Dealul Coșna –Cota 789 este locul în care jertfa și eroismul armatei române au înfrânat ambițiile germanilor pe frontul de est, sub deviza „Pe aici nu se trece!”, într-o bătălie decisivă pentru existența României ca stat în „Marele Război”.

Dealul Coșna -Cota 789 - ”Ultima redută a înaintării germane către Moldova”

„În fiecare azi auzeam că germanii aduc trupe noi, lângă deal, soldați bine echipați care întăreau tranșeele lor. Ofițerii superiori ne spuneau periodic să ne așteptăm la un atac. Era o situațe încordată”, scria în jurnalul său Dimitrie Dimăncescu, un ofițer din regimentul „Vânători”, și, totodată, cel datorită căruia a fost posibilă reconstituirea întâmplărilor de pe Dealul Coșna din ziua bătăliei, 17 august 1917.  El își începea consemnările despre bătălie, aducând în vedere că avea în buzunarul său un cercel. Acesta își amintește că fusese primit de la mama sa când s-a decis să fie voluntar în război; înainte să plece după ce l-a oprit în ușă, l-a dat jos de la ureche, șoptindu-i ”Să mi-l aduci înapoi!”.

Dimitrie avea doar 19 ani când s-a înrolat, în București, unde se mutase cu familia. Fusese un elev foarte bun, iar în 1913, când era licean, a înființat Cercetașii României. Dimitrie a ținut un jurnal despre experiențele din armată, iar mai târziu, după război, și-a publicat memoriile. Astfel, filmul evenimentelor derulează, practic, relatările lui Dimăncescu, prin ochii nepotului său, despre Primul Război Mondial și cei 2000 de kilometri cumpliți pe care i-a străbătut, începând ca locotenent și sfârșind căpitan decorat.  Descoperirea bătăliei de la Cota 789 coincide cu reperarea unuia dintre acele momente dramatice ale istoriei care au contribuit la schimbarea destinului națiunilor.

 

În datele vremii, în august 1917, misiunea germană de la Oituz a fost încredințată trupelor conduse de generalul Friedrich von Gerock, iar disproporția de forțe era destul de mare, în defavoarea românilor care acopereau și breșa lăsată prin plecarea corpului de armata rus care se retrăsese din calea trupelor inamice. Locotentul Erwin Rommel a fost însărcinat să preia inițiativa și să atace liniile românești cu 6 companii. În tranșee încleștările au fost de o violență rară, iar artileria grea decima linia frontului.

În jurnalul său, Rommel, a consemnat despre acel moment că în viziunea germană :„doar o eradicare completă a dușmanului ne poate permite să decidem victoria Germaniei pe frontul de est”. „Trebuia să atacăm prin surprindere, să ocupăm pozițiile din tranșee care sunt flancate de pădurile de stejari. A fost dificil, de 5 ori am fost nevoți să respingem atacurile inamicului care devenise tot mai curajos”, nota Rommel în jurnalul sub auspiciile bătăliei de la cota 789. Germanii au început atacul la 12, pe 17 august, prin focuri de artilerie, dar rezistanta ostașilor românilor a fost neobișnuit de dîrză în decursul acelor lupte , iar eroicele lor fapte de arme au intrat în istorie.

Dimitrie Dimăncescu își mai amintește cum în bătălia, încheiată pe 19 august, i s-a alăturat și fratele său Ion în dimineața de 19, pentru ultima operațiune importantă din acea bătălie realizată de armata română.

Își amintește acea zi, cum spre prânz se adunaseră „munți de cadavre și răniți”, dar după cum consemnează tot el, animați de deviza, „Pe aici nu se trece!”, lansată de generalului Eremia Grigorescu care a condus personal operațiunile, ostașii români au rezistat cu eroism în față diviziilor inamice. Astfel, promisiunea de a rezista, făcută Antantei, fusese onorată de români.

Contextul istoric

Contextul istoric ne duce în vara anului 1917. Un milion de oameni se înfruntau în nord-estul României. La jumătatea lunii luna august, după ce atacurile germane de la Grozești și Târgu Ocna eșuează spre uluirea comandanților germani. Divizia 17 infanterie germană a fost trimisă să zdrobească armată română, și să treacă Dealul Coșna -Cota 789, un loc pe care nemții îl denumiseră deja ”Ultima redută a înaintării germane către Moldova”.

Regimentul de elită „Wurttemberg” al locotenentului Erwin Rommel, care se întorsese în Germania în ianuarie, este rechemat de urgență pentru a fi avangarda acestei operațiuni cu o miză deosebită pentru beligeranți. Rommel mai participase deja la ofensiva prin care armata germană ocupase Craiova, cu un an în urmă, și primise ordin să repete istoria pe pământ românesc, pe Dealul Coșna, la Cota 789, un loc aflat lângă confluența râurilor Trotuș și Oituz. Mai era și un mod, totodată, prin care comandamentul nemțesc căuta să răzbune recentul deznodământ, mai puțin onorabil pentru germani, al Bătăliei de la Mărășești din 6-16 august- acel an.

Momentul istoric, anul 1917, înfățișează Europa în stare generală de război, conflict care durează deja de 3 ani, și despre care, inițial, nimeni nu credea că va dura mai mult de 6 luni. Nimeni nu pare a mai se încumeta să anticipeze către ce se îndreaptă „bătrânul continent”. Pe frontul de vest, Marea Britanie, Franța și Italia țineau piept Germaniei și Austriei, implicate în alt conflict și cu Imperiul Țarist pe frontul estic. Tototdată, armatele Franței și Angliei, înfruntau și Imperiul Otoman la granița cu Grecia. Războiul se transformase într-un conflict sadic, milioane de oameni pieriseră deja.

Datoria României față de Antanta

Undeva în est, România, o țară care avea în acel moment doar 5 decenii de existență ca națiune independentă, avea misiunea decisivă de a menține linia frontului, având în vedere că în Rusia în scurt timp avea să înceapă Revoluția bolșevică, schimbându-se exponențial raportul de aliați regionale ai proaspătului stat comunist URSS. Dacă România ar fi căzut cu totul sub ocupație germană, nemții ar fi putut detașa diviziile de pe frontul estic pe frontul de vest, iar acest lucru ar fi avut o incidență uriașă asupra raportului de forțe.

România era o țară care rămăsese neutră în vremea domniei Regelui Carol I, dar după moartea acesteia, Regina Maria, soția succesorului la tron Ferdinand, nepoată a Reginei Victoria și a Țarului Nicolae, îl convinge pe rege să intre în „Marele război” de partea Antantei.  Însă luptând cu arme depășite și cu o armată neinstruită corespunzător, țara noastră intră în Primul Război Mondial nepregătită.

Astfel, armata română se află într-un moment nu doar  decisiv, ci și foat delicat; 1917 găsește Guvernul și Casa Regală la Iași, unde se retrăseseră, încă din decembrie 1916, înainte ca  Bucureștiul să cadă sub bocancii zgomotoși ai trupelor generalului Erich von Falkenhayn. La fel și o parte a populației, oameni care și-au părăsit locuințele pentru a fugi din calea germanilor. La această dată, statul român exista doar în limita granițelor Moldovei. Menținerea liniei frontului de către armata română devenise o condiție pentru însăși supraviețuirea statului român, și trebuia punctată de o ripostă reală, în condițiile în care armata rusă era în plină disoluție revoluționară.
Cu alte cuvinte, împrejurările îi constrângeau pe români să vadă ca moment fatidic circumstanțele avute în față, și nu exista vreo alternativă, cât timp conform înțelegerii dintre germani și austro-ungari, dacă armatele române erau învinse în acea vară, întreg teritoriul românesc urma să fie anexat de Austro-Ungaria, ducând la dizolvarea României ca stat.

Regina Maria însemna în jurnalul ei un portret pesimist al situației încă de la începutul lui 1917: „Niciodată în viața mea nu am pornit așa în necunoscut. Lunile de război au făcut ca din acei 450 000 de soldați români, să mai fie doar 50 000”.
Antanta localizează și ea importanța ca trupele române să reziste germanilor, și se decide să ofere sprijin eforturilor românești, furnizând piese de artilerie, mitraliere și puști, soldaților români. Mai mult, este trimisă și o misiune militară, formată din 1.600 de soldați francezi, sub conducerea generalului Mathias Berthelot, o figură legendară a armatei franceze în Primul Război Mondial. În aceste condiții a reușit armata română una dintre cele mai importante victorii din Primul Război Mondial și a făcut un pas înainte spre terminarea războiului și făurirea României Mari.