moldovei. În Țara Românească, la București, fracțiunile conservatoare au fost înfrânte în cele din urmă de către unioniști, sub presiunea populației. La 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă îl alege ca domn tot pe Alexandru Ioan Cuza, înfăptuind astfel unirea Principatelor Române într-un singur stat.
Proclamația de la Iași a domnitorului Alexandru Ioan Cuza către națiune, din 11 decembrie 1861, aduce oficial la cunoștință că:
Ideea unității de neam, limbă și cultură în cele trei țări române a reprezentat un deziderat de veacuri, la cristalizarea căruia și-au adus contribuția numeroase figuri marcante ale istoriei. Prima unire a fost realizată în 1600 de către Mihai Viteazul, care a reușit să aducă sub sceptrul său cele trei țări românești. Chiar dacă a fost de scurtă durată, destrămată de un context internațional nefavorabil, amintirea acestei uniri nu s-a mai stins niciodată, constituind un punct de reper important pentru urmași.
În secolele XVII-XVIII, conștiința națională începe să se contureze tot mai pregnant. Deschizători de drum, cărturarii moldoveni Grigore Ureche și Miron Costin au insistat asupra originii comune a celor trei neamuri românești. Apoi, episcopul greco-catolic Inocențiu Micu-Klein și reprezentanții de seamă ai Școlii Ardelene (Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior) au contribuit la elaborarea și afirmarea unei ideologii naționale.
În primele decenii ale secolului XIX, ideea unirii politice a românilor de pretutindeni a ajuns să se impună ca o necesitate obiectivă. Revoluțiile de la 1821 si 1848 înmulțesc glasurile care afirmă unitatea de neam și țară, iar lupta tuturor românilor pentru împlinirea acestui nobil deziderat se intensifică, devenind o problemă europeană.
Tratatul de pace semnat de către marile puteri la Paris, în 1856, după înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii, stabilește consultarea populației din cele două Principate Române cu privire la problema unității statale, prin organizarea unor adunări ad-hoc. A devenit evident că Unirea va putea fi impusă numai din interior, printr-o amplă mobilizare a tuturor românilor. Liderii unioniști au întemeiat o formațiune politică numită Partida Națională, care a ieșit învingătoare în lupta pentru constituirea adunărilor ad-hoc.
Acestea au exprimat, prin rezoluțiile adoptate, dorința unirii Principatelor sub numele de România, sub conducerea unui principe străin, cu moștenirea tronului. Convenția de la Paris (1858), document ce devine Constituție, stabilea unirea parțială (legislativă) a Munteniei și Moldovei sub numele de Principatele Unite, precum și faptul că fiecare țară va avea domnul său, care va cârmui cu ajutorul miniștrilor.Conform acestei Constituții, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul Partidei Naționale, a fost ales în unanimitate ca domnitor al Moldovei. În Țara Românească, la București, fracțiunile conservatoare au fost înfrânte în cele din urmă de către unioniști, sub presiunea populației. La 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă îl alege ca domn tot pe Alexandru Ioan Cuza, înfăptuind astfel unirea Principatelor Române într-un singur stat.
Statul condus de Alexandru Ioan Cuza era însă ciuntit: Basarabia, Nordul Bucovinei și Dobrogea erau sub stăpânire străină.
Proclamația de la Iași a domnitorului Alexandru Ioan Cuza către națiune, din 11 decembrie 1861, aduce oficial la cunoștință că:
Unirea este îndeplinită.HORA UNIRII CÂNTATĂ DE MARIA TĂNASE
Naționalitatea Română este întemeiată.
Acest fapt măreț, dorit la generațiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante și s-a înscris în datinile Națiunilor.
Dumnezeul părinților noștri a fost cu țara, a fost cu noi. El a întărit silințele noastre prin înțelepciunea poporului și a condus Națiunea către un falnic viitor.
În zilele de 5 și 24 Ianuarie ați depus toată a voastră încredere în Alesul nației, ați întrunit speranțele voastre într-un singur Domn.
Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.
Vă iubiți Patria, veți ști a o întări.
Să trăiască România!
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Domn am avut de la Dioclețian și Constantin cel Mare, Domn trebuia să avem până la a doua venire a lui Hristos.
Regalitatea barbar-apuseană ne-a separat de poate cel mai important element al conștiinței romanității noastre orientale: titlul imperial al conducătorului statului. Și ne-am pricopsit, în loc, cu o mizerie de titlul găsit pe toate drumurile: cel de rege.
Regalitatea barbar-apuseană nu are ce căuta la noi. Am făcut mortală greșeală să o primim odată; să nu încercăm un nou suicid pompând viață în ea în continuare. Lăsați-o să moară că a făcut destul rău.
Neamul nostru are nevoie de o renastere, de o revalorificare a radacinilor noastre spirituale vitale, a etosului strabunilor pe care l-am uitat odata cu navalirile, stapanirile, jafurile si razboaiele de tot felul care ne-au intoxicat si ne-au debusolat, facandu-ne sa ne lepadam in buna parte de identitatea noastra -- "chipul si asemanarea", blocate fiind undeva in adancurile subconstientului.
Avem nevoie de o mana de oameni entuziasti, intelepti si devotati, asa cum au fost tinerii patrioti care au pregatit Unirea de la 1859.
Speranta moare ultima, se spune...
https://basilica.ro/patriarhul-daniel-rugaciune-de-multumire-si-comemorare-pentru-unitate-nationala-text-integral/?swcfpc=1
1. Vlad Tepes (1456-1462 - a doua domnie) l-a ajutat pe Stefan cel Mare sa ia tronul Moldovei (1457) si pe Matia Corvinul (1458) sa devina regele Ungariei in perspectiva luptei comune contra turcilor. Ok, Matia s-a incurcat in Boemia si a uitat de turci, Vlad Tepes a devenit prizonierul lui (si a murit prea devreme), dar Stefan cel Mare si-a continuat drumul si a ajuns sa stapaneasca Moldova plus vreo jumatate de Ardeal, fiind numit in documentele secrete italiene ”Rex Daciae”. Petru Rares la randul lui a perpetuat stapanirea Moldovei in Ardeal iar mai tarziu Sigismund de Luxemburg cocheta cu ideea unei Dacii (unguresti) facuta de la Alba Iulia. Mihai Viteazul i-a luat-o inainte, facand o Dacie romaneasca. Un an, e drept, dar realizarea ei a persistat in memoria colectiva a poporului roman pana la 1918 si dupa aceea.
P.S. Se pare ca poporul roman e foarte bine si insistent indemnat sa-si uite toate aceste realizari.
Pentru mine Domnitorul Alexandru Ioan Cuza este in topul de suflet al eroilor istoriei noastre.
Fundația - L I M B A! a se vedea Facerea (Geneza) cap. 11
Ulterior credința ..
Plecând de unde?
Din “cetatea aceea Babilon, pentru că acolo a a m e s t e c a t Domnul limbile a tot pământul și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pământului.”
Și tot EL,
“Dumnezeul părinților noștri a fost cu țara, a fost cu noi. El a
î n t ă r i t s i l i n ț e l e noastre prin înțelepciunea poporului și a condus Națiunea către un falnic viitor.”
Haideți fraților “cei cu inima româna” să înțelegem că “eu ți-s frate, tu mi-ești frate” și “în noi doi un suflet bate!”
De unde suflet?
De unde bate el?
De la El!
Haideți fraților să ne s i l i m și noi să ne unim în “cuget și-n simțiri” ..că:
“Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi și la durere.
Unde-s doi, puterea crește
Și d u ș m a n u l nu sporește!”
Și uite așa să împlinim Cuvântul:
“Că unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.” (Matei 18,20)
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne mântuim ca N E A M în lumea asta ne-bună a babilonului care vrea ca odinioară, împotriva voinței Lui Dumnezeu, și atunci ..și și acum, și de atunci întruna ..”vârf să ajungă la cer și să ne facem faimă”..
Trăiască neamul românesc într-o singură Românie!
Îți mulțumim, Doamne, pentru toate!
Deschideti bine ochii, ca sa intelegeti ce inseamna masonerie....opusul lui Dumnezeu...satanism.
Cine nu stie lucrul asta...sforaie adanc.
Constantin Brancoveanu a fost ultimul care a vrut binele tarii cu adevarat...dupa el din pacate,au venit tradatorii de neam (masoni, ) sub diverse forme "domnitori", "regi", "presedinti" si toate cele.
Pt asta am spus sa deschidem bine ochii cine este masoneria....sub o forma a binelui (unirea) , iti strecoara picatura de otrava....vezi soarta Romaniei de pe timpul lui Cuza si pana acum.