

„Prea Cucernice Părinte iubit de sufletul meu, în lupta cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune. Și-ntotdeauna mă gândesc că Bunul Dumnezeu, în dragostea-I nemărginită pentru oameni, ne trimite încercarea suferinței, ca prin ea să ne purificăm de păcate, să ne învățăm a renunța cu bucurie la tot ce-i trecător și să ne îndreptăm cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. În suferință m-am putut cunoaște pe mine însumi, mi-am putut cunoaște goliciunea și nimicnicia. Azi mă văd un păcătos, cel mai păcătos om.
Și când am privit în adâncul inimii mele, am găsit acolo darul neprețuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtuților, pe care Dumnezeu l-a sădit în om spre cultivare și desăvârșire. Și eu, ca un rob ticălos, am nesocotit o viață întreagă acest dar (…).
Azi mulțumesc din tot sufletul pentru toate suferințele și umilințele prin care mi-a fost dat să trec, căci ele m-au adus la conștiința păcatului și m-au făcut să înțeleg că singura cale care duce la mântuirea Neamului este Calea evanghelică: Hristos.
Cu fiecare mică jertfă de iubire trăiesc o bucurie mare, unică. Din renunțări îmi culeg mulțumirea și sufletul mi-i însetat de dăruirea totală pentru Hristos (…). De multă vreme am luat hotărârea de a trăi curat, în Duh creștin.
Sunt fericit, căci dacă mi-i îngrădită libertatea fizică de către legile omenești, prin zidurile închisorii, în schimb Dumnezeu mi-a dăruit libertatea sufletului prin trăirea Iubirii – și această libertate este bunul suprem pe care l-aș fi putut câștiga în lumea aceasta plină de deșertăciuni (…).
Numai în măsura în care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la înnoirea lui sufletească. Căci unul singur e drumul care duce la Înviere: Golgota, jertfa de bună voie pentru Iubire și Adevăr.
V-am mărturisit, Părinte, gândurile acestea, cu bucurie a inimii mele. Știu că sufletul Sfinției Voastre le primește pe toate cu bucurie și mulțumire în Domnul (…). Gândul meu de iubire vi-l transmit cu toată căldura sufletului, căci în rugăciunile Sfinției Voastre îmi găsesc odihna.
Aici, în Galda, suntem vreo 70 de deținuți. Printre ei sunt oameni care și-au pus la modul cel mai serios problema mântuirii. În Aiud, anii aceștia de suferință și de grele încercări au contribuit în chip unic la zidirea lăuntrică a neamului, a omului nou: Creștinul. Numai Dumnezeu știe.
Aici la Galda sunt tocmai cei care înțeleg și stăruiesc pe calea mântuirii. Ar fi o bucurie sufletească rară dacă Sfinția Voastră ar veni într-o duminică aici. Ne-am folosi mult toți de cuvântul pe care ni l-ați mărturisi.
Cu dragoste în suflet,
Vă sărut mâinile,
Valeriu Gafencu”
Galda, 19 Mai 1946
Transcrisă de Florin Palas
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
O profeție a unui sateț rus, spunea că atunci când oamenii se vor transforma se va hrăni cu ei antihrist. Interpretarea era că atunci când oamenii cu pecetea lui antihrist vor muri....Greșit. Mai precis, în lumina marilor evenimente actuale, când oamenii se vor transumaniza și vor lepăda chipul dat de creator acela de om cu voință liberă, rațiune de la Dumnezeu și suflet nemuritor vor alege să se declare orice altceva și vor vrea să trăiască ca atare (vezi fenomneul furies) sau vor trăi cu implanturi, vaccinuri minune care să-i transforme în cyborgi și alte minuni de acest fel a tehnologiei de avangardă, atunci cel care se pregătește să vină și să se autodeclare mesias întregii lumi, ”salvând-o” de ea înseși, se va hrăni cu acceptul lor, cu status quo -ul anticreștin în care se complac să trăiască și asta îi va oferi îngăduința de la Dumnezeu ca el să-și facă lucrarea, să apară fizic și să înșele lumea, dacă e posibil și pe cei aleși. De aceea toate acestea ce ele vedem noi sunt semne clare ale sfârșitului care grabnic se apropie. Nici Armaghedonul nuclear nu e prea departe la cât de ”pacifiști” se arată leaderii marilor puteri în conflictele recente din Ucraina și Israel.
Puțin, puțin mai este și scânteia războiului va aprinde ca un fitil toată lumea.
Dumnezeu să ne aibă pe toți în pază!