A refuzat categoric să iasă din pușcărie

După ce termină șapte clase în comuna natală, Poiana Teiului, din județul Neamț, Grigore Caraza se înscrie la Școala Normală „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamț (școala de învățători), pe care este obligat să o întrerupă din cauza situației materiale a familiei. Totuși, în anii 1948-1949 activează ca învățător la școala din satul Călugăreni-Neamț, de unde la 31 August 1949 este arestat pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale”.

Este condamnat pentru 8 ani de zile, eliberat pentru foarte scurt timp, rearestat și condamnat politic la 23 de ani pentru aceleași motive. Este eliberat din nou în anul 1964, iar în anul 1966 își reia studiile la Liceul „Petru Rareș” din Piatra-Neamț. În anul 1970 este arestat și condamnat din nou pentru propagandă împotriva orânduirii comuniste. În anul 1977, când i s-a propus să fie eliberat, a refuzat categoric să iasă din pușcărie. După trei zile de presiuni ale directorului pușcăriei, Grigore Caraza nu a cedat, așa cum nu cedase la nicio altă ispitire în anii grei de temniță. Nu a acceptat sa fie „eliberat” și în a patra zi a trebuit să vină Generalul Vasile Ionel, trimis de Nicolae Ceaușescu, și să îl determine să părăsească pușcăria, lucru care s-a întâmplat, în cele din urmă, după alte câteva zile de „negocieri” aprinse...

În 1979 își ia Bacalaureatul, la vârsta de 50 de ani. În anul 1980 părăsește țara și se exilează în SUA, la New York. Aici se căsătorește în anul 1995 cu fosta lui profesoară, Rodica-Ștefania, devenită Caraza. În anul 2001 se repatriază în România, la Piatra-Neamț, împreună cu soția.

În anul 2004, Grigore Caraza a publicat o carte de memorii, intitulată „Aiud însângerat”, în care a consemnat perioada petrecută în detenție, la Aiud. Tot în anul 2004, Grigore Caraza a devenit Cetățean de onoare al comunei Poiana Teiului, iar în anul 2007, Cetățean de onoare al municipiului Piatra-Neamț.

Pe 10 noiembrie 2014 murea, la Piatra-Neamț, mărturistorului Grigore Caraza, fost deținut politic și simbol al rezistenței din județul Neamț. A executat 21 de ani de pușcărie politică, în penitenciarele de la Piatra-Neamț, Bacău, Galata - Iași, Văcărești, Jilava, Târgu Ocna și Aiud și doi ani de domiciliu forțat. Între colegii săi de suferință s-au numărat Petre Țuțea, Istrate Micescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ion Petrovici, Dumitru Stăniloaie, Justin Pârvu, Dimitrie Bejan sau Paulin Clapon.

Autorul „Aiudului însângerat” a trecut la Domnul pe data de 10 noiembrie 2014, după cinci luni de suferință pe patul de spital. Moartea a fost cauzată nu de leziunile fizice și sufletești dobândite în perioada detenției, așa cum s-ar putea crede, ci de un act criminal, comis de un individ bolnav psihic.

Ultima întâlnire dintre Grigore Caraza și părintele Dimitrie Bejan

Despre ultima sa întâlnire cu părintele Dimitrie Bejan, coleg de suferință în temnițele comuniste, Grigore Caraza își amintește:

„În vara anului 1994, venind pentru scurt timp în România, m-am hotărât să ajung și la Hârlău, acolo unde părintele Bejan a locuit în ultima parte a vieții... Chiar dacă timpul îl mai împovărase, părintele era așa cum îl știam, poate puțin mai încărunțit, poate cu și mai multă blândețe, dar cu aceeași aură de sfânt a cărei strălucire nu a pălit nici în temnițele pe unde trecuse și nici în libertatea pe care abia dacă a putut să o ghicească… După discuții îndelungi, parfumate cu Grasă de Cotnari, când prietenii mei au ieșit afară pentru o țigară, părintele, prinzându-mă de mâini mi-a zis:

- Iartă-mă Grigore! Eu mai am puțin și voi merge dincolo.

- Iartă-mă și pe mine părinte, am șoptit, și ceva trist mi s-a cuibărit în suflet, bănuind că este ultima dată când ne vedem… La plecare, părintele, micuț de statură, s-a urcat cu ultimele puteri pe leațul de jos care susținea scândurile gardului și mi-a zis:

- Grigore, am să plec înaintea ta, dar acolo, în fața porții Sfântului Petru, n-am să intru până ce nu vei veni și tu… Auzi, Grigore? Acolo, în fața porții, te aștept și nu intru fără tine!

Și cu fața îndreptată înspre azur, părintele parcă ar fi vrut să imprime pe firmamentul ceresc cele spuse de dânsul. Era cu ochii în lacrimi și, cum privea cerul, l-am zărit pentru câteva clipe odihnindu-se într-un loc plin de verdeață, cu adevărat paradisiac, în așteptarea cuiva, atât de drag lui…” (Grigore Caraza – Aiud însângerat) / Doxologia

Aiud însângerat - PDF, ediție îngrijită de Adrian Alui Gheorghe, ediția a V-a, Postfață: Istorie, genocid, etnocid, un studiu de prof. univ.dr. Petru Ursache – Editura Tipo Moldova, Iași

VIDEO: Mărturisiri din Aiud - Părintele Justin Pârvu și Grigore Caraza