Intrarea Maicii Domnului in Templu. Icoana - Muzeul Bizantin din Kastoria, Grecia / Apocalypsis Icon FB
Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepții ei părinți, Ioachim și Ana, și-au adus aminte de făgăduința lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul.
Chemând toate rudeniile din Nazaret unde viețuiau, rudenii care erau de neam împărătesc și arhieresc, căci însuși dreptul Ioachim era de neam împărătesc, iar soția lui, Sfânta Ana, era de neam arhieresc; și aducând și cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească.
Despre aceasta mărturisesc Sfinții Părinți cei de demult. Astfel, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de Ioachim: „Chemați fiice evreice curate, să ia făclii aprinse”. Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Ghermano, Patriarhul Constantinopolului, astfel: „Făgăduințele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, și am chemat preoți, și pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucurați-vă împreună cu mine toți, că m-am arătat astăzi și maică și înainte povățuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc”.
Iar pentru podoabă cea împărătească a dumnezeieștii prunce, Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Tesalonicului, grăiește așa: „Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeiești să fie după vrednicia ei, și astfel, de un mărgăritar ca acesta prealuminat și de mult preț să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuință să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava și frumusețea cea mai mare”. Pregătind cele ce se cuveneau pentru cinstită și slăvita intrare, au făcut calea din Nazaret la Ierusalim, timp de trei zile.
Ajungând în cetatea Ierusalimului, au mers cu cinste la biserică, ducând într-însa pe „Biserica” lui Dumnezeu cea însuflețită, pe prunca cea de trei ani, pe Curata Fecioară Maria. Cete de fecioare cu lumânări aprinse mergeau înaintea ei, după mărturia Sfântului Tarasie, Arhiepiscopul cetății lui Constantin, care povestește că Sfânta Ana ar fi grăit așa: „Purtați, fecioare, făclii și călătoriți înaintea mea și înaintea dumnezeieștii copile”. Iar sfinții ei născători, luând de mâini pe fiica lor cea dăruită lui Dumnezeu, cu blândețe și cu cinste o duceau între dânșii.
Toată mulțimea rudeniilor, vecinilor și cunoscuților urma cu veselie, ținând făclii în mâini și înconjurând-o pe Preasfânta Fecioară ca stelele pe luna cea luminoasă, spre mirarea Ierusalimului. Pentru acest lucru Sfântul Teofilact scrie așa: „A uitat fiica casa părinților săi și se aduce Împăratului, Celui ce a dorit frumusețea ei, și se aduce nu fără cinste, nici fără slavă, ci cu petrecere luminată, că se scoate din casa părintească cu slavă”. Apoi toți lăudau ieșirea ei, toate rudeniile, vecinii și câți erau în legătura dragostei, urmau părinților ei. Părinții se bucurau împreună cu părintele, maicile cu maică, iar copilele și fecioarele mergeau înaintea dumnezeieștii copile, purtând făclii, și erau ca un șir de stele care strălucesc împreună cu luna.
Deci, s-a adunat tot Ierusalimul, văzând acea nouă petrecere, cum pe o copilă de trei ani o duc împodobită cu atâta slavă și cu multe lumini; și nu numai cetățenii de jos ai Ierusalimului, ci și cei de sus, adică sfinții îngeri, s-au adunat să vadă preaslăvita ducere a Preacuratei Fecioare Maria. Și văzând, se mirau cum cântă Biserica: „Îngerii văzând intrarea Preacuratei s-au mirat, cum Fecioara intră în sfânta sfintelor...”. Deci împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era și ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.
Sfântul Gheorghe, Arhiepiscopul Nicomidiei, așa grăiește despre aceasta: „Duceau acum părinții pe Fecioara către ușile bisericii, înconjurând-o pe ea îngerii și cu toate puterile cele mai presus de lume împreună veselindu-se; că îngerii, deși nu știau puterea tainei, însă ca niște slugi, din porunca Domnului, slujeau la intrarea ei în biserică. Și mai întâi se mirau văzând-o pe dânsa că va fi vas preacinstit al faptelor bune, care purta semnul curățeniei celei veșnice, și avea trup de care nici un fel de păcat nu se va apropia niciodată”. Deci, făcând voia Domnului, au săvârșit părinții slujba cea poruncită.
Astfel, cu cinste și cu slavă era petrecută în biserica Domnului, preanevinovata copilă, nu numai de oameni, ci și de îngeri. Căci de vreme ce chivotul Legii vechi, ce purta în sine mâna, care era numai închipuirea Preacuratei Fecioare, s-a dus cu cinste în biserica Domnului, adunându-se tot Israelul, cu cât mai vârtos se cuvenea cinste însuși Chivotului însuflețit, pe binecuvântata Fecioară, Maica lui Dumnezeu, care avea să poarte în sine pe Hristos. Când se ducea chivotul Legii în biserica Domnului, mergea înainte împăratul cel pământesc, fiind împărat peste Israel dumnezeiescul proroc David.
Iar înaintea chivotului însuflețit, adică înaintea Preacuratei Fecioare, care se ducea în Biserica lui Dumnezeu, mergea înainte, nu împăratul cel pământesc, ci Cel ceresc către Care în toate zilele ne rugăm, zicând: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului...”. Pentru că acel Împărat era mergător înaintea acestei fiice împărătești, după cum mărturisește despre acestea Sfânta Biserică în cântările ei, astfel: „În Sfânta Sfintelor, cea sfântă și fără de prihană cu Duhul Sfânt se aduce...”.
La ducerea chivotului erau cântări, căci a poruncit împăratul David Leviților să pună cântăreți, să dea glas de veselie în organe, în psaltiri, în alăute și în chimvale. Iar la ducerea Preasfintei Fecioare nu se făceau cântări ale muzicii pământești, ci cântări ale îngerilor celor ce nevăzut slujeau. Pentru că, intrând Fecioară în cele sfinte spre slujba Domnului, îngerii cântau cu glasuri cerești, despre care pomenește acum Biserica în condac: „Împreună aducând darul Duhului lui Dumnezeu pe care o laudă îngerii; aceasta este cortul cel ceresc”.
Însă și de cântări omenești era însoțită ducerea Preacuratei, pentru că Ana cea dreaptă – cum spune în cuvântul Sfântului Terasie –, grăiește către fecioarele care mergeau înainte: „Cântați-i acesteia întru laude, cântați-i întru alăute, glăsuiți cântare duhovnicească; măriți-o pe dânsa în psaltire cu zece strune”. Biserica a pomenit despre aceasta, zicând: „Bucură-se cu duhul Ioachim și Ana. Și cetele fecioarelor cânta Domnului, cu psalmi cântând și cinstind pe maica Lui”. De aici se arată că cetele de fecioare, care mergeau atunci înaintea Preacuratei Fecioare, cântau oarecare cântări din psalmii lui David. Cu ele se unește și făcătorul canonului acestuia, zicând: „Începeți, fecioare, și cântați cântări, ținând în mâini făclii”. Apoi Sfinții și drepții ei Părinți, Ioachim și Ana, după mărturia Sfântului Tarasie, aveau în gurile lor această cântare a lui David, strămoșul lor: Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău, că a dorit Împăratul frumusețea ta.
Atunci, după povestirea Sfântului Teofilact, au ieșit preoții care slujeau în biserică întru întâmpinarea acelei preaslăvite fiice a lui Dumnezeu și cu cântări au întâmpinat pe Preasfânta Fecioară, pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare, Care a străbătut cerurile. Pe aceasta aducând-o Sfânta Ana la ușile bisericii, precum scrie Sfântul Tarasie, zicea așa: „Vino, fiică, către Cel ce mi te-a dăruit! Vino chivot al sfințeniei către mult înduratul Stăpân! Vino, ușa vieții, către Milostivul dătător! Vino, sicriul Cuvântului, către lăcașul Domnului, intră în biserica Domnului, bucuria și veselia lumii”. Iar către Zaharia a zis Ioachim, ca și către un proroc, arhiereu și rudenie a lor: „Primește, Zaharia, pe cortul cel curat; primește, preotule, sicriul cel fără de prihană; primește, proorocule, cădelnița și cărbunele cel nematerialnic, primește dreptule tămâia cea duhovnicească”.
Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu, precum povestește Sfântul Ghermano: „Primește, o! prorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primește-o și o sădește pe ea în muntele cel sfânt, în locașul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârșire cele ce bine a voit pentru dânsa”.
Erau acolo, după cum scrie Sfântul Ieronim, cincisprezece trepte la intrarea în biserică, după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, și la fiecare din acele trepte se cântă câte un psalm de către preoții și leviții care intrau în slujbă. Deci drepții părinți au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o. Și alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înțeleagă cât de mare va fi în dar, când va veni în vârstă cea desăvârșită.
Atunci se mirau toți când au văzut pe acea pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta. Mai vârtos Zaharia se miră de aceasta și, ca un proroc, din descoperirea lui Dumnezeu înțelegea mai înainte cele ce aveau să fie. Căci, spune despre dânsul Sfântul Teofilact, că era luminat de Duhul. La fel și Sfântul Tarasie grăiește despre dânsul că, umplându-se de Duhul Sfânt, a strigat: „O, pruncă curată! O, fecioară neîntinată! O, doamnă preafrumoasă. O, înfrumusețarea femeilor! O, podoaba fiicelor! Tu ești binecuvântată între femei; tu ești preamărită cu curățenia; tu ești pecetluită cu fecioria; tu ești dezlegarea blestemului lui Adam”.
Iar către Sfânta Ana, după mărturia Sfântului Ghermano, Zaharia a zis: „Bine este cuvântat rodul pântecelui tău, o, femeie mai cinstită decât oricare altele! Preaslăvită este aducerea ta, o, iubitoare de Dumnezeu!”. Apoi ținând prunca de mână – zice același Sfânt Ghermano –, cu bucurie a adus-o Zaharia întru cele sfinte, zicând către dânsa unele ca acestea: „Vino, împlinirea prorociei mele; vino, săvârșirea făgăduințelor Domnului; vino, pecetea așezământului Lui; vino, împlinirea tainelor Lui; vino, oglinda tuturor prorocilor; vino, înnoirea celor învechite; vino, lumina celor ce zac în întuneric; vino, dar nou și preadumnezeiesc, intră cu bucurie în biserica Domnului tău; acum în aceasta de jos, pământească, iar puțin mai pe urmă în cea de sus și neapropiată”.
Iar prunca săltând și bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deși era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârșită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii.
Astfel a fost dusă în biserica Domnului Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru străin și tuturor de mirare, căci a dus pe pruncă în sfânta sfintelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, și heruvimii slavei care umbreau altarul, unde, nu numai femeilor, ci nici preoților nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an.
Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune. Căci celorlalte fecioare, care, de asemeni, erau aduse pentru slujbă în biserica Domnului până la vremea vârstei lor, le era dat loc de rugăciune, după mărturia Sfântului Chiril Alexandrinul și a lui Grigore de Nissa, între biserică și altar, unde mai pe urmă a fost ucis Zaharia. Și nicidecum nu era cu putință vreuneia din fecioarele acelea a îndrăzni să se apropie de altar, pentru că le oprise arhiereul.
Aceasta a făcut-o arhiereul după porunca lui Dumnezeu, despre care grăiește Sfântul Teofilact astfel: „Iar arhiereul, fiind luminat de Dumnezeu, a cunoscut pe pruncă, că este locaș al dumnezeiescului dar, și că este mai vrednică decât el spre a sta totdeauna înaintea feței lui Dumnezeu. Și, aducându-și aminte de cele zise în Lege despre chivot – căci s-a poruncit ca acela să fie pus în sfânta sfintelor –, îndată a priceput cum că acela a fost mai înainte numai închipuirea copilei acesteia. Deci, neîndoindu-se, a îndrăznit mai presus de Lege a o aduce în Sfânta Sfintelor. Și a primit pe Fecioară locul acela, care nu era văzut de nici unul din alți bărbați, nici chiar de preoți, decât numai de arhiereu o dată într-un an. Căci se cădea aceasta pentru ea, ceea ce s-a sfințit mai înainte de zămislire prin curăție; și din pântece s-a îndreptat să nu slujească legii celei omenești care zace asupra oamenilor celor ce greșesc, ci celei cerești, fiind mai presus decât îngerii și în care, nu legea omenească, ci darul cel desăvârșit a lucrat”.
Apoi drepții părinți au adus – precum zice Sfântul Ieronim –, cu Preabinecuvântata lor fiică, și daruri lui Dumnezeu, jertfe și arderi de tot. Și fiind binecuvântați de arhiereu și de tot soborul preoțesc, s-au întors la casa lor cu toate rudeniile și au făcut ospăț mare, veselindu-se și mulțumind lui Dumnezeu. Iar Preabinecuvântata Fecioară, la începutul vieții sale, a fost dată în casa Domnului, în locașul de fecioare, pentru că biserica Ierusalimului – cea zidită de Solomon, iar după pustiire, înnoită de Zorobabel –, avea multe locașuri de locuință precum zice Iosif (Flaviu), istoricul cel vechi al evreilor: „Că erau pe lângă peretele bisericii, treizeci de camere de piatră despărțite una de alta, largi și foarte frumoase. Iar peste acelea erau alte camere și peste acelea al treilea rând, și de toate era numărul lor nouăzeci de camere, având toată îndemânarea. Iar înălțimea casei era ca și peretele bisericii, ca niște stâlpi întărind biserica pe dinafară”.
Deci în acele case erau diferite locașuri: deosebi viețuiau fecioarele, care erau date spre slujba lui Dumnezeu, până la o vreme; în altă parte locuiau și văduvele, cele care se făgăduiau să-și păzească curățenia până la sfârșitul vieții lor, precum era Ana prorocița, fata lui Fanuil; și iarăși deosebi petreceau bărbații care se chemau nazorei, viețuind în chipul monahilor necăsătoriți. Aceia toți slujeau Domnului în biserică și își aveau hrana din averea lor. Iar celelalte case erau pentru odihna săracilor străini care veneau de departe pentru închinăciune.
Deci în locașul fecioarelor, precum s-a zis, a fost dată prunca cea de trei ani, Preacurata Fecioară Maria, fiind orânduite pe lângă dânsa fecioare mai bătrâne cu anii, iscusite în Sfânta Scriptură și în lucrul mâinilor, pentru că din copilărie să se deprindă dumnezeiasca pruncă și cu Scriptură și cu lucrul mâinilor. Apoi o cercetau pe ea Sfinții ei Părinți Ioachim și Ana, iar mai vârtos Sfânta Ana, ca o maică mergea adeseori să vadă pe fiica sa și o învăța pe dânsa. Astfel, a învățat degrabă Scriptura Legii vechi desăvârșit, după mărturia Sfântului Ambrozie și a lui Gheorghe istoricul, și nu numai Scriptura, ci și lucrul mâinilor l-a deprins bine, precum zice despre dânsa Sfântul Epifanie: „Fecioara era ascuțită la minte și iubitoare de învățătură și nu numai Sfânta Scriptură învăța, ci și toarcerea linii și a inului și la cusături cu mătase se îndeletnicea”.
Pentru priceperea sa cea bună, era tuturor mirare și lucra mai vârtos acele lucruri ce puteau să fie de trebuință preoților la slujba Bisericii; încât mai pe urmă, pe vremea Fiului ei, putea să se hrănească cu cinste. Pentru că chiar hitonul cel necusut, adică cămașa pentru care s-a tras sorț când Domnul era răstignit pe cruce, a fost țesut de Fecioara Maria, cu mâinile ei.
Sfântul Epifanie spune că se dădea Preacuratei Fecioare, ca și celorlalte fecioare, hrana cea obișnuită de la biserică, dar ea o dădea săracilor străini, pentru că era hrănită cu pâine cerească, precum cânta Biserica. Sfântul Ghermano spune despre dânsa: „Petrecea Fecioară în Sfânta Sfintelor, primind hrană dulce de la îngeri”. Și Sfântul Andrei Criteanul grăiește: „În Sfânta Sfintelor petrecând Fecioara ca într-o cămară, primea hrană străină și nestricăcioasă”.
Și se spune că Preacurata Feicoară intra în cortul cel mai dinăuntru, care se zice Sfânta Sfintelor, ce era după a doua catapeteasmă, iar nu în locașul cel fecioresc. Pentru că, deși avea loc deosebit în locașul fecioarelor, la rugăciune ea intră în Sfânta Sfintelor, căci numai ei îi era îngăduit. Dar ajungând în vârstă mai mare și deprinzându-se cu scriptură și cu lucrul mâinilor, mai mult zăbovea la rugăciune, decât la lucru. Ea avea obicei de petrecea toată noaptea și cea mai mare parte a zilei în rugăciuni. La rugăciune intra în Sfânta Sfintelor, iar la lucrul mâinilor se întorcea în locașul său; pentru că nu era slobod a lucra ceva în Sfânta Sfintelor, nici a aduce ceva acolo.
Cea mai multă vreme a vieții sale și-a petrecut în biserică la rugăciune, după a doua catapeteasmă, în cortul cel dinăuntru, decât în casă ce îi era dată pentru lucrul mâinilor. Pentru aceasta, de către toți învățătorii, cu un glas se mărturisește, că Preacurata Fecioară până la doisprezece ani și-a avut viața în Sfânta Sfintelor, de vreme ce numai câte puțin ieșea de acolo. Iar cum a fost viața ei în vârstă tinereților, scrie Ieronim astfel: „Fericită Fecioară, încă din pruncia sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, își petrecea viața foarte cu rânduială. Pentru că de dimineață până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărților sfinte. De la al nouălea ceas, iarăși își începea rugăciunea, de la care nu înceta, până când nu i se arăta îngerul, dintr-ale cărui mâini se obișnuise a-și primi hrană. Și așa mereu tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu”.
Astfel a fost viața ei în feciorie, când locuia împreună cu fecioarele cele de o vârstă. Din zi în zi crescând și întărindu-se cu duhul, creștea într-însa și viața cea cu nevoință, cu iubire de osteneală și rugăciune. Pentru că mergea din putere în putere, până când a umbrit-o puterea Celui de sus. Iar când i se arăta îngerul aducându-i hrană, a văzut cu ochii săi chiar arhiereul Zaharia, despre care mărturisește Sfântul Gheorghe Nicomidianul, zicând: „Din zi în zi, înaintând cu vârsta, se înmulțeau și darurile Duhului Sfânt întru dânsa”.
Apoi petrecea împreună cu îngerii, lucru pe care și Zaharia îl știa. Căci intrând el în altar, după obiceiul său, ca arhiereu, a văzut pe cineva că vorbea cu fecioară, dându-i hrană, și având chipul străin - pentru că era înger cel ce se arăta. Și înspăimîntîndu-se Zaharia, cugeta în sine: „Ce este această nouă și neobișnuită asemănare îngerească ce s-a arătat și vorbea către fecioară, cu chip fără de trup, aducând hrană care hrănește trupul, cel cu firea nematerialnică, dând fecioarei mâncare materialnică? Acea vedere îngerească se făcea numai preoților, și aceea nu totdeauna; iar către partea femeiască și încă către o fecioară așa tânără, nicidecum nu este obișnuit a se vedea. Căci de ar fi fost dintre cele însoțite cu bărbat, dar fără copii, s-ar fi rugat ca să i se dea rod – precum s-a rugat Ana odinioară –, atunci nu m-aș fi minunat de arătarea îngerească.
Dar fecioara astfel de lucru nu cere și, precum văd, totdeauna i se arată îngerul. Pentru aceasta sunt în mai mare mirare, în spaimă și în îndoială. Căci, ce poate să fie aceasta? Și ce vine, să-i vestească îngerul? Ce este hrana aceea ce i se aduce? Și de unde se ia? Cine pregătește acea hrană? Și ce mână face acea pâine? Pentru că îngerii nu se îngrijesc pentru trebuințele trupești, deși mulți oameni au fost hrăniți printr-înșii, dar hrana aceea o pregătea mână omenească.
Căci îngerul, slujind lui Daniil, deși putea, cu puterea Celui Preaînalt, nu prin altcineva, ci prin sine să împlinească cele poruncite, a luat pe Avacum cu scafa (vas), că nu cumva vedenia cea îngerească și hrana cea neobișnuită, să înfricoșeze pe cel ce îl hrănea. Iar aici singur îngerul vine către fecioară, care lucru este plin de o taină, pe care eu nu o pricep. Ce este aceasta? Căci chiar din copilăria ei s-a învrednicit de daruri ca acestea, ca să-i slujească cei fără de trupuri.
Ce este aceasta? Au doar întru dânsa se vor împlini graiurile prorocești? Au doar întru dânsa va fi sfârșitul așteptării noastre? Au doar dintr-însa va lua fire Cel Care are să vină să mântuiască neamul nostru? Căci această taină a fost mai dinainte prorocită, și Cuvântul caută pe aceea care să slujească tainei. Au doar nu este alta mai dinainte aleasă ca să slujească tainei, fără numai fecioara aceasta, pe care o văd?
Cât ești de fericită casa lui Israel, din care a odrăslit o vlăstară ca aceasta! Cât ești de fericită rădăcina lui Iesei, din care a ieșit vița, care are să odrăslească lumii floarea mântuirii! Cât de slăvită este pomenirea părinților acesteia! Cât sunt de fericit și eu cel ce mă satur de o vedere că aceasta și înfrumusețez o Fecioară ca aceasta, spre a fi mireasa Cuvântului!”.
Până aici este povestirea Sfântului Gheorghe Nicomidianul.
Încă și Fericitul Ieronim asemenea grăiește: „Cum că în toate zilele o cercetau pe dânsa îngerii și de m-ar fi întrebat cineva pe mine cum a petrecut acolo, Preacurata Fecioară în vremea copilăriei sale, aș fi răspuns că acel lucru numai lui Dumnezeu singur i-a fost știut și lui Gavriil Arhanghelul, păzitorul ei cel nedepărtat, care împreună cu alți îngeri venea adeseori la dânsa și cu dragoste vorbeau împreună cu dânsa”.
Astfel petrecea Preacurata Fecioară în sfânta sfintelor împreună cu îngerii, dorind ca în veci să viețuiască întru curățenie îngerească și în feciorie, după mărturia sfinților învățători, Grigore de Nissa, Ieronim și a celorlalți, care zic că această Fecioară singură și-a logodit fecioria lui Dumnezeu. Pentru că în Legea veche era neobișnuit fecioarelor a nu se mărita, căci mai cinstită era însoțirea decât fecioria. Iar Preacurata Fecioară a cinstit fecioria, mai vârtos decât însoțirea și, făcându-se mireasa lui Dumnezeu, ziua și noaptea Îi slujea Lui în curățenia fecioriei sale. Iar Duhul cel Preasfânt, cu bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl, pregătea întru dânsa sălășluirea lui Dumnezeu Cuvântul.
Să fie dar Preasfintei și Celei de o ființă și nedespărțitei Treimi, slavă și mulțumire. Iar Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cinste și laudă, de la toate neamurile în veci. Amin.
Doxologia
Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să fie dezlegare la pește.
Maica Domnului Prodromița:
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
ARHIMANDRITUL CLEOPA ILIE PREDICI
„Doamne, dacă ne vei da nouă un prunc, noi îl vom da bisericii, și-l vom închina bisericii Tale pentru toată viața lui, numai să nu ne lași pe noi sterpi și neroditori și de ocara lumii”.
Intrarea în biserică a Maicii Domnului
Părinților, fraților și iubiți credincioși,
Mai înainte de a începe predica, voi aminti cuvintele Sfântului Duh, care se cuprind în troparul acestui dumnezeiesc praznic al Intrării în biserică a Maicii Domnului. Iată aceste cuvinte:
„Astăzi înainte-însemnarea bunei voințe a lui Dumnezeu și propovăduirea mântuirii oamenilor, în biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată și pe Hristos mai înaintea tuturor Îl vestește. Acesteia și noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-Te, plinirea rânduielii Ziditorului!”.
Am pus troparul praznicului mai înainte de predică, pentru că în acest dumnezeiesc tropar, dumnezeieștii Părinți au adunat dogmele acestui praznic împărătesc. Troparul și condacul unui praznic sau al unui sfânt adună pe scurt ori viața acelui sfânt, ori însemnătatea pe scurt a acelui praznic despre care vorbește el.
Precum ați auzit, începutul troparului zice: „Astăzi înainte-însemnarea bunei voințe a lui Dumnezeu”. Intrarea Maicii Domnului în biserică a fost primul semn din rânduiala bunăvoinței lui Dumnezeu de a mântui neamul omenesc.
Dar să vedem în ce fel s-a împlinit acest semn, în ce fel s-a întâmplat el și cum au urmat lucrurile prin această bunăvoință a lui Dumnezeu de a mântui lumea, începută prin aducerea în lume a Maicii Domnului și prin intrarea ei în biserică. Dar iată în ce fel a fost intrarea Maicii Domnului în biserică.
Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria, dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana, sfinții și drepții aceia temători de Dumnezeu și-au adus aminte de făgăduința pe care au făcut-o ei înainte de a se naște Maica Domnului. Căci ei au fost oameni sterpi și neroditori și numai prin rugăciuni și post și milostenie au dobândit pe această dumnezeiască odraslă, pe această dumnezeiască pruncă Maria.
Dar ei au făgăduit: „Doamne, dacă ne vei da nouă un prunc, noi îl vom da bisericii, și-l vom închina bisericii Tale pentru toată viața lui, numai să nu ne lași pe noi sterpi și neroditori și de ocara lumii”.
Deci, aducându-și aminte de această făgăduință pe care au făcut-o, după ce au văzut că Dumnezeu a împlinit cu dânșii marea bucurie de a le da lor pe această fiică, au gândit să o dea bisericii, după făgăduința de mai înainte.
Și gândind aceasta, au făcut pregătire. Mai întâi au adunat la Nazaret – orașul unde trăiau ei – rudeniile lor cele de neam împărătesc și arhieresc, că dumnezeiescul părinte Ioachim era din neamul împărătesc al lui David, iar sfânta și dumnezeiasca Ana, mama Maicii Domnului, era din neamul arhieresc al lui Aaron.
Deci s-au adunat la Nazaret rudeniile lor cele de mare cinste, și ei le-au spus acelora planul lor, anume că vor să ducă pe copila lor în biserica lui Dumnezeu, după făgăduință, s-o dea acolo să slujească lui Dumnezeu în toată vremea vieții ei.
După aceasta, sfătuindu-se cu neamurile lor, au adunat multe copile nevinovate și curate, de o vârstă cu dânsa și mai mari, din neamul evreiesc, la casa lor din Nazaret și le-au pus să petreacă pe această sfântă copilă până la Ierusalim, cu cântări și cu psalmi. Și copilele s-au prins să meargă cu mare bucurie, fiind îndemnate de părinții lor, că știau că această fiică dumnezeiască Maria e născută după făgăduință.
Așa s-au adunat, la casa dumnezeieștilor Părinți din Nazaret, mulțime de fiice evreiești, curate și nevinovate, îmbrăcate în haină de sărbătoare, având lumânări aprinse; iar dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana au îmbrăcat pe dumnezeiasca pruncă în haine foarte frumoase și curate, potrivit cu rangul și sfințenia ei.
Și au pornit din Nazaret spre Ierusalim, cale de peste o sută de kilometri și au mers vreme de trei zile. Și era o minune mare și preaslăvită acea dumnezeiască adunare, alcătuită din neamurile Preasfintei Maici a lui Dumnezeu și ale dumnezeieștilor Părinți. Erau zeci de fecioare, sau poate și sute cu făclii, mergând și cântând, mai cu seamă psalmii dumnezeiescului prooroc David, care a fost strămoș al Maicii Domnului după trup.
Și cântau mai ales cele ce se potriveau cu această mare taină și cu această ducere a Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor, zicând așa: „Ascultă, fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită pe poporul tău și casa părintelui tău!” (44, 12). Adică uită de tata și de mama, „că a poftit Împăratul – adică Dumnezeu – frumusețea ta”, cum zice psalmul și te cheamă în Sfânta Sfintelor.
Și mergând ele pe drum, toată lumea se minuna și se întreba unde merge această adunare, că era o adunare de oameni cinstiți, în frunte cu dumnezeieștii Părinți, Ioachim și Ana și o mulțime de fecioare curate și nevinovate, îmbrăcate în hăinuțe curate de sărbătoare, cu făclii aprinse, mergând și cântând din psalmii lui David.
Era o adunare atât de strălucitoare, cum ar fi fost o adunare de stele pe cer, iar în mijlocul lor strălucea ca o lună – Preasfânta și Preacurata Fecioara Maria – prunca cea de trei ani, care mergea la Sfânta Sfintelor.
Și să nu credeți că mergeau numai ele. În chip nevăzut mergeau și îngerii lui Dumnezeu, care cântau și petreceau pe Preacurata Fecioara Maria. Căci și chivotul legii vechi, cum zice Sfânta Scriptură, l-au dus cu cântări și cu psalmi și cu cântece frumoase, iar înaintea chivotului legii mergea, cântând și dănțuind, împăratul David (II Regi 6, 5-17), căci el era și prooroc și vedea că acest chivot, care poartă în sine mana, este închipuirea Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, care va purta în sine mana cea dumnezeiască și pe Făcătorul de mană, pe Iisus Hristos.
Dar dacă înaintea chivotului, care era umbra sau închipuirea Maicii Domnului, dănțuia David și era însoțit de tot Israelul, apoi înaintea acestui chivot viu și însuflețit, care era dumnezeiasca pruncă, nu mergea împăratul cel de pe pământ, nu mergeau oamenii din tot Israelul, ci, nevăzuți, mergeau milioane de îngeri și mergea Împăratul cerului și al pământului, spre Care ne rugăm totdeauna în rugăciunea noastră: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului…” și celelalte.
La aducerea Preacuratei și Preasfintei Maici a lui Dumnezeu în biserica lui Dumnezeu, îngerii lăudau și cântau, căci se aducea lui Dumnezeu această biserică vie și însuflețită.
Se aducea în Sfânta Sfintelor această biserică dumnezeiască purtată de Duhul lui Dumnezeu, după cum auziți că se cântă la biserică, în condac:
„Preacurată Biserica Mântuitorului, cămara cea de mult preț și Fecioara, sfințită vistieria slavei lui Dumnezeu, astăzi se aduce în casa Domnului, împreună aducând darul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă toți îngerii lui Dumnezeu: Aceasta este cortul cel ceresc” (condacul praznicului).
Așa o aduceau îngerii și o lăudau, că nu era ea o copilă de rând; era Biserica Duhului Sfânt; cu dânsa călătorea darul Duhului lui Dumnezeu, pentru că era umbrită de puterea acestui Duh și era plină de El.
Și când au ajuns, după trei zile, la Ierusalim, s-a făcut și acolo o minune preaslăvită. Biserica cea zidită de Solomon și restaurată de Zorobabel, după ce a fost pustiită pe timpul robiei din Babilon, era o biserică foarte frumoasă – că se minuna oarecând Petru de zidurile ei.
Și de jos, de la temelie, până unde se intra în biserică, erau 15 trepte, după numărul celor 15 psalmi pe care preoții și leviții îi cântau când intrau la slujbă. Pentru că la fiecare treaptă, ce urcau la biserică, cântau câte un psalm; și toți se numeau psalmii treptelor, după cum îi vedem până astăzi în Psaltire.
Și când a ajuns dumnezeiasca copilă la aceste 15 trepte, dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana voiau să o ducă de mână, să o ridice încet, ca pe o copilă ce nu poate păși pe trepte. Dar – o, minunile tale, Maică a lui Dumnezeu! – ea s-a desprins din mâinile părinților și din ceata fecioarelor, care o conduceau cu făclii aprinse și cu cântări și a început să zboare ca o porumbiță nevinovată, a fugit peste toate treptele ușoară ca o pasăre a raiului și a ajuns până la treapta de sus, unde erau pregătiți preoții îmbrăcați în veșminte de aur și marele arhiereu, proorocul lui Dumnezeu, Zaharia.
Și când a ajuns acolo sus, s-au minunat preoții și tot poporul cum o copilă de trei ani a putut să urce 15 trepte așa de ușor, ca și cum ar fi zburat. Și a luat-o în brațe marele prooroc Zaharia, care era și prooroc și arhiereu și căruia i se descoperise de la Dumnezeu cine este această pruncă.
Și dacă a luat-o și a dus-o în biserică să se închine, după ce a închinat-o, a făcut Zaharia proorocul un lucru cu totul neobișnuit, cu totul minunat și cu totul neîngăduit de legea veche. Ce a făcut? A dus-o pe această dumnezeiască pruncă nu în Sfânta unde intrau preoții, ci după a doua catapeteasmă, unde era chivotul legii cel ferecat peste tot cu aur și Heruvimii slavei, care umbreau altarul și mana și toiagul lui Aaron, care înfrunzise și șarpele cel de aramă și celelalte lucruri sfinte ale lor.
Și s-au minunat preoții foarte, dar nu numai preoții, ci și îngerii s-au minunat. Cum se poate să intre o copilă în Sfânta Sfintelor? Cum a îndrăznit Zaharia proorocul să ducă pe cineva în Sfânta Sfintelor, după a doua catapeteasmă, unde era jertfelnicul de aur și tot ce aveau ei mai scump în legea veche, unde nu numai preoții n-aveau voie, dar nici arhiereul nu putea să intre decât o dată pe an; acolo unde arhiereul intra o singură dată pe an, dar nu fără de sânge, ci aducând sânge de țapi și de boi, de junci, de miei și de iezi și stropind altarul și jertfelnicul pentru curățirea lui și pentru curățirea poporului; deci acolo unde arhiereul nu îndrăznea să intre mai mult decât o dată pe an, acolo a dus-o pe Preasfânta Fecioară Maria.
Și s-au minunat nu numai oamenii, ci și îngerii, cum ați auzit că a cântat astăzi axionul din irmos. Căci se zice că îngerii, văzând intrarea Preacuratei Fecioare Maria în Sfânta Sfintelor, foarte s-au înspăimântat.
Cum, o fecioară, o copilă, a intrat în Sfânta Sfintelor?! Dar dumnezeiescul prooroc Zaharia știa cine este această copilă. Preoții legii vechi nu știau că această copilă va fi Maica Arhiereului Celui Mare, Care va străbate cerurile (Evrei 4, 14) – cum zice marele Apostol Pavel – și va împăca lumea cu Dumnezeu Tatăl și Se va jertfi pe Sine, aducându-Se jertfă o dată pentru totdeauna pentru mântuirea neamului omenesc.
Zaharia știa, căci era prooroc, că această copilă este mai sfântă decât Sfânta Sfintelor, pentru că ea va purta în sine pe Acela Care stă în Sfânta Sfintelor cea nefăcută de mână, în ceruri, pe Arhiereul bunătăților celor viitoare, cum zice dumnezeiescul Apostol Pavel.
Și de aceea a dus-o în Sfânta Sfintelor și după ce s-au închinat la jertfelnicul cel cu totul de aur și la sicriul legii Domnului, a luat-o pe dânsa și a dat-o în ceata fecioarelor. Și i-a hărăzit locuință de locuit în ceata fecioarelor, în cameră cu ele, iar pentru închinare intra în Sfânta Sfintelor, unde nici el nu putea să intre decât o dată pe an.
Dar o să întrebați: Cum Biserica spune că Fecioara a petrecut în Sfânta Sfintelor 12 ani? De ce spune că a petrecut în Sfânta Sfintelor și nu în ceata fecioarelor? Iată pentru care pricină: biserica lui Solomon – care fusese refăcută de Zorobabel – avea în jurul ei 90 de camere, cum arată vechiul istoric evreiesc Iosif Flaviu. Avea 30 de camere de piatră, spațioase, luminate de soare, bine împodobite și curate, care se aflau în jos, în jurul peretelui bisericii. Și în acestea viețuiau văduvele, care își petreceau văduvia în curățenie și erau pururea în biserica lui Dumnezeu, precum ați auzit că era Ana, fiica lui Fanuel, din neamul lui Așer și alte multe văduve, care petreceau și se hrăneau numai din venitul bisericii și slujeau la curățenia bisericii și la toate trebuințele ei.
Deasupra acestora mai erau 30 de camere, la fel de mari, la primul etaj și acolo petreceau nazireii, călugării din legea veche, care trăiau necăsătoriți, asemenea călugărilor de azi și nu aveau voie să pună briciul în barbă sau mustață, să-și taie părul, să bea vreo dată băutură bețivă sau sichere, care era un fel de must amețitor și dulce.
Iar deasupra celor 30 de camere, unde stăteau nazireii, erau alte 30, la al doilea etaj, și acolo petreceau fecioarele bisericii. Toți binecredincioșii, care voiau să le păstreze pe fetele lor curate până la măritat, le aduceau la biserica lui Solomon și le dădeau sub îngrijirea preoților și arhiereilor, să petreacă în cântările bisericii, să fie numai la lucrul bisericii, cosând veșminte și broderii și spălând și curățind biserica, care era foarte mare.
Și aceste fecioare petreceau la catul sau la rândul al treilea, în celelalte 30 de camere. Deci, erau suprapuse treizeci de camere și alte treizeci și alte treizeci, de toate nouăzeci de camere.
Și acolo, într-una din camerele de la catul cel mai de sus, dumnezeiescul prooroc Zaharia a dus-o pe Preacurata Fecioara Maria și i-a dat loc de locuit. Și erau aceste trei rânduri de camere făcute întocmai cu înălțimea bisericii lui Solomon, stăvilind ca niște contraforturi de întărire pereții bisericii.
Deci acolo a dus-o pe Preacurata Fecioară Maria dumnezeiescul prooroc Zaharia și a dat-o în seama fecioarelor celor mai în vârstă, unde ea, fiind foarte luminată de Duhul Sfânt, a învățat de la acelea toate Scripturile. Și nu numai Scripturile, ci a învățat țesături, lucru de mână, cum arată Sfântul Gherman.
Astfel a ajuns foarte pricepută în a coase în gherghef – broderie artistică, așa cum se cheamă astăzi – tot felul de flori, fire de aur, să coasă mitre și veșminte arhierești. Și se minunau fecioarele celelalte de istețimea și de curățenia minții ei, că a deprins îndată toată dumnezeiasca Scriptură și tot lucrul mâinilor cel mai gingaș și cel mai curat, pentru folosul bisericii.
Și era iubită de toți pentru înțelepciunea ei și pentru frumusețea ei negrăită și bunătatea inimii ei. Și a crescut dumnezeiasca pruncă acolo. Dar, cum arată Sfântul Teofilact, Sfântul Gherman, Teodorit și alți Sfinți Părinți dumnezeiești, ea, de cu seară și până aproape de zori, petrecea în Sfânta Sfintelor, rugându-se, în cugetare adâncă de Dumnezeu, în răpirea și în extazul minții și în lacrimi necontenite se ruga pentru mântuirea întregului neam omenesc.
În zorii zilei, adormea puțin – pentru o oră sau mai puțin – și apoi iar se scula la rugăciune, din zorii zilei și până în ceasul al treilea din zi (ora 9 de azi) și era pururea în genunchi, petrecând în Sfânta Sfintelor. De la ora 9 dimineața până la ora 3 după amiază se ducea iarăși la lăcașul fecioarelor și acolo se apuca de lucrul mâinilor, de cusut veșminte arhierești și preoțești și alte lucruri sfinte, spre folosul bisericii.
Dar nu întrerupea și nu strica rugăciunea, căci spun dumnezeieștii Părinți că era pururea în gândire de Dumnezeu, pururea legea lui Dumnezeu era în mintea ei și ziua și noaptea, căci cosând acolo, cu mâinile cosea la gherghef și alte lucruri, iar cu mintea era pururea în gândirea de Dumnezeu și în rugăciune.
Șase ore lucra ea acolo și iarăși de la ora trei intra la rugăciune până la ora șase seara, care era atunci ceasul doisprezece din zi, că așa se numărau atunci. Și ora cinci după-amiază era ceasul al unsprezecelea, după lucrătorii viei (Matei 20, 6), precum știți, iar ora șase seara era ceasul al doisprezecelea.
Deci, până la ora șase seara, ea stătea în rugăciune de la ora trei, iar seara la ora șase venea Arhanghelul Gavriil din cer și-i aducea ei hrană, când se ducea la Sfânta Sfintelor, hrana îngerilor din ceruri. Îi aducea hrană dulce, îngerească, pentru că doisprezece ani ea n-a mâncat hrană pământească, ci numai hrană de la dumnezeiescul Arhanghel Gavriil.
Era o împărtășire dumnezeiască și îngerească ce o hrănea pe ea. Și pe acest dumnezeiesc arhanghel de multe ori l-au zărit preoții cei vrednici. Iar Zaharia proorocul totdeauna îl vedea și se minuna foarte tare cum vine un înger din cer să hrănească pe această copilă, să-i aducă o dată pe zi împărtășire îngerească.
Și gândea întru sine: „Oare ce are să fie cu dânsa?!”. Știa că va fi aleasă de Dumnezeu, știa că va fi o taină mare, dar se gândea: „Ce vrednicie are copila aceasta?!”. Își aducea aminte din Sfânta Scriptură că Dumnezeu a hrănit un popor întreg în pustie cu mană, dar n-a venit Dumnezeu să-i dea în gură, ci a plouat mană și le-a spus să culeagă, să mănânce.
Își aducea Zaharia aminte că Dumnezeu a hrănit pe Ilie Proorocul în pustie, dar a trimis corbii să-i aducă de două ori pe zi pâine și hrană. Își aducea aminte Zaharia că Dumnezeu a hrănit pe Daniil în groapa cu lei, dar n-a venit nici un înger și a răpit îngerul pe proorocul Avacum din Ierusalim, cu scafa cu pâine și cu zeamă, cum spune Scriptura și l-a dus în groapa cu lei în Babilon, distanță de trei mii de kilometri, când era Daniil flămând, după trei săptămâni în groapa cu lei și încuiase gurile leilor cu posturile, cu fecioria și cu rugăciunea lui.
Deci a luat Dumnezeu pe prooroc, cu scafa cu pâine și cu zeamă și l-a dus să hrănească pe Daniil, când acesta striga: „Adu-Ți aminte de mine, Dumnezeule, că am flămânzit!”.
Dar de această fecioară nu se dumirea, că nu venea să-i aducă pâine pământească, nu-i aducea zeamă și carne, n-o hrănea cu zeamă, nu-i aducea pâine și carne ca lui Ilie; îi aducea hrană îngerească și-i da dintr-un potir de aur cu o linguriță de două-trei ori în gură, și ea nu mai flămânzește până mâine seară. Și petrece pururea în gândire cu Dumnezeu: „Mare pruncă este aceasta – cugeta Zaharia arhiereul și proorocul – că o hrănește îngerul încă de acuma, de pe pământ!”.
Și așa a hrănit-o dumnezeiescul Arhanghel în Sfânta Sfintelor pe Preacurata Fecioara Maria 12 ani.
În vremea aceasta ea s-a desăvârșit în virtute și era plină de Duhul Sfânt, încât nu mai petrecea șase ore în cameră cu fecioarele la lucru. Nu, ci petrecea până la ceasul al șaselea, adică la ora 12, la amiază, de dimineață și toată noaptea în rugăciune și numai de la ora 12 ziua până la ora 3 după-amiaza mai lucra la lucrul mâinilor, trei ore, iar atunci era tot în gândire de Dumnezeu.
Cu mâinile ei cele preacurate și preasfinte lucra lucruri arhierești și preoțești, iar cu mintea lucra rugăciunea necontenită și neadormită, fiind în gândirea de Dumnezeu și în rugăciunea cea gânditoare a inimii.
Așa a fost petrecerea Preasfintei Fecioare Maria în Sfânta Sfintelor. Era ea ca un heruvim, numai înțelepciune (că heruvim așa se tâlcuiește: revărsare de înțelepciune și vărsare de multă înțelegere); era ca un serafim (că serafim înseamnă înfierbântat și arzător, deoarece arde și aprinde inima oamenilor spre dragostea lui Dumnezeu); ea ardea cu dragoste necontenită de Ziditorul ei, de Cel ce a zămislit-o în pântecele maicii ei și a dat putere de naștere maicii ei celei sterpe și a adus-o la viață și la ființă.
Ardea cu dragoste de Mântuitorul în chip nețărmurit; inima ei era sus în cer, iar trupul ei preacurat era în Sfânta Sfintelor. Era un înger cuvântător, un înger dumnezeiesc în Sfânta Sfintelor, căruia îi slujea – cine? Cel mai mare peste Arhangheli, Arhanghelul Gavriil.
Iată un înger pământesc căruia îi slujea un înger din cer! Nu era un înger de rând, din ceata cea mai de jos, ci dumnezeiescul Arhanghel Gavriil slujea acestui Înger și Serafim pământesc, care petrecea pururea în rugăciunea inimii și în adâncimea ei, Îl odihnea pururea pe Dumnezeu, prin gândire și lacrimi și foc și extaz și uimirea rugăciunii celei gânditoare.
Arhanghelul îi slujea, Arhanghelul o hrănea, Arhanghelul o păzea, pentru că era biserica Dumnezeului Celui Viu și se pregătea să fie sălaș al Celui pe Care nu-L încăpea cerul și pământul.
Iubiți credincioși,
V-ați pus întrebarea pentru ce s-a citit astăzi evanghelia cu Marta și Maria și pentru ce la toate praznicele Maicii Domnului se citește aceasta și nu alta? La nașterea ei, la adormirea ei și la cele mai multe praznice, aceeași evanghelie se citește, cu Marta și Maria. V-ați întrebat de ce?
Iată de ce: dumnezeieștii Părinți, care au alcătuit sinaxarul, fiind plini de Duhul lui Dumnezeu, au rânduit toate evangheliile de peste an și toți apostolii și toate cântările după lucrarea și însemnătatea fiecărui praznic, așa fel ca să ne dezvăluie și prin evanghelie și prin apostol și prin paremii și prin cântările bisericești taina acelui praznic, lucrarea acelui sfânt, viața acelui mucenic sau acelui cuvios.
Așa s-a pus și evanghelia de astăzi. Căci în această evanghelie se arată că Maica Domnului, Maria cea Preasfântă și Preacurată și-a ales partea cea bună (Luca 10, 42). Care e partea cea bună în viața creștinului? Știți care-i? Necontenita rugăciune.
Toată fapta cea bună trebuie să o însoțim cu rugăciune, cum arată marele, dumnezeiescul Apostol Pavel în epistola sa cea către tesaloniceni, unde zice: „Neîncetat vă rugați!” (I Tesaloniceni 5, 17).
Dar chiar Mântuitorul în Evanghelii zice: „Luați aminte, privegheați și vă rugați” (Matei 13, 33). Și dumnezeiescul Apostol Petru:
„Privegheați, că potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu umblă, căutând pe cine să înghită!” (I Petru 5, 8). Și dumnezeiescul prooroc David, de asemenea, ne spune: „Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea” (Psalmi 33, 1).
Ai auzit pentru ce s-a citit evanghelia aceasta? Ca să ne învețe că Maica Domnlui și-a ales partea cea bună, partea Mariei. Căci Mântuitorul, când Marta alerga să-i facă mâncare și să-i gătească masa, oarecum a mustrat-o cu pilda Mariei: „Marto, Marto, te îngrijești și spre multe te silești, dar un lucru trebuie!”. Care? Care-l are Maria, că stătea la picioarele Domnului. „Căci Maria – zice – partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la dânsa” (Luca 10, 38-42).
Părinților, fraților și iubiți credincioși,
Dacă am avea partea Mariei în viața noastră, dacă am sta la picioarele Domnului ca Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, dacă am petrece în rugăciune și gândire de Dumnezeu ca dânsa, nu ne-ar hrăni pe noi oamenii, ci îngerii și serafimii din cer.
Dar noi punem nădejdea numai în palmele noastre, punem nădejdea numai în pieptul nostru, în priceperea noastră. Și auzi ce spune proorocul Ieremia: „Blestemat este omul care se reazemă pe brațele sale și și-a pus nădejdea în trupul său”! Auzi ce spune: „Cel ce se reazemă pe mâinile și pe picioarele sale, animal este, că patru picioare are, nu două”!
Auzi, blestemat este omul care se reazemă pe brațele sale și a întărit brațele trupului său! Mai zice: „Nebun este acela care sărută mâinile sale și zice că acestea m-au hrănit pe mine”. Te-au hrănit mâinile tale? Dar dacă Dumnezeu îți dădea junghi, îți dădea o boală, dacă ai fi căzut și-ți rupeai o mână sau un picior, dacă nu-ți dădea ție Dumnezeu sănătate și viață, ai fi putut face ceva cu mâinile și picioarele tale, sau cu priceperea ta? Așa-i că nu?
De aceea, Scriptura numește nebun pe acela care-și sărută mâinile sale că acestea l-au hrănit. Nu-i adevărat, Dumnezeu ne hrănește: „Aruncă spre Domnul grija ta și el te va hrăni!” (Psalmi 54, 25).
Să nădăjduim întâi în Dumnezeu și așa, cu cinste și cu dreptate, să muncim, să lucrăm, că zice iarăși Scriptura: „Cela ce nu lucrează, să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3, 8).
Deci lucrul nostru să fie însoțit de rugăciune. Lucrul nostru să fie împletit cu gândirea la Dumnezeu, cu Sfânta Scriptură, cum era al Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor. Lucrul nostru să fie așa de ușor, încât să nu ne strice mintea de la rugăciune, de la gândirea la Dumnezeu.
Așa arată dumnezeieștii Părinți. De ce părăsim noi gândirea la Dumnezeu, citirea Scripturilor, mergerea la biserică, meditația și cugetarea la gheena și la moarte, care vine pe neașteptate?
„Pentru că ne aruncăm în marea cea tulbure a veacului acestuia, ne aruncăm în nemărginire, ca să moștenim veacurile și vine moartea și ne strânge de gât”, după cum zice dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul.
Are obiceiul satana, creștine, lățime și lungime să-ți dea, ca să scoată mintea din gândirea lui Dumnezeu și să te ducă la pierzare.
Fraților, să muncim cu dragoste, să lucrăm, dar să avem pe Dumnezeu în minte. Nimeni nu poate să stea degeaba, că Dumnezeu, când a pus pe om în rai, l-a spus să-l lucreze și să-l păzească (Facerea 2, 15).
Dar știți ce lucrare era aceea? Întreabă pe Nil Ascetul. Lucrarea rugăciunii; iar păzirea era păzirea minții, raiul cel cuvântător din sufletul lui.
Să lucrăm, să mergem la muncă, să asudăm, că așa suntem noi de la început, căci zice: „Cu sudoarea frunții îți vei câștiga pâinea ta” (Facerea 3, 19).
Dar în sudorile noastre și în ostenelile de pe ogoare și din fabrici, din birouri, din întreprinderi și ori de unde ar fi, să avem pe Dumnezeu în minte. Să avem pe Hristos și cu Dânsul, toate le putem.
Auzi ce zice Apostolul Pavel: „Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întărește, iar fără de El, nimic”. Auzi ce zice Hristos: „Rămâneți întru Mine și Eu întru voi...căci fără de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 4-5).
Te duci la prășit, omule? Ai luat sapa pe umăr, ia și pe Hristos în minte: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa)”! Lucrezi în atelier, ai pus mâna pe ciocan, pe bonfaier, pe fierăstrău, bați pe nicovală, sau dacă ești zidar sau tâmplar, sau orice meșteșug ai, de câte ori dai cu ciocanul zi: „Doamne Iisuse!”.
Te-ai dus la seceră, la pădure să tai lemne cu boii, lucrezi la fabrică sau oriunde ești, lucrează cu toată inima, cu toată dragostea, dar nu uita că ai pe Dumnezeu, Care Singur poate să-ți ajute și să te păzească.
Câte primejdii nu sunt: auzi că pe unul l-a omorât un butuc, pe altul l-a sfărâmat mașina, pe altul l-a prins motorul, peste unul a căzut un copac și a murit. La urechile noastre vin asemenea vești zilnic. Dar de ce? Pentru că n-a plecat la lucru cu rugăciunea minții.
Dacă pleca cu rugăciunea minții, avea pe îngerul care-l păzea. Căci îngerul pururea ne păzește. Auzi ce zice proorocul: „Străjuiva îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El, și-i va izbăvi pe ei” (Psalmi 33, 7).
Deci, când plecăm la treabă, să avem pe Hristos în minte; și când venim de la treabă, iar; și când ne odihnim, iar; și când ne sculăm din somn, prima simțire, primul cuvânt acesta să fie: „Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!”, „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului…” – și celelalte.
Auzi ce spune Gheorghe Arselaitul, că este un drac înainte mergător, care are o ceată nenumărată pe fața pământului și care îl învață pe om de dimineață. Merg acești draci de dimineață prin casele creștinilor și prin casele călugărilor și-i învață, când s-au sculat din somn, mai întâi să pună mâna pe treabă. Lasă rugăciunea mai la amiază! Mănâncă bine, bea bine și hai la treabă!
Nu-i adevărat! Întâi să cerem ajutorul lui Dumnezeu și apoi, cu Dumnezeu în minte, să mergem la munca cinstită și curată! Să nu furați de la nimeni; să nu furați nici de la stat, nici de la alții, că nu vă îmbogățiți cu furatul, ci mai tare sărăciți!
Era un cuvânt al cuiva: „Muncești cu dreptate și-ți ia dracul jumătate”. Dar când mai și furi? Nu, nu fura, că nu te îmbogățești; mare foc bagi în casă la tine dacă ai luat un bun al bisericii, sau dacă ai luat un ban al cuiva, sau ostenelile cuiva.
Și dacă vei aduce milostenie din aceste daruri, câine împuțit aduci lui Dumnezeu. Deci, să lucrezi cu cinste, cu dreptate, cu sfințenie, să muncești cu toată dragostea acolo unde te-a pus statul, sau unde te-a pus dregătoria sau instituția care te adăpostește.
Să muncești, dar să ai și pe Dumnezeu în minte. Fă semnul Sfintei Cruci când pleci la lucru, când vii – la fel; când stai la masă, fă rugăciune, când te scoli, iarăși rugăciune; și dacă nevinovata rugăciune va povățui viața voastră și a noastră, vom avea puțină asemănare și noi cu petrecerea Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor, vom petrece în gândire de Dumnezeu și ni se va spune și nouă, în ziua judecății, că partea cea bună ne-am ales.
Iar dacă lăsăm rugăciunea, citirea dumnezeieștii Scripturi, mergerea la biserică, facerea de bine și toate acestea, și ne punem nădejdea numai în munca noastră, atunci suntem cei mai nenorociți oameni de pe fața pământului.
Să muncim cu dragoste, cu hărnicie, dar să nu uităm că avem un Dumnezeu, Căruia trebuie să ne rugăm neîncetat: și când muncim și când suntem acasă și când ne odihnim. Pururea să fie Legea Lui în mintea noastră, ziua și noaptea; pururea să avem gândirea și rugăciunea spre Dumnezeu și atunci și darul lui Dumnezeu va întări brațele noastre și mintea noastră și corpurile noastre și vom fi sănătoși și vom putea izbuti, cu darul lui Dumnezeu și la muncă și la osteneală și la toate cele.
Doar cu Dumnezeu și prin Dumnezeu!
Amin!
Acest praznic este mai deosebit pentru că prin el începe să se lucreze ”taina cea din veci ascunsă și de îngeri neștiută...” și iată că vorbim de acei îngeri care se alăturaseră cortegiului feciorelor cu făclii aprinse și cântau și ei fără să priceapă prea bine ce se va face cu această pruncă micuță care iată urcă cele 15 trepte în fugă sărind peste ritualul psalmilor care se cuveneau a fi rostiți. Apoi e introdusă de preotul Zaharia în Sfânta Sfintelor (stupoare!) loc în care intra doar el odată pe an și nu fără a oficierea unei jertfe sângeroase. Ori această copiluță rămâne să viețuiască în Sfânta Sfintelor ca și cum această sfântă încăpere ar fi propria ei încăpere unde se ruga și lucra.
Apoi comparațiile nenumărate pe care imnografii i le atribuie Maicii Domnului care leagă scene din istoria Vechiului Testament cu viața Preasfintei Fecioare. ”Biserică Mai înaltă decât cerurilor”; ”Fiică a împăraului” după cum a numit-o prorocul David într-unul din psalmi, ”ușa cea slăvită a Templului” referire la ușa pe care a văzut-o \iezechel și prin care a intrat numa odată Mântuitorul și încuiată a rămas după aceea; ”muntele cu umbră deasă” văzut de profetul Avacuum, ”Maica Luminii”, ”cuptorul cel răcorit” al celor șapte tineri din babilon care au fost pedepsiți de rege să fie arși de vi pântecele metalic al vițelului etc., etc.
Nici un detaliu nu e lăsat la voia întâmplării și toate au o un rol deosebit. Până și originea părinților Maicii Domnului, Ioachim din seminția împărătească a lui David și Ana din sminția levitică a li Aron ne vor arăta că Cel ce se va naște din ea va fi și Împărat și Mare Preot, etc.
Ceea ce regret eu însă, este fapul că în afară de predici răzlețe ale câtorva mari părinți duhovnici, nu prea avem o carte care să cuprindă o colecție de predici la un loc, pe tema acestui praznic împărătesc deosebit de frumos. Mă refer la colecția ”Cele mai frumoase predici” scoasă de Lumea Credinței în care găsim o compilație de preidici a unor părinți doctori profesori teologi renumiție, pe tema celorlalte praznice împărătești dar praznicul Intrării Maicii Domnului în Templu lipsește dintre ele.
https://edituradeisis.ro/magazin/maica-domnului-in-teologia-secolului-xx-si-in-spiritualitatea-isihasta-a-secolului-xiv-grigorie-palama-nicolae-cabasila-teofan-al-niceei/
SUBSCRIU!
Așa arată dumnezeieștii Părinți. De ce părăsim noi gândirea la Dumnezeu, citirea Scripturilor, mergerea la biserică, meditația și cugetarea la gheena și la moarte, care vine pe neașteptate?
„Pentru că ne aruncăm în marea cea tulbure a veacului acestuia, ne aruncăm în nemărginire, ca să moștenim veacurile și vine moartea și ne strânge de gât”, după cum zice dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul."
Sfântul Nicodim Aghioritul
Doamne, miluiește.