Și se aprindeau, prin propovăduirea lui Avtonom, inimile omenești spre dreapta-credință și spre dragostea lui Dumnezeu.

După cum se dovedește răutate când cineva grăiește cele necuviincioase, tot așa este și când lăsăm în tăcere cele ce sunt folositoare și cinstite. Că precum se vatămă gândurile celor ce aud pe cel ce grăiește lucruri necinstite, așa este și cel ce tace faptele cele bune ale sfinților, și lipsește de folos pe cei dreptcredincioși. Pentru aceea, fericită viață a Sfântului Avtonom nu am socotit să o acoperim cu tăcerea, ci prin scris ne-am sârguit a o da în auzul dreptcredincioșilor.

Acest dumnezeiesc bărbat, Avtonom, era împodobit cu cinstea episcopiei în Italia pe vremea împărăției lui Dioclețian (284-305), dar sosind prigoana cea cumplită asupra creștinilor și-a adus aminte de cuvintele lui Hristos cele scrise în Evanghelie: "Când vă vor urmări pe voi, fugiți din cetatea aceasta în cealaltă" (Matei 10, 23). Deci, lăsând Italia, a mers în Bitinia și prin dumnezeiasca voie a ajuns la un loc care se numea Soreos. Acolo a fost întâmpinat în cale de oarecare iubitor de străini Cornelie, la care a viețuit multă vreme. Și, propoveduind pe Hristos, întorcea pe păgâni la credința creștină. A dobândit acolo multe suflete lui Dumnezeu, pentru că se ducea mulțime de popor în casa lui Cornelie, spre a asculta învățătura lui Avtonom, iar el ca un apostol le grăia cuvântul lui Dumnezeu cu toată îndrăzneala, fără de opreală, căci lucra într-însul același Duh Sfânt care peste sfinții apostoli, în limbi de foc s-a pogorât oarecând. Și se aprindeau, prin propovăduirea lui Avtonom, inimile omenești spre dreapta-credință și spre dragostea lui Dumnezeu.

Auzind învățătura sfântului, se umileau și cu dragoste primeau cuvintele lui și cereau botezul de la dânsul. Și a adus atâția oameni la acel loc spre sfânta credință, încât nu încăpea în casa lui Cornelie adunarea aceea de credincioși. Apoi, le-a zidit lor o biserică afierosită numelui Sfântului Arhanghel Mihail, voievodul puterilor cerești, încredințându-i lui spre pază pe oamenii cei din nou luminați ca unui păzitor al neamului creștinesc. Iar făcând pe Cornelie diacon și încredințându-i lui turma cea cuvântătoare a lui Hristos s-a dus în Licaonia și în Isauria, dorind ca și acolo să fie propovăduitor al dreptei-credințe. Deci, ostenindu-se vreme îndelungată în cuvântul bunei-vestiri, iarăși s-a întors la Cornelie, cercetând oile cele câștigate lui Hristos și făcând pe Cornelie preot, slujea împreună cu dânsul mântuirii omenești. Iar când rău-credinciosul împărat Dioclețian a mers în Nicomidia, vrând să piardă tot neamul creștinesc, atunci și sfântul Avtonom, ca cel mai vestit între creștini, a fost cercat spre chinuire de către închinătorii de idoli. Iar el, dorind ca să aducă încă mulți oameni din întunericul păgânătății la lumina cunoștinței lui Dumnezeu, nu s-a dat pe sine în mâinile chinuitorilor ci, păzindu-și viața cea de bună trebuință bisericii, s-a dus cu corabia la Claudiopol care se afla lângă Marea Eucsinului (Marea Neagră), și semăna acolo sămânța cuvântului lui Dumnezeu care, căzând pe pământul cel bun al inimilor omenești, degrabă, cu dumnezeiescul dar, a adus multe roduri duhovnicești. Și, îndreptând bine toate cele spre dreapta credință și povățuindu-i pe calea mântuirii, s-a întors iarăși la Soreos. Și văzând că se înmulțise biserica, a pus pe Cornelie episcop; iar el singur s-a abătut în părțile Asiei, dezrădăcinând spinii nedumnezeirii și sădind sfânta credință cea într-unul Dumnezeu. Și ajutându-i darul sfântului Duh, pe mulți oameni în țara aceea i-a izbăvit din rătăcire și din pierzare prin învățătura cuvintelor sale, risipind capiștele idolești și zidind în inimile omenești locașuri duhovnicești Sfântului Duh. Apoi, iarăși s-a întors ca să cerceteze pe Cornelie Episcopul și turma cea în-credințată lui. Și văzându-i pe toți învățându-se în legea Domnului și sporind în fapte bune, s-a mângâiat și mulțumea lui Dumnezeu că nu a lăsat că osteneala lui să fie în zadar, ci a înmulțit pe fiii cei bisericești pe care el i-a născut prin bunavestire.

Aproape de cetatea Soreos era un loc care se numea Limnos, ai cărui locuitori erau toți împâcliți cu întunericul slujirii idolești. Deci, mergând la dânșii Arhiereul lui Dumnezeu Avtonom, le-a propovăduit lor pe Hristos și în puțină vreme pe cei mai mulți acolo i-a dobândit și, învățându-i tainele sfintei credințe, i-a luminat cu botezul și i-a numărat cu turma cea aleasă a lui Hristos. Într-una din zile, cei ce rămăseseră în necredință făceau praznic unui spurcat idol al lor și, aducând jertfe zeilor, dănțuiau în capiștea idolească. Iar oamenii cei din nou luminați, a căror putere era atunci mai multă acolo, adunându-se, au mers cu mânie la necredincioșii cei ce prăznuiau și le-au răsturnat jertfele și pe idoli i-au sfărâmat ca praful; și au risipit capiștea lor până la temelie arătându-le lor că idolii nimic nu pot, pentru că nu se împotrivesc celor ce îi sfărâma, nici strigă când îi risipesc. Iar necredincioșii greu s-au mâniat pentru un lucru ca acela, și gândeau cum ar putea să răzbune pierzarea idolilor lor, și căutau vreme potrivită pentru aceea.

Fiind înștiințați de ziua în care slujitorul Domnului, Avtonom, avea să aducă lui Dumnezeu jertfă cea fără de sânge în biserica cea zidită de dânsul a Sfântului Arhanghel Mihail, în cetatea Soreos și a adunat pe toți ai lui, cei din cetate, dimprejur; și se făcuse mul-țimea lor nenumărată și se gătiră în taină ca să năvălească fără de veste asupra bisericii și să ucidă pe povățuitorul creștinilor, Avtonom. Acest lucru l-au și făcut în vremea Dumnezeieștii liturghii; au năvălit necredincioșii asupra bisericii, bizuindu-se pe mulțimea puterii lor și având în mâini unii arme, alții securi, iar alții pietre, au izgonit pe toți credincioșii cei ce erau atunci în biserică, iar pe Sfântul Avtonom în dumnezeiescul altar l-au ucis fără de milă și s-a stropit tot altarul cu sfântul lui sânge. Așa arhiereul, aducând lui Dumnezeu jertfă cea fără de sânge, singur jertfă sângeroasă s-a adus în jertfelnicul cel mai presus de ceruri. Apoi, ucigându-l pe el, necredincioșii au aruncat asupra lui mulțime de pietre cu care îl izbeau. Unii îl împungeau pe dânsul cu arme, alții îl băteau cu lemne, iar alții cu pietre azvârleau într-însul și, făcând dănțuire că și-au răzbunat necinstea idolilor lor, s-au dus.

Sfântul Avtonom zăcea ucis și a fost atunci mare tulburare bisericii și plângere nemângâiată a credincioșilor pentru uciderea părintelui și păstorului lor cel bun. Iar oarecare diaconiță, anume Maria, luând sfântul lui trup, l-a dat cinstitei îngropări.

Trecând mulți ani după îngroparea lui, când ajunsese marele Constantin împărat (306-337), și a primit sfântul botez, atunci un boier, anume Severian, a fost trimis de împăratul Constantin în Alexandria. El, temându-se de tulburarea mării, nu a mers cu corabia, ci pe uscat, pe calea care era pe lângă mare. Iar, după rânduiala lui Dumnezeu, li s-a întâmplat lor să meargă pe lângă mormântul Sfântului sfințit Mucenic Avtonom, și îndată catârii au stat și nu puteau să pășească mai departe ! Zadarnic îi bătea cu bicele, nici-unul nu s-a mișcat din locul său; și i-a ușurat și de sarcinile pe care le duceau, însă nici așa nu au putut să pășească mai departe, deoa-rece cu mână nevăzută erau opriți. Și rămăsese Severian în nedumerire. Se întâmplase atunci de era lângă dânsul oarecare bărbat sfânt, care avea darul a spune tainele lui Dumnezeu. Acela a zis lui Severian: "Se cade ție ca pe acest loc să ridici o biserică sfântului mucenic al cărui mormânt este aici. Și dacă vei făgădui să faci a-ceasta, îndată vei vedea pe catârii tăi degrabă mergând". Iar Seve-rian cu bucurie a făgăduit și s-au pornit îndată de la locul lor catârii și s-au duș înainte. Severian atunci i-a ridicat o casă mică de rugăciune sfântului mucenic până ce s-a întors din Alexandria și întorcându-se, a zidit o Biserică prea frumoasă deasupra mor-mântului sfântului.

Iar după mulți ani, un preot, neștiind că sunt aici cinstitele moaște ale sfântului Avtonom, acoperite cu pământ în biserica aceea, a risipit-o și a zidit altă nouă, la alt loc, aproape de mare, iar în locul cel dintâi, care avea întru sine moaștele sfântului, necunoscute, a fost pustiu șaizeci de ani, până la moartea lui Zinon, împăratul grecesc († 491). Și nimeni nu știa de această comoară de mult preț, pe care sinul pământului o ascundea întru sine.

După mulți ani, un ostaș din străjerii împărătești, anume Ioan, având poruncă împărătească, păzea în acele pomenite locuri, Soreos și Limnos. Acesta, sculându-se într-una din zile, a mers la vânat și, fiind la locul unde oarecând fusese biserica de deasupra moaștelor sfântului, a văzut acolo un iepure fugind și, încordându-și arcul, a dat drumul săgeții și l-a ucis. Apoi, vânând și alte fiare, s-a întors, iar odihnindu-se el noaptea pe patul său, i s-a arătat în vis Sfântul Avtonom, poruncindu-i să zidească o biserică pe locul acela unde ieri ucisese iepurele. Iar ostașul, sculându-se din somn, s-a sârguit să împlinească porunca și în scurtă vreme a zidit o biserică prea mi-nunată în numele sfințitului mucenic Avtonom ale cărui moaște le-a aflat întregi în pământ, fără nici o stricăciune. De la ele multe minuni se săvârșeau și izvorau tămăduiri bolnavilor. Despre nestricăciunea sfintelor lui moaște, fericitul Simeon Metafrast zicea așa: "Eu văzând pe viteazul nevoitor și după moarte biruind firea, mă ridic spre prea mărirea lui Dumnezeu, pentru că, privind oarecând cu ochii în mormântul cel mucenicesc, am văzut sfintele lui moaște petrecând nebiruite de puterea morții; pentru că ceea ce se lăuda că pe toată alcătuirea de viețuitoare în trei zile o va risipi, aceea, de atâta mulțime de ani, n-a putut să strice nici măcar un fir de păr al acestui bărbat prea luminos. Am văzut capul cu perii nevătămat, fața lui întreagă, pielea tare și nici genele lui nu și-au pierdut perii, fără numai ochii erau închiși. Și privind eu la dânsul, se vedea că, numai păzind legea morții, se preface a tăcea și tot trupul lui se ține întreg pe toate alcătuirile sale de mai înainte. Nici din capul lui nu se rupsese ceva, nici din celelalte părți ale trupului nu se despărțise ceva. Așa știe Dumnezeu a preamări pe aceia care l-au proslăvit pe el în trupurile lor. Pentru că aceluia i se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.