Constantin Aurel Dragodan s-a născut la 5 octombrie 1919, în Alexandria, județul Teleorman. Studiile liceale le-a făcut în Alexandria și Turnu-Măgurele, iar în momentul arestării era student al Facultății de Drept din București.

A fost deținut politic, condamnat în 1942 la 25 de ani muncă silnică pentru activitate interzisă în cadrul organizației de tineret „Frăția de Cruce”. Din lotul de trei persoane, împreună cu care a fost judecat, au mai făcut parte Mircea Cătuneanu și Nicolae Marinescu, ambii din Constanța, condamnați tot la 25 de ani muncă silnică.

Mircea Cătuneanu a murit în 1949 la penitenciarul Aiud, izolat într-o celulă, fără asistență medicală, din cauza rănilor deschise care s-au infectat. Rănile fuseseră provocate de lovituri de ciomag, aplicate cu sălbăticie de gardieni, pentru motivul că protestase verbal când a fost pălmuit un alt deținut în timpul plimbării în cerc.

Nicolae Marinescu a murit prin 1957, ca urmare a unei hemoragii ce s-a declanșat dimineața, iar el a fost internat la infirmerie numai noaptea târziu, cu toate insistențele colegilor de celulă, care au bătut tot timpul în ușă ca să sesizeze cazul.

În timpul lungii sale detenții de 22 de ani, Constantin Aurel Dragodan a trecut prin numeroase închisori: Jilava, Văcărești, Aiud, Alba-Iulia, Pitești, Târgu-Ocna (unde a contribuit, prin atitudinea lui demnă și prin proteste vehemente, la eșuarea „reeducării” inițiate de comuniști chiar și în acest penitenciar-sanatoriu), Caransebeș etc.

Din cauza atitudinii lui anticomuniste și a poeziilor pe care le-a „gândit” (deoarece deținuții nu aveau voie să scrie și să citească) și care au circulat prin închisori, „bătute la perete” prin alfabetul Morse, a fost condamnat în 1959, în timp ce-și executa prima pedeapsă, la alți 25 de ani muncă silnică (de fapt, până atunci fusese ținut ilegal, ca toți ceilalți deținuți legionari, deoarece la 23 August 1944 toate pedepsele politice fuseseră amnistiate).

După eliberare (1964) și-a luat licența în filologie și a funcționat ca profesor de limbile franceză și engleză, în orașul Videle, județul Teleorman.

A trecut la cele veșnice în anul 2000. (Sursă biografie: Poeți după gratii, Arhiva Asociației Foștilor Deținuți Politici din România)

BALADA ANILOR DE ÎNCHISOARE

Întâiul și-al doilea an, cu ardoare
Am fiert în tumult, ca șuvoiu-n zăpoare;
Al treilea: jarul și chinu-așteptării;
Al patrulea: temeri și semnu-ntrebării;
Al cincilea: gol de iluzii pierdute;
Al șaselea: zbateri în mlaștini stătute:
Al șaptelea: culme de mari disperări;
Al optulea: calme, adânci împăcări.
Și anii crescură, și nouă și zece,
Odată cu liniștea - cremene rece.
Pe drum de restriște, alți trei mai trecură:
Găseam apă vie și mană-n Scriptură.
Când patrusprezece pe frunți ne-au apus,
Vegheam împreună cu Domnul Iisus.
La șaptesprezece, scoteam surâzând
Adânci înțelesuri, cu ciuturi de gând.
Și douăzeci, vii ne-au găsit sub ruină,
În candela rănii cu flori de lumină,
Cu morții în jur, strălucind în halou,
În suflet cu vrerile omului nou.
O! Doamne! ce raze de verzi primăveri
Ne-o unge pe frunte cu mirt de-nvieri?

Constantin Aurel Dragodan

VIDEO: