Istoria națională cuprinde multe pagini de vitejie ale poporului român, încă prea multe necunoscute suficient de public. Una dintre aceste pagini o constituie victoria strălucită a trupelor române conduse de Mihai Viteazul, la Șerpătești pe 23 ianuarie 1595.
Contextul bătăliei este dat de declarația de război adresată otomanilor de către Mihai Viteazul, care la 13 noiembrie 1594 a lichidat pe creditorii aflați în capitală, dar și detașamentul otoman de 2.000 de oameni, însărcinat cu supravegherea Domnului Țării.
A urmat atacul asupra cetăților de la Dunăre: Giurgiu (cetatea n-a putut fi cucerită), Târgul de Floci (8 decembrie 1594), Hârșova (1 ianuarie 1595) și Silistra (8 ianuarie 1595).
Sultanul Murad al III-lea a decis uciderea lui Mihai și înlocuirea acestuia cu Bogdan, un fiu al lui Iancu Sasu, fost domn al Moldovei. În acest scop a pregătit o ofensivă la care urmau să participe două grupări de forțe. Prima dintre ele urma să acționeze de la Rusciuk spre București, iar a doua era formată dintr-un corp de oaste tătară, comandat de Ghazi Ghirai, hanul din Perekop. Cele două grupări trebuiau să se unească la nordul Dunării și să înainteze împreună spre București.
Mihai decide să se ocupe de inamici pe rând și începe cu tătarii, care reprezentau grupul cel mai numeros și mai periculos, ei aflându-se în flancul drept al grupării lui Mihai. În acest scop, el și-a fracționat forțele în mai multe grupări - una, condusă de frații Buzești (Radu, Preda și Stroe), destinată să-i întâmpine pe tătari; un detașament trimis la Giurgiu, pentru a supraveghea pe otomani, aflați în curs de concentrare; o rezervă, în raionul Hulubești, ce urma a fi utilizată la nevoie.
La 14 ianuarie 1595, „vineri în zori de zi”, după cum relata Mihai, avangarda tătară de circa 4.000 de ostași este atacată și nimicită la Putineiu, de corpul de oaste comandat de frații Buzești și Radu Calomfirescu.
Inamicul a fost distrus, românii au capturat o pradă bogată și au eliberat peste 7.000 de oameni de diferite etnii pe care tătarii îi aveau ca robi.
Informat de deznodământ, hanul tătarulir decide să intervină cu forțele principale, conduse de nepotul său, ceea ce a determinat retragerea forțelor române spre Stănești. Aici, oastea condusă de frații Buzești a primit ajutor de la Mihai și a angajat o nouă bătălie cu tătarii care, printr-o acțiune fulgerătoare, au fost învinși. Cei scăpați s-au retras spre sud, unde s-au unit cu oastea otomană care, respingând detașamentul de acoperire instalat de domn la Dunăre, înainta spre București. În aceste condiții, Mihai și-a retras forțele în raionul Hulubești, acoperind drumul spre Capitală.
În marșul spre nord, trupele trupele otomano-tătare, conduse de Mustafa, au cantonat la Șerpătești (sat astăzi dispărut), la circa 10 km sud de tabăra românilor. Cunoscând situația inamicului, care avea numai o parte din forțe, cealaltă urmând a trece Dunărea și de măsurile de siguranță luate de acesta, Mihai a decis să atace prin surprindere în timpul nopții. El a recurs la același procedeu tactic utilizat și de Vlad Țepeș (1462) și Ștefan cel Mare (1467). În acest scop, Mihai a constituit o avangardă, compusă din elemente ușoare și pusă sub comanda banului Manta, aceasta fiind urmată de forțele principale de sub comanda sa.
În ziua de 23 ianuarie, la căderea serii, gruparea comandată de banul Manta a atacat străjile inamicului. Pe fondul întunericului și al panicii produse, infanteria română a înconjurat satul și la miezul nopții a declanșat atacul concentric asupra grupării principale inamice. „Letopisețul Cantacuzinesc” a consemnat că Mihai vodă noaptea „fără veste-i lovi, de i-au tăiat și i-au gonit pân-i-au trecut Dunărea” (Cronicari munteni...), iar cronicarul Radu Popescu scria și el că românii „foarte i-au tăiat rău și cum au putut, au scăpat pașa (Mustafa) peste Dunăre”. Victoria românilor a avut un larg ecou, cronicarul ungur Szamosközy Istvan relatând: „La Șerpătești, înainte de răsăritul soarelui, în iarna aceea cumplită, Mihai îi nimici, în vremea cât ar fierbe un ou, de n-a scăpat nici unul… Au pierit acolo nepotul hanului tătăresc și imbrohorul; multe prăzi au luat atunci, căci numai bogățiile hanului tătăresc erau încărcate pe șase cai albi”.
Dar Mihai nu s-a mulțumit numai cu victoria „de etapă”: acesta a trecut la urmărirea cotropitorilor Țării și a traversat Dunărea înghețată, în dreptul localității Marotin (15 km nord-est de Rusciuc) și au zdrobit, la 25 ianuarie 1595, gruparea condusă de Mustafa, care și-a pierdut viața în bătălie. Au fost uciși 7.000-8.000 de oameni, a fost capturată toată artileria, iar orașul incendiat. De remarcat că detașamentul trimis de Sigismund Bathory, principele Transilvaniei și condus de Mihail Horvath, nu a luat parte la lupte, el sosind cu întârziere, deși Mihai trimisese ordine din timp.
Bătălia de la Șerpătești, precum și confruntările de la Putineiu și Stănești, au reprezentat dovada strălucitelor calități de strateg militar ale lui Mihai Voievod și l-au arătat otomanilor ca pe un adversar extrem de periculos.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Doamne ,apară i pe români !
Din pacate, romanii s-au schimbat mult.
In loc de dreapta credinta si vitejie ne mandrim slujind, nu doar intereselor straine de interesele noastre, ci de-a dreptul contrare credintei ortodoxe si neamului.
Vitejia noastra se rezuma la zgandarirea patriotarda, demagogie fara folos, a unora sau altora, la comanda noilor stapani sau fiindca ni se flutura promisiuni mincinoase pe sub nas. Nu mai conteaza ca ne-am facut slugi diavolului, si darurile lui sunt inselatoare, crezand ca ne va pazi sa trecem puntea. Incotro oare? Habar nu avem, ca somnambulii...
,,Căci cine va voi să-și scape viața o va pierde; iar cine va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela o va mântui” (Marcu 8, 34-35).
Vreau sa cred ca poate cativa dintre tinerii care cresc acum sub buna indrumare a unor vrednici duhovnici vor spala pacatele neamului, indreptand carma corabiei, candva in viitor, Domnul vazand curatenia inimilor lor...