20 august: Sfântul Prooroc Samuel - cel cerut de la Dumnezeu; Sfinții treizeci și sapte de Mucenici, care au mărturisit în Vizia Traciei

De Răzvan Marinescu  /  

Icoană: Doxologia

Icoană: Doxologia

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sfântul Proroc Samuel, fiul lui Elcana și al sfintei prorociței Ana, a fost cel de-al 15-lea și ultimul judecător al iudeilor și a trăit cu mai bine de o mie de ani î.Hr. Dăruit de Dumnezeu în urma rugăciunilor maicii sale, a fost încredințat marelui preot Eli, crescând în Legea Domnului.
 
„Orice copil care apare pe lume este un dar al lui Dumnezeu și, ca atare, o minune. Copiii sunt minunile din viața noastră. Orice părinte va spune că bucuria venirii pe lume a unui prunc este bucuria supremă, realizarea maximă și cel mai mare dar de la Dumnezeu. Din păcate, la capătul celălalt al sforii se află părinții care încă nu s-au învrednicit a avea copii. Din paginile Sfintei Scripturi, observăm că sterilitatea avea implicații sociale, economice, dar mai ales religioase. Conform prescripțiilor vechi testamentare, familiile fără copii erau considerate ca primind o pedeapsă dumnezeiască sau un blestem. Despre Sara, soția lui Avraam, este menționat faptul că „din pricina Sarrei, femeia lui Avraam, Domnul a făcut neroditor tot pantecele din casa lui Abimelec” (Facere 20, 18).
 
Tot Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu s-a îndurat de unele familii, dăruind copii, atunci când nimeni nu se mai aștepta. Primul astfel de exemplu îl găsim în Cartea I a Regilor, eveniment preluat și cinstit în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe în ziua de 20 august. Un exemplu de credință al unei mame – Ana, care nu s-a depărtat din fața lui Dumnezeu, până ce nu a fost dăruită cu un prunc – profetul Samuel.”, scrie Doxologia.

Dacă Samuel era sârguincios, cei doi fii ai lui Eli, preoții Ofni și Finees, erau nesupuși rânduielilor sfinte. Când au pornit război filistenii, au pierit 30.000 de israeliți, printre care cei doi fii ai lui Eli, și chiar Eli însuși când a aflat că filistenii au luat Chivotul Legii.

Cu toate că robia filistenilor a durat 20 de ani, Chivotul Legii l-a adus mai devreme înapoi din pricina necazurilor venite asupra poporului. Filistenii au fost biruiți în urma predicii lui Samuel, ajuns judecător în locul lui Eli, care le-a spus să se lepede de păcate și să se întoarcă la credința străbunilor.

Urmașul lui Samuel n-a fost unul dintre fiii săi, care semănau cu cei doi fii ai lui Eli, ci regele Saul. Însă, pentru că Saul s-a îndepărtat de Dumnezeu, tot Samuel l-a uns pe David, al doilea rege al lui Israel. Ajuns la adânci bătrâneți, Sfântul Proroc Samuel s-a săvârșit în pace.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor treizeci si sapte de Mucenici, care au marturisit în Vizia Traciei.

Dintre acestia unii erau din Vizantia si altii din Filipopoli. Deci fiind prinsi în Vizia Traciei de osânditul Apelian, care era guvernator acolo atunci, au fost chinuiti în multe feluri caci marturiseau pe Hristos cu îndrazneala. În cele din urma au facut în pamânt foc mare, si taindu-li-se tuturor mâinile si picioarele, au fost aruncati în el.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Sever si Memnon Chendirionul.

Fericitul Sever, mucenicul lui Hristos, era din Sidia Pamfiliei, feciorul unui oarecare Petronie trac, si maica sa Migdonia. Deci aflând în Filipopoli pe cei treizeci si sapte de mucenici nevoindu-se pentru Hristos, a marturisit pe fata dreapta credinta. Pentru aceasta l-au chinuit cumplit si dupa aceea i s-a taiat capul. Si ramânând Memnon care si Chendirion se numeste, l-au întins între doi stâlpi, si i-au scos trei fâsii din cap pâna la picioare. Apoi taindu-i picioarele si bagându-l în foc, si-a dat sufletul la Dumnezeu, luând cununa muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Luchie sfetnicul.

Acest sfânt era din Chirini cea din Livia, mai mare sfatului cetatii, întrecând pe cei ce erau cu dânsul la marimea si taria trupului. Acesta mai înainte era dat la slujirea si ratacirea idolilor. Iar dupa chinuirea sfintitului Mucenic Teodor, episcopul aceleiasi cetati, atunci Luchie umplându-se si el din darul lui Hristos, a primit dumnezeiescul Botez si a plecat si pe guvernatorul Dignian sa creada în Hristos, pe care luându-l s-au dus în Cipru. Deci vazând acolo unde erau chinuiti crestinii si omorâti, pe ascuns de Dignian, s-a dat la chinuitori si dând cu piciorul jertfelnicul idolilor, si rasturnând cele ce erau deasupra lui, a poruncit tiranul de i s-a taiat capul. (Calendar-Ortodox.ro)

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici, Iliodor si Soda.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  6. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  7. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  8. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  9. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  10. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?