„Coborâm la prima”, primul film inspirațional românesc ajunge din 26 octombrie pe marile ecrane din România! Trailerul și cadre din pelicula lui Tedy Necula

De Andrei Nicolae  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Coborâm la prima spune povestea călătorilor dintr-un vagon de metrou, a doua zi după incendiul de la Colectiv.
Nevoiți sa petreacă împreună câteva ore pentru că metroul se oprește între statii, călătorii încep să se descopere, să înlăture judecățile si prejudecățile pe care le au față de cei cu care, din întâmplare, sunt colegi de călătorie. 
Coborâm la prima este o poveste inspirațională despre natura umană și despre comportamentul în situații de criză, dar și despre cum poți să descoperi cu adevărat pe cineva dacă ai timp să-l asculți.

„Este o poveste inspirațională pe care o trăim în fiecare zi. Suntem în metrou așa cum suntem și în lume. Nu este un film despre Colectiv, dar viața nu poate nega evenimentul. Sunt povești paralele din viețile mai multor oameni care se întâlnesc într-o zi cu o semnificație specială pentru unii” declară regizorul Tedy Necula, într-un comunicat trimis pe adresa redacției ActiveNews.

„Fiind un film independent, contează și timpul, și resursele, așa că am fost nevoiți să construim vagonul de metrou în doar șapte zile, cu o echipă formată din opt oameni. S-a muncit până noaptea foarte târziu, dar suntem bucuroși că decorul pare foarte, foarte real", spune și producătoarea Anca Vlăsceanu. 
Coborâm la prima este un film independent, produs și regizat de Tedy Necula, imaginea fiind semnată de Alexandru Timoșca, iar scenariul îi aparține Alexandrei Axinte. 

"Coborâm la prima a fost o provocare rară. Am început acest proiect cu Tedy în urmă cu câțiva ani și l-am lăsat la dospit, fiind amândoi convinși că se poate mai mult. Acum doi ani am reluat călătoria și după câteva luni intense de lucru, am reușit să-l aducem unde doream. Nu e ușor să spui o poveste a cărei acțiune se desfășoară în același spațu, în timp real, cu personaje diverse, a căror destine se intersectează pentru prima dată. Dar aici este măiestria în storytelling. Și tot aici e și bucuria când actorii vin și-ți spun că de abia așteaptă să filmeze." spune scenarista Alexandra Axinte.

Tedy Necula a reușit să adune în distribuția acestui film unii dintre cei mai îndrăgiți actori români: Constantin Cotimanis, Adrian Păduraru, Teodora Mareș, Victoria Cociaș, Constantin Drăgănescu, Emilian Oprea, Ela Ionescu, Dan Murzea, Tudorel Filimon, Gavril Pătru, Tomas Otto Ghela, Cezar Grumăzescu, Francesca Leonte, Andrei Eftene, Dana Porlogeu, Iulia Dumitru și Sonia Teodoriu.

Coborâm la prima a câștigat de curând, printre numeroase alte premii, Trofeul IPIFF 2018 și Premiul UPFAR- ARGOA pentru cel mai bun debut în filmul de lung metraj indie de ficțiune.

Tedy Necula este cunoscut încă din copilărie, când a fost protagonistul filmului Noro, al lui Radu Gabrea. Tedy Necula regizat numeroase filme documentare și este un cunoscut speaker motivațional.

PRODUCȚIA ESTE AȘTEPTATĂ ÎN CINEMATOGRAFE DIN 30 DE ORAȘE DIN ROMÂNIA : Brașov, Constanta, București, Cluj-Napoca, Oradea, Salonta,  Lugoj, Arad, Timișoara, Iași, Sibiu, Pitești Călărași, Ploiești, Bacău, Deva, Covasna, Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, Târgu Mureș, Baia Mare, Sighetul Marmației, Caracal, Slatina, Craiova, Tg Jiu, Târgoviște, Câmpina, Câmpulung, Bârlad, Brăila ,Galați, Chișinău ,Ungheni.
 
 
 
 
 
 
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la Marius Tucă:

Cine este George Simion:

Cristela Georgescu, 15 mai 2025:

George Simion la Bruxelles - Tur de forță:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. GEORGE SIMION, LE DONALD TRUMP ROUMAIN? Liderul AUR face revoluție la televiziunea franceză CNEWS: Trebuie să reveniți la credință și să nu vă mai mutilați copiii cu schimbări de sex. Vă faceți rău singuri. În 50 de ani, Franța nu va mai exista

  2. Stéphane Luçon: Déboires de la diplomatie macroniste en Roumanie

  3. A început votul în Diaspora! Românii aleg între George Simion și Nicușor Dan în Turul 2 al Alegerilor Prezidențiale 2025. Dumnezeu să binecuvânteze România! UN MOMENT CRUCIAL PENTRU ȚARĂ. VOTAȚI PENTRU ADEVĂR ȘI LIBERTATE!

  4. Oana Eftime: Cum vor să ne salveze din nou pseudovedetele pe noi, pleava societății

  5. Pe cine recomandă Selly la vot

  6. Călin Georgescu, nou mesaj puternic pentru români: VOTUL ÎNSEAMNĂ BUCURIE! CURAJ!

  7. George Simion este atacat diferit în Occident față de România: În Europa de Vest ”bau-bau”-ul e că îl admiră pe Trump, în România că e cu Putin. Reproșul e că liderul AUR promite să pună interesul național deasupra tuturor

  8. MAGA se îndreaptă spre Est: candidatul favorit la președinția României valorifică valul naționalist. Reuters recunoaște că George Simion e pe primul loc în sondaje

  9. Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte

  10. George Simion la Bruxelles: Nicușor Dan nu e autist - e SECURIST, NAZIST, SOROȘIST și COLDIST! VIDEO ÎN DIRECT cu românii din Belgia și TURUL de forță al liderului AUR cu zeci de întâlniri. Presa belgiană scrie despre relansarea României cu Simion

  1. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  4. COCAINĂ? Un simplu șervețel, sau o pungă cu o substanță albă? Ce se afla pe masa de negocieri a lui Macron, Merz și Starmer, în trenul care se întorcea de la Kiev? VIDEO

  5. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  6. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  7. George Simion dă de pământ cu asasinii mediatici de la UM Digi24 - VIDEO

  8. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  9. MARIONETA ȘI SFORARUL. Al cui e Nicușor Dan? Candidatul Manciurian și omul din umbra sa: PUTINISTUL LGBT-IST SOROȘIST MATEI PĂUN

  10. Neomarxiștii de la Dexonline, propagandă ilegală pentru Nicușor Dan

Ultima oră

00:00

A început votul în Diaspora! Românii aleg între George Simion și Nicușor Dan în Turul 2 al Alegerilor Prezidențiale 2025. Dumnezeu să binecuvânteze România! UN MOMENT CRUCIAL PENTRU ȚARĂ. VOTAȚI PENTRU ADEVĂR ȘI LIBERTATE!

23:30

Stéphane Luçon: Déboires de la diplomatie macroniste en Roumanie

22:22

GEORGE SIMION, LE DONALD TRUMP ROUMAIN? Liderul AUR face revoluție la televiziunea franceză CNEWS: Trebuie să reveniți la credință și să nu vă mai mutilați copiii cu schimbări de sex. Vă faceți rău singuri. În 50 de ani, Franța nu va mai exista

21:44

George Simion este atacat diferit în Occident față de România: În Europa de Vest ”bau-bau”-ul e că îl admiră pe Trump, în România că e cu Putin. Reproșul e că liderul AUR promite să pună interesul național deasupra tuturor

21:30

Călin Georgescu, nou mesaj puternic pentru români: VOTUL ÎNSEAMNĂ BUCURIE! CURAJ!

20:30

15 mai: 187 de ani de la nașterea lui Nicolae Grigorescu, pictorul național al României și al icoanelor de la mănăstirea Agapia. Eroismul și FRUMUSEȚEA ROMÂNIEI din picturile sale

20:15

Oana Eftime: Cum vor să ne salveze din nou pseudovedetele pe noi, pleava societății

20:00

Părintele Justin Pârvu: SUNTEM UN POPOR DE AUR DAR PREA BUN

19:45

Pentru ce votăm? Pentru libertate, dacă ne mai pasă de ea! Duminică nu este vorba despre George Simion, este vorba despre noi, ca ROMÂNI!

19:34

MAGA se îndreaptă spre Est: candidatul favorit la președinția României valorifică valul naționalist. Reuters recunoaște că George Simion e pe primul loc în sondaje

18:50

Virgiliu Gheorghe: De ce unii tineri urăsc România? De ce sunt intelectualii lași?

18:32

Pe cine recomandă Selly la vot

18:30

Proiect de Lege: Oficiul pentru Protecția Suveranității din Ungaria va putea cerceta ONG-urile cu finanțare străină de tip LGBT-SOROS care vizează distrugerea familiei creștine și a identității naționale

18:00

15 mai: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei

17:50

15 mai: Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, întemeietorul vieții mănăstirești de obște