„După 50 de ani de rătăcire printr-un deșert de minciună, de necredință și întuneric, aș zice: Înapoi la Evanghelia lui Hristos, înapoi la Trăirismul lui Nae Ionescu, cel mai mare filosof al timpului nostru, înapoi la Filocalia Părintelui Stăniloae, cel mai mare teolog al secolului nostru, înapoi la Meditațiile lui Petre Țuțea, cel mai mare gânditor al zilelor noastre.
Și, cu încă un cuvânt, ca o poruncă venită din istorie: Înapoi la marii noștri voievozi: martirul Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul, făuritorul unirii dintâi, și Ștefan cel Mare și Sfânt, adevărați trei Atleți ai lui Hristos!”
Părintele Ioan Bărdaș s-a născut la 16 decembrie 1913 în Inand, Bihor. A fost deținut timp de 16 ani pentru iubirea de Dumnezeu și de Neam. A intrat la 35 de ani și a ieșit la 52, iar cel mai mult a fost la Aiud (10 ani). Condamnat la 20 ani muncă silnică de Tribunalul Militar Timișoara, sentința nr. 66/7.03.1953 și a trecut pe la: Arad, Timișoara, Jilava, Lugoj, Capu Midia, Aiud.
„Și noi, cei din Aiud, voiam să prăznuim Paștile, cu glasurile către Dumnezeu și ecouri în conștiințele noastre și ale neamului nostru. Aveam credincioși, aveam preoți, iar biserica era toată pușcăria. Lipseau odăjdiile și candelabrele, dar le purtam în inimile noastre” (pr. I. Bărdaș, Calvarul Aiudului, p.71).
El spune că programul unei zile de temniță începea cu rugăciunile, „care sunt ca un balsam pentru sufletul pușcăriașului” (id, p.32).
A întâlnit de-a lungul detenției oameni care au fost adevărate „dicționare” de limbi străine. „Eu, la Aiud, stând lângă părintele Stăniloae am învățat Liturghia în limba greacă” (p.33).
„Mâncarea era atâta cât să nu se desfacă sufletul de trup… Ne uscam pe picioare”. La plimbare se țineau cu mâinile unii de alții pentru a putea păși iar în curte se așezau pe jos și se rezemau de pereți (p.54). - Căutați și citiți Calvarul Aiudului. Din suferintele unui preot ortodox
A trecut la cele veșnice la 10 octombrie 1997, în Oradea. În veci pomenirea lui!



Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.