Foto: Arhivă
Dupǎ ce în octombrie 1962 am fost încadrat în funcția de preparator la Facultatea de Istorie a Universitǎții din București, principala mea preocupare era sǎ mǎ specializez în istoria contemporanǎ a României. Frecventam Biblioteca Academiei, unde obținusem permis la sala III (Fond Special) și Arhivele Statului, urmǎrind sǎ-mi fac o imagine proprie despre perioada interbelicǎ, întrucât cea dobânditǎ în timpul studenției nu mi se pǎrea corectǎ.
Eram foarte interesat și de istoria pe care o trǎiam, mai ales dupǎ Declarația din aprilie 1964, când am participat la dezbaterile organizate la nivelul Centrului Universitar și al Universitǎții, prilej cu care am aflat "adevǎrul despre ajutorul sovietic”: Convenția de armistițiu din 12 septembrie 1944, sovrom-urile, consilierii, limba rusǎ etc etc.
Atunci am decis sǎ notez cele aflate, pentru a le reține și reflecta asupra lor. Mǎ gândeam uneori cǎ întoarcerea spre valorile proprii și trecerea în subsidiar a internaționalismului proletar, afirmarea independenței naționale și criticile la adresa sovieticilor ar putea genera reacția durǎ a Kremlinului. Pe de altǎ parte speram cǎ Gheorghiu-Dej va ști limita pânǎ la care putea "întinde coarda”, pentru a evita o intervenție militarǎ sovieticǎ, precum cea din Ungaria în 1956.
Pe la mijlocul lunii februarie 1965 se zvonea cǎ Gheorghiu-Dej era bolnav și de aceea nu mai apǎrea în public. În ziua de 7 martie 1965 urmau sǎ aibǎ loc alegeri pentru Marea Adunare Naționalǎ și am reținut faptul cǎ Gheorghiu-Dej nu a participat la nici o întâlnire cu alegǎtorii, așa cum obișnuia. A apǎrut o singurǎ datǎ la TV, unde a citit cu destulǎ greutate un text (se auzea în microfon o respirație grea). În ziua alegerilor, Gheorghiu-Dej s-a prezentat la sectia de votare pe înserate (de regulǎ vota la prima orǎ), iar singura imagine din apropiere de câteva secunde, când depunea buletinul în urnǎ, era a unui om suferind.
Peste mai puțin de o sǎptǎmânǎ, la 12 martie 1965, a încetat din viațǎ profesorul și criticul literar George Cǎlinescu. Asistasem la câteva cursuri ținute la Facultatea de Filologie, citisem excepționala sa monografie despre viața lui Mihai Eminescu, savuram "Cronica optimistului” din revista "Contemporanul”, astfel cǎ moartea lui Cǎlinescu am simțit-o ca pe o pierdere personalǎ. Am participat la mitingul de doliu de la Ateneul Român, am însoțit cortegiul funerar pânǎ la cimitirul Bellu, am asistat la depunerea sa în mormânt, alǎturi de I.L. Caragiale, Mihai Eminescu, George Coșbuc și Mihail Sadoveanu.
Nici nu m-am dezmeticit bine dupǎ acest trist eveniment, când în ziua de 17 martie am fost anunțat cǎ sunt de gardǎ la Comitetul UTM pe Universitate de la 17,30 la 22,30. Sediul acestuia se afla la Facultatea de Drept, m-am prezentat la ora indicatǎ, împreunǎ cu alți doi colegi, unul de la Facultatea de Geografie și celǎlalt de la Facultatea de Biologie. Nu ni s-a spus motivul acestei neașteptate gǎrzi, ci doar dacǎ primim telefon de la Comitetul PMR pe Centrul Universitar sǎ-i sunǎm pe secretarul Comitetului UTM, pe secretarul Comitetului PMR pe Universitate și pe rector. Am presupus cǎ era ceva grav, care putea interveni din moment în moment. Gândul mǎ ducea spre Gheorghiu-Dej, dar nu am avut curajul sǎ discut despre ce putea fi vorba. Cred cǎ și colegii mei gândeau la fel. Nu ne-a sunat nimeni, astfel cǎ am scris în registrul de procese-verbale cǎ "în timpul serviciului nostru nu a fost nimic de semnalat”.
În ziua de joi, 18 martie 1965, s-a deschis sesiunea Marii Adunǎri Naționale. Dimineațǎ, la ora 7,30, m-am întâlnit la Facultatea de Istorie cu profesorul Ladislau Bányai, reales deputat, pentru a discuta despre seminarul special din acea sǎptǎmânǎ, pe care urma sǎ-l conduc eu, ca de obicei atunci când domnia sa lipsea. Dupǎ ce mi-a comunicat tema, mi-a spus cǎ a primit indicația sǎ vinǎ la ședința MAN în haine de culoare închisǎ.
Deputații au procedat în mare grabǎ la realegerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în funcția de președinte al Consiliului de Stat și a lui Ion Gheorghe Maurer în cea de președinte al Consiliului de Miniștri.
Dupǎ ce anunțat cǎ Gheorghiu-Dej nu putea participa la lucrǎri din motive de sǎnǎtate, Ștefan Voitec, președintele MAN, i-a informat pe deputați cǎ acesta a trimis o scrisoare, cǎreia i-a dat citire. Era un text ambigu: pe de o parte mulțumea pentru încrederea acordatǎ și se angaja sǎ-și consacre "întreaga energie pentru binele poporului și a patriei”, iar pe de altǎ parte afirma necesitatea de a se acționa, în continuare, pentru apǎrarea independenței naționale, dezvoltarea economicǎ a României, îmbunǎtǎțirea situației materiale și culturale a poporului român, cuvinte care semǎnau cu un testament politic.
Seara, la orele 22,30, s-a transmis la radio buletinul medical prin care se anunța cǎ Gheorghiu-Dej suferǎ "de o afecțiune pulmonarǎ, care în ultimul timp s-a agravat prin apariția de complicații hepatice cu icter și insuficiențǎ hepaticǎ. Se aplicǎ tratamentul corespunzǎtor”. Având în vedere secretomania regimului, transmiterea acestui comunicat am considerat-o ca o dovadǎ a faptului cǎ liderul comunist nu avea nici o șansǎ de supraviețuire.
Vineri, 19 martie, am fost de permanențǎ la Comitetul UTM pe Centrul Universitar, aflat în Casa de Culturǎ a Studenților, din Calea Plevnei, de la 15,00 la 21,00. Erau acolo încǎ vreo 15 utemiști din alte institutele de învǎțǎmânt superior din Capitalǎ. În acea camerǎ se afla un aparat de radio, care transmitea muzicǎ popularǎ și muzicǎ sinfonicǎ. Buletinul de știri de la ora 17 a început cu un comunicat prin care se anunța cǎ starea de sǎnǎtate a lui Gheorghiu-Dej s-a agravat, aflându-se în "stare comatoasǎ”. Constantin Popa (viitorul mare medic neurolog), student la Medicinǎ, ne-a explicat cǎ aceasta însemna "faza finalǎ”. Priveam unii la alții, nu scoteam nici o vorbǎ, așteptând noi vești.
Buletinul de știri de la ora 18,00 a început cu o întârziere de 7 minute, când crainicul, cu o voce gravǎ, a citit Comunicatul CC al PMR și Consiliului de Stat prin care se anunța "cu profundǎ durere” încetarea din viațǎ a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej la ora 17,53 "dupǎ o boalǎ grea”.
Mânat de un imbold pe care nu mi l-am explicat pânǎ astǎzi, în clipele urmǎtoare, fǎrǎ sǎ anunț pe nimeni, am plecat spre sediul Comitetului Central. Aici, erau deja adunate câteva sute de persoane și în scurt timp s-a umplut toatǎ Piața Palatului. N-am scos o vorbǎ, dar ascultam ce zicea lumea: A murit prea devreme [avea 64 de ani]; Sǎ mai fi trǎit mǎcar cinci ani pentru a consolida îndependența României; Oare cel ce va urma va fi în stare sǎ continuie politica de independențǎ promovatǎ de Gheorghiu-Dej? Sǎ ne fereascǎ Dumnezeu de o nouǎ ocupație sovieticǎ.
Dupǎ vreo douǎ ore am plecat spre casǎ. În drum spre autobuz (locuiam pe Șoseaua Olteniței) am trecut prin fața Casei Centrale a Armatei (Cercul Militar Național) unde erau înșirate tablourile membrilor Biroului Politic al CC al PMR, instalate cu prilejul deschiderii sesiunii Marii Adunǎri Naționale. Primul era cel al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar el pǎrǎsise scena istoriei. Urmau ceilalți în ordine alfabeticǎ. M-am oprit pe trotuar și mi-am fǎcut în gând un calcul. Cine ar putea fi succesorul? Gheorghe Apostol mai fusese prim-secretar al CC al PMR în 1954-1955, deci avea o șansǎ; Emil Bodnǎraș – fusese militar, nu era potrivit; Petre Borilǎ – era bulgar și cam șters; Nicolae Ceaușescu – tânǎr, activ, putea fi ales; Alexandru Drǎghici – general, ministru de Interne, nu prea cred; Alexandru Moghioroș – minoritar, ca și Borilǎ, nu; Ion Gheorghe Maurer – nici el, intelectual, era foarte bine sǎ rǎmânǎ în fruntea guvernului; Chivu Stoica – prea "bolovǎnos”, nu putea fi om de prim plan. Era o judecatǎ superficialǎ, drept care mi-am continuat drumul, alungând din minte acest calcul.
Seara, la 22,30, am ascultat la Radio buletinul medical: Gheorghiu-Dej a fost rǎpus de cancer la ficat. La ora 23 s-a anunțat declararea doliului național pânǎ în ziua de 24 martie.
În dimineața zilei de duminicǎ, 21 martie, am aflat cǎ trupul neînsuflețit al lui Gheorghiu-Dej va fi depus la Consiliul de Stat (fostul Palat Regal, devenit al Republicii), pentru ca "oamenii muncii” sǎ-și ia adio de la "ilustrul conducǎtor”. Am socotit cǎ era bine sǎ mǎ duc printre primii, deoarece mai târziu vor veni muncitorii din marile întreprinderi și va fi aglomerație. M-am înșelat. De la Universitate am luat-o pe Calea Victoriei, dar în dreptul Palatului Telefoanelor era un baraj din camioane militare, care blocau accesul spre Piațǎ. Am vǎzut oameni care se strecurau printre camioane sau se rostogoleau pe sub ele și intrau în respectiva zonǎ. Eu am trecut prin Pasajul Victoria și am ieșit în strada Academiei, am luat-o la dreapta pe strada Câmpineanu, spre Bulevardul Bǎlcescu, apoi la stânga pe strada Onești (fostǎ și viitoare Dem I. Dobrescu) și am ajuns în Piațǎ. Aici era o înghesuialǎ greu de imaginat. Cei din spate impingeau cu putere și se forma un fel de "valul mǎrii”, astfel cǎ m-am trezit lângǎ gardul de fier care înconjura Palatul, aproape sǎ fiu strivit. Cu multǎ greutate am reușit sǎ intru pe poartǎ. Abia în curte milițienii stǎpâneau situația: fǎcuserǎ un baraj, impunând formarea unui rând de câte trei persoane, care putea sǎ înainteze spre intrarea în Palat.
În holul mare de la parter, Gheorghiu-Dej era așezat pe un catafalc înalt, în fața cǎruia era un tablou mare al defunctului, iar de jur împrejur coroane de flori. Trecând prin dreptul sicriului am observat cǎ mâinile erau întinse de-a lungul corpului (nu pe piept), iar fața roșiaticǎ (nu galbenǎ). Am ieșit pe ușa dinspre biserica Crețulescu, obosit și transpirat, întrebându-mǎ în sinea mea dacǎ a meritat aceastǎ tevaturǎ de peste patru ore. Mǎ consolam cu gândul cǎ am trǎit un moment de istorie.
Ajuns acasǎ am ascultat comunicatul Comisiei de organizare a funeraliilor: publicul avea acces în Palatul Republicii pentru a-și lua adio de la Gheorghiu-Dej în zilele de duminicǎ, 21 martie între orele 11-14 și 16-22, precum și de luni, 22 martie și marți, 23 martie între orele 7-14 și 16-22.
Dupǎ îmbulzeala din prima zi, s-au luat mǎsuri organizatorice ca totul sǎ intre în ordine. S-au transmis dispoziții în instituții și întreprinderi privind numǎrul de cetǎțeni, locurile de adunare, traseul de strǎbǎtut, comunicarea echipelor de ordine cu milițienii aflați în stradǎ. Am fost înscris pe tabelul Facultǎții de Istorie, cerându-mi-se sǎ fiu în curtea Facultǎții de Drept, marți la ora 10,00. Coloana Universitǎții a parcurs mai multe strǎzi și a ajuns în fața catafalcului pe la 14,30. Am constatat cǎ, în numai 24 de ore, fața lui Gheorghiu-Dej devenise pǎmântenie, ceea ce însemna cǎ trupul intrase într-un rapid proces de descompunere.
S-a anunțat cǎ se putea vizita cabinetul de lucru al lui Gheorghiu-Dej aflat în clǎdirea CC al PMR, dar nu m-am simțit în stare sǎ mai stau încǎ vreo douǎ ore la coadǎ.
În paralel se desfǎșurau adunǎri de doliu în întreprinderi și instituții, unde se citea un text trimis de la CC al PMR. Am participat la adunarea de la Conservatorul "Ciprian Porumbescu”, unde am nimerit lângǎ renumitul bariton Petre Ștefǎnescu-Goangǎ, care mi-a șoptit: "Dragǎ, îmi pare rǎu de moartea tovarǎșului Gheorghiu-Dej, dar este un prilej sǎ ascultǎm la radio o muzicǎ adevǎratǎ, cǎ mǎ aduce la disperare zgomotul infernal al așa-zisei muzici ușoare”.
Am cumpǎrat mai multe ziare în care se publicau articole omagiale semnate de personalitǎți ale vieții culturale și științifice, dar și de muncitori și țǎrani. M-a impresionat articolul intitulat Adio, publicat în "Scânteia”, de Tudor Arghezi: "Condeiule al meu de mângâieri, de consolǎri, de reverie, fǎ-te om, fǎ-te țarǎ, fǎ-te popor, puneți sarica de spini și plângi la porțile lumii. Cel mai teafǎr dintre noi a trecut pe ele în nu știu unde haosul începe, cu o poartǎ mutǎ, cu lacǎte grele […] Gheorghiu-Dej, cǎruia îi scriam din când în când, numindu-l Iubite Tovarǎșe Dej, a pierit dintre noi […] Stau și plâng condeiule al meu pe un mormânt, revoltat cǎ ziua s-a stins și cǎ pǎmântul, care a primit în el unul dupǎ altul pe Domnitorii noștri, a cutezat sǎ primeascǎ și țǎrâna scumpului general al neamului românesc, scufundat în cea mai cumplitǎ jale”.
În timp ce lumea continua sǎ-și ia adio de la Gheorghiu-Dej, am ascultat la Radio comunicatul, prin care se anunța cǎ în ziua de 22 martie 1965 a avut loc ședința plenarǎ a C C al PMR : "La propunerea Biroului Politic plenara a ales în funcția de prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român pe tovarǎșul Nicolae Ceaușescu”. Mi s-a pǎrut o decizie normalǎ.
S-au anunțat și hotǎrârile privind "eternizarea memoriei” lui Gheorghiu-Dej: editarea operei și a biografiei acestuia; ridicarea de statui în București și Cluj; de busturi în mai multe orașe; așezarea de plǎci memoriale; editarea unui timbru; amenajarea unei sǎli memoriale la Muzeul de Istorie a PMR; acordarea numelui sǎu orașului Onești, precum și unor întreprinderi și instituții (între care Institutul Politehnic din București), unor strǎzi etc. etc.
Funerariile s-au desfǎșurat în ziua de miercuri, 24 martie. Vremea s-a deteriorat brusc. Dacǎ în ultima sǎptǎmâna fusese cald și plǎcut, dintr-odatǎ cerul s-a înnorat și a început sǎ batǎ un vânt rece.
Mitingul de doliu s-a desfǎșurat în fața Palatului Republicii. Venisem sǎ asisat la acest eveniment, dar era prea multǎ lume, eu abia îmi fǎcusem loc în aripa dreaptǎ a Ateneului Român, nu vedeam scena amenajatǎ și, evident, nici pe vorbitori. Am auzit, de la microfoanele instalate un bocet de bǎrbat, și cuvintele:”Gheorghiu-Dej, Gheorghiu-Dej, cui ne lași ? ” Am aflat ulterior cǎ era glasul lui Chivu Stoica.
Simțeam frigul în oase, "scǎpǎram” din picioare și mǎ cuprindea rǎceala. Mi-a venit ideea sǎ ies din acea aglomerație și sǎ mǎ duc la unchiul meu, Dumitru Almaș, care locuia în apropiere pentru a urmǎri procesiunea la TV. Ca urmare, m-am strecurat pe lângǎ Ateneu și am intrat pe strada Gabriel Périe (fostǎ și viitoare Clémenceau) și am intrat la nr. 6 . Am urmǎrit împreunǎ cu familia Almaș la TV cuvântarile rostite de Chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Ion Gheorghe Maurer și mai ales de Nicolae Ceaușescu, noul prim-secretar al CC al PMR. Acesta a vorbit destul de încâlcit, cu unele dificultǎți de pronunție, în care parcǎ l-a imitat pe Stalin la ceremonia funerarǎ pentru V.I. Lenin, când a folosit expresia ”Iți jurǎm tovarǎșe Lenin”. La rândul sǎu, Ceaușescu a repetat: "Iți jurǎm tovarǎșe Gheorghe Gheorghiu-Dej, sǎ pǎstrǎm ca lumina ochilor unitatea partidului, sǎ urmǎm exemplul tǎu luminos, sǎ dǎruim tot ce avem mai bun partidului, poporului, patriei noastre dragi”.
Am vǎzut la TV convoiul funerar care a strǎbǎtut Bulevardul Nicolae Bǎlcescu pânǎ la Piața Națiunii, apoi a cotit la dreapta pe strada 11 iunie pânǎ în Parcul Libertǎții (fost și viitor Carol). În acest timp, televiziunea transmitea imagini de pe traseu, inclusiv cu oameni plângând pentru "greaua pierdere suferitǎ”. Sicriul a fost îngropat în incinta Monumentului ”Eroilor Luptei pentru Libertatea Poporului și a Patriei pentru Socialism”.
De-a-lungul anilor m-am gǎndit adesea la moartea celor doi lideri politici: Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. Primul a murit în casa sa din Bulevardul Primǎverii, i s-au organizat funeralii naționale, i s-au dedicat pagini întregi în ziare și ore de transmisie la Radio și TV, nu numai în România, ci și peste hotare, inclusiv în SUA, Marea Britanie, Germania Federalǎ, Franța, India, Brazilia, etc etc. Cel de-al doilea a fost împușcat într-o unitate militarǎ din Târgoviște, iar vestea morții sale a fost primitǎ de aproape toți românii cu un sentiment de ușurare cǎ au scǎpat de "criminalul dictator”. Și pe plan internațional dispariția lui Ceaușescu a fost consideratǎ beneficǎ pentru români, precum și pentru Europa, pentru democrație în general.
Starea de spirit, mentalul colectiv au fost influențate decisiv de ultimii ani de conducere a celor doi oameni politici.
Istoria a demonstrat cǎ cele mai dure represiuni s-au înregistrat în timpul lui Gheorghiu-Dej. Atunci au fost arestați sute de mii de oameni, mulți dintre aceștia au murit în închisori, inclusiv personalitǎți precum Iuliu Maniu, Gheorghe Bǎrtianu, Ion Mihalache. La Canalul Dunǎre-Marea Neagrǎ și-au pierdut viața sute de oameni, fǎrǎ lumânare și fǎrǎ cruce. Zeci de mii de țǎrani au fost schingiuiți și obligați sǎ se înscrie în Gospodǎriile Agricole Colective. Aproape întreaga elitǎ economicǎ și o mare parte din elita intelectualǎ au fost distruse. Și totuși, în martie 1965 foarte mulți români îl regretau pe Gheorghiu-Dej.
S-a întâmplat un fenomen oarecum similar cu cel din 1918-1920, când Alexandru Averescu dobândise o extraordinarǎ popularitate în rândurile țǎrǎnimii. N. Iorga nota cǎ atunci când li se amintea sǎtenilor cǎ Averescu a fost cel care a condus represiunea din 1907, aceștia replicau: "Taica ne-a bǎtut pentru cǎ noi nu am fost cuminți”. Mentalul colectiv era dominat de amintirile recente, când generalul i-a condus în marile bǎtǎlii din Primul Rǎzboi Mondial, obținând strǎlucita victorie de la Mǎrǎști, bizuindu-se pe ostașii sǎi (în covârșitoarea lor majoritate țǎrani). Dupǎ încetarea confruntǎrilor militare, Averescu a intrat în politicǎ, înființând Liga Poporului care promitea: "îndreptarea” țǎrii; tragerea la rǎspundere a celor vinovați pentru "pierderile inutile” din campania militarǎ a anului 1916; vot obștesc; împroprietǎrirea țǎranilor cu câte cinci ha de familie. Ca urmare, Averescu a dobândit o uriașǎ popularitate, pe valul cǎreia a ajuns la putere în martie 1920.
Tot astfel, în martie 1965 mulți români apreciau cǎ toate necazurile pe care le-au suferit în timpul lui Gheorghiu-Dej se datorau ocupanților sovietici și cǎ el (Gheorghiu-Dej) a îndurat multe greutǎți, a avut de fǎcut fațǎ amenințǎrilor venite de la Kremlin, dar pânǎ la urmǎ a reușit sǎ-i scoatǎ pe ruși din țarǎ și sǎ porneascǎ pe calea independenței naționale, i-a eliberat pe toți deținuții politici în 1962-1964, a desființat cotele pentru țǎrani, a asigurat o bunǎ aprovizionare a orașelor cu produse de primǎ necesitate, mulți intelectuali cǎrora li se interzisese sǎ publice la începutul anilor 50 erau acum reabilitați și susținuți de regim.
În ziua de 22 martie 1965 m-am întâlnit la Catedra de Istoria României cu profesorul Constantin C. Giurescu, reîncadrat în urmǎ cu un an în Universitate. Crezând cǎ-i va face plǎcere am zis: "A murit cel cere v-a ținut cinci ani de zile în închisoare”. Dar, spre surprinderea mea, profesorul Giurescu mi-a ținut o lecție de "realism politic”: Nu Gheorghiu-Dej, ci sovieticii au hotǎrât arestarea sa și a multor altora, intelectuali și oameni politici, dar și țǎrani și chiar muncitori. Gheorghiu-Dej și prietenul sǎu Petru Groza l-au eliberat din închisoare, l-au încadrat mai întâi la Institutul de Istorie și apoi a fost reinstalat la catedra sa de la Universitate. Acum poate publica și chiar este solicitat de redacțiile revistelor de istorie și de edituri. Ar fi bine ca eu, tânǎr istoric, sǎ înțeleg cǎ politica este arta posibilului. Când a fost posibil, Gheorghiu-Dej a demonstrat cǎ era un bun român. Sǎ dea Dumnezeu ca și Nicolae Ceaușescu sǎ dea dovadǎ de același curaj ca cel pe care l-a avut Gheorghiu-Dej. Am plecat puțin nedumerit dupǎ aceastǎ lecție, dar am reflectat adesea la spusele profesorului Giurescu.
În cazul lui Ceaușescu mentalul colectiv s-a manifestat exact invers. Românii (și nu numai ei) parcǎ uitaserǎ la 25 decembrie 1989 cǎ în timpul lui Ceaușescu se realizase cel mai înalt ritm de dezvoltare economicǎ din istoria României, cǎ mai mult de jumǎtate dintre orǎșeni primiserǎ apartamente gratuite de la stat, cǎ în august 1968 l-au admirat pentru curajul de a condamna intervenția militarǎ a sovieticilor și sateliților lor împotriva Cehoslovaciei, cǎ Bucureștiul devenise un centru al diplomației mondiale.
În decembrie 1989, românii îl urau pe Ceaușescu pentru cǎ dupǎ 1981 a introdus restricții la luminǎ și cǎldurǎ, i-a obligat sǎ stea ceasuri întregi la coadǎ pentru un pachet de unt sau chiar pentru o pâine, cǎ redusese programul TV la douǎ ore pe zi, iar cultul personalitǎții sale și al Elenei Ceaușescu devenise absolut insuportabil.
Interesant este cǎ cei mai acerbi critici ai lui Ceaușescu erau tocmai staliniștii din timpul lui Gheorghiu-Dej, în frunte cu Silviu Brucan, cel care ceruse, într-un articol publicat în "Scânteia”, organul CC al PCR, din 1 august 1947, nu numai dizolvarea Partidului Național-Țǎrǎnesc, dar și condamnarea drasticǎ a liderilor sǎi în frunte cu Iuliu Maniu și Ion Mihalache. În seara zilei de 25 decembrie 1989, același Silviu Brucan a adǎugat, cu de la sine putere, în actul de acuzare pe baza cǎruia soții Ceaușescu fuseserǎ condamnați la moarte și executați, încǎ un punct: "Încercarea de a fugi din țarǎ pe baza unor fonduri de peste 1 miliard de dolari depuse în bǎnci strǎine”. Chiar cei care-și datorau cariera politicǎ lui Nicolae Ceaușescu îl numeau acum "criminalul dictator”.
Presa internaționalǎ – care publicase sute de articole elogioase la adresa politicii externe promovatǎ de Ceaușescu – a trecut în cealaltǎ extremǎ. Un ziar belgian scria la 27 decembrie 1989 cǎ, din ordinul lui Ceaușescu, la Timișoara "mai mult de patru mii de oameni au fost uciși”, dupǎ ce "înainte de a fi mitraliați li se legau mâinile și picioarele cu sârmǎ ghimpatǎ, corpurile erau torturate, organele genitale smulse sau contuzionate. Mulți au fost aruncați de vii în groapǎ, apoi omorâți cu apǎ fierbinte”.
În acea atmosferǎ mulți români credeau cǎ asemenea informații erau corecte, prezentau realitatea, drept care au primit cu satisfacție lichidarea soților Ceaușescu. Peste mai puțin de o lunǎ, mai mulți ziariști francezi au venit la Timișoara, pentru a cerceta situația la fața locului și au ajuns la concluzia cǎ respectiva relatare era "minciuna secolului”.
P.S. 1
În primǎvara anului 1993, plecând de la Ministerul Invǎțǎmântului spre Universitate, în fața Conservatorului "Ciprian Porumnescu” m-a oprit un domn îmbrǎcat destul de modest, ca mi s-a adresat: "Domnule profesor Scurtu, îmi pare bine cǎ v-am întâlnit”. Dupǎ voce și înfǎțișare l-am recunoscut pe Ștefan Andrei, fost ministru de Externe al României. "Vreau sǎ-ți arǎt ceva!”. A deschis portbagajul mașinii sale, care era plin cu zeci de caiete cu coperți tari, cartonate. "Sunt agendele mele” și vreau sǎ-ți citesc din una.
Am urcat în mașinǎ și l-am ascutat. Era vorba despre o întâlnire a mai multor conducǎtori de partid la Scroviștea, prilej cu care Nicolae Ceaușescu a relatat despre modul cum a fost ales el prim-secretar al CC al PMR. Nu am reținut data însemnǎrilor, dar am aflat urmǎtoarele:
În ziua de 19 martie 1965, imediat dupǎ ce a murit Gheorghiu-Dej, liderii PMR prezenți în casa acestuia din Cartierul Primǎverii au început sǎ discute despre cine urma sǎ devinǎ liderul partidului. Nu a fost o ședințǎ, nu era momentul potrivit, corpul lui Dej încǎ nu se rǎcise, astfel cǎ se vorbea în șoaptǎ, unul cu altul.
Ceaușescu l-a abordat mai întâi de Ion Gheorghe Maurer, cǎruia i-a spus cǎ el (Maurer) trebuia sǎ fie ales prim-secretar al CC al PMR: a lucrat mulți ani cu Gheorghiu-Dej, are experiențe politicǎ, știe sǎ lucreze cu oamenii, este un bun diplomat, este cunoscut pe plan internațional. Maurer a replicat cǎ el era intelectual, iar PMR este partidul clasei muncitoare; are o anumitǎ vârstǎ; nu cunoaște aparatul de partid. Cel mai potrivit este el, Ceaușescu: tânǎr, curajos, energic, cu o bogatǎ experiențǎ în munca de partid, cunoaște activul în calitatea sa de secretar cu probleme organizatorice.
Ceaușescu nu a zis nimic și l-a abordat pe Chivu Stoica, declarându-i cǎ el (Chivu Stoica), este cel mai îndreptǎțit sǎ devinǎ prim-secretar: este un vechi tovarǎș și prieten al lui Gheorghiu-Dej, care i-a încredințat numeroase munci de rǎspundere și le-a îndeplinit cu succes; are origine socialǎ sǎnǎtoasǎ; este cunoscut ca unul dintre fruntașii luptelor muncitorești de la Atelierile "Grivița” din 1933; are o bogatǎ experiențǎ politicǎ. Chivu Stoica i-a spus cǎ el nu este potrivit pentru o asemenea muncǎ, a lucrat întotdeauna sub îndrumarea lui Gheorghiu-Dej, nu avea nici pregǎtirea intelectualǎ pentru a se implica în dezbaterile din mișcarea comunistǎ internaționalǎ.
Apoi Ceaușescu i-a propus lui Emil Bodnǎraș cǎ devinǎ prim-secretar al CC al PMR: are o vastǎ experiențǎ politicǎ, știe sǎ impunǎ disciplina de partid așa cum a fǎcut-o și în armatǎ ca ministru, este un activist curajos, dovadǎ fiind discuția din 1955 cu Hrușciov când i-a cerut retragerea trupelor sovietice din România. Nici Bodnǎraș nu a acceptat, declarând cǎ el avea o origine etnicǎ încurcatǎ, a mai fost și pe la Moscova în anii ilegalitǎții și nu vrea sǎ se nascǎ discuții pe seama sa, cu consecințe negative asupra partidului.
Ultimul cǎruia i-a propus sǎ fie ales prim-secretar al CC al PMR a fost Alexandru Drǎghici, argumentându-i: este un activist tânǎr, are cu o bogatǎ experiențǎ pe linie de partid și de stat, a dovedit energie și curaj în împrejurǎrile grele prin care a trecut partidul. Nici Drǎghici nu a acceptat, obiectând: el este învǎțat sǎ execute hotǎrârile partidului; în calitate de ministru de Interne a luat unele mǎsuri dure, care s-ar putea întoarce împotriva sa (Ceaușescu a dedus cǎ Drǎghici se referea la omorârea lui Lucrețiu Pǎtrǎșcanu).
A urmat "runda a doua”. Ceaușescu i-a spus lui Maurer cǎ s-a gândit, ar putea accepta funcția de prim-secretar, dar numai dacǎ "conu Jorj” rǎmâne în funcția de președinte la Consiliului de Miniștri; el (Ceaușescu) are nevoie de experiența lui Maurer pe linie guvernamentalǎ, mai ales în privința relațiilor internaționale. Maurer s-a învoit și astfel a obținut un vot extrem de important.
A mers la Chivu Stoica: el (Ceaușescu) era gata sǎ accepte funcția de prim-secretar, dar numai dacǎ Chivu preia președinția Consiliului de Stat; nimeni nu putea sǎ îndeplineascǎ ambele sarcini avute de Gheorghiu-Dej și trebuia sǎ se facǎ o despǎrțire a celor douǎ funcții, iar Chivu sǎ preia conducerea Consiliului de Stat. Chivu Stoica a acceptat și Ceaușescu a mai obținut un vot.
Discuția cu Emil Bodnǎraș s-a purtat în același ton: el (Ceaușescu) acceptǎ funcția de prim-secretar al CC al PMR, numai dacǎ Emil rǎmâne membru al Biroului Politic și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, pentru a se putea consulta în problemele de partid și de stat, în care el (Bodnǎraș) are o bogatǎ experiențǎ. Bodnǎraș s-a învoit, iar Ceaușescu a mai primit un vot.
În sfârșit, discuția cu Drǎghici: s-a gândit (Ceaușescu), acceptǎ funcția de prim-secretar, dar numai dacǎ Drǎghici este de acord sǎ rǎmânǎ în fruntea Ministerului de Interne; la orice schimbare de lider se produc frǎmântǎri și este nevoie de o "mânǎ de fier” care sǎ stǎpâneascǎ situația; bineînțeles sǎ fie și în Biroul Politic pentru a colabora cât mai strâns. Drǎghici a acceptat, astfel cǎ Ceaușescu a obținut sprijinul principalilor lideri (baroni) ai partidului.
Plenara CC al PMR din 22 martie 1965 a fost o formalitate: Maurer a propus alegerea lui Ceaușescu. Fǎrǎ a solicita alte propuneri a pus la vot, astfel cǎ Nicolae Ceaușescu a fost ales în unanimitate în funcția de prim-secretar al CC al PMR.
În cartea sa intitulatǎ Din frac în zeghe. Istoriile mele dintr-un pǎtrar de veac românesc ( București, Editura Adevǎrul , 2013), Ștefan Andrei face doar o referire la acel moment: "Peste ani, pe când mǎ gǎseam cu alți tovarǎși din conducere și cu Nicolae Ceaușescu în pivnițele de la Scroviștea, acesta scotea din butoaie, cu un furtun, diferite sortimente de vinuri și ne turna în pahare pentru degustare. Din vorbǎ în vorbǎ, Nicolae Ceaușescu a amintit momentul desemnǎrii sale ca urmaș al lui Gheorghiu-Dej și a subliniat cǎ atunci au adoptat o poziție bunǎ Alexandru Drǎghici și Chivu Stoica” (p. 56).
Nu știu de ce Ștefan Andrei a evitat sǎ detalieze acel moment, relatat mie mai înainte cu zece ani.
P.S. 2
În noiembrie 1994 l-am vizitat pe Gheorghe Apostol în apartamentul sǎu din București, strada Barbu Delavrancea nr. 29, împreunǎ cu Virginia Cǎlin, redactor la Secția Istorie Oralǎ a Societǎții Române de Radio. Cu acel prilej l-am întrebat cum s-a rezolvat problema succesiunii lui Gheorghiu-Dej în fruntea partidului.
Gheorghe Apostol ne-a povestit cǎ, având în vedere starea de sǎnǎtate extrem de gravǎ a lui Gheorghiu-Dej, a discutat cu douǎ zile înainte de moartea acestuia cu Ion Gheorghe Maurer și Alexandru Drǎghici despre desemnarea noului prim-secretar. Inițial Drǎghici a avut o ezitare, zicând cǎ nu era bine sǎ se discute aceastǎ chestiune atât timp cât Gheorghiu-Dej era încǎ în viațǎ, dar pânǎ la urmǎ a acceptat argumentele lui Maurer: trebuia gǎsitǎ rapid o formulǎ de conducere, nu era timp pentru ezitǎri. Cu certitudine, a apreciat Ion Gheorghe Maurer, succesorul trebuie sǎ fie Gheorghe Apostol: are origine muncitoreascǎ, absolut necesarǎ pentru conducerea Partidului Muncitoresc Român; era un colaborator apropiat și de încredere al lui Gheorghiu-Dej; avea o amplǎ experiențǎ politicǎ pe linia mișcǎrii sindicale, a guvernului și a muncii de partid. Argumentul suprem a fost cǎ Apostol a mai îndeplinit funcția de prim-secretar al CC al PMR în perioada aprilie 1954 – octombrie 1955.
Apostol nu a participat la alte discuții, ci și-a pregǎtit discursul pe care urma sǎ-l rosteascǎ dupǎ alegerea sa. A fost total surprins când la Plenara CC al PMR, Ion Gheorghe Maurer nu l-a propus pe dânsul, ci pe Nicolae Ceaușescu. A rǎmas pur și simplu înmǎrmurit, cu discursul în buzunar. A înțeles cǎ a fusese "lucrat” pe la spate de Maurer, care a propus un ins pe care credea cǎ îl va putea manevra. Dar s-a înșelat amarnic. Ceușescu nu numai cǎ nu i-a fost recunoscǎtor, dar peste nouǎ ani l-a mazilit din funcția de președinte al Consiliului de Miniștri și l-a pus sub supravegherea Securitǎții.
Din cele douǎ relatǎri am dedus cǎ Ceaușescu a fost mai dibaci, a manevrat mai bine, i-a asigurat pe susținǎtorii sǎi cǎ vor avea de jucat în continuare un important rol politic.
Apostol a crezut cǎ dacǎ a obținut sprijinul primului ministru și al ministrului de Interne era suficient, deoarece postul de prim-secretar al CC al PMR i se cuvenea. A rǎmas cu un gust amar și cu o urǎ neostoitǎ împotriva rivalului sǎu, pe care a fǎcut-o publicǎ abia în martie 1989 prin "scrisoarea celor șase”.
[O formă prescurtată a acestui material a apărut în revista "Magazin istoric”, din martie 2015. pp. 5-11]
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
1.in 89 , pentru 6 luni , Romania in cauza a fost singura tara indpendenta financiar din lume , acum este prima tara " cu camatarii interrantionali " din E.C, datoare pe cel putin 50 de ani privind PIB , in cauza si dobanzi Cheoaferente
2.in 89 si dupa , Romania , era prima tara ramasa si acum , din lume " propietati indviduale , adica aproape 90 % populatie " Acum rata si chiria si riscul de a platii ca prostul 20-30 de ani la banca , si nu ai platit ai pierdut casa , cine castiga la " loteria proprietati " banca si asa zisul " aantreprenor imobilar " , ceea ce atunci nu exista fiecare platea o chirie de 150-250 lei lunar , proprietati ramase populatiei asa " zise pproaste " dupa 90
3.in 89 fata de 2025 , PIB , compartiv ca valori extimate actuale era cu 35 % mai mare ca cel actual
4.in 89 fataa de 2025 , eram " o tara adevarata suverana si independenta " cu impact decisiv negocieri internationale zonale atat in Rusia , cat si ASA ZISA MARE DEMOCRATIE AMERICANA , , cu rezultate clare in 1968 Cehoslovacia conflict Rusia , 1970-1972 , Israel - Conflict Egipt , lumea araba , mediator AMERICAN -RUS , ROMANIA ," ciumatul in cauza " in 1983 , Criza Americano-Rusa , etc ,etc .
Apoi tot as continua , dar cred ca fara de rost privind " vremea trecuta a faptei si vremea actuale a vorbei fara de rost si fapta , ca in democratie "
Dar fiindca am cunoscut personal , ca toti cei de varsta mea " si fapta trecuta a ciumatului in cauza " si " vorba fara de fapta a asa zisilor politruci dupa 89 " fiecare alege si decide singur .Se spune ca nici Dzeu nu se baga in alegerea , vorba , credinta si fapta ta .Doamne ajuta
Noua generatie trotinetista va repeta figura. Ei pot plati toata datoria in 5 ani.
Prof. dr. CONSTANTIN CIUTACU – “Clasa politică este terminatorul României moderne”
Prof. dr. CONSTANTIN CIUTACU
Fost secretar de stat, director la Institutul de Economie al Academiei Române
1989-2014, un sfert de veac de corupție și jaf
”Am trăit, ca într-un vis, un sfert de secol de speranțe neîmplinite. Când s-au dus anii? Suntem mai săraci și un pic mai bătrâni… Statul este bolnav, iar economia, câtă a mai rămas, este din nou în recesiune; firmele dau faliment cu miile, pe semestru, investițiile scad vertiginos, capitalismul autohton are, cum se spune într-un film, o “rețetă secretă”, originală, dar pierzătoare, la fel ca democrația.
Romania era printre primele 10 tari din Europa
România nu este, cum ne-am fi așteptat, “tigrul” economic al Europei Centrale și de Est. Cine ne-a pus bețe în roate? Nu căutați răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu care ne-au dirijat politicienii români. Niciodată, în istorie, clasa politică românească n-a fost mai ruptă de popor și mai puțin iubitoare de țară. Un fost ministru secretar de stat, neimplicat politic, actualmente director la Institutul de Economie al Academiei Române, Constantin Ciutacu, are curajul să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.
________________________________________
Urmăriți Glasul.info și pe Google News
________________________________________
“În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 țări din Europa”
– Mulți au uitat, alții n-au știut niciodată… Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu țările dezvoltate, în 1989?
– În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 țări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare; autocamioanele și autobuzele fabricate la Brașov și București erau patente germane; avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi; locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elvețian; la Reșița se fabricau motoare de vapoare după licența Renk din Germania; Centrala nucleară de la Cernavodă pro¬ve-nea din Canada.
Putem spune, și nu suntem nostal¬gici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu eco¬no¬miile mari ale lumii. România era a treia țară din lume, după SUA și Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar două țări din lume făceau șuruburi cu bile: România și Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară și aerospațială.
– În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un “morman de fiare vechi”. Ce am avut și ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?
– A fost cea mai nefericită declarație de politician de după 1989, care ne urmărește până azi. Referindu-se la industrie, că e de dat la fier vechi, fostul prim ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această etichetă? Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România producea 14 milioane de tone de oțel în 1985; azi, doar 3 milioane; producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a succesului din timpul dictaturii; azi, produce pe jumătate.
Eram recunoscuți ca buni constructori de motoare electrice și produceam, în 1980, 19 milioane de kilowați, față de 700.000 kilowați, cât producem în prezent; ieșeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare, în 1980; niciunul azi. Ieșeau 71.000 de tractoare; niciunul azi (am construit fabrici de trac¬toa¬re în Egipt și Iran, care funcționează și acum, în timp ce în România au murit).
Fabricam 600 de va¬goa¬¬ne de pasageri pe an, în 1984; azi, niciunul. Cât des¬pre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bu¬căți pe an; azi, abia 800 (cel puțin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate și vândute la fier vechi în ulti¬mii ani). În fine, produceam 144 de nave de tonaje di-ferite; azi, după cum se știe, nu mai producem niciuna.
Sticlăria e prăbușită. Săpunul a dispărut. De altfel, po¬tri¬vit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost ex¬por¬tate 50 de milioane de tone de “fier vechi”, “de¬șe¬uri” de cupru, aluminiu și alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut, în va¬loare de peste 8 miliarde de euro, și alte produse bru¬te (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora în Ro¬mâ¬nia ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de mun¬că!
“Practic, întreaga economie națională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică”
– Amețitoare cifre… Cum stau lucrurile în dome¬niul petrolului?
– Iată situația la zi, în domeniul petrolului: Ro¬mâ¬nia producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, și numai… 6 milioane azi. Suspect. Cineva nu rapor¬tea¬ză corect. Nu am nicio încredere în această cifră, atât timp cât nu știu dacă toate sondele au contoar. Au contoar, domnilor?
Trebuie să plătească redevențe la tona de țiței brut, dar dacă scoți 8-10 milioane de tone și raportezi numai 6? Cu cât păgubești statul? Petrolul se scoate mult și se rafinează în alte țări. De aici, de¬du¬ceți consecințele. Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină, și mai producem doar 2 milioane; produceam 10 milioane de tone de păcură.
Nu mai producem nimic. Produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale, azi, nimic. Pe de altă parte, ați observat că nici distribuția gazelor nu mai este a noas¬tră. Cine măsoară producția? Cine măsoară distri¬bu¬ția?
– După 1990, s-a schimbat peisajul industrial. S-a creat o falie între marea și mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?
– Au venit “sfaturi” de la competitorii noștri euro¬peni: faceți IMM-uri, întreprinderi mici și mijlocii, dați afară muncitorii din marile uzine, închideți ma¬mu¬ții industriali, produceți kit-uri, componente, nu pro¬duse integrale, faceți cabluri, radiatoare, sisteme de frânare și anvelope, nu locomotive și tractoare.
Parcă intenționat, nu a existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanții și-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspirației. UE a fost creată pe baza comunității economice a Cărbunelui și Oțelului. Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria ei siderurgică, de 14 milioane tone de oțel. A trebuit lichidată, ca un “bonus” pentru admiterea în UE.
– Care au fost primele mari greșeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful național?
– Prima a fost restituirea “părților sociale” – o privatizare pe bani adevărați, începută surprinzător de Ceaușescu. FSN-ul a restituit acești bani, pentru a cumpăra bunăvoința oamenilor, chiar cu banii lor!
Această măsură anti-economică, din cauza căreia fa¬bricile și uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetățenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o re-națio¬nali¬zare a unei părți a capitalului social, destinată ulterior și cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine. A doua mare eroare a fost privatizarea “de masă”, fără proceduri și fără reguli de protecție a acționarilor minoritari; viitoarele certifi¬ca¬te de acțio¬nar au fost cumpărate pe nimic, de cei care știau ce va urma.
Atunci s-a spus că se priva¬ti¬zează numai 30% din capitalul societăților comerciale, lăsându-se de înțeles că vor mai primi și restul de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în anul 2014! S-a anunțat, totodată, că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială și socie¬tățile externe de consultanță, care au dictat, și gu¬vernele au promovat controlul total, fără luptă și fără niciun câștig, asupra întregii economii. Practic, eco¬nomia națională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică și fără a se spune, cel puțin, că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pen¬tru integrarea României în Uniunea Europeană.
“Fiecare program de guvernare anunțat a fost, de fapt, un program de neguvernare”
– Vă rog să continuați descrierea peisajului eco¬no¬mic românesc de azi, la 25 de ani de la răs-tur¬narea “dictaturii de dezvoltare”.
– A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecții, tricotaje (filaturi, țesătorii, fabrici de stofă și postavuri, întreprinderi de pielărie și încălțăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabri¬cile de ulei, de preparate din carne, de lapte și produse lactate, zeci de fabrici de nutrețuri combinate etc.); nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului și mobilei, din industria cimentului, a lacurilor și vop¬selelor, a medicamentelor, din sectorul construc¬țiilor de mașini, al exploatărilor miniere de feroase și nefe¬roase, de cărbune etc.; s-au desființat întreprinderile agricole de stat și cele de mecanizare a agriculturii, stațiunile de cercetări agricole și, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare; au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc. Baza națională de soiuri de plante și rase de animale a fost pulve¬ri-zată.
România nu mai are astăzi un pachet național de semințe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante teh¬nice, legume etc. A fost distrus, aproape în totali¬tate, sistemul de irigații, construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială, pentru a cărui plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de în¬diguiri și desecări, dar și cele de irigații în curs (ca¬na¬lul Siret-Dunăre sau București-Dunăre). Întreaga economie națională a fost, pur și simplu, pulverizată și lăsată fără nicio logică structurală.
– Care sunt consecințele asupra populației, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film S.F.?
– Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaționalelor care controlează industria, agri¬cul¬tura, transporturile, construcțiile, comerțul, sectorul financiar-bancar etc. și care își promovează regle¬men¬tări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici și mijlocii – de fapt, microîn¬tre¬prin¬derile; dintre cele aproximativ 500.000 înregis¬trate, peste 200.000 nu au niciun angajat!
Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia și afacerile de subzistență (avem și industrie de subzistență, nu doar agricultură!) și construcții și transporturi și alte servicii de subzistență, pretinzând că acționăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă și durabilă. Nimic nu este mai durabil decât subzistența, aceasta este stra¬tegia noastră națională, după ce am făcut praf marile companii.
Brandul României este subzistența, atât în interiorul țării, cât și pe celelalte piețe ale muncii, unde lucrează cetățenii români. Nici după 25 de ani, clasa politică – veritabil detașament al legiunii străine, ter¬minatorul României moderne, nu a realizat importanța unei reglementări prin care salariații să-și investească o parte din salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaților, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite și contribuții.
– A existat, în toți acești ani, un fir roșu care să lege cele 13 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Vic¬toria, de un proiect minimal, coerent, de dezvol¬tare?
– Firește că nu a existat! Zi de zi, guvernele și clasa politică s-au ocupat numai de protejarea așa-zișilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, și nu de promovarea facilităților destinate salariilor reinvestite. Investitorii nu ar fi trebuit să primească niciun sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajații români cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din rațiuni de compe¬ti¬ti¬vitate.
“Veniți în România, că vă garantăm sclavia pe bani puțini și vă mențineți competitivitatea!”.
Acesta a fost, în esență, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunțat a fost un program de neguver¬nare.
– Care sunt predicțiile dvs. pentru următorii 25 de ani din viața economică a României?
– Dacă și în următoarele două decenii și jumătate guvernul nu va putea să cumpere, din bani proprii, de 1 milion de lei, piramidon, vaccinuri sau aspirină din producția internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.
Ion Longin Popescu
Pentru prima oară în istoria sa, România nu mai plătea tribut nimănui!
o ”Omenirea este zguduită și frământată de crize existențiale. Niciun domeniu al vieții nu este cruțat. Fie în economie, finanțe, politică, etică, medicină sau altceva, parcă nicio piatră nu e lăsată neîntoarsă. Dar de ce oare? Ce, sau mai degrabă, cine se află în spate? O viziune investigativă și o gândire consecventă sunt necesare aici dacă nu vrem să ne înecăm în valurile din ce în ce mai mari.
o Următorul documentar de 30 de minute realizat de asociația elvețiană WIR face lumină asupra acestui haos care escaladează dramatic: cei mai malefici infractori s-au strecurat în poziții de conducere în toate domeniile comunității noastre și își orchestrează Agenda Mondială Unică 2030, disprețuind oamenii și înrobind națiunile.
o
o AGENDA ONU 2030
o
o Agenda 2030, proclamată la întrunirea Organizației Națiunilor Unite din 2015 de la New York, este un tratat global pentru viitor, la care guvernele naționale trebuie să se angajeze.
o Această agendă cuprinde 17 așa-numite obiective de sustenabilitate, care arată bine doar la prima vedere.
o La o privire mai atentă, ajungem mereu la aceiași actori, care, de fapt, nu doresc decât controlul total asupra resurselor planetei noastre - un guvern mondial unic și centralizat și, astfel, înrobirea tuturor popoarelor.
o Pentru a-și exercita influența în toate domeniile vieții și în toate structurile, aceste obiective sunt promovate nu numai de Organizația Națiunilor Unite, ci și de parteneri influenți, cum ar fi Forumul Economic Mondial și Marea Resetare a acestuia. De peste 50 de ani, WEF pune în legătură cei mai influenți oameni din politică, afaceri, știință, mass-media, sindicate, ONG-uri, cultură și biserici și îi aduce împreună cu cei mai bogați oameni din lume. În plus, de mai bine de 30 de ani formează elita politică și corporatistă a lumii.
o Fie că este vorba de Bill Gates, Jeff Bezos, Angela Merkel, Emmanuel Macron, Viktor Orban sau Vladimir Putin. Cu toții au trecut prin școala WEF ca tineri lideri globali. Nu-i de mirare că fondatorul forumului, profesorul german Klaus Schwab, este una dintre cele mai influente personalități ale vremurilor noastre.
o
o Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite – program în 17 puncte pentru dominația mondială și înrobirea tuturor popoarelor:
o
o 1. Combaterea sărăciei sub toate formele
o
o Națiuni întregi și economiile lor sunt distruse în mod deliberat și sunt făcute dependente de guverne pentru a conduce victimele într-un amestec de socialism digital și comunism. Scopul este de a centraliza toate bunurile și resursele, de a le înregistra digital și de a le distribui sau face accesibile numai în anumite condiții. Pentru asta, însă, oamenii trebuie să fie pregătiți să se supună complet complexului industrial digital.
o
o 2. Stoparea foametei, securitatea alimentară și nutriția îmbunătățită și promovarea unei agriculturi durabile
o
o Agricultura va fi distrusă. Cum fermierii au devenit dependenți de subvenții, globaliștii au acum un joc ușor. Se creează constant noi cerințe pe care agricultorii nu le pot îndeplini, lăsându-i fără opțiuni pentru gestionarea fermelor lor. Astfel, tot mai multe ferme dispar.
o Scopul este ca întregul sector agricol al unei țări să fie preluat de corporații și investitori internaționali uriași, de tipul Monsanto. Acestea ar putea recurge la ingineria genetică (organisme modificate genetic OMG) și la alte metode dăunătoare, sau ar putea produce doar alimente de calitate inferioară, sau pur și simplu ar putea lăsa pământul în paragină pentru a crea o penurie de alimente. Cine deține suveranitatea asupra alimentelor controlează omenirea.
o
o 3. Asigurarea unei vieți sănătoase pt oamenii de toate vârstele și promovarea bunăstării
o
o Accentul este pus pe digitalizarea și centralizarea tuturor standardelor medicale de către OMS. Organizația Mondială a Sănătății poate impune măsuri medicale în întreaga lume, sub amenințarea amenzilor și sancțiunilor. În acest scop, responsabilitatea pentru măsurile medicale de orice fel va fi luată de la guvernele naționale. Prin intermediul așa-numitului tratat privind pandemiile, OMS va decide la nivel mondial când și unde vor fi ordonate măsuri coercitive precum măști, vaccinări, teste, închideri și carantine.
o În plus, toate datele privind sănătatea vor fi stocate într-o bază de date internațională și vor fi legate de identitatea digitală a tuturor cetățenilor. Industria medicală va fi standardizată la nivel mondial.
o Toate opiniile și rezultatele cercetărilor în medicină care se abat de la OMS vor fi sistematic suprimate, persecutate și incriminate. Metodele naturiste vor fi interzise în sectorul sănătății și înlocuite cu programe educaționale, produse și servicii ale industriei farmaceutice și chimice.
o Sănătatea oamenilor va fi apoi în întregime în mâinile OMS, deoarece aceasta va putea interveni pentru a reglementa comportamentul neconform prin intermediul datelor de sănătate accesibile în mod deschis. Aceasta poate duce la interzicerea accesului la hrană și la medicamentele necesare pentru cei care bat la ochi.
o
o 4. Asigurarea educației incluzive, echitabile și de calitate și promovarea oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți
o
o Armonizarea globală a sistemelor de educație și standardizarea propagandei pentru a asigura îndoctrinarea în profunzime a copiilor și tinerilor de pretutindeni. În acest scop, ar trebui să existe un trunchi comun de educație. Altfel spus, un regulament cu un conținut ideologic obligatoriu care să fie programat pentru toți oamenii.
o Aceasta duce la o reeducare totalitară în interesul elitelor, în care nu ar mai trebui să existe valori determinate cultural. Ideologiile de gen, cum ar fi LGBTQ, terorismul climatic și presupusa sănătate prin administrarea de substanțe chimice farmaceutice, vor fi folosite pentru a diviza mai eficient oamenii și pentru a-i controla și dirija sub pretextul unui nou guvern mondial, al unui tribunal mondial, al unei forțe de poliție mondiale, al unei bănci mondiale, al unei organizații mondiale a sănătății și al unei monede mondiale digitale.
o
o 5. Împuternicirea femeilor și fetelor pentru oportunități egale și autodeterminare prin egalitatea de gen
o
o Diversitatea de gen și LGBTQ sunt menite să facă normale toate anomaliile create în mod artificial, inclusiv tendințele pedofile, nu numai pentru a realiza distrugerea familiei tradiționale și dizolvarea și dezintegrarea popoarelor, ci și pentru a crea mai multe diviziuni și conflicte interpersonale.
o Astfel, femeile pot fi exploatate și mai eficient în munca salariată de către corporațiile globale, în timp ce copiii pot fi educați de către stat în instituții care funcționează toată ziua. Astfel pot fi îndoctrinați ideologic mult mai devreme. Prin distrugerea legăturii familiale, statul digital urmează să ocupe un loc central, asigurând hrană și locuință în anumite condiții și pentru anumite persoane și înlocuind astfel rolul familiei.
o
o 6. Asigurarea disponibilității și gestionarea durabilă a apei și a canalizării pentru toți
o
o Resursele de apă vor fi gestionate în mod centralizat. Statele sunt forțate să își privatizeze infrastructura de apă și devin dependente de corporații care pot vinde apoi apa populației la prețuri exagerate. Suveranitatea asupra apei înseamnă că sănătatea oamenilor este complet în mâinile lor. În multe locuri, apa de la robinet este deja tratată cu substanțe chimice, cum ar fi fluorura. Acest lucru s-ar putea extinde, ducând la multe simptome cronice de boală și otrăvire, ceea ce va face jocul industriei farmaceutice, deoarece acestea pot vinde cu profit substanțele lor care suprimă simptomele, nu bolile.
o Declarând că lipsa de apă este creată artificial prin schimbările climatice provocate de om, vor lua și măsuri pentru a minimiza consumul de apă, în special în sectorul sanitar. Acest lucru va face posibilă și interzicerea toaletelor convenționale și înlocuirea lor cu variante care pot funcționa fără apă.
o Oricine deține puterea asupra apei controlează în cele din urmă cine are voie să o folosească, în ce măsură și în ce scop, prin raționalizarea ei.
o
o 7. Asigurarea accesului la energie fiabilă, durabilă și modernă, cu prețuri accesibile tuturor
o
o Energiile regenerabile, adesea imature, vor fi subvenționate cu banii contribuabililor din motive ideologice, ceea ce va duce la creșterea nemăsurată a prețurilor la electricitate. Astfel, oamenii vor fi forțați să finanțeze dezvoltări care îi vor împinge tot mai mult în sărăcie și, prin urmare, în dependență de stat.
o Oamenii vor fi forțați să folosească noile tehnologii pentru a genera energie și pentru a le instala. Cum asta e foarte scump, oamenii vor trebui să se bazeze pe împrumuturi, devenind dependenți de sistemul financiar monopolist, sau să-și vândă proprietățile sub valoarea lor acelorași structuri globaliste și să se mute în orașe de 15 minute.
o Sectoare întregi ale economiei se vor prăbuși, iar firmele mici și întreprinderile familiale vor dispărea. Astfel, dominația pe piață a marilor corporații poate fi extinsă în continuare. Toate rutele de aprovizionare cu energie vor fi digitalizate pentru a putea analiza în timp real consumul tuturor gospodăriilor.
o Contoarele inteligente, termometrele cu IOT și alte dispozitive de măsurare conectate în rețea ar trebui să facă posibilă monitorizarea și sancționarea unor gospodării întregi, dacă guvernul sau inteligența artificială ordonă acest lucru. În acest fel, energia poate fi raționalizată sau oprită complet de la distanță.
o Lipsa nu numai că va duce la profituri gigantice pentru companiile energetice, dar îi va face și pe oameni permanent vulnerabili la șantaj și control. Dacă companiile tehnologice și guvernele continuă să își extindă puterea și influența, pana de curent și raționalizarea vor deveni parte din viața de zi cu zi.
o
o 8. Promovarea creșterii economice durabile, pe termen lung, ocuparea deplină a forței de muncă (produktive Vollbeschäftigung) și munca decentă pentru toți
o
o Efectele secundare ale campaniilor de vaccinare cauzează o lipsă a forței de muncă. Țările mai bogate vor recurge la lucrători calificați din străinătate, atât cât mai este nevoie de ei, ceea ce va determina migrația forței de muncă. Aceasta va avea un efect negativ asupra țărilor de origine ale acestor migranți, iar țările lor vor fi slăbite de lipsa forței de muncă calificate și vor fi lăsate de izbeliște.
o Odată ce majoritatea așa-numiților muncitori calificați au migrat și țara de origine a migranților amenință să se dezintegreze, elita globală va începe să jefuiască și să vândă țările slăbite. Cu toate astea, migrația forței de muncă poate fi, de asemenea, folosită ca pretext pentru a distruge economia țării de destinație. Este suficient să se importe suficienți lucrători necalificați pentru a provoca cât mai multe pagube prin lipsa de expertiză, deoarece standardele de calitate sau procedurile relevante nu sunt stăpânite.
o Pentru a produce tulburări, e suficient să inundăm o țară cu muncitori migranți. Acest lucru va duce la conflicte între localnici și migranți, iar războaie civile posibile vor destabiliza țara. Excedentul de forță de muncă creat în mod artificial va fi exploatat de marile corporații pentru a dicta condițiile de muncă. Astfel, oamenii pot fi exploatați și mai eficient, cu aprobarea guvernului. Valorile liberale și demnitatea umană vor fi atunci de domeniul trecutului.
o Odată ce întreprinderile mici și mijlocii locale au fost distruse în mod sistematic și o mare parte a populației a devenit șomeră, o structură parțial socialistă și comunistă poate fi impusă cu ușurință victimelor. În acest fel, locuințele, energia sau hrana pot fi condiționate de docilitatea corecților politic sau de bugetul CO2 .
o
o 9. Construcția infrastructurii rezistente, promovarea industrializării favorabile incluziunii și încurajarea inovării
o
o Toate națiunile trebuie să fie egale. Aceasta va duce la o scădere a standardului statelor foarte dezvoltate, încât toate națiunile vor fi împinse într-o sărăcie fără precedent. Prosperitatea populației muncitoare va fi distrusă prin expropriere treptată. Totodată, profiturile clasei conducătoare globale vor crește incomensurabil. Întreaga economie și toate resursele sunt centralizate și monitorizate prin introducerea unor instanțe de gestionare și control, cum ar fi identitatea digitală, bugetele CO2 și monedele digitale. Autoritățile, birourile, poliția și instanțele vor fi preluate de inteligența artificială și de procesele automatizate digital. Economiile naționale vor fi distruse în favoarea marilor corporații internaționale care acționează în conformitate cu strategia comunistă pe termen lung.
o Automatizarea și robotizarea aduc oamenii la șomaj și în dependență de guverne, conducând la abolirea proprietății private și la drepturi restrictive de utilizare și de proprietate în funcție de bugetul de CO2 și de monedele digitale.
o Locurile de muncă existente și școlile vor fi relocate în realitatea virtuală. Accesul la clădirile fizice sau la zonele de 15 minute va depinde de sistemele digitale de acces și de identificare.
o Spațiul de locuit este relocalizat în orașe modulare digitalizate și complet monitorizate, în orașe de 15 minute și în giga-orașe de tip chinezesc, în care oamenii nu mai pot circula liber din cauza limitării emisiilor de CO2, încât se poate vorbi mai degrabă de închisori în aer liber decât de spații de locuit.
o
o 10. Reducerea inegalității în interior și dintre țări
o
o Scopul este de a distruge orice independență economică și financiară prin ruinarea sectoarelor economice cu utilizare intensivă de CO2 , prin eliminarea banilor lichizi și a tuturor structurilor care nu respectă agenda Forumului Economic Mondial și a ONU. Un venit de bază individual cu instanțe de control corespunzătoare prin intermediul conturilor de CO2 și al monedelor digitale va putea influența direct sau împiedica consumul.
o Grupurile etnice vor fi amestecate pentru a elimina orice individualitate culturală și religioasă.
o În acest scop, sunt promovate parteneriatele multiculturale. Alimentarea conflictelor culturale și religioase duce la situații extreme care crează premisele pentru restrângerea altor libertăți de către guvern. Sistemele de educație, finanțe și sănătate sunt centralizate și aliniate. O religie și o cultură mondială sunt, de asemenea, introduse sub pretextul păcii și al înțelegerii internaționale. Concurența economică este incriminată și proprietatea privată este naționalizată pentru a uniformiza condițiile de concurență. Drepturile la resurse sunt distribuite în conformitate cu liniile directoare ale noului guvern mondial.
o
o 11. transformarea orașelor și a așezărilor în orașe incluzive, sigure, rezistente și durabile
o
o Conflictele create și provocate în mod deliberat de migrația în masă și de migrația forței de muncă nu numai că vor alimenta șomajul și concurența aferentă, dar vor crește și criminalitatea la un nivel fără precedent.
o Protestele civile și condițiile asemănătoare unui război civil vor servi drept bază pentru a restrânge și mai mult drepturile fundamentale și libertatea de mișcare a oamenilor la nivel local și pentru a-i ține închiși în orașele lor de 15 minute ca într-un centru de detenție. Libertatea de mișcare nu va mai exista. Aceasta va depinde de bugetul de CO2 și va permite oamenilor să rămână doar în anumite cartiere pentru a proteja clima și a asigura siguranța unei zone.
o Orașele și așezările se transformă în gigaorașe de 15 minute, cu digitalizare și supraveghere radicale. Locuitorii vor fi monitorizați non-stop în timp real și sancționați cu amenzi, restricții bugetare CO2 sau pedepse cu închisoarea în caz de încălcare.
o Toate ajutoarele bănești vor fi eliberate exclusiv în formă digitală, dar numai persoanelor care acceptă noul sistem și își adaptează comportamentul la ordinea de zi.
o Monopolurile de putere vor fi extinse în mod radical și vor fi dotate cu drepturi speciale pentru a interveni în orice domeniu al vieții în cazul în care agenda este încălcată. Aceasta înseamnă că orice cetățean care critică guvernul poate fi reținut pe termen nelimitat sau chiar ucis fără proces sau acuzații.
o Atacuri teroriste brutale și raiduri ale poliției sunt puse în scenă pentru a intimida criticii, pentru a-i reduce la tăcere și pentru a-i face incapabili să acționeze. Înainte ca situația să escaladeze complet, oamenii vor fi dezarmați și legile privind armele vor fi ajustate în așa măsură încât victimele nu vor avea nicio șansă de a se apăra împotriva agendei totalitare.
o Statul va adopta noile legi de expropriere pentru a confisca proprietăți în mod arbitrar. În prima fază de expropriere, oamenii vor fi șantajați să efectueze tot felul de lucrări de renovare a locuințelor lor pentru a atinge obiectivele climatice. În cazul în care nu se conformează cererilor autorităților și refuză, vânzarea, închirierea și locuirea în aceste proprietăți rezidențiale vor fi incriminate și interzise în cea de-a doua fază de expropriere. Milioane de oameni își vor pierde casele și proprietățile, vor trăi în dependență de stat și nu vor mai avea nicio alternativă la orașele de 15 minute.
o
o 12. Să asigure modele de consum și de producție durabile
o
o Vor exista bugete CO2 bazate pe sistemul de puncte de credit social al modelului chinezesc, în care fiecare persoană poate fi pedepsită sau recompensată individual pentru consumul sau comportamentul său. La nivel mondial va fi introdusă o identitate digitală. Aceasta este necesară ca bază pentru emiterea portofelelor digitale. În plus, pe măsură ce agenda avansează, se vor emite identități digitale implantabile pentru fiecare individ la naștere. Toate documentele eliberate anterior, cum ar fi permisele de conducere, cărțile de identitate, pașapoartele, certificatele de naștere, înscrierile în registrele funciare, fișele pacienților, brevetele și numerele de identificare fiscală vor fi reunite sub forma unei înregistrări de date digitale pentru identitatea digitală.
o Pe baza unei inteligențe artificiale este creată o autoritate digitală globală de contracte inteligente care reglementează toate drepturile de hrană, de utilizare, de sănătate, de circulație și de proprietate temporară. Aceasta determină cine este autorizat să dețină sau să utilizeze ceva temporar și pentru cât timp. Alocarea drepturilor de mobilitate, care determină dacă și cu ce vehicule și în ce rază oamenii sunt autorizați să călătorească. De asemenea, reglementează ce au voie să mănânce și ce substanțe trebuie să li se injecteze. Unitatea monetară universală, o monedă digitală mondială bazată pe o monedă digitală a băncii centrale, devine singurul mijloc de plată. Ea garantează în primul rând tranzacțiile nerestricționate între guverne, bănci și corporații.
o Pe de altă parte, fondurile deținătorilor de venit de bază vor fi legate de condiții și vor fi ajustate constant în funcție de obediența sistemului. Mijloacele de plată digitale vor avea o dată de expirare și vor fi programabile. Toată lumea va putea fi controlată prin intermediul punctelor CO2, iar Națiunile Unite vor putea decide pe ce pot fi cheltuiți banii digitali. Autoritățile fiscale și de control subordonate ONU, autoritățile sanitare, medicii și spitalele și alte instituții vor avea acces în timp real și parțial automatizat la toate datele pentru a interveni în comportamentul de consum al tuturor persoanelor cu interdicții și sancțiuni. Alocarea vaccinurilor, a medicamentelor și a altor măsuri medicale va fi legată de portofel, astfel încât să se poată impune recompense și sancțiuni automate, dacă este necesar.
o Toate vehiculele sunt monitorizate în timp real. În caz de nerespectare a zonelor și a intervalelor aprobate pentru vehicul, conducătorii auto sunt avertizați în prima fază și sancționați cu imobilizarea vehiculului în a doua fază. Toate produsele și serviciile, precum și modul în care trăim au o amprentă de CO2. Aceasta va fi analizată digital și va fi recompensată sau penalizată cu puncte, ceea ce va avea un impact și asupra venitului de bază. Companiile vor deveni controlabile, astfel încât li se va interzice să fabrice anumite produse sau să ofere anumite servicii dacă nu respectă obiectivele climatice.
o Pentru a facilita viitoarele exproprieri, va fi introdusă o obligație de înregistrare și verificare pentru metalele prețioase și activele de orice fel. Persoanele care dețin aur și argint și nu le-au înregistrat nu vor avea voie să le vândă organismelor oficiale, deoarece va fi legal doar să cumpere acțiuni înregistrate.
o De exemplu, exproprierea terenurilor pentru a construi parcuri eoliene, parcuri solare sau alte sisteme regenerabile va fi posibilă fără nicio problemă pe baza obiectivelor climatice. Persoanele care nu își pot permite să își convertească locuințele la cele mai recente standarde climatice nu vor avea voie să le închirieze, să le vândă sau să locuiască în ele. În caz de neconformitate, victimele vor risca ca soldul CDBC să scadă atât de mult încât nu-și vor mai putea permite nici măcar să cumpere alimente. Conceptul clădirilor pur utilitare, în care oamenii fie dorm, fie mănâncă, fie lucrează, fie se distrează, servește la izolarea și mai mult a oamenilor unii de alții.
o Familia trebuie să fie divizată și separată cât mai mult posibil pentru a face mai ușor de controlat individul. În timp ce cetățenii obișnuiți vor fi deposedați și privați de toate libertățile lor, elita va continua să conducă fără restricții și să se bucure de tot confortul.
o
o 13. să ia măsuri imediate pentru a combate schimbările climatice și efectele acestora
o
o Religia pseudo-științifică a presupuselor schimbări climatice provocate de om și acțiunile de alarmă asociate sunt menite să faciliteze sincronizarea globală și preluarea puterii de către elite și cultele sfârșitului lumii.
o Exproprierea și raționalizarea tuturor resurselor acestei lumi urmează să fie impuse umanității de o eco-dictatură sociocomunistă totalitară cu manipulare, violență și șantaj.
o Pentru a dezechilibra complet procesele naturale ale naturii, atmosfera este contaminată în mod deliberat cu substanțe chimice toxice.
o Pesticidele, erbicidele și fungicidele sunt folosite din ce în ce mai des sub pretextul penuriei de alimente.
o În acest scop, alimentele naturale sunt asimilate cu furajele artificiale, iar cerința de etichetare pentru alimentele modificate genetic este abolită.
o Acest lucru se face sub pretextul Codex Alimentarius, al Organizației Mondiale a Sănătății și al Organizației pentru Alimentație și Agricultură.
o Alimentele vegetale sunt modificate într-o asemenea măsură încât ingredientele vitale nu mai sunt conținute și trebuie furnizate extern prin suplimente pentru a consolida și mai mult dependența de industria farmaceutică.
o Va exista un sistem alimentar pe două niveluri, în funcție de bugetul de CO2 și de controlul consumului prin intermediul monedei digitale.
o Substanțele psihoactive vor fi procesate sub formă de alimente sau administrate sub formă de vaccinuri pentru a influența și controla mai puternic gândurile și acțiunile oamenilor.
o Plantele medicinale care ne pot promova sănătatea sau pot ameliora suferința persoanelor bolnave și care, în prezent, încă mai concurează cu produsele industriei farmaceutice vor fi interzise, iar utilizarea lor va fi pedepsită.
o Toate produsele alimentare, energia, apa și produsele de zi cu zi, inclusiv mobilitatea, vor primi o amprentă de carbon care va fi înregistrată digital și atribuită identității digitale impuse de stat.
o Pentru a atinge obiectivele climatice de neatins, transportul privat va fi desființat și va fi înlocuit cu vehicule autonome care se vor conduce singure, care vor fi disponibile doar ca model de închiriere sau abonament, cu un scor de CO2 corespunzător.
o Acest lucru este prezentat oamenilor ca fiind mai sigur și mai ecologic, dar servește doar pentru a restricționa libertatea de mișcare și controlul total.
o Criticii și mișcările de opoziție care nu cred în schimbările climatice inumane sau care pun la îndoială cele 17 obiective ale agendei ONU 2030 sunt persecutate și reduse la tăcere.
o
o 14. să conserve și să utilizeze în mod durabil oceanele, mările și resursele marine pentru o dezvoltare durabilă
o
o Apele și resursele lor vor fi înregistrate și gestionate la nivel central, iar accesul va fi posibil doar unor concerne selectate.
o Transportul maritim și, prin urmare, utilizarea privată și comercială a mărilor, lacurilor interioare și râurilor vor fi restricționate și mai mult și vor fi autorizate numai în anumite condiții, pe care micii pescari rareori și le vor putea permite.
o Cu toate acestea, marilor corporații li se va permite în continuare să pescuiască, deoarece vor primi capitalul necesar prin subvenții pentru a se conforma noilor standarde, cum ar fi digitalizarea cotelor de pescuit sau conversia la propulsie electrică.
o Acest lucru face ca pescuitul să devină mai puțin atractiv, oferta este redusă, iar cei câțiva mari deținători de licențe primesc profituri enorme.
o În schimb, acest lucru va duce la o sărăcie și mai mare în țările din lumea a treia și la o migrație în masă, care va destabiliza la rândul ei țările mai bogate.
o În plus, acidificarea oceanelor este înrăutățită de industria chimică, ceea ce poate avea consecințe incalculabile, inclusiv moartea peștilor.
o
o 15. să protejeze, să refacă și să promoveze utilizarea durabilă a ecosistemelor terestre, să gestioneze în mod durabil pădurile, să combată deșertificarea, să pună capăt și să inverseze degradarea terenurilor și să stopeze pierderea biodiversității.
o
o Toate suprafețele de teren și resursele sunt înregistrate digital. Zonele de mediu și de protecție vor fi extinse pentru a conduce oamenii în orașele de 15 minute. Terenurile agricole vor fi gestionate și controlate la nivel central, astfel încât interdicțiile de utilizare vor putea fi emise în orice moment, ceea ce va face imposibilă cultivarea de alimente de către fermieri. Acest lucru va crea o penurie artificială de alimente.
o Întreprinderile vor trebui să achiziționeze licențele corespunzătoare. Utilizarea zonelor naturale, cum ar fi pădurile, parcurile, munții, pajiștile, zonele umede și zonele aride, va fi reglementată și restricționată mai strict sau va fi permisă numai cu un anumit credit de CO2.
o Pentru a preveni, se presupune, secetele și extinderea zonelor aride, se vor folosi mijloace chimice și tehnice pentru a interveni în procesele și procedurile naturale ale pământului.
o Acest lucru va distruge și mai mult biosfera, ceea ce reprezintă unul dintre obiectivele tehnocraților. Distrugerea selectivă a speciilor de plante cu ajutorul substanțelor chimice și înlocuirea lor cu plante modificate genetic, care nu se reproduc singure, care nu numai că nu au nicio valoare adăugată, dar vor distruge și echilibrul naturii.
o
o 16. să promoveze societăți pașnice și favorabile incluziunii pentru o dezvoltare durabilă
o
o Monopolurile de forță sunt extinse pentru a impune concepte sociale distructive și artificiale asupra popoarelor lumii prin violență și șantaj.
o Acest lucru va duce la fugă și la războaie civile. Tradițiile și orice individualitate a popoarelor vor fi suprimate pentru a putea apărea o societate mondială standardizată.
o Monumentele istorice și operele de artă vor dispărea de pe fața pământului.
o De asemenea, va fi promovată o religie mondială în care se așteaptă ca oamenii să se supună practicilor satanice.
o Se impune amestecul obligatoriu al raselor pentru a elimina pe termen lung orice individualitate a grupurilor etnice.
o Căsătoriile mixte vor fi recompensate cu puncte și un statut social mai ridicat.
o Individul să nu se mai poată baza pe fundamentul său cultural. Pentru a maximiza confuzia, roboții cu inteligență artificială și variantele de gen create artificial vor fi egalizate și promovate din punct de vedere social.
o Sub pretextul interesului superior al copilului, instituțiilor enumerate li se va da posibilitatea de a lua mai ușor copiii din familiile care critică guvernul.
o
o 17. Să consolideze mijloacele de punere în aplicare și să revitalizeze parteneriatul global pentru dezvoltare durabilă
o
o Structura din spatele Organizației Națiunilor Unite este autoritatea principală și deține toate puterile decizionale și executive.
o Statele naționale vor dispărea după ce guvernele infiltrate vor acționa ca paratrăsnete pentru oameni și ca deschizători de drumuri, iar apoi vor deveni învechite.
o Toate legile și jurisdicțiile naționale vor deveni de prisos, deoarece acestea vor exista doar în cadrul unei singure structuri centralizate, sub forma inteligenței artificiale.
o Planul elitelor este clar. Ei vor să ne conducă într-un viitor distopic, în care vom fi privați de orice libertate.
o Structurile naționale care ar trebui de fapt să ne protejeze nu se revoltă împotriva acestei agende și se opun astfel popoarelor.
o Acest lucru nu este de mirare, deoarece fiecare guvern din ziua de azi este deja infiltrat și dependent la maximum de structurile globaliste care controlează și sistemul monetar.
o Aceștia vor ca oamenii să renunțe complet la propriile libertăți și, acceptând noua ordine mondială, să-și lase propriul viitor să fie distrus.
o Depinde de noi, ca omenire în ansamblu, să ne opunem acestei agende înainte de a fi prea târziu.
o
o surse/linkuri:
https://rumble.com/embed/v3tc9zg/?pub=1r1v2
Salariul tatei a fost suficient sa creasca 3 copii si sa ingrijeasca casa. Acum desi ambii soti muncesc , nu reusesc sa aiba grija de casa si copii.
Inainte de a muri, Dej i-a chemat pe toti comunistii la spital.
Au venit toti si s-au asezat in jurul patului lui Dej care era conectat la aparatul de respirat.
Cu un ultim efort Dej il indica cu degetul pe Ceausescu si moare Toti comunistii aplauda .
De fapt Dej l-a atentionat pe Ceausescu sa ia piciorul de pe furtunul de oxigen.
Nu știu dacă voi putea spune același lucru despre cei de după '89.Până acum nu am reușit.