O minune a Sfântului Valeriu multpătimitorul închisorilor, mărturisită chiar de pictorul care i-a pictat icoana: "De vorbă cu un Sfânt..."

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


S-a întâmplat exact acum 8 ani, ne împărtășește Daniel Neculae, artist iconar trăitor în Belgia și autorul icoanei de mai sus cu Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor. Iată mărturisirea sa, reprodusă de ActiveNews:
 
"6 aprilie 2017:
 
De vorbă cu un Sfânt...

Acum un an și jumătate, în luna februarie, am primit o comandă pentru o icoană cu un martir al închisorilor comuniste din România. Numele lui este Valeriu Gafencu care, după suferințe greu de imaginat, moare răpus de tuberculoză în penitenciarul- sanatoriu Targu-Ocna, în data de 18 februarie 1952.

De-a lungul activității mele am încercat pe cât a fost posibil să evit comenzile cu sfinții recenți sau necanonizați de Biserică. Motivul principal pentru care evit astfel de icoane este acela că mă consider nevrednic din toate punctele de vedere, atât tehnic, cât și duhovnicesc. Realizarea  icoanei unui Sfânt contemporan presupune o maturitate artistică și duhovnicească la care eu nu am ajuns. De asemenea, pentru că vorbim de un sfânt recent, existența unor repere în iconografia veche este exclusă. Acest lucru mărește enorm responsabilitatea iconarului pentru icoana care urmează să fie vazută de un număr foarte mare de oameni.  Dar, precum spune Pr Galeriu Constantin, în viață e ușor să renunți, dar e greu sa refuzi. Nici eu nu am putut refuza această comandă. Și aceasta nu din motive financiare, pentru că aveam alte icoane  mult mai ușor de realizat și într-un timp mult mai scurt.

După îndelungate cercetări timp de aproape două săptămâni pe ambele planuri, spiritual și tehnic,  încă mă aflam în impas nestiind cum să  realizez  mai bine această icoană. În viața familiei mele, între timp, reapare o problemă de sănătate a fetiței mai mici, Maria, atunci în vârstă de 12 luni. De această dată mult mai grav și cu o teamă reală a mea și a soției  că o putem pierde.

 Din motive total stupide pe care nu vreau să le amintesc medicii din acel spital amână momentul unei intervenții urgente care ar fi oprit agravarea stării fetiței noastre  Eram conștienți de repercusiunile unei amânări din experiența anterioară când un medic foarte bun a intervenit în regim de urgență pentru a evita complicații cu urmări ireversibile. În cazul bebelușilor situația poate scăpa foarte ușor de sub control.

După o zi întreagă în spital în care vedeam că cea mică este din ce in ce mai grav bolnavă, la ora 12  noaptea plec spre casă și o las pe soție cu cea mică, urmând să revin a doua zi.

Ajuns acasă, epuizat psihic, fizic si spiritual mă așez în genunchi și îmi aduc brusc aminte de icoana cu Sf Valeriu, care era o povară in plus.

 Revoltat din cauza situației în care ne aflam îndrăznesc într-un dialog cu Sf. Valeriu să îi spun că dacă este cu adevărat Sfânt și dacă el vrea ca eu sa îi pictez această icoană, trebuie să ne ajute ca a doua zi fetița noastră să fie acasă. 

Vă spun sincer că în acel moment eram conștient că ceream un lucru imposibil pentru că din experiența anterioară cea mică stătuse o săptămână întreagă în spital cu perfuzii și sub supravegherea medicilor.

Am accentuat că dacă cea mică nu se întoarce acasă a doua zi o să refuz să mai iau acea comandă și să pictez icoana.

Eram conștient de Sfințenia lui având și confirmarea părintelui meu duhovnic care a spus că dacă Valeriu Gafencu nu este Sfânt, noi nu avem nicio șansă.

Țin să menționez că încă din timpul vieții era numit Sfântul Închisorilor, lucru unanim recunoscut atât de colegii săi de suferință, cât și de către angajații penitenciarului.

Dupa ce am citit Paraclisul Maicii Domnului  și Acatistul Sf Valeriu, am promis că dacă Sfântul va răspunde rugăciunii mele, voi picta icoana și jumătate din prețul acesteia îl voi dona celor nevoiași. Am promis, de asemenea, că niciodată nu mă voi îndoi de sfințenia sa și de ajutorul Lui Dumnezeu în viața noastră.

După rugăciune atât eu, cât și soția mea care era la spital cu cea mică primim un gând ca o salvare cum că ar fi bine să transferăm fetița la spitalul din Luxemburg unde a fost tratată și prima dată.

A doua zi de dimineață ajung din nou la spital și din păcate niciun medic nu o văzuse încă (după 24 de ore), ci doar asistente  deși situația era din ce în ce mai gravă. Pediatrul nostru ne trimisese la cel mai apropiat spital tocmai datorită gravității situației in care se afla cea mică. Fetița era aproape leșinată și epuizată de boală. 

Intr-un târziu un medic o vede și ne confirmă că infecția a ajuns la rinichi , lucru de altfel de așteptat luând în calcul amânarea unei situații de urgență.

Între timp i-am spus soției de înțelegerea mea cu Sf. Valeriu. Și ea, ca și mine de altfel, era convinsă că acest lucru este imposibil și atât de departe de situația în care ne aflam.

În momentul în care medicul ne-a confirmat gravitatea situației, am ascultat gândul care ne-a venit la amândoi în același timp  cu o seară înainte și am transferat fetița la spitalul din Luxemburg, asumându-ne toate consecințele acestei decizii.

Aici când am ajuns, în mod minunat, medicul de gardă care a preluat cazul Mariei era chiar cel care o ajutase și prima dată.

În regim de urgență reușesc să-i pună perfuzii și, iarăși în mod minunat, cea mică începe să își revină și febra începe să scadă.

Suntem bucuroși că Sf. Valeriu ne-a îndrumat să schimbăm  spitalul. La câteva ore, doctorul ne spune că, daca totul e bine, putem pleca acasă cu toții, urmând să o aducem zilnic la spital pentru administrarea perfuziei și tratarea în ambulatoriu.
Brusc ne-am amintit de Sfântul Valeriu și nu ne putem stăpâni lacrimile, conștienți  că a făcut o minune în viața noastră.

A doua zi Maria era fericită că se afla acasă și că tot coșmarul prin care trecuse era lăsat în urmă.

Vreau să menționez un lucru foarte important. Din primul moment în care am ajuns la spital, l-am anunțat pe Părintele nostru Duhovnic să ne pomenească în rugăciunile personale și cele  comune din parohia  din care facem parte. În parohia noastră aproape toți membri practică o rugăciune numită candela nestinsă.  Această rânduială de rugăciune se desfasoara pe toată durata nopții și fiecare membru înscris, timp de o oră rostește anumite rugăciuni. Apoi alți membri preiau ștafeta  din oră în oră până dimineață. Și astfel pe tot timpul nopții o parte din frați se roagă  neîntrerupt pentru întreaga comunitate.

Bucură-te, multpătimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniți pentru Hristos!"
 
Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi și minunate sunt lucrurile Sale! Slavă lui Dumnezeu pentru toate și La Mulți Ani micuței Familiei Neculae!
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • UrsuRei 08.04.2025 08:19
    Slava tie Doamne!
    O minune mijolcita de cel care este printre Sfinti, Valeriu!
    Sanatate ii dorim fetitei Maria si sa nu uite nici nepotii si stranepotii de Valeriu Sfantul inchisorilor!
  • UrsuRei 08.04.2025 08:19
    Multumim de Icoana!
  • Romulus ???????? 08.04.2025 09:18
    Bucură-te multpatimitorule Valeriu, întărire a celor prigoniți pentru Hristos!
  • Radu Comsuta 08.04.2025 19:50
    În opinia mea, cel mai mare sfânt al închisorilor comuniste. A avut o viață excepțională. Dumnezeului nostru slavă!
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  6. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  7. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  8. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  9. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  10. Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?