23 august 1939: 85 de ani de la semnarea ticălosului Pact Ribbentrop-Molotov, în urma căruia au fost deportați și uciși milioane de români și care a dus la ruperea Basarabiei și a nordului Bucovinei din România-Mamă

De Răzvan Marinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În urmă cu 85 de ani, Germania nazistă și Rusia bolșevică semnau un pact de neagresiune, care a dus în final la scindarea Europei și la dezmembrarea României.

Semnarea unui pact între Germania nazistă și URSS, în 23 august 1939, a dus la declanșarea celei de a doua mari conflagrații mondiale, iar, prin protocolul său secret, la ruperea Basarabiei din trupul României.

Înțelegerea dintre Hitler și Stalin de a împărți ceea ce rămasese neocupat sau neîmpărțit în Europa Centrală și de Est, prin semnarea și aplicarea Pactului Ribbentrop-Molotov, a avut grave repercusiuni asupra întregii lumi. A început Al Doilea Război Mondial, cu reîmpărțiri de teritorii, dar și cu victime și distrugeri nemaiîntâlnite în istorie, prelungit cu Războiul Rece și cu scindarea Europei în două. Prin așa numita Cortină de fier, vestul s-a aflat sub influența Statelor Unite ale Americii, iar estul sub influența Uniunii Sovietice, timp de 45 de ani, între 1945 și 1989.

23 august 1939, Pactul Ribbentrop-Molotov
 
La Moscova, în prezența lui Stalin, ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov și ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop semnau la 23 august un tratat de neagresiune între Germania nazistă și Uniunea Sovietică.

Scopul declarat al Pactului Ribbentrop-Molotov era ca al Treilea Reich să-și asigure flancul estic după invadarea Poloniei, petrecută o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939. În schimb, URSS dorea să câștige timp și să prevină o invazie germană, deoarece Armata Roșie avea prea puțini ofițeri superiori, după executarea multora dintre ei din ordinul lui Stalin, sub pretextul unui complot imaginar.

Era vorba, de fapt, de o înțelegere între Hitler și Stalin de a împărți ceea ce rămasese neocupat sau neîmpărțit în Europa Centrală și de Est, așa cum stipula un protocol adițional secret care viza teritorii din Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania și Polonia și prin care URSS își accentua interesul pentru Basarabia.

"Măcelarii Europei, amețiți de băutură, își jucau rolurile, îmbrățișându-se cu tandrețe și clătinându-se pe picioare. În întregime, ei se înfățișau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră și înainte de împărțit ceva, și acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesioniști ai acelorași afaceri", astfel descria momentul semnarii pactului istoricul Paul Johnson.

Ca urmare a protocolului adițional secret, URSS a transmis României, la data de 28 iunie 1940, un ultimatum: i se dădeau 48 de ore pentru a evacua Basarabia și nordul Bucovinei, în caz contrar URSS îi declara război. România a cedat, fără luptă, și trupele sovietice au intrat în teritoriile cerute, dar și în Ținutul Herței, nemenționat în ultimatum.

România a intrat în război în iunie 1940, iar din 1941 Basarabia și nordul Bucovinei s-au întors în componența statului român timp de încă trei ani, pentru ca după 1944 să fie ocupate din nou de URSS, apoi să fie furate de Ucraina și noua Republică Moldova aflată sub comanda Moscovei.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • n 23.08.2019 10:56
    Denumirea ”Ribbentrop-Molotov” este o găselniță de-a rușilor cu scopul de a arunca asupra germanilor toată vina pt semnarea pactului. Mai cunoaște cineva un pact semnat între 2 țări care să poarte numele miniștrilor de externe?
    Corect ar fi fost să se spună Pactul URSS-Germania sau Pactul de la Moscova. Sau dacă tot s-a insistat pe numele miniștrilor: Pactul Molotov -Ribbentrop - pt că pactul s-a semnat la Moscova în prezența lui Stalin.
  • adria 24.08.2019 00:27
    'Simfonia roșie' este un interogatoriu luat în ianuarie 1938 de către poliția secretă stalinistă (NKVD) lui Christian Rakovsky (1873-1941?) -- pe numele lui adevărat Chaim Rakover, prietenul și suporterul lui Leon Troțki. Documentul dezvăluie dedesubturile unor importante evenimente istorice și explică semnificația reală a revoluțiilor, comunismului, francmasoneriei și războiului.

    Documentul nu era destinat să devină public. Traducătorul, dr. J. Landowsky, a făcut o copie neautorizată care a fost găsită și recuperată în condiții dramatice.

    'Simfonia roșie' demonstrează că Primul Război Mondial, genocidul pe care acesta l-a produs precum si Marea criză economică care a urmat nu au fost întâmplătoare sau inevitabile, ci rezultatul intențiilor malefice ale ocultei internationale de a folosi comunismul pentru a stabili o dictatură mondială a celor super bogați.

    'Simfonia roșie' este cel mai exploziv document politic din istoria modernă. El dezvăluie de ce a fost creat Hitler și apoi s-a căutat distrugerea lui, și cum s-a ajuns la pactul Ribbentrop-Molotov semnat în august 1939 cu doar o săptămână înainte de invazia Poloniei.

    Este regretabil că un document de o asemenea importanță nu a fost tradus în românește.
    'Simfonia roșie' poate fi citită în engleză (Red Symphony) la http://www.illuminati-news.com/052106a.htm
    sau la https://www.bibliotecapleyades.net/sociopolitica/red_symphony.htm

    În franceză (Symphonie en rouge majeur) la http://www.histoireebook.com/index.php?post/2012/07/25/Landowsky-Josef-Symphonie-en-rouge-majeur

    P.S. Christian Rakovsky, născut Chaim Rakover, aparținea puternicei facțiuni troțkiste care își lua ordinele de la Rothschilds. Leon Troțki a scris în autobiografia sa, intitulată 'Viața mea':
    "Christian G. Rakovsky ... a jucat un rol activ în treburile interne a patru partide socialiste - bulgar, rus, francez și român - pentru a deveni în cele din urmă unul dintre liderii Federației Sovietice, fondator al Internaționalei Comuniste, președintele Sovietului Ucrainean al Comisarilor Poporului și reprezentantul diplomatic sovietic în Anglia și Franța ... "
    Mulți din grupul său au fost împușcați în timpul epurărilor din Partidul Comunist de către Stalin. Nu se știe cu certitudine care a fost soarta lui Rakovsky.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  5. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

  10. Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!