Celulă și chilie

Celor cărora le-a fost ”mângâiată” viața cu varga pușcăriilor comuniste


Din volumul de poezii „Mi-e dor de rai”, autor Ilie Bădescu

Dedic acest ciclu liric memoriei lui Marcel Petrișor,

tocmai plecat la ceruri spre întâlnirea cea mare cu Cel ce ne cheamă să-i cercetăm pe cei bolnavi ori flămânzi ori în temnițe. A petrecut 12 ani în pușcăriile bolșevicilor, zidite din cărămida urii și îmblânzite de suferința martirică a celor ce-au preschimbat celula în chilie. Aceasta a fost minunea vieții lor și cei ce se vor astăzi noii temniceri ai memoriei sfințitelor suferințe ale sfinților din închisori trebuie să știe că războiul lor nu este doar unul împotriva memoriei, ci este război împotriva Celui de pe cruce. Și, mai ales, ar trebui să ia aminte la deznodământul de 2000 de ani al acestui război. Au fost unii mai teribili ca ei și totuși Răstignitul a fost mereu și mereu, veac după veac, neam de neam, marele Învingător. Fiindcă iubirea și mila nu pot fi biruite. În ce mă privește, am îndrăznit să fac publice aceste mărturisiri lirice de durere ca să pot spune: „da, Doamne! Iată, eu nevrednicul tocmai i-am vizitat pe sfinții Tăi în pușcăriile acestui veac. Iartă-mi, Doamne, nevrednicia!

La nunta din Cana

Lui Radu Ciuceanu,

17 ani în pușcăriile comuniste


Mi-e dor și-aș voi să petrec

prin albul în care mă-nec,

cu umbra sub care m-ascund

cu plânsul tăcut și profund.


mi-e dor și-aș veni, n-aș veni,

m-aș duce și m-aș nimeri

să fiu lângă cei care pleacă

tăcuți peste valea cea seacă.


să-i văd înc-odată și-apoi

să caut cu mirarea spre voi.

Să știu dacă-n umbra poverii

Ne-așteaptă fiul durerii

ori numai părerea adie

când trecem pustii prin pustie.


Și stau cu privire-ațintită

Spre valea cea dez-cremenită,

Spre care coboară puhoi

Toți cei ce-au căzut pentru noi.


Îi văd ieșind flăcări vii

Din grelele lor pușcării,

Îi simt cum răsar către noi

Lumini dinspre veacul de-apoi


Îi văd cum tot trec către vad

Cu suflet de bun camarad,

Spre nunta de mâine din Cana,

El fi-va și vinul și hrana

La nunta de mâine din Cana.

 

Sfântul Anton de la Prigor

Lui Anton Golopenția,

Sfântul Banatului


Și noaptea ca o catedrală,

cu bolta ei de stele mii

asemenea unor făclii,

să te întâmpine când vii,

cu tot alaiul tău de moși

și carele cu cai frumoși

și Însuși El voi să vină

pe valea plină de lumină,

să stea cu voi la sfânta cină,

cu sfântul nou de la Prigor

să fie clipa numai dor,

Lumina cea din luminie

să ști, Antoane, că te știe,

și tot alaiul sfinților

te știu toți Sfânt de la Prigor.

 

 

Vama

Lui Mircea Vulcănescu,

martirul Școlii Sociologice de la București


„Dar unde-i neaua de mai an”

Și unde-I umbra de platan

Când vine toamna-n Valea Seacă

Nu-i nimenea să te petreacă


Iar Dona Varga cu feciorii

Și-au pus tain la roata morii

Și într-o scorbură din lună

Numai batjocura răsună


Și nimeni de la vai-de-noi

n-a luat povara de la voi

s-asculte, precum voi atunci,

Indemn din vechile porunci


și n-am fost vrednici de cu seară

Să te-alinăm să nu te doară

Și nici în zori, nici la chindie

N-am șters minciuna de pe glie


Și-acum atâta-I de târziu

Și-n lume-atâta-i de pustiu

Și nici nu știu dacă mai pot

Soroacele să le socot


Acum când vameșii mă cheamă

Cu toți creițarii mei la vamă

Un lucru știu: că e-n zadar

Să crezi în noul lor Cezar


Că iată sună-n Turnul Colții

Bătrânul ceas la miezul nopții

Vestind spre cruda pustnicie

că ați trecut în veșnicie

că ați trecut în veșnicie